Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Scoala Christiana, alternativa la serviciile de asistenta-sociala

Despre lucrare

lucrare-licenta-scoala-christiana-alternativa-la-serviciile-de-asistenta-sociala
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-scoala-christiana-alternativa-la-serviciile-de-asistenta-sociala


Cuprins

CUPRINS:
PARTEA GENERALA
I. Introducere
1.1. Delimitarea temei
1.2. Obiectivele lucrarii
2.3. Motivatia alegerii temei
II. Familia crestina
III. Fenomenul de abandon scolar
a. Cauze familiale
b. Cauze individuale
c. Cauze legate de anturaj
d. Cauze legate de mediul scolar
IV. Posibilitati de prevenire a fenomenului de abandon scolar
PARTEA PERSONALA
I. Cercetarea si interventia sociala privind abandonul scolar
a. Scopul, ipotezele si obiectivele cercetarii
b. Populatia investigata (lotul de subiecti)
c. Metode si instrumente de cercetare:
d. Studiul documentelor si ancheta sociologica
e. Analiza si interpretarea datelor
f. Concluzii
II. Interventia sociala privind prevenirea si combaterea riscului de abandon scolar

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

I. INTRODUCERE

Una dintre problemele de mare actualitate, cu care se confrunta invatamantul romanesc este aceea pe care o ridica fenomenul de abandon scolar. Fara a fi o realitate de ultima perioada, abandonul scolar a capatat in ultimii ani proportii deosebite si prezinta o dinamica de amplificare foarte crescuta. Determinatiile fenomenului trebuie cautate asa cum arata putinele observatii si cercetari, in ceea ce cu un termen general numim tranzitie actuala, cu toate notele si implicatiile ei.

Originea acestei lucrari de cercetare se plaseaza, pe de o parte in interesul pe care l-am avut fata de aceasta problema importanta, care este abandonul scolar, iar pe de alta parte in constatarile pe care specialistii sociologi si psihopedagogi le-au afirmat tot mai pregnant in ultima vreme asupra acestui fenomen. Problema stiintifica ce face obiectul acestei cercetari consta in elucidarea determinantilor abandonului scolar, riscul de abandon in dimensiunile sale familiale, individuale, institutional-scolare si comunitar sociale. Am optat pentru o asemenea abordare pluridimensionala tocmai datorita constatarii determinatilor multiple ale acestui fenomen. Strans legat de fenomenul de abandon scolar este riscul de abandon care apare in cazul intercorelarii urmatorilor factori: corigente repetate si rezultate scolare slabe, antecedente de repetentie, absenteism scolar ridicat, dificultati economico-sociale care afecteaza negativ frecventarea scolii si rezultatele scolare.

Lucrarea este structurata in doua parti: partea generala si partea personala. Partea generala cuprinde probleme introductive; familia crestina; multicauzalitatea abandonului scolar si cuprinde 4 categorii de factori: familiali, individuali, factori legati de anturaj, respectiv de mediul scolar; metodele si programele de prevenire a abandonului scolar existente in prezent in Cluj-Napoca. Partea personala cuprinde doua parti: partea intai trateaza metodologia utilizata in aceasta cercetare, iar partea a doua trateaza interventia propriu-zisa.

În ceea ce priveste dezvoltare personala, cunoasterea de sine si dimensiunea emotionala precizez ca, stim tot ceea ce trebuie sa stim pentru a pune capat nesfarsitelor suferinte sufletesti pe care multi oameni le experimenteaza in mod curent. Dar respectul fata de sine si randamentul personal sunt doua atribute pe care le pot avea toti cei care isi fac timp pentru ele. Dreptul la asistenta sociala este un drept subiectiv al persoanei fizice luata individual sau in structura unei familii, ca urmare a starii de nevoie in care se afla acea persoana, asistenta sociala intervenind cu masuri colective pentru depasirea acelei stari sau incearca sa inlature obstacolele care creeaza anumite dificultati care devin uneori insurmontabile pentru cei in cauza. Nobletea asistentei sociale, cred ca o constituie capacitatea de a proteja si ajuta persoanele aflate in nevoie sau in starea de dependenta, fara insa a le stirbi in nici un fel personalitatea, ori a le altera sanatatea si posibilitatile de participare la viata sociala. Acest principiu al solidaritatii sociale dezvolta atat relatiile asistent social-client, cat si relatiile dintre asistentii sociali, contribuind impreuna la protectia demnitatii umane.

Fiecare persoana este unica si nerepetabila, fiecare are ceva specific, iar parerea mea este ca, daca nu exista iubire, nu poti sa-l ajuti pe cel de langa tine. În acest sens, ca asistent social nu il ascult pe client pentru ca asa am invatat sau din obligatie, ci pentru ca ma intereseaza, nu judec clientul, ci faptele sale si cu toate acestea doresc si ma straduiesc ca problema cu care se confrunta clientul sa o putem rezolva impreuna. Eficienta personala porneste de la cunoasterea de sine si cu timpul mi-am dat seama ca sunt eficienta numai in masura in care ma cunosc pe mine insami, ca apoi sa fiu atenta asupra efectelor, asupra celorlalti. Pe plan relational cunoasterea de sine mi-a dat o vizibilitate mai buna asupra competentelor celorlalti, dar m-a ajutat sa fiu atenta la ceilalti oameni din jurul meu.

Asistenta sociala practicata in cadrul Bisericii Ortodoxe are un avantaj, in sensul ca aici intervine si componenta spirituala, care, prin aportul pe care si-l aduce preotul, contribuie la rezolvarea conditiei existentiale in care ne aflam fiecare dintre noi, la un moment dat. Dar si aceasta percepere difera de la caz la caz si totusi nu este suficienta si mai mult de atat serviciile de asistenta sociala practicate in aceasta institutie sunt la inceput si prin caracterul ei nu se pot orienta spre o anumita categorie sociala defavorizata, lucru care creeaza dificultati in randul asistentilor sociali, care nu se pot specializa in toate structurile care cuprind vastul sistem al asistentei sociale. De asemenea, clientii care sunt luati in evidentele noastre, asteapta acordarea serviciilor noastre sub forma de milostenie, fara a accepta nici un mod de investigare, care poate sa reliefeze situatia reala, redata de ancheta sociala, absolut obligatorie in munca de asistenta sociala. Foarte importante sunt colaborarile pe care le are Biroul de Asistenta Sociala, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului, cu institutiile de Stat specializate in domeniul asistentei sociale si care din fericire se declara deschise spre comunicare.

Din punct de vedere deontologic, un rol important il are confidentialitatea, adica dorinta fiecarui client de a nu i se descoperi „stigmatul” pe care-l poarta, de catre persoanele cu prejudecati, care au tendinta sa-l judece si sa-l catalogheze in diferite moduri. Desigur lucrand de doi ani ca si asistent social, la Biroul de Asistenta Sociala mai sus amintit, am avut momente si de satisfactie, si anume cand am observat ca clientii au incredere in mine, imi expun problemele cu care se confrunta, imi etaleaza trairile determinate de situatie marcanta pe care o traverseaza in momentul respectiv. Momente de satisfactie am simtit si atunci cand am dus la bun sfarsit un caz social, adica atunci cand impreuna cu clientul problema cu care a venit la mine acesta s-a rezolvat, daca nu in totalitate macar o parte din ea. Am observat ca, increderea depinde de mesajul pe care l-am transmis clientului in asistarea pe care o fac si acest lucru mai depinde si de recunoasterea propriilor mele sentimente, cat si faptul de a da un raspuns la sentimentele pe care le vehiculeaza clientul. Desigur am avut momente cand nu mi-am recunoscut sentimentele, dar dupa putin timp am reflectat asupra lor, asupra starii mele sufletesti, ca pana la urma sa le recunosc.

Ca in orice activitate, dupa parerea mea, este nevoie de o permanenta informare profesionala, care duce la dezvoltare personala. Si munca implicita cu omul duce la o dezvoltare personala, dar, care trebuie completata si amplificata prin studii, cercetare, gasire de noi solutii viabile, lucru pe care l-am urmarit venind la cursuri.

II. Familia crestina

Una dintre problemele cele mai serioase care se refera la familie, cea mai mica celula a organismului social,” o mica biserica” in marea comunitate a Bisericii, o reprezinta abandonul copiilor. Fata de aceasta problema a societatii noastre in tranzitie si cu o gandire sociala secularizata, Biserica,”Trupul tainic al lui Hristos, extins cu Trupul Lui indumnezeit in umanitate sau umanitatea aceasta unita cu Hristos”, este chemata mai mult ca oricand a-si face simtita prezenta prin cuvant si printr-o pozitie adecvata chemarii sale sfinte. [1Mihai Vizitiu Familia crestina azi, Editura Trinitas, Iasi, 1995, page.57.]

„Natura insasi a Bisericii este de a fi in lume, de aceea, ea nici nu poate parasi lumea. O Biserica in afara lumii ar inceta de a mai fi in Biserica.” Rostul ei in lume este de a fi „lumina lumii” [2 Mt. 5,14-15];de a lucra in „tarina care este lumea”; de a ingriji „samanta cea buna care sunt fiii imparatiei”. [3 Mt. 13,38 ] Instituita de Dumnezeu de la creatie, familia are un caracter sacru, „acest caracter de sacralitate fiind pus in evidenta si de faptul ca familia umana are ca prototip insasi familia divina a Sfintei Treimi ce are drept caracteristici iubirea desavarsita, comuniunea, unitatea si egalitatea Persoanelor Acesteia.” Sfantul Apostol Pavel numeste legatura dintre barbat si femeie, taina mare, „ce se aseamana cu legatura dintre Hristos si Biserica.” [4 Efeseni 5,32 ]. În baza acestor temeiuri scripturistice, casatoria este definita ca „legatura si unirea monogama dintre un barbat si o femeie, pentru toata viata si o participare reciproca la dreptul divin si uman.” Viata de familie voita si poruncita de Dumnezeu [5 Facere 1,27; 2,18] este calea normala si cea mai fireasca pentru vietuirea aici, pe pamant, dupa voia lui Dumnezeu. [6 I Corinteni 7,2-5] În familie si prin familie, se continua viata pe pamant, se pastreaza cu credinta si viata morala in societate. Familia a fost aleasa de Dumnezeu pentru Fiul Sau, ca loc de crestere in „har si intelepciune, iar pentru Întrupare „sanul mamei”, „ca altar”. [7 Lc. 11,27]

Nasterea si cresterea copiilor constituie o porunca divina, iar sotia „prin nastere de fii, daca va starui cu intelepciune in credinta, in iubire si sfintenie, se va mantui”. [8 I Tim. 2,15] „ Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintiilor tineri. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.” [9 Ps. 126,3-5 ] „ Neamul lui va fi puternic pe pamant ... bogatie si slava vor fi in casa lui.” [10 Ps. 111,2-3 ] Prin indemnul Mantuitorului Iisus Hristos „ Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor.” [11 Mt. 19,14 ] si prin spusele ca cine primeste un copil in numele, Lui, pe El Însusi Îl primeste, [12 Mt. 18-5 ] se intaresc si mai mult indemnul si indatorirea ca aducerea pe lume a unui copil este o impartasire cu Dumnezeu, o nespusa binecuvantare. Nasterea, cresterea si educarea copiilor sunt o jertfa bine placuta adusa lui Dumnezeu de parinti, care se fac purtatori de cruce, iar crucea este scara care duce la cer. Din pacate, in perioada anilor din urma si familia crestina este confruntata cu o serie de probleme si realitati nefericite si grave, precum: avortul. divortul, abandonul copiilor, drogurile, homosexualitatea, care lezeaza grav familia, societatea romaneasca si Biserica. Fata de aceste probleme, Biserica este chemata a lua pozitie clara si ferma.

Sfantul Ioan Gura de Aur, care a stiut sa prezinte in cuvinte atat de frumoase valoarea casatoriei, are o idee atat de inalta si in privinta copiilor. [13 Mihai Vizitiu “Familia crestina azi”, Editura Trinitas, Iasi, 1995, page.57.]

În primul rand, el insista asupra sensului crestin al nasterii de copii, si arata ca atat casatoria, cat si nasterea de copii nu constituie piedici in calea mantuirii.”Sa nu socoteasca nimeni – spune el- casatoria o piedica pentru a bine placea lui Dumnezeu, sa nu socoteasca nimeni ca nasterea de copii e o piedica in calea virtutii. Daca suntem cu mintea treaza, apoi nici casatoria, nici cresterea copiilor, nici altceva nu ne va putea impiedica sa bineplacem lui Dumnezeu”. [14 Sf. Ioan Gura de Aur-Omilii la Facere, Omilia XVIII, page. 214 ]

Prin creatie, omul este orientat fiintial spre comuniune, are o structura dialogica, nu-si este suficient siesi, nu-si poate afla fericirea deplina in el insusi. Dupa caderea in pacat, ca o usurare a pedepsei, „nasterea de mostenitori a fost pentru ei cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi. De aceea si Iubitorul de oameni, Dumnezeu, indata, chiar de la inceput le-a usurat greutatea pedepsei, a smuls masca infricosatoare a mortii, daruindu-le celor dintai oameni urmasi.” [15 idem. Omilia XVIII, page. 214 ] Mai mult el compara nasterea de prunci cu invierea, considerand-o o imagine a invierii. [16 ibidem page.214 ] Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi” si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta de fapt o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite.” [17 Idem Omilia XVII, page. 201]

Precum casatoria nu este o opera de vointa exclusiv a sotilor, la fel si nasterea si cresterea copiilor: „Sa socotim har de sus totul din viata noastra- ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Sa nu atribuim nasterea de copii traiului impreuna al sotilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la nefiinta la fiinta...” [18 Idem Omilia XXI, page. 248 ] Grija parintiilor de a-si educa copiii trebuie sa fie o preocupare permanenta a lor: „Iar daca avem copii- spune el- sa ne ingrijim de cresterea lor. Într-un cuvant, fiecare sa aiba grija de cei din casa lui si fiecare sa socoteasca drept cel mai mare castig, folosul pe care il aduce aproapelui sau.” [19 Idem, Omilia LIX, page.263 ] Fata de ingrijirea copiilor si datoria de a-i creste in invatatura si certarea Domnului, toate celelalte indatoriri sunt secundare. Sfantul Ioan Hrisostom intreaba: „Nu stii, oare, ca Dumnezeu are mai multa grija decat tine de copilul tau?” [20 Mihai Vizitiu-Familia crestina azi, Editura Trinitas, Iasi 1995, page. 58] Ca atare, educatia despre care vorbeste el, este pur crestina, facuta in spiritul si in duhul preceptelor evanghelice, lasate de Domnul nostru Iisus Hristos si de Sfintii Apostoli. Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda ca, inca de la nastere, parintii sa dea copiilor lor nume crestine, asa cum au facut-o inaintasii lor: „Femeile sa nu puna la intamplare nume copiilor lor, ci sa le dea nume, care sa spuna mai dinainte cele ce vor fi.” [21 Idem, Omilia LI page. 178 ] Prin numele, pe care il dadeau copiilor lor, spune el, parintii de altadata ii invatau pe copii lor sa-si alipeasca sufletul de virtute..., iar numele dat copiilor nu era numai un indreptar spre virtute, pentru cei ce-l purtau, ci era si invatatura de mare intelepciune si pentru ceilalti si pentru generatiile viitoare.” [22 Idem, Omilia XXI page. 246 ] Numele lor trebuie sa fie cele ale „sfintiilor barbati, care au stralucit in virtute, al celor care au avut multa indraznire inaintea lui Dumnezeu.” [23 ibidem. Page. 246]

În actiunea de educare a copiilor, parintii sunt considerati, de Sfantul Ioan Gura de Aur, adevarati artisti, ce urmaresc realizarea unor adevarate opere de arta, caci copilul este, la inceput, asemenea unui bloc de marmura. Precum sculptorul trebuie sa dea forma frumoasa acestuia, tot asa si parintii trebuie sa infrumuseteze viata copiilor cu virtutile cele mai inalte si, indepartand tot ceea ce este pacat si contrar, sa faci din copii adevarate opere de arta insufletite. Dintre factorii de educatie cu valoare de model, Sfantul Ioan Hrisostom vorbeste adesea, despre rolul familiei si al Bisericii. Desi vorbeste de dragostea parinteasca fata de copii a ambilor soti, totusi, acorda o importanta deosebita rolului mamei, in educarea copiilor. Caminul este pentru ea „o scoala de filozofie”, in care isi adanceste perfectiunea personala, pentru a impartasi din aceasta experienta si celorlalti membrii ai familiei. El aseamana activitatea mamei de educare a copilului, cu slujirea invatatoreasca a Mantuitorului, cu modul in care isi indruma El Apostolii si ucenicii: „Uita-te la priceperea mamei!- indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Împinsa de gandul ei, dar mai bine spus, slujind si acum proorociei lui Dumnezeu, ii da copilului ei acele sfaturi, pe care le-a dat Hristos ucenicilor Sai.” [24 Idem. Omilia LIV, page. 206 ] Prin conceptia despre educatia sufletului sunt inlaturate din sufletul copiilor si al subiectului de educat- patimile, in locul carora rasare virtutea. Aceasta este „ cea mai mare bogatie”, „bogatia cea nespusa”, care sporeste bogatia lor. [25 Idem. Omilia LXVI page. 329 ] De aceea, sfatuieste parintii sa-si invete copii „sa puna virtutea mai presus de orice” [26 Ibidem. page. 329 ]. Virtutea inseamna curatie trupeasca si sufleteasca, frumusete spirituala, iar lipsa acestora este „pricina de rele”. Adevarata mostenire, pe care trebuie sa o lase parintii copiilor lor, nu este de natura materiala, ci pur spirituala si consta in bunatate, blandete, milostenie, dragoste si curatie. Aceasta mostenire „ este o comoara care nu se poate cheltui, este o comoara ce nu poate fi imputinata nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile talharilor, nici de rautatea slugilor, nici de altceva de felul acesta. Comoara aceasta ramane pururea, e o comoara duhovniceasca, nesupusa uneltirilor omenesti. Daca cei ce o primesc vor voi sa fie cu mintea treaza, comoara aceasta merge cu ei in viata viitoare si le pregateste mai dinainte corturile cele vesnice.” [27 Mt. 25,35-46] Sfantul Ioan Gura de Aur se dovedeste un profund cunoscator al sufletului uman si al invataturilor crestine, un antropolog crestin practic, realist. Umanismul lui nu este unul teoretic, ci practic. Principala lui preocupare este de a schimba mentalitati gresite, de a inspira oamenilor dragoste de vietuire curata, dupa normele crestine. Prin aceasta el este un adevarat moralist, practic si, in acelasi timp, evanghelic.

De la cuvintele inspirate ale Sfantului Apostol Pavel, nimeni nu a reusit sa vorbeasca in asa termeni pozitivi, constructivi despre familia crestina, nimeni nu a avut puterea de a face elogiul casatoriei, pe care l-a facut Sfantul Ioan Gura de Aur. Cuvintele sale imbratiseaza intreaga activitate a vietii de familie, in aspectele ei cele mai variate si profunde. Sfaturile sale parintesti adresate sotilor si copiilor ar trebui sa aiba, poate, un ecou mai puternic decat atunci cand au fost rostite, pentru cei care vad in viata adevarata ei valoare si sensul ei profund.

Societatea de astazi se confrunta cu numeroase si foarte grave probleme. Ca intr-un cosmar, fiecare luna care a trecut de la Revolutia din decembrie 1989, a scos la iveala drame cumplite, pe care nici un le-am banuit decenii de-a randul. În primul rand exista parinti care nu vor sa aiba copii sau omoara copii inainte de a se naste. Copilul este fiinta vie din momentul conceperii sale, iar dreptul lui primordial este dreptul la viata.

Dezbinarea familiei prin divort duce, in mod inevitabil, in foarte multe cazuri, si la abandonul copiilor sau, si mai rau, la folosirea acestora in atingerea unor interese meschine ale unuia dintre parinti. Cei mai loviti sufleteste in urma acestor dezbinari sunt copiii care, rupti de unul dintre parinti, ori bat drumurile in cautarea unui adapost sigur intre locuintele celor doi parinti, acum separati, sau, si mai nefericit, vor fi nevoiti sa apeleze la autoritatea civila, pentru a gasi „intelegere” la unul dintre parinti. În cele mai multe cazuri, copiii din aceste familii dezbinate din variate motive, devin din frageda copilarie, copiii nimanui, „copiii strazii”, trebuind societatea si Biserica sa se ocupe de cresterea si educarea lor, in timp ce „parintii naturali” isi cauta inca „fericirea”. Familia dintotdeauna a fost inclusa in misiunea Bisericii, devenind o prelungire a Bisericii in lume si o aducere a lumii in Biserica. De aceea, Biserica, prin slujitorii ei, are datoria de a nu-si abandona niciodata lucrarea, de a sprijini pe acei copii ai nimanui, „copiii strazii”, „ vinovati... fara de vina”, ce dorm prin guri de canale in marile orase, drogandu-se cu aurolac, abandonati de parinti denaturati, intr-o lupta dura pentru existenta si care, intr-un abandon si din partea societatii si Bisericii, ar deveni viitorii delincventi. Ei sunt uitati de parinti ori necunoscuti de parinti, care nu i-au vrut si care nu-i pastreaza in memoria lor. Pentru acesti copii, un camin, o familie, poate sa fie subiectul rugaciunilor secrete si rar implinite. Singurele metode eficiente pentru acordarea asistentei sociale in sprijinul acestor copii este dragostea si implinirea nevoilor lor sufletesti. Ei au suflet curat, desi au trecut prin atatea experiente dure si cu toate acestea sunt capabili sa iubeasca sincer. Mai greu e sa-i poti sa-i faci sa creada ca si ei pot fi iubiti. În mintea lor trauma abandonului la care au fost supusi se identifica cu ideea ca ar avea un defect care i-ar face de neiubit. Se invinovatesc pe ei insisi pentru faptul ca au fost uitati de parinti, iar iubirea este marea cheie pentru sufletele lor. A le oferi o casa, o familie, inseamna a le oferi toate comorile lumii. Alaturi si impreuna cu celelalte institutii ale statului abilitate in acest sens, Biserica trebuie sa le aduca mangaierea ei, dragostea de care duc atata lipsa aceste suflete curate in fondul lor, dar traumatizate de nefericitul lor abandon. Drama acestor copii trebuie sa fie preocuparea oricarui om ce are si posibilitate, si responsabilitate. Cum mai poti fi fericit, cum te mai poti numi crestin adevarat, stiind ca exista astfel de copii, in care sufera Hristos, prezent tainic? Pentru cel fara mila, judecata va fi fara mila. (Matei 25,35-46). Lipsurile materiale nu sunt acum mai mici decat le-au suportat bunicii nostri care aveau casa plina de copii, cea mai mare bogatie, singura care iti aduce adevarate satisfactii. Lipsurile materiale de atunci erau compensate de sufletele curate ale parintilor care isi cresteau copiii in spirit crestin, in dragoste fata de Dumnezeu si fata de munca.

Putem aduce putina bucurie in sufletele acestor copii necajiti, organizand in fiecare parohie o casa pentru ei. Aici, in camere curate, copiii sa poata gasi adapost si mancare. Usa sa fie mereu deschisa: sa li se ofere totul, fara sa li se ceara ceva. Investind in ei multa dragoste si incredere, vor deveni mai apropiati, mai sociabili si integrarea lor in familii crestine se va face mai usor. În fiecare parohie se mai poate initia un program de colectare a ajutoarelor financiare si materiale pentru sprijinirea celor mai saraci si cu familii numeroase. O idee intr-adevar simpla ar fi organizarea unei asociatii la nivel de parohie ca sa adune hainute si lucrusoare pentru copii de la familiile care nu mai au nevoie de ele; sa le trieze, sa le spele , sa le dea o noua „fata” si sa le redistribuie femeilor din parohie, care nasc. Multe hainute devin inutile pentru ca in primul an de viata copilul creste repede si acestea stau degeaba in garderoba, in timp ce multi copii se nasc si nu au nici macar cu ce sa fie infasati la iesirea din maternitate. În Finlanda, Statul asigura fiecarui nou- nascut o cutie cu lucruri noi, necesare intretinerii. Existenta acestei initiative cu caracter de lege a marcat devenirea Finlandei ca tara prospera, economic si moral. Poate ca efortul de reconstructie a fost mai rodnic prin solidarizarea tuturor. Si noi, femeile crestine din Romania, putem fi solidare, sa facem din putinul pe care il avem parte si bucurie altuia, care este la nevoie. Aceasta, in spiritul traditiei noastre ortodoxe, devenita istorie a dainuirii. Totul este sa ne amintim ca undeva, in fiecare minut, se naste un copil, minunea suprema a creatiei si singura garantie a vesniciei noastre.

Credinta se invata, se practica si se transmite numai dinlauntrul unei comunitati crestine care are la baza familia crestina asa cum a lasat-o Dumnezeu, indeplinindu-si astfel adevaratul ei rol si scop divin.