Pagina documente » Stiinte Economice » Strategii de instruire. Legitate si normativitate in instruire

Despre lucrare

lucrare-licenta-strategii-de-instruire.-legitate-si-normativitate-in-instruire
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-strategii-de-instruire.-legitate-si-normativitate-in-instruire


Cuprins

CUPRINS :
CAPITOLUL 1
STRATEGII DE INSTRUIRE
1.1. DEFINIRE SI CARACTERIZARE :
1.1.1. Ghidaj, de dirijare a activitatilor de predare - invatare :
1.1.2.Planificare si organizare a instruirii :
1.1.3.Abordare decizionala a unei situatii instructionale in corelatie cu combinatorica structurala specifica:
1.2. TIPOLOGIA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE:
1.3. CONSTRUIREA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE:
1.3.1. Organizarea elevilor:
1.3.2.Organizarea continutului vehiculat in timpul procesului:
1.3.3.Prezentarea continutului:
1.3.4.Interventiile cadrului didactic:
1.3.5.Exercitii aplicative sau de consolidare:
1.3.6.Evaluarea:
1.4. STRUCTURA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE:
1.4.1.Metode de instruire:
1.4.2. Mijloace de instruire
1.4.3. Forme de organizare a instruirii :
1.4.4. Interactiuni si relatii instructionale
1.4.5. Decizia instructionala
1.5. PERSPECTIVE MODERNE IN ABORDAREA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE
1.5.1. Teoria inteligentelor multiple - corolare instructionale
1.5.2.Multiculturalism si instruire:
1.6. PROIECTAREA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE
Capitolul 2
LEGITATE SI NORMATIVITATE IN INSTRUIRE
2.1. Principiile didactice in fata prezentului instructional
2.2. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor
2.3. Principiul accesibilitatii
2.4. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor
2.5. Principiul legarii teoriei cu practica
2.6. Principiul conexiunii inverse
2.7. Principiul sistematizarii si continuitatii

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL 1

STRATEGII DE INSTRUIRE

1.1. DEFINIRE SI CARACTERIZARE :

Patruns in aria invatamantului din domeniul militar, conceptul de strategie, a preluat si o serie de particularitati explicative din spatiul initial de definire: « strategia este arta celui care conduce o forta militara catre victoria finala » (Napoleon). Orice comandant inainte de a-si lansa trupele in atac pune la punct o alternativa de lupta, studiaza conditiile si factorii de teren, ansamblul de variabile care intra in joc in obtinerea victoriei, elaboreaza solutii diferite, optand pentru aceea care este mai pertinenta, are in vedere aspecte de tip anticipativ.

Pe baza de similitudine, cadrul didactic intreprinde seturi de activitati si comportamente identice la nivelul procesului de instruire, orientand catre maximum de rezultate educationale in final intreprinderea didactica. Analiza resurselor, a conditiilor, a factorilor educationali care pot maximiza rezultatele instructiv-educative constituie demersuri necesare pentru cristalizarea unei autentice strategii educationale.

Desi insuficient cristalizata din punct de vedere instructional-pedagogic, notiunea de strategie a fost introdusa din nevoia de a gasi o alternativa practicilor traditionale utilizate in invatamant : conceperea predarii unei discipline (nivelul metodic), elaborarea continuturilor (spatiul alocat proiectarii curriculare), predarea unei simple activitati educationale (lectie, modul, situatie). Chiar si din punct de vedere functional, strategia se situeaza pe traiectul de la intentie la realitate, traducandu-se prin intermediul acestora sarcinile de instruire intr-un ansamblu de decizii conditionale (obiectivele sunt traduse in termeni operationabili – nu neaparat operationali).

Definirea pedagogica a notiunii de strategie educationala vizeaza analiza mai multor puncte de vedere exprimate de catre specialistii in domeniu. Astfel, acceptiunile date strategiei educationale (sursele fiind Saturnino la Torre –1996 & Ioan Cerghit – 1993), sunt urmatoarele :

1.1.1. Ghidaj, de dirijare a activitatilor de predare – invatare :

Strategia este «o structura procedurala » (Claude Bastian, 1980), « stare actionala corespunzatoare unor demersuri fixe de conducere si organizare a clasei de elevi printr-o corelare specifica intre predare si invatare » (Geulen, 1995), « o componenta a programului de instruire, reprezentand, din perspectiva cadrului didactic, aspectul activ, dinamic, al formei de dirijare efectiva a invatarii », « un ansamblu de actiuni coordonate si armonios integrate menite sa dirijeze invatarea in vederea realizarii obiectivelor preformulate » (L.Vlasceanu, 1988) strategia cuprinde operatii si actiuni, fiecare operatie avand procedeul sau, fiecare actiune avand tehnica sa ; din aceasta perspectiva strategia nu este fixa, imuabila, astfel incat, din punct de vedere finalist, acesteia nefiindu-i atribuita o solutie fixa ; tot din acest punct de vedere o strategie poate fi privita atat ca o imagine globala programata initial si investita cu imuabilitate dar si ca o varianta ori ca alternativa perfectibila permanent, caracterul sau dinamic fiind determinant ;

1.1.2.Planificare si organizare a instruirii :

Strategia este « ansamblul de resurse si metode planificate si organizate de profesor in scopul de a permite elevilor sa atinga obiectivele stabilite » (Cerghit,I., 1993), « mod de abordare a invatarii si predarii, de combinare si organizare optima a metodelor, mijloacelor avute la dispozitie, precum si a formelor de grupare a elevilor, in vederea atingerii obiectivelor urmarite » (UNESCO, 1976), « un mod de abordare a invatarii si predarii, de combinare si organizare optima a metodelor, mijloacelor avute la discpozitie, precum si a formelor de grupare a elevilor, in vederea atingerii obiectivelor stabilite » (I.Parent, Ch.Nero, Elaboration d’une strategie d’enseignement, S.P.U., Universite Laval, Quebec,1981 ; I.Cerghit, Strategia didactica – un instrument practic de ridicare a calitatii procesului de invatamant, Revista de pedagogie, nr.9,1983. Din acest punct de vedere, strategia sugereaza modul de abordare al unei situatii de instruire, punand in contact elevul cu noul continut de studiat (sub forma de obiectiv si mai putin cu instrumentele de interactiune specifica) ;

1.1.3.Abordare decizionala a unei situatii instructionale in corelatie cu combinatorica structurala specifica:

Strategia este un „mod deliberat de programare a unui set de actiuni sau operatii de predare si invatare orientate spre atingerea in conditii de maxima eficacitate si eficienta a obiectivelor prestabilite”, „actiuni decompozabile intr-o suita de decizii-operatii fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare pe baza valorificarii informatiilor dobandite in etapa anterioara” (D.Potolea, Analize interactionale. Comportamentul profesorului si ameliorarea strategiilor educatiei intelectuale, Teza de doctorat sustinuta la Universitatea din Bucuresti, 1983), „o ipoteza de lucru, o linie directoare de actiune careia i se asociaza un anumit mod global de organizare a invatarii si a conditiilor invatarii, de utilizare cu precadere a unor metode si mijloace” (I.Cerghit, 1988). Ca atare, constructia unei strategii presupune un apel la decizie, la combinatorica, la probabilitate, diferentiindu-se net de algoritm (element cu care a fost adesea confundata). Ausubel este acela care ne ofera spre analiza perspectiva diferentiatoare: strategia se deosebeste de algoritm prin aceea ca ofera momente de optiune in care se impune manifestarea unui comportament inteligent (eventual euristic), pe cand algoritmul presupune o stare mecanica de derulare a unei secvente actionale.

Incercand o analiza sintetica a defintiilor anterioare, care ne propun puncte de vedere care nu reflecta intotdeauna unitar aspectele prezentate la punctele a ,b ,c, concluziile desprinse pot fi urmatoarele:

? strategia presupune un mod de abordare a unei situatii de instruire specifice, atat din punct de vedere psihosocial (relatii si interactiuni) cat si din punct de vedere psihopedagogic (motivatie, personalitate, stil de invatare, etc) – reprezentarile si convingerile psihopedagogice ale cadrului didactic sunt elemente determinante in constructia strategiei;

? prin intermediul strategiei se rationalizeaza continuturile instruirii, determinandu-se totodata structuri actionale pertinente atingerii obiectivelor prestabilite – programarea ca activitate distincta este subinteleasa;

? strategia presupune o combinatorica structurala in care elementele de tip probabilist si de tip voluntar se intersecteaza in dinamica procesului la nivelul deciziei – de remarcat decompozabilitatea acesteia in suite de decizii;

? strategia are o structura multinivelara:

o metode de instruire ;

o mijloace de instruire ;

o forme de organizare a instruirii;

o interactiuni si relatii instructionale;

o decizia instructionala ,

in care dimensiunea finalista, determinata de focalizarea pe anumite obiective nu rezulta din suma elementor enumerate ci din sinteza si interactiunea lor ;

? strategia se inscrie in demersul de optimizare a instruirii, fiind un mod functional de gestionare a resurselor instructionale in vederea atingerii criteriilor de eficienta si eficacitate ale procesului.

Toate aceste concluzii de conduc la cateva observatii cu caracter direct privitoare la criteriile care trebuie respectate la nivelul proiectarii si implementarii unei situatii de instruire in sensul sau strategic. Aceste determinante care sustin eficienta actului de proiectare strategica sunt (dupa profesorul Eugen Noveanu,1994):

? Reprezentarea cadrului didactic (conceptia pedagogica generala si conceptia pedagogica personala) asupra procesului de invatamant (vezi subcapitolul rezervat reprezentarii pe care cadrul didactic o are fata de procesul de invatamant): aceasta nu face referire dupa cum ne-am fi asteptat numai la elementele de traditie sau la cele de modernitate in sensul strict al unei optiuni valorice, cat si la „pozitia teoretica” a profesorului, la asteptarile sale, la competenta si chiar la personalitatea sa (Wittrock, 1985, Neiser, 1986, 1988, Rivas, 1986,1990, La Torre, 1997, Iucu, 1999);

? Obiectivele situatiei instructionale, vor genera resursele previzionate, restrictiile educationale anticipate, consituind si un indicator al eficientei viitoare a strategiei, astfel incat, un nivel ridicat al focalizarii pe obiective ar putea determina mai clar un nivel mai ridicat al sanselor de reusita (Clancey,1984, Sherwood, Vye & Rieser, 1986, 1993, Potolea, 1992);

? Structura si natura unitatilor de continut, intr-un sens generat, spre exemplu, de predarea stiintei ca proces dar si ca produs, poate sa influenteze decisiv pragmatica unei strategii; prin modul de secventiere logico-psihologic si prin emergenta pedagogica, unitatile de continut orienteaza diferit evolutia contextelor strategice (Snow & Lohman,1984, Glaser & Bassok, 1989, Farrell & Sauers, 1994);

? Tipul de invatare, este apreciata de foarte multi specialisti ca variabila decisiva in reusita unei strategii educationale; fundamentarea instructionala a strategiilor pe teoriile invatarii, care prin varietate si nuantare pot constitui surse de dezvoltare ulterioara, trebuie sa devina un adevarat principiu al elaborarii unei strategii performante (Hatano & Miyake,1991, Goodnow,1990, Neacsu,1999);

? Stilul de predare, este o dimensiune activa, dinamica a instruirii, influentand in mod decisiv starea de existenta instructionala a strategiei prin contributia adusa la constituirea si „echilibrarea” unei relatii educationale armonioase (Norman, 1985, Flavell, 1977,1985, Riviere, 1987, 1992, Potolea, 1989, Noveanu, 1993, Geulen, 1995) ;

? Caracteristici psihosociale ale partenerilor implicati in actul de instruire, vizeaza o analiza duala, atat in sensul aspectelor personalitare, individuale (psihologice) - cat si in ceea ce priveste particularitatile psihosociale ale grupului clasa – sintalitatea (vezi aspectele de conexiune cu managementul clasei de elevi) (Nicola, 198, Merrill, Reigeluth, 1979, Merrill & Kelety, 1981, Lesgold, 1984, Paun, 1999, Iucu, 2000);

? Ergonomia spatiului scolar, poate deveni o variabila de maxima importanta mai ales in ceea ce priveste proiectarea unor strategii alternative, nestandardizate; din punctul de vedere al modalitatilor si formelor organizatorice actuale, sensibile la multivarinata si axandu-se pe modularitate, ergonomia spatiului de instruire este suport ineluctabil pentru o strategie eficienta (Pinillos, 1983, Perinat, 1986, Genovard, 1995, Cerro & Gonzales, 1998, Ato, 1999);

? Timpul de instruire, reprezinta un criteriu important in ceea ce priveste proiectarea oricarui proces eficient, implicit si a strategiilor de instruire, fiind totodata si un criteriu de evaluare pentru proces, in globalitatea sa (Coll, 1983, Carretero, 1985, Moll, 1991, McKeachie, 1994, Stigler, 1997)