Pagina documente » Stiinte Economice » Sisteme economice contemporane

Despre lucrare

lucrare-licenta-sisteme-economice-contemporane
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-sisteme-economice-contemporane


Cuprins

C U P R I N S
CAPITOLUL 1 - SCURT ISTORIC 5
1.1. Sistemul economic - concept general universal l5
1.2. Evolutia doctrinara a sistemului economic 9
CAPITOLUL 2 - MECANISME ALE SISTEMELOR ECONOMICE 14
2.1. Mecanisme ale politicilor economice 14
2.2. Fluxurile financiare 15
CAPITOLUL 3 - SISTEMUL ECONOMIC AMERICAN - SISTEM BAZAT PE UN
SISTEM POLITIC DEMOCRAT 16
3.1. Guvernarea americana 16
3.2. Partidele politice constituie baza sistemului politic american 18
3.3. Grupurile si gruparile de influenta ale cetatenilor 19
3.4. Sistemul economic american 20
CAPITOLUL 4 - SISTEMUL ECONOMIC JAPONEZ 24
4.1. Structura sistemului economic 24
4.2. Ascensiunea Japoniei si locul ei actual ca putere economica 26
CAPITOLUL 5 - SISTEMUL ECONOMIC CHINEZESC 29
5.1. Orientarile economice ale Chinei 29
5.2. Agricultura 30
5.3. Turismul 30
CAPITOLUL 6 - ECONOMIA ROMiNEASCA 32
6.1. Integrarea Rominiei in structurile europene 32
6.2. Mecanismul actual al economiei de piata in Rominia 33
CAPITOLUL 7 - TARILE DEZVOLTATE SI DINAMICA
PUTERII ECONOMICE 37
7.1. Cuantificarea nivelului de dezvoltare economica 37
7.2. Marile economii intr-o analiza comparata 37
7.3. Dinamica puterii economice in perioada postbelica.
Tendinta spre multipolaritate 42
7.4. Diminuarea ponderii SUA in economia mondiala 43
7.5. Transformarea Europei in putere economica de prim rang 45
CAPITOLUL 8 - INTEGRAREA EUROPEANA 48
8.1. inceputurile integrarii europene 48
8.2. Uniunea europeana-zona de integrare economica 48
CAPITOLUL 9 - NECUNOSCUTE iN MECANISMELE ECONOMICE
VIITOARE 54
9.1. Evolutia rapoartelor economice 54
9.2. Subdezvoltarea economica : delimitari conceptuale 55
9.3. Lumea a treia, tari in curs de dezvoltare, subdezvoltare 55
9.4. Tarile in curs de dezvoltare - o realitate multiforma 57
9.5. Subdezvoltarea - realitate a unui sistem distinct in interiorul
tarilor in curs de dezvoltare 59
CONCLUZII SI PROPUNERI 61
BIBLIOGRAFIE 63

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

1. C A P I T O L U L

SCURT ISTORIC

1.1. Sistemul economic – concept general universal

Indivizii produc in societate, deci productia socialmente determinata a indivizilor reprezinta, fireste, punct de plecare. Vanatorul si pescarul izolat cu care opereaza Smith si Ricardo fac parte din nascocirile lipsite de fantezie ale robinsonadelor secolului al XVIII-lea, care sunt departe de a fi, cum isi inchipuie istoricii civilizatiei, doar o reactie impotriva excesului de rafinament si o reintoarcere la o gresit inteleasa viata in mijlocul naturii. Nici „Contractul social” al lui Rousseau, care stabileste pe cale contractuala legaturi si relatii intre indivizi independenti de la natura, nu se sprijina catusi de putin pe un asemenea naturalism, care, atat in robinsonadele mici cat si cele mari, nu este decat o aparenta, o aparenta pur etica . Este vorba mai curand de o anticipare a „societatii civile”, care incepe sa se dezvolte inca din secolul al XVI-lea si care in secolul al XVIII-lea facuse pasi gigantici in directia maturizarii ei. În aceasta societate a liberei concurente, individul apare desprins de legaturile naturale etc., care in epocile istorice anterioare il faceau sa fie accesoriul unui conglomerat uman limitat si bine determinat. Profetilor din secolul al XVIII-lea, pe ai caror umeri mai stau inca pe de-a-ntregul Smith si Ricardo, individul secolului la XVIII-lea produs al destramarii formelor sociale feudale, pe de o parte, si al dezvoltarii noilor forte de productie, incepand cu secolul al XVI-lea, pe de alta parte — le apare ca un ideal al carui existenta tine de domeniul trecutului [* Nita Dobrota, Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti, 1993, p. 10–21.]. El nu le apare ca rezultat al istoriei, ci ca punct de plecare al ei, deoarece, ca individ corespunzator naturii, potrivit conceptiei lor despre natura umana, el nu le apare ca un produs al istoriei, ci ca ceva dat de natura. Aceasta eroare a fost pana acum proprie tuturor epocilor noi. Stuart, care in unele privinte se afla in opozitie cu secolul al XVIII-lea si ca aristocrat se situeaza intr-o masura mai mare pe temeiul istoriei, a evitat aceasta eroare.

Cu cat patrundem mai adanc in istorie, cu atat mai mult individul —deci si individul care produce — ne apare dependent, apartinand unui ansamblu mai cuprinzator : initial — intru-n mod cu totul natural inca — el este legat de familie si de familia care, dezvoltandu-se, devine ginta, iar mai tarziu el este legat de obste in diferitele ei forme, rezultata din ciocnirea si contopirea gintilor. Abia in secolul al XVIII-lea, in „societatea civila”, diferitele forme de legatura sociala apar in raport cu individul ca simple mijloace pentru atingerea scopurilor lui private, ca o necesitate exterioara. Dar epoca care genereaza acest punct de vedere, punct de vedere al individului singularizat e tocmai epoca relatiilor sociale cele mai dezvoltate (si, din acest punct de vedere, generale).

Omul este, in sensul strict literar al cuvantului, un zoon politikon nu numai un animal social, ci un animal care numai in societate se poate singulariza. O productie realizata de un individ izolat in afara societatii — fenomen rar, posibil in cazul unui om civilizat pe care intamplarea 1-a aruncat intr-o regiune nelocuita si care poseda deja in sine, virtualmente, fortele societatii — este ceva tot atat de absurd ca si ideea ca limba s-ar putea dezvolta iara indivizi care sa traiasca impreuna si sa vorbeasca intre ei.

Cand vorbim de productie, asadar, avem in vedere intotdeauna o productie care are loc pe o anumita treapta de dezvoltare sociala, o productie realizata de indivizi sociali. S-ar parea deci ca, pentru a vorbi in genere despre productie, trebuie fie sa urmarim procesul dezvoltarii istorice in diferitele lui faze, fie sa declaram din capul locului ca avem de-a face cu o anumita epoca istorica, cu productia burgheza moderna, de pilda, care constituie in fond tema noastra propriu-zisa. Nu-i mai putin adevarat insa ca toate epocile de productie au anumite trasaturi comune, determinatii comune. Productia in general este o abstractie, dar o abstractie rationala in masura in care desprinde si fixeaza realmente ceea ce este comun, scutindu-ne astfel de repetari. Dar acest element general, sau elementul comun desprins prin comparatie , este el insusi ceva multiplu articulat, care se intruchipeaza in determinatii diferite. Unele din aceste trasaturi-sunt proprii tuturor epocilor; altele doar unora dintre ele. Unele determinatii sunt comune atat epocii celei mai moderne, cat si epocii celei mai vechi. Fara ele nu poate fi conceputa nici o productie. Dar asa cum limbile cele mai dezvoltate, desi au legi si determinatii comune cu cele mai putin dezvoltate, s-au dezvoltat totusi tocmai prin ceea ce le deosebeste de acest element general si comun, tot astfel determinarile valabile pentru productie in general trebuie degajate tocmai pentru a se evita ca unitatea — care decurge din insusi faptul ca subiectul, omenirea, si obiectul, natura sunt aceleasi — sa ne faca sa uitam deosebirile esentiale.

Societatea burgheza reprezinta cea mai dezvoltata si mai diversificata organizare istorica a productiei. De aceea categoriile care exprima relatiile acestei societati, intelegerea structurii ei ofera totodata posibilitatea de a cunoaste structura si relatiile de productie ale tuturor formelor sociale disparute din ale caror sfaramaturi si elemente s-a construit ea. Unele din aceste vestigii nedepasite inca continua sa vegeteze in cadrul societatii burgheze, in timp ce elementele care inainte existasera doar in germene s-au dezvoltat in toata semnificatia lor. Anatomia omului ne ofera o cheie pentru intelegerea anatomiei maimutei. Dimpotriva, la speciile animale inferioare, germenii unor elemente superioare pot fi intelesi numai in cazul cand insesi aceste elemente superioare sunt deja cunoscute. Economia burgheza ne ofera astfel cheia pentru intelegerea economiei antice, dar nicidecum in maniera proprie economistilor, care sterg toate deosebirile istorice si care vad in toate formele de societate numai formele burgheze. Dijma, zeciuiala etc. pot fi intelese daca cunoastem renta funciara, dar nu trebuie sa identificam cu aceasta din urma .

Apoi, deoarece insasi societatea burgheza nu este decat o forma antagonica de dezvoltare, relatiile unor formatiuni anterioare se intalnesc in ea adesea doar intr-o forma complet degenerata sau chiar caricaturala, cum este cazul, de pilda, cu proprietatea in obste. Prin urmare, daca este just sa se spuna ca categoriile economiei burgheze contin o doza de adevar pentru toate celelalte forme de societate, lucrul acesta trebuie inteles numai cum grano salis. Ele le pot contine pe acestea din urma intr-o forma dezvoltata, intr-o forma degenerata sau caricaturala etc., dar intotdeauna intr-o forma esentialmente modificata. Asa-numita dezvoltare istorica se sprijina in genere pe faptul ca forma noua vede in cele anterioare niste trepte care duc spre ea si deoarece numai arareori si numai in conditii bine determinate forma noua este capabila de autocritica — nu vorbim, fireste, de acele perioade istorice care se apreciaza singure ca perioade de decadenta —, ea le intelege intotdeauna intr-o maniera unilaterala. Religia crestina a putut contribui la intelegerea obiectiva a mitologiilor anterioare numai atunci cand autocritica ei a fost pana la un anumit punct, potential, ca sa zicem asa, gata elaborata . Tot asa economia politica burgheza a ajuns sa inteleaga economia feudala, [* Nita Dobrota, Reproductia capitalista contemporana, Editura Politica, Bucuresti, 1981, p. 17–30.] antica, orientala abia atunci cand a inceput autocritica societatii burgheze. În masura in care economia politica burgheza nu se identifica in intregime, intr-o maniera mitologica, cu economia trecutului, critica facuta de ea societatii anterioare, anume celei feudale, cu care mai avea de luptat in mod nemijlocit, se aseamana cu aceea pe care crestinismul o facuse paganismului, sau protestantismul catolicismului.

Ca si in orice stiinta istorica, sociala, la examinarea miscarii progresive a categoriilor economice trebuie sa avem intotdeauna in vedere ca — atat in realitate, cat si in minte — subiectul — in cazul de fata societatea burgheza moderna — este dat si ca, in virtutea acestui fapt, categoriile exprima forme de existenta, conditii de existenta, adesea numai diferite aspecte ale acestei societati determinate, ale acestui subiect, si ca de aceea nici pentru stiinta societatea nicidecum nu incepe sa existe abia in momentul cand pentru prima oara se vorbeste despre ea ca atare. Acest considerent trebuie retinut, pentru ca ne ofera din capul locului o indicatie hotaratoare cu privire la structura obiectului.

Primul om care, imprejmuind un teren, s-a incumetat sa spuna acesta este al meu si care a gasit oameni destul de prosti ca sa-1 creada a fost adevaratul intemeietor al societatii civile. De cate crime, razboaie, omoruri, de cate mizerii si orori ar fi scutit omenirea cel care, scotand tarusii sau astupand santul, ar fi strigat semenilor sai : „Feriti-va sa-1 ascultati pe acest impostor; sunteti pierduti daca uitati ca roadele sunt ale tuturor si ca pamantul nu este al nimanui”. Cat timp oamenii s-au multumit cu colibele lor simple, cat timp s-au multumit sa-si coasa imbracamintea din piei cu ajutorul spinilor si oaselor de peste sa-si zugraveasca corpul cu diferite culori, sa-si perfectioneze sau sa-si infrumuseteze arcurile si sagetile, sa-si ciopleasca cu ajutorul unor pietre ascutite cate o luntre de pescari sau instrumente grosolane de muzica, intr-un cuvant, cat timp n-au facut decat lucruri pe care le puteau face de unul singur si s-au ocupat cu mestesuguri care nu necesitau mai multe maini; ei au trait liberi, sanatosi, buni-si fericiti pe cat le ingaduia natura lor si au continuat sa se bucure de farmecul unor relatii independente de ei. Dar din clipa in care un om a avut nevoie de ajutorul altuia, din clipa in care s-a vazut ca este folositor ca unul singur sa aiba provizii pentru doi, egalitatea a disparut, s-a ivit proprietatea, munca a devenit necesara, iar padurile nemarginite s-au schimbat in campii ce trebuiau stropite cu sudoarea oamenilor. În curand, acolo s-a vazut sclavia si mizeria incoltind si crescand odata cu recoltele. Presupun ca oamenii au ajuns in stadiul cand obstacolele care impiedica ramanerea lor in starea de natura trag mai mult in cumpana, prin rezistenta lor, decat fortele pe care fiecare individ le poate intrebuinta pentru a se mentine in aceasta stare. Atunci starea primitiva nu mai poate dainui, si genul uman ar pieri daca nu si-ar schimba felul de a fi. Or, cum oamenii nu pot sa creeze forte noi, ci numai sa le uneasca si sa le dirijeze pe cele existente, ei n-au alt mijloc de autoconservare decat sa formeze, prin agregare, suma de forte in stare sa invinga orice rezistenta si sa le puna in miscare in vederea unui singur scop, facandu-le sa actioneze intr-un deplin acord.

Aceasta suma de forte nu se poate naste decat din unirea mai multor oameni; dar forta si libertatea fiecarui om fiind cele dintai instrumente ale propriei lui conservari, cum le va putea oare angaja fara sa-si dauneze si fara sa neglijeze grija pe care si-o datoreaza lui insusi ? Aceasta dificultate raportata la subiectul meu poate fi enuntata in termenii urmatori :

„A gasi o forma de asociatie care sa apere si sa protejeze cu toata forta comuna persoana si bunurile fiecarui asociat si in cadrul careia fiecare dintre ei, unindu-se cu totii, sa nu asculte totusi decat de el insusi si sa ramana tot atat de liber ca si mai inainte”. Aceasta este problema fundamentala, a carei solutie este contractul social.

Clauzele acestui contract sunt atat de mult determinate prin natura actului, incat cea mai mica modificare le-ar face sa devina zadarnice si fara efect; astfel ca, desi ele poate n-au fost niciodata enuntate formal, sunt peste tot aceleasi admise si recunoscute in mod tacit pretutindeni, pana in momentul cand pactul social fiind violat, fiecare reintra in drepturile sale initiale si isi recapata libertatea naturala, pierzand prin aceasta libertatea conventionala pentru care a renuntat la cea naturala.

Bineinteles, aceste clauze se reduc toate la una singura : instrainarea totala a fiecarui asociat, cu toate drepturile sale, in favoarea intregii comunitati ; caci in primul rand, fiecare daruindu-se in intregime, conditia este aceeasi pentru toti ; si conditia fiind egala pentru toti, nimeni nu are interes sa o faca sa devina oneroasa pentru ceilalti.

În afara de aceasta, instrainarea facandu-se fara rezerve, unirea este cat se poate de perfecta, si nici un asociat nu mai poate avea nimic de reclamat ; caci daca ar ramane unele drepturi in mainile particularilor, dat fiind ca n-ar exista nici un superior comun care sa poata hotari intre ei si public, atunci fiecare, fiind oarecum propriul sau judecator, ar putea pretinde sa fie si judecatorul celorlalti ; starea de natura s-ar mentine, iar asociatia ar ajunge in mod inevitabil tiranica sau zadarnica.

În sfarsit, fiecare daruindu-se tuturor, nu se daruieste nimanui ; si cum nu exista nici un asociat asupra caruia sa nu castigi acelasi drept pe care i 1-ai cedat, fiecare castiga echivalentul a tot ce a pierdut si, in plus mai multa forta pentru a pastra ceea ce are. Deci, daca indepartam din pactul social ceea ce nu este de esenta lui, vom vedea ca el se poate reduce la termenii urmatori :

„Fiecare din noi pune in comun persoana si toata puterea lui, conducerea suprema a vointei generale ; si primim in corpore pe fiecare membru, ca parte indivizibila a intregului”.

În acelasi moment, in locul persoanei particulare a fiecarui contractant, actul acesta de asociere da nastere unui corp moral si colectiv, alcatuit din tot atatia membri cate voturi sunt in adunare, corp care capata, prin insusi acest act, o unitate, un eu colectiv, o viata si o vointa a sa. Aceasta persoana publica ; formata astfel prin unirea tuturor celorlalte persoane, purta odinioara numele de cetate, iar astazi poarta numele de republica sau corp politic, fiind numit de catre membrii sai stat, atunci cand e pasiv, suveran cand e activ si putere cand e comparat cu alte formatiuni asemanatoare. În ceea ce ii priveste pe asociati, ei iau in mod colectiv numele de popor si in particular se numesc cetateni, intrucat participa la autoritatea suverana, si supusi, intrucat se supun legilor statului. Dar acesti termeni se confunda adesea, fiind folositi unul in locul altuia ; e de ajuns sa-i putem distinge atunci cand sunt intrebuintati cu toata precizia.

Adevarata fiinta a omului este mai degraba fapta sa ; in ea individualitatea este reala, si ea este aceea care suprima ce e presupus pe ambele laturi ale ei : odata ea suprima ce este presupusa fiinta corporala calma ; individualitatea se prezinta mai curand in fapta ca fiind esenta negativa, care nu este decat intrucat suprima fiinta. Apoi, fapta suprima inexprimabilitatea parerii si in ce priveste individualitatea constienta –de – sine, care, in parere, este o individualitate infinit determinata si determinabila. În fapta implinita, aceasta infinitate rea este distrusa. Fapta este ceva simplu determinat, universal, ce poate fi cuprins intr-o abstractie: ea este crima, hotie, binefacere, fapta eroica, etc. Si se poate spune despre ea ceea ce ea este. fia este aceasta, si fiinta ei nu este doar un semn, ci este faptul insusi. Ea este aceasta, si anume omul individual este ceea ce ea este. În simplitatea acestei fiinte, omul este pentru ceilalti o esenta universala si inceteaza de a fi numai ceva presupus. El nu este anume pus in ea ca spirit; dar, intrucat e vorba de fiinta lui ca fiinta, si, pe de o parte, fiinta dubla, figura si fapta, se opun aici, numai actiunea trebuie mai degraba considerata ca fiind fiinta lui autentica, nu figura sa, care ar trebuii sa exprime ceea ce el crede despre faptele sale sau ceea ce s-ar crede ca el ar putea doar sa faca. La fel, intrucat de pe alta parte opera si posibilitatea sa interna, capacitatea, adica intentia, sunt opuse, opera singulara trebuie privita ca fiind realitatea sa adevarata, chiar daca el insusi se inseala in aceasta privinta si, intors in sine din actiunea sa, el crede a fi in acest interior un altul decat este in fapta. Individualitatea care se incredinteaza elementului obiectiv, atunci cand devine opera, se lasa sa fie schimbata in voie si invertita. Dar caracterul faptei il constituie tocmai aceea ca fapta este sau o fiinta relativ — reala, care se tine, sau este numai o opera presupusa, care, nula, dispare in sine. Obiectivitatea nu altereaza fapta insasi ci arata numai ceea ce este fapta, adica arata daca ea este sau nu este nimic. Dezmembrarea acestei fiinte in intentii si in atare fineturi, prin care omul real, adica fapta sa, trebuie sa fie din nou interpretat ca o fiinta presupusa — asa cum, desigur, el insusi poate sa-si creeze intentii particulare in ce priveste realitatea sa —, trebuie lasata trandaviei conjuncturii, care, daca vrea sa puna in actiune intelepciunea ei ineficace.

1.2. Evolutia doctrinara a sistemului economic

În legatura cu preocuparile de natura conceptuala privind definirea economiei nationale si a rolului acesteia, trebuie sa incepem cu mercantilistii [* Rotariu, I. ; Nitu Antonie, Renato ; Sosdean, C. ; Schipor B., „Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare”, Editura Mirton, Timisoara, 2001, p. 39.]. De la mijlocul secolului al XVI-lea pana catre sfarsitul secolului al XVII-lea, acestia au recunoscut forta crescanda a economiei nationale, in comparatie cu economia medievala inchisa si au pledat pentru interventia activa a statului burghez, tanar la timpul respectiv, in vederea cresterii avutiei nationale. Fiziocratii, mai ales prin lucrarea Tabloul economic a francezului François Quesnay, au analizat pentru prima data, in 1758, procesul de ansamblu a productiei si capitalului social, pe baza impartirii societatii in clase sociale.

Scoala economica clasica, reprezentata in Anglia de William Petty, Adam Smith [* Adam Smith, Avutia natiunilor. O cercetare asupra naturii si cauzelor ei, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1962, p. 24.] si David Ricardo, in Franta de Pierre de Boisguillebert, iar in SUA de B. Franklin, a adus o contributie importanta la descifrarea mecanismelor de functionare a economiilor statelor capitaliste. Jean Baptiste Say este cunoscut datorita legii debuseelor, potrivit careia produsele se schimba contra produse. Altfel spus, pe piata are loc un adevarat troc, moneda nu joaca un rol activ, iar supraproductia este exclusa. Say a evidentiat rolul deosebit al intreprinzatorului intr-o economie de piata, idee care a fost preluata si dezvoltata ulterior de catre Schumpeter.

În Sistemul national de economie politica (1841), economistul german Friedrich Lisk, a acuzat doctrina economica clasica de faptul ca nu ia in considerare natiunea si problemele dezvoltarii complexe si armonioase a economiei nationale. În doctrina lui List, un rol important il ocupa industrializarea tarii si politica protectionista aplicata temporar si limitat, respectiv atat cat este necesar pentru a fi implementata.

O cotitura vizibila de la analiza microeconomica la cea cu predilectie macroeconomica, cu un puternic ecou in gandirea si politicile economice din tarile dezvoltate, a fost determinata de John Maynard Keynes [* Keynes, J. M., Teoria generala a mainii de lucru, a dobanzii si banilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.] si de adeptii acestuia. Pledoaria keynesista in favoarea interventiei statului in economie si solutiile preconizate in vederea evitarii crizelor, absorbirii somajului si echilibrarii mersului economiei, pornesc de la considerarea cererii si ofertei, investitiilor si consumului, miscarii ratei dobanzii la nivelului economiei nationale. Curentul keynesist si cele care l-au succedat — neo si postkeynesismul — au stimulat cercetarea miscarii economiilor nationale si a sistemelor economice, analiza unor corelatii din viata economica cu ajutorul unor instrumente mai evoluate, elaborarea de modele care utilizeaza simularile econometrice si metodele matematice.

În acest context, nu pot fi omise demersurile unor economisti din tarile in curs de dezvoltare, in incercarea de a formula teorii si a gasi solutii pentru angajarea respectivelor tari pe calea progresului, pentru dirijarea vietii economice si inlaturarea dezechilibrelor, a disparitatilor structurale, pentru elaborarea de planuri economice. Problema centrala a preocuparilor acestor economisti o constituie subdezvoltarea. Subdezvoltarea este privita si analizata ca fenomen, problema si concept.

Fenomenul subdezvoltarii dateaza de multa vreme, insa conceptul de subdezvol-tare a aparut dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand a inceput procesul de decolonizare, iar respectivele tari au luat cunostinta de starea in care se aflau. Tot in aceasta perioada a fost utilizat pentru prima data termenul de lume a treia, pentru a desemna ansamblul tarilor subdezvoltate, care alcatuiesc o entitate aparte in cadrul comunitatii mondiale.

Gandirea economica din Romania, mai ales cea progresista, s-a preocupat intens de problematica economiilor nationale. Formata cu o anumita intarziere, intr-o perioada istorica in care capitalismul se afla in plina ascensiune in tarile cu traditii mai vechi in dezvoltarea acestei oranduiri, economia nationala a Romaniei s-a constituit timp de cateva decenii, pana la formarea statului unitar, ca o entitate incompleta, divizata. Aceasta stare de fapt, s-a datorat comunitatii sociale care a stat la baza acesteia, natiunea romana, care era divizata din punct de vedere al apartenentei statal-administrative. Formarea statului national unitar, triumf al vointei si luptei poporului roman, a impulsionat puternic cresterea economica si ; performantele economiei romanesti, a impus efectuarea unor reforme cu efecte structurale, indeosebi in directia eliminarii ramasitelor feudale si a stimularii capitalismului, a ramurii propulsoare a progresului economic si social – industria.

Înca de la inceputurile ei, evolutia economiei nationale a Romaniei a fost marcata de mari discrepante pe plan intern, si profunde decalaje fata de tarile dezvoltate, puternice din punct de vedere industrial si tehnologic. La aceasta situatie au contribuit atat factori interni cat si externi. În mod firesc, aceasta situatie si-a pus amprenta asupra gandirii economice din Romania, care a adus contributii importante la studierea unor probleme cum sunt, de exemplu : deosebirile dintre economiile dezvoltate si inapoiate, dintre structurile industriale si cele agrare ; necesitatea si caile modernizarii structurilor economice si sociale ; influenta crizelor asupra diferitelor tari; necesitatea consolidarii independentei economice prin valorificarea cu forte proprii a resurselor nationale.

Odata cu unirea Principatelor Romane, care a pus bazele statului national unitar si a creat cadrul necesar pentru constituirea economiei nationale, precum si in deceniile urmatoare, atentia ganditorilor, ca si a oamenilor politici de diferite orientari (democrati burghezi, liberali, adeptii protectionismului) s-a indreptat spre descifrarea cailor de organizare, de intarire si progres a tinerei economii romanesti pe calea capitalismului, una din problemele principale constituind-o dezvoltarea industriala a tarii.

Sustinand crearea unei industrii nationale, Mihail Kogalniceanu sublinia necesitatea interventiei statului in economie, a sprijinirii ramurilor aflate in formare, care au o importanta vitala pentru natiune. in randurile sustinatorilor protejarii si dezvoltarii industriei se inscriu mai tarziu, numele lui D. P. Martian, I. I. de la Brad,

G. Baritiu, P. S. Aurelian, A. Xenopol, care si-au fundamentat pozitiile, in stransa legatura cu experienta altor tari. Dupa formarea statului national unitar, in perioada interbelica, economistii din Romania si-au indreptat cu precadere atentia asupra studierii problemelor economiei nationale, atat in ansamblu cat si pe ramuri, asupra staticii si dinamicii acesteia.

Intensele confruntari de pozitii si dezbateri s-au concentrat asupra urmatoarelor aspecte esentiale : caracterul si structura economiei romanesti; rolul agriculturii si industriei in acest cadru ; modul de valorificare a potentialului si nivelului de dezvoltare a economiei romanesti in complexul relatiilor economice internationale, mai ales a schimburilor cu tarilor dezvoltate ; rolul statului si a politicii sale economice, asupra dezvoltarii ciclice, a crizelor si evolutiei conjuncturii economice. Printre economistii cu contributii semnificative la studierea acestor probleme, se numara Virgil Madgearu, Victor Slavescu, G. Tasca, S. Zeletin, I. M. Angelescu, G. Zane.

Dintre economistii acestei perioade, prin originalitate si contributie teoretica, se detaseaza Mihail Manoilescu. Opera sa fundamentala, Fortele nationale productive si comertul exterior, publicata pentru prima data in anul 1929, in limba franceza si aparuta in tara noastra sub forma de traducere in anul 1986, ocupa un loc special in istoria culturii romanesti, reprezentand o sinteza si in acelasi timp o depasire a tot ceea ce s-a realizat pana la el. Mihail Manoilescu a dezvoltat o teorie referitoare la diviziunea lumii in tari bogate si tari sarace, a analizat schimburile comerciale dintre tarile industrializate si cele agrare, interactiunile dintre acestea, reliefand situatia dezavantajoasa a tarilor agrare inapoiate precum si necesitatea industrializarii acestora, a cresterii productivitatii muncii.

În legatura cu definirea rolului economiei nationale, intr-un proces de continuitate, se impune si sublinierea contributiei economistilor romani, din perioada de dupa 1944. Semnificativa pentru atentia si aprecierea pe care economistii romani le acorda` economiei nationale este insasi structura Tratatului de economie contemporana. În cadrul acestuia, volumul 2, cartea I intitulata Economia nationala. Reproductia sociala si mecanisme economice, iar volumul 3, avand tot doua carti, este dedicat economiei nationale a Romaniei.

În istoria moderna, avem dovada ca toate luptele politice sunt lupte de clasa si ca toate luptele de emancipare a claselor, cu toata forma lor in mod necesar politica — caci orice lupta de clasa este o lupta politica —, graviteaza, in ultima instanta, in jurul emanciparii economice. Astfel, cel putin aici, statul, oranduirea politica, constituie elementul subordonat, iar societatea civila, domeniul relatiilor economice – elementul hotarator. Conceptia traditionala, impartasita si de Hegel, vede in stat elementul determinant, iar in societatea civila – elementul determinat de aceasta. Aparenta corespunde acestei conceptii. Dupa cum la individ toate imboldurile sale trebuie sa treaca prin mintea lui, sa se transforme in mobiluri ale vointei sale pentru a-1 face sa actioneze, tot astfel toate nevoile societatii civile — oricare ar fi, in momentul respectiv, clasa dominanta — trebuie sa treaca toate prin vointa statului, pentru ca sub forma de legi sa dobandeasca o valabilitate fienerala. Aceasta este latura formala a chestiunii, care se intelege de la sine ; se pune insa intrebarea : ce continut are aceasta vointa doar formala — a individului, ca si a statului —, de unde provine acest continut si de ce, obiectul voit este acesta si nu altul ? Si daca punem intrebarea de mai sus constatam ca in istoria moderna vointa statului este determinata, in linii mari si in ansamblu, de nevoile schimbatoare ale societatii civile, de suprematia cutarei sau cutarei clase si, in ultima instanta, de dezvoltarea fortelor de productie si a relatiilor de schimb.

Prin trecerea in revista intreprinsa pana acum rezulta ca, pe masura intaririi si proliferarii economiilor nationale, a diversificarii evantaiului si problemelor acestora, a crescut interesul gandirii economice de diferite orientari fata de aceasta problematica, insasi conceptiile s-au diversificat, s-au cristalizat mai bine, cercetarea atacand fronturi noi pentru teorie si practica. Incursiunea efectuata evidentiaza atat continuitatea si amplificarea cercetarilor din acest domeniu, cat si relativitatea cunostintelor si generalizarilor teoretice din fiecare etapa, conditionate de gradul dezvoltarii, structurile si tipurile economiilor epocii. Cert este, insa nu numai ca statutul economiei nationale ca obiect de cercetare nu s-a redus in cadrul stiintei economice, ci acesta a fost ridicat pe o treapta superioara, a primit noi valente.

În aceasta diversitate conceptuala de analiza si definire a economiei nationale, ne oprim asupra urmatoarei : Economia nationala reprezinta cadrul de baza al reproductiei sociale contemporane, acest rol rezultand inainte de toate, din faptul ca : [* *** Tratat de economie contemporana, Volumul 2, cartea I, Editura Politica, Bucuresti, 1987, p. 24.]

? in primul rand, unitatile de productie se specializeaza ocupand un anumit loc in diviziunea sociala a muncii, care este prin fluxurile de schimb pe care le determina, o diviziune a muncii in cadrul national ;

? in al doilea rand, schimbul de activitati intre unitatile economice se realizeaza in forme comerciale, monetare, de credit, care presupun o organizare corespunzatoare a spatiului national ;