Pagina documente » Stiinte Economice » Salariul in teoria si practica economica

Despre lucrare

lucrare-licenta-salariul-in-teoria-si-practica-economica
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-salariul-in-teoria-si-practica-economica


Cuprins

C U P R I N S
CAPITOLUL 1. - CONCEPUL DE VENIT 5
1.1. Venitul element central al economiei de piata 5
1.2. Consumul si evolutia sa 7
1.3. Economiile si politicile de investitii 11
1.4. Proportia dintre consum si investitii 14
CAPITOLUL 2. - SALARIUL 16
2.1. Substanta salariului 16
2.2. Formele de salarizare 18
2.3. Marimea salariului 21
2.4. Dinamica salariului 22
CAPITOLUL 3. - ALTE FORME ALE VENITURILOR 26
3.1. Profitul 26
3.2. Dobinda 33
3.3. Renta 37
CAPITOLUL 4. - POLITICI SALARIALE 52
4.1. Mijloace de interventie 52
4.2. Controlul preturilor si veniturilor obtinute prin munca 53
4.3. infaptuirea politicilor de venituri 55
CAPITOLUL 5. - INEGALITATEA VENITURILOR SI SARACIA 56
5.1. Determinarea inegalitatilor 56
5.2. Redistribuirea veniturilor 57
5.3. Saracia 57
CAPITOLUL 6. - CERCETARE PRACTICA ASUPRA
UNUI LOT DE SALARIATI 58
CONCLUZII 61
REFERINTE BIBLIOGRAFICE 62

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

1. C A P I T O L U L

CONCEPTUL DE VENIT

1.1. Venitul element central al economiei de piata

Producerea unui bun economic, presupune participarea factorilor de productie – munca, pamantul, capitalul, abilitatea intreprinzatorului etc. În urma combinarii si utilizarii acestor factori rezulta bunurile materiale sau serviciile care sunt destinate vanzarii-cumpararii de piata.

Pentru obtinerea bunurilor economice se efectueaza o serie de cheltuieli, care imbraca forma de costuri [* Keynes, J. M., Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1970, p. 87–95, si 99–106.]. Aceste cheltuieli se grupeaza in doua categorii : a) costuri factoriale, care exprima cheltuielile efectuate de catre intreprinzator pentru utilizarea factorilor de productie, pentru serviciile aduse de acestia in productia curenta ; b) costuri de intrebuintare, care exprima platile efectuate catre alti factori intreprinzatori pentru cumparaturile de diferite bunuri necesare desfasurarii productiei. Costurile factorilor impreuna cu costurile de intrebuintare alcatuiesc costurile primare ale productiei.

Surplusul valorii productiei vandute, intr-o anumita perioada de timp, peste costurile primare din perioada respectiva, constituie venitul (profitul) global al intreprinzatorului.

Notand volumul vanzarilor unui intreprinzator catre alti intreprinzatori cu A, costurile factoriale cu F, costurile de intrebuintare cu U, venitul global al intreprinza-torului, pe care il notam cuYi va fi dat de relatia :

Yi = A – (F + U)

Alaturi de venitul global al intreprinzatorului se distinge si venitul net al intreprinzatorului. Acesta este dat de diferenta dintre venitul global al intreprinzatorului si costurile suplimentare.

Costurile suplimentare reprezinta cheltuielile concretizate in pierderi involuntare (cum ar fi cele datorate uzurii prin invechire sau a distrugerilor in urma unor catastrofe), care scapa e sub controlul agentilor economici. Notand cu V, costul suplimentar, venitul net (Yn), va fi dat de diferenta dintre venitul global (Yi) si costul suplimentar (V), adica :

Yn = Yi – V

Întrucat costurile factoriale ale intreprinzatorului constituie veniturile celorlalti membrii ai colectivitatii, venitul global al colectivitatii notat cu Y1 rezulta din scaderea numai a costului de intrebuintare (U), din valoarea productiei vandute (A), adica :

Yi = A – U

Prin urmare venitul se obtine atat la nivelul unui agent economic intreprinzator, cat si la nivelul colectivitatilor mai mari.

Aceste venituri obtinute de agentii economici, individual si agregat, constituie sursa reluarii activitatii economice, a satisfacerii nevoilor personale si colective. Aceste venituri, la nivelul economiei nationale, imbraca urmatoarele forme : venit personal, venit disponibil si venit national [** Samuelson, P. A., L’Economique, tome 1, Librairie Armand Colin, 1986, p. 170–171.]*.

Venitul personal exprima veniturile curente ale persoanelor provenite dintr-o activitate, la care se adauga transferurile de la guvern si intreprinderi.

Venitul personal constituie sursa procurarii de bunuri de consum si servicii, precum si a economisirilor facute de gospodarii. De aceea, marimea venitului personal are implicatii deosebite asupra cererii finale de bunuri de satisfactie si bunuri investitionale.

Venitul disponibil reprezinta parte a venitului personal din care s-au redus impozitele pe veniturile personale platite administratiei centrale, federale si locale.

Venitul disponibil evidentiaza veniturile menajelor ce pot fi folosite pentru :

a) satisfacerea nevoilor personale – cumpararea de bunuri materiale si servicii, plata dobanzilor, transferuri de venituri in strainatate etc., precum si b) pentru economisire.

Venitul national reprezinta suma veniturilor personale la care se adauga sau se scad urmatoarele elemente : a) se adauga profiturile obtinute de societatile anonime, cotizatiile pentru asigurarile sociale si excedentele de salarii [* Excedentul de salariu reprezinta o diferenta pozitiva intre salariile care urmeaza a fi platite si cele platite efectiv.] ; b) din rezultatul obtinut se scad transferurile efectuate de intreprinderi de stat, dobanzile la imprumuturile de consum si dividendele.

Marimea rezultata se corecteaza cu modificarea evolutiei stocurilor (plus sau minus). Venitul national este supus procesului de repartitie, care cuprinde doua etape : distribuirea si redistribuirea. Mecanismele si modalitatile de infaptuire a repartitiei venitului national prezinta anumite particularitati de la o tara la alta, mai ales in ceea ce priveste destinatiile si ponderile diferitelor categorii de venituri.

În tarile cu economie de piata, venitul national se repartizeaza, in proportii diferite, intre proprietarii factorilor de productie sub forma de salarii, profit, dobanda si renta. În realitate, aceste forme distincte de venit nu sunt intotdeauna separate intre ele. Astfel, venitul meseriasilor cuprinde atat salariul cat si profitul si/sau dobanda ; venitul taranului ce isi desfasoara activitatea impreuna cu familia sa include toate formele de venit mentionate ; in situatia din urma se afla si intreprinzatorii, managerii etc.

Prin mecanisme specifice, indeosebi prin sistemul de impozitare a veniturilor, o parte din acestea intra in procesul redistribuirii venitului national. Aceasta parte este preluata de puterea publica si constituie sursa a veniturilor bugetare destinate acoperirii cheltuielilor legate de invatamant, cultura, sanatate, administratie, aparare etc.

În procesul repartitiei venitului national se manifesta unele disfunctii sub forma de inegalitati economice si sociale, ce sunt confirmate de existenta saraciei, unele categorii ale populatiei nedispunand de un minim de trai considerat oficial rezonabil. Astfel, in SUA, in anul 1990, 60% din totalul populatiei detinea 31,7% din totalul veniturilor, in timp ce numai 20% din populatia civila situata in partea superioara a piramidei isi insusea 44,6%, din care numai 5% detinea 17,9%. În acelasi an, numarul saracilor se cifra la 31 milioane de persoane, ponderea lor in totalul populatiei ridicandu-se la 12,8% fasa de 12,3% in 1975 [** The World Almanach, New York, Pharos Books, 1992, p. 135.]*.

Multiplele forme de venituri ce se formeaza in procesul repartitiei veniturilor sunt destinate consumului si investitiilor.

1.2. Consumul si evolutia sa

O parte din veniturile detinute de persoanele fizice si juridice, inclusiv de stat, este utilizata pentru cumpararea de bunuri de consum si achizitionarea de servicii personale sau colective. Deci, orice consum se bazeaza pe un anumit venit care, de regula, se concretizeaza intr-o anumita suma de bani.

Folosirea acestor bunuri economice de catre populatie si administratie, in scopul satisfacerii trebuintelor lor profesionale si colective reprezinta consumul. Ca act final al activitatii economice, pe seama acestuia se asigura existenta oamenilor, satisfacerea unor nevoi generale ale societatii, dezvoltarea personalitatii umane.

În functie de anumite criterii, consumul personal si colectiv imbraca mai multe forme. Dupa subiectul consumului, acesta se imparte in consum privat, care priveste o persoana, o familie sau o asociatie, si in consum public (consumul final guvernamental), care se refera la stat si la institutiile sale.

Dupa obiectul consumului, se disting urmatoarele categorii : consum material (consum de bunuri ,materiale de satisfactie) si consum nematerial (consum de servicii).

La randul sau, consumul material se divide in : consum de produse alimentare si consum de produse nealimentare. Dupa durata consumului, acesta se grupeaza in : consum propriu-zis (de folosinta curenta), care cuprinde bunurile de satisfactie ce isi pierd utilitatea printr-un singur act de folosinta si consum de bunuri de folosinta indelungata (durabile), care se refera la bunurile de satisfactie ce se uzeaza treptat, utilizandu-se intr-o perioada mai mare [* Autoconsumul reprezinta utilizarea de bunuri economice din propria activitate a unui agent economic.]. În functie de modul de procurare a bunurilor si serviciilor utilizate, consumul se imparte in consum de bunuri marfare si autoconsum [** În unele clasificari, apare separat si grupa de bunuri semidurabile (expl. : imbracaminte, incaltaminte).]*.

Consumul personal constituie o componenta principala a calitatii vietii, respectiv a nivelului de trai, volumul, structura, calitatea si dinamica acestuia reliefeaza gradul de satisfacere a multiplelor trebuinte fiziologice, spirituale si sociale ale populatiei.

Indicatorul care reflecta nivelul mediu al consumului de bunuri materiale si servicii este consumul pe locuitor. Acest indicator se determina prin raportarea consumului total, pe grupe de produse si produse principale, dintr-o anumita perioada, la numarul mediu al populatiei unei tari.

Cu ajutorul acestuia se apreciaza capacitatea pietei de a satisface cerintele de consum ale populatiei, precum si modificarile structurale ce survin in cadrul consumului respectiv.

Marimea consumului de bunuri materiale si servicii pe individ, socio-grupuri si pe totalul populatiei se exprima prin „costul vietii”. Nivelul „costului vietii” depinde de marimea cheltuielilor curente efectuate intr-o anumita perioada de timp, de regula un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare, si servicii necesare consumului populatiei. Marimea cheltuielilor curente depinde de : a) cantitatile de bunuri materiale si servicii achizitionate (q) si include intr-un „cos” de bunuri si servicii [*** Cosul cuprinde un anumit numar de bunuri materiale si servicii, alese selectiv de catre institutii specializate. Pe baza evolutiei cantitatii acestor bunuri economice si a preturilor si tarifelor lor se determina dinamica costului vietii.]** ; b) nivelul preturilor si tarifelor practicate pentru aceste bunuri economice (p).

Evolutia costului vietii se exprima prin indicele costului vietei (Icw), care evidentiaza modificarea medie a preturilor bunurilor materiale si tarifelor la serviciile utilizate de populatie.

Acest indice se determina prin relatia :

Icw = qi p0