Pagina documente » Stiinte Economice » Studiu privind asigurarea medicilor, stomatologilor si farmacistilor (S.C. XYZ S.A.)

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiu-privind-asigurarea-medicilor-stomatologilor-si-farmacistilor-s.c.-xyz-s.a.-
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiu-privind-asigurarea-medicilor-stomatologilor-si-farmacistilor-s.c.-xyz-s.a.-


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1. PRINCIPII, TRASATURI SI RISCURI ALE ASIGURARILOR 3
1.1. Principii teoretice si juridice privind asigurarile 3
1.2. Trasaturi si conditii generale ale asigurarilor de persoane in Rominia 8
1.3. Riscurile si cadrul general al asigurarii de viata in Rominia 11
CAPITOLUL 2. CONTRACTUL DE ASIGURARE - EXPRESIE A
RAPORTULUI JURIDIC CERT iNTRE ASIGURAT SI ASIGURATOR 14
2.1. Partile si conditiile de validitate in incheierea contractului de asigurare 14
2.2. Trasaturile juridice si continutul contractului de asigurare 17
2.3. Suma asigurata si prima de asigurare 19
2.4. Paguba si despagubirea de asigurare 21
CAPITOLUL 3. ASIGURAREA PROFESIONALA A
MEDICILOR, STOMATOLOGILOR SI FARMACISTILOR iN
PRACTICA SC ASTRA S.A. 24
3.1. Prezentarea generala a S.C. ASTRA S.A. 24
3.2. Principalele produse de asigurare ale S.C. ASTRA S.A. 25
3.2.1. Asigurari de viata 25
3.2.2. Asigurari de autovehicule 25
3.2.3. Asigurari de bunuri 26
3.2.4. Asigurari de raspundere civila fata de terti 27
3.2.5. Asigurari de raspundere civila profesionala 27
3.2.6. Asigurari de persoane, altele decit de viata 28
3.2.7. Asigurari maritime, de transport si aviatie 29
3.2.8. Asigurari de risc financiar 30
3.2.9. Asigurari complexe 30
3.2.10. Asigurari agricole 31
3.3. Asigurarea de raspundere civila profesionala a medicilor,
stomatologilor si personalului auxiliar 31
3.3.1. Obiectul asigurarii, riscuri asigurate, excluderi si raspunderi 31
3.3.2. Primele de asigurare 35
3.3.3. Obligatiile asiguratului 36
3.3.4. Constatarea, evaluarea si plata despagubirilor 37
3.4. Asigurarea de raspundere civila profesionala a farmacistilor 39
3.4.1. Obiectul asigurarii, riscuri asigurate, excluderi si raspunderi 39
3.4.2. Primele de asigurare 42
3.4.3. Obligatiile asiguratului 43
3.4.4. Constatarea, evaluarea si plata despagubirilor 43
CAPITOLUL 4. CONCLUZII SI PROPUNERI 49
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

1. PRINCIPII, TR?S?TURI SI RISCURI ALE

ASIGUR?RILOR

1.1. Principii teoretice si juridice privind asigurarile

Asigurarile de raspundere civila, altele decat raspunderea civila auto, au fost pana in prezent practicate intr-o masura redusa de catre societatile de asigurari din Romania, piata autohtona nefiind pregatita pentru aceasta forma de asigurare. De altfel, si in Occident ponderea acestei forme de asigurare din totalul cifrei de afaceri a societatilor de asigurari a inceput sa creas­ca dupa anii 1060 pentru ca astazi sa constituie o componenta de mare importanta in activitatea de asigurare.

În ultimii ani se constata si in Romania o crestere a solicitarii acestei forme de asigurare ca urmare a unei schimbari de menta­litate la nivelul populatiei, care devine tot mai insistenta in ridicarea de pretentii in situatia unor accidente, evenimente, pagube suferite, impotriva persoanelor vinovate, dar si datorita prezentei tot mai accentuate pe piata a unor parteneri de afaceri straini care in cadrul colaborarii cu firmele romanesti le conditioneaza acestora participarea la afacere de existenta unei asigurari complete, inclusiv pentru raspunderi.

Atat dispersia redusa a acestei forme de asigurare, cat si speci­ficitatea de tranzactie social-economica, corelate cu aspectele de practica judiciara pentru rezolvarea unor cazuri de raspundere civila si lipsa de cultura a populatiei in materie de asigurari, conduc in practica la greutati in perfectarea mecanismului si tehnicilor de realizare a asigurarii.

Promovarea acestei forme de asigurare de catre diverse societati de asigurari trebuie sa plece, in primul rand, de la aprecierea corecta a contextului general al societatii romanesti. Aceasta deoarece intr-o societate stabilizata, lipsa de convulsii social-economice, relatiile interumane sau intre partenerii de afaceri sunt nu numai bine reglementate prin lege, dar si relativ bine tinute in frau, stapanite de organele abilitate sa aplice legea. Pe de alta parte mecanismele economiei de piata functionand pe deplin fac in asa fel ca partenerii de afaceri incorecti sa se autoelimine, fiind repede cunoscuti, evitati si scosi de pe piata. În aceste conditii, pentru o societate de asigurari din Occident a emite, de exemplu, o polita de raspundere a producatorului pentru o firma de renume nu reprezinta acelasi risc cu acoperirea aceleiasi raspunderi pentru o firma romaneasca de profil similar. Explicatia nu rezida numai in renumele firmei sau in calitatea recunoscuta a produselor sale, ci, mai ales, in organizarea unui sistem de asigurare a calitatii pe intregul flux tehnologic, pe faze de fabricatie, incat orice piese componente, fie din productie proprie, fie achizitionate de la alti producatori, sunt garantate, testate, omologate, se cunoaste exact lotul de fabricatie din care provin, inclusiv instalatia sau persoanele care le-au realizat, iar eventualele disfunctionalitati acciden­tale aparute sunt eliminate imediat, astfel incat calitatea produsului final sa nu aiba de suferit. Pe de alta parte, asigur­atul, ca firma, are constiinta apartenentei la o economie de piata ale caror mecanisme il vor scoate automat daca face rabat de calitatea produselor, astfel incat eventualele daune platite de asigurator vor avea un caracter pur “accidental”.

Nu se pot spune aceleasi lucruri si despre producatorii romani, care, in conditiile concrete ale perioadei de tranzitie, cu greutatile specifice cunoscute, nu sunt in stare sa scoata pe piata produse competitive din punct de vedere calitativ. Contex­tul general face in acelasi timp ca piata sa fie invadata de produse ce provin din import cu termene depasite, falsificate, alterate, negarantate si neverificate de laboratoarele special­izate, autorizate. Acestea ajung sa intre in sistemul prestarilor de servicii de tot felul, ceea ce face ca in final angajarea raspunderii de catre un asigurator sa prezinte riscuri mari, ce se impun a fi bine cunoscute si evaluate. Problema este cu atat mai delicata cu cat evaluarea riscurilor nu se poate face printr-o inspectie in teren identica cu cea pentru cladiri si continut, care implica probleme tehnice clare, riscuri ce nu pot fi apreciate si prinse intr-un algoritm cu determinarea matemati­ca a unor coeficienti de risc.

Problema nu se pune numai sub aspectul raspunderii producatorului sau a prestatorului de servicii, ci pentru toate formele de raspundere civila, incepand de la cea delictuala pana la gama larga a asigurarilor de raspundere profesionala. Explicatia acestui fenomen rezida in mutatiile la nivelul constiintei indi­vidului sub aspectele etico-morale, legate de specificitatea perioadei de tranzitie in societatea romaneasca.

Contractarea asigurarilor de raspundere cere, de cele mai multe ori si (mai mult decat la alte forme de asigurari), abilitate profesionala, fler, simtul afacerilor, dar si prudenta din partea asiguratorului. De aceea este indicat ca politele pentru sume asigurate mari sa nu se incheie sub presiunea timpului, in regim de urgenta, cu numai dupa o corecta si bine cumpanita evaluare.

Specific pietei romanesti de profil este ca asigurarea de raspun­dere (alta decat cea de raspundere civila auto) fiind pana in prezent foarte putin practicara, mecanismul si tehnicile de realizare a asigurarii sunt inca putin cunoscute.

Aceasta forma de asigurare se deosebeste mult de asigurarea de bunuri, mai ales sub unele aspecte de ordin practic, legate de tehnica asigurarii si anume: stabilirea sumelor asigurate, evaluarea riscurilor, stabilirea primelor de asigurare si deter­minarea despagubirii de asigurare.

Astfel, in legatura cu suma asigurata, nu se poate face o eval­uare riguroasa ca in cazul unei cladiri sau altui bun asigurat, suma pe care asiguratorul, in cazul producerii unui eveniment cuprins in asigurare, urmeaza sa o achite unei terte persoane pagubite, nu se poate stabili pe criterii riguroase. De aceea, in practica acestei forme de asigurare se utilizeaza termenul “limita raspunderii”, care se refera la raspunderea maxima ce revine asiguratorului conform contractului de asigurare, de fiecare accident ori serie de accidente din unul si acelasi eveniment, dar se mai utilizeaza, de la caz la caz, si termenul “limita agregata de despagubire” sau “ de raspundere”, termen ce reprezinta suma maxima pe care un asigurator de raspundere va plati pentru toate cererile de despagubire formulate de asigurat, in cursul perioadei de asigurare.

Primele de asigurare, de cele mai multe ori, nu se calculeaza ca la asigurarea de bunuri, prin aplicarea cotei de prima la suma asigurata, ci asupra unor indicatori ca cifra de afaceri, volumul vanzarilor, fondul de salarii, ce caracterizeaza intinderea afacerii sau activitatii asiguratului si dau posibilitatea asiguratorului de a evalua riscul si de a stabili cota de prima corespunzatoare. Analiza si aprecierea riscului presupune experi­enta si abilitate din partea reprezentantului asiguratorului care incheie asigurarea,

Un aspect deosebit de important este delimitarea stricta a ras­punderii asiguratorului, adica precizarea activitatilor desfasurate de asigurat care sunt acoperite prin polita. În acest caz, incheierea unei polite de raspundere poate avea in vedere raspunderea producatorului pentru vatamare corporala sau deces a unor persoane cauzate de consumarea produselor sale (exemplu: o fabrica de bere) si raspunderea societatii in legatura cu pagubele produse la bunuri.

Un alt aspect tehnic legat de solutionarea dosarelor de dauna se refera la caracterul accidental in legatura cu producerea eveni­mentului. Plata despagubirii de asigurare este conditionata si de existenta culpei (vinovatiei) asiguratului. În toate cazurile de raspundere delictuala, partea vatamata trebuie sa dovedeasca in mod clar culpa asiguratului.

Avandu-se in vedere faptul ca asigurarile de raspundere civila sunt intr-o faza incipienta in Romania si ca uneori rezolvarea unor pretentii de despagubire este solutionata de catre organele judecatoresti care nu s-au mai confruntat cu astfel de situatii este de dorit ca polita de asigurare si anexele acesteia sa contina cat mai multe detalii tehnice cu privire la activitatea asigurata, precum si limitele raspunderii.

De asemenea, ca o problema de aspect general trebuie tinut cont de faptul ca pentru toate formele de asigurare de raspundere profesionala asiguratorul acorda despagubiri pentru pretentiile formulate in perioada de valabilitate a politei, inclusiv pentru faptele petrecute anterior emiterii sau intrarii in vigoare a politei, fiind excluse de la acoperire si neacordandu-se despagu­biri pentru pretentiile formulate dupa expirarea politei. Aceasta nu este insa valabil si pentru alte forme de raspundere, cum ar fi raspunderea civila generala sau raspunderea societatii fata de proprii angajati la care se acopera raspunderea pentru prejudicii cauzate in perioada de valabilitate a politei, chiar daca cererea de despagubire apare dupa expirarea politei. Acoperirea raspun­derii civile se poate face, conform optiunii asiguratului numai pentru raspundere civila generala, numai cu extinderea acoperirii d raspundere civila generala si pentru alte situatii, care, conform conditiilor generale, apar ca “excluderi”, prin anexarea unor conditii speciale si, de asemenea, numai pentru situatia la care se refera conditia speciala, cu excluderea acoperirii ras­punderii generale civile.

Raspunderea civila este fundamentata pe obligatia celui ce a pagubit pe altul, de a repara prejudiciul adus. Raspunderea civila acopera atat raspunderea delictuala, la care obligatia de a repara prejudiciul isi are punctul de plecare intr-o fapta ilicita, cat si raspunderea contractuala, la care obligatia de reparare a prejudiciului decurge dintr-un contract de inchiriere, de imprumut, de prestari servicii.

Încadrarea juridica a situatiilor de raspundere civila are in vederea intrunirea unor elemente ca fapta prejudiciabila sau faptul generator de paguba, prejudiciul produs (susceptibil de reparare), raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si culpa debitorului.

Raspunderea delictuala este generata si de drept comun, avand in vedere repararea prejudiciului produs printr-o fapta ilicita aparuta in afara unor legaturi preexistente intre victima sau pagubit si autor (asigurat), prin nesocotirea obligatiei generale de a nu pagubi pe altul. În raspunderea delictuala se impune repararea atat a daunelor previzibile, cat si a celor imprevizi­bile, in momentul infaptuirii faptei ilicite. În cazul raspun­derii delictuale partea vatamata trebuie sa dovedeasca, de regu­la, culpa faptuitorului (asiguratului).

Raspunderea contractuala este speciala, intinderea obligatiei fiind stabilita prin contractul incheiat intre parti. Legea permite marirea sau retragerea cuantumului despagubirilor prin prevederea unor sanctiuni, precum clauzele penale si clauzele de limitare a raspunderii debitorului. În raspunderea contractuala, debitorul (asiguratul) raspunde pentru daunele previzibile, in timp ce pentru cele imprevizibile raspunde doar in ipoteza in care a actionat cu intentie. Culpa asiguratului functioneaza in mod diferit la raspunderea contractuala. Astfel, daca in cazul raspun­derii delictuale partea vatamata trebuie sa dovedeasca culpa faptuitorului, in cazul raspunderii contractuale debitorul con­tractual care nu executa obligatia care ii revine ori o executa necorespunzator este prezumat in culpa. Aceasta prezumtie poate fi atacata atunci cand se dovedeste forta majora, caz fortuit, culpa creditorului sau fapta de neinlaturat a unui tert. Ca exemplu ce se incadreaza ca raspundere delictuala se poate da fapta proprietarului unei cladiri care nu a indeplinit obligatia legala de a curata zapada si gheata de pe casa, ceea ce cauzeaza accidentarea unui trecator, iar ca exemple de raspundere contra­ctuala se pot da: raspunderea chiriasului fata de proprietar, raspunderea proprietarului fata de chirias, potrivit prevederilor din contractul incheiat intre cele doua parti.

Un aspect juridic important legat de specificitatea acestei norme de asigurare este cel privind culpa asiguratului. Daca in asigur­arile de bunuri ca si la cele de persoane, culpa asiguratului conduce la decaderea acestuia din dreptul de a fi despagubit, in asigurarea de raspundere civila, dimpotriva, tocmai culpa asigur­atului in producerea daunei este o conditie de baza pentru despagubirea tertilor. Între culpa asiguratului, pentru fapta sa ilicita ori pentru fapta lucrului si prejudiciul de asigurat tertilor trebuie sa existe intotdeauna un raport de cauzalitate.

Un alt aspect juridic important legat de tehnica constatarii daunei si platii despagubirii se refera la raspunderea producatorului in legatura cu notiunea de vicii ale produselor vandute care produc pagube sau prejudicii utilizatorului. Se impune ca aceste vicii sa fie dovedite ca au existat in momentul vanzarii produselor si in acelasi timp sa fi fost ascunse.

Asigurarea de raspundere civila acopera despagubirile pentru paguba pentru care este raspunzator asiguratul fata de terte persoane, ca urmare a producerii unei fapte care atrage raspun­derea asiguratului.

Reglementand asigurarea de raspundere civila, art.41 din Legea 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania, de­fineste obiectul asigurat ca fiind raspundere civila “in baza legii”. Deci, este vorba de raspunderea civila delictuala si nu de cea contractuala. Mai mult decat atat, este o raspundere civila provenita din dispozitiile Codului Civil, care, in art.998-1003, sintetizeaza un principiu care corespunde unor cerinte de etica si echitate sociala, cat si ale unor cerinte ale securitatii juridice, principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. Potrivit art.998, din Codul Civil, “orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”. În comple­tare, prin art.998 se precizeaza ca “omul este responsabil nu numai in prejudiciul ce l-a cauzat prin fapta sa, dar si acela care a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa!”.

În afara de raspunderea pentru fapta proprie se instituie ras­punderea unor categorii de persoane pentru fapta ilicita savarsita de o alta persoana, raspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri si animale aflate in baza juridica a unor persoane, precum si raspunderea proprietarului pentru prejudi­ciile produse prin ruina unor constructii ce-i apartin.

Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii declanseaza o raspundere civila delictuala, al carei continut il constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat. De fapt, ceea ce ne intereseaza in cadrul asigurarii de raspundere civila este cvazi­delictul, care este o fapta ilicita savarsita fara intentie (din neglijenta sau imprudenta), spre deosebire de un delict care presupune intentia.

Raspunderea civila delictuala este o sanctiune civila care se aplica nu atat persoanei care a savarsit fapta ilicita cauza­toare de prejudiciu, cat si patrimoniului sau. În acest sens, definind obiectul asigurarii la asigurarea de raspundere civila ca fiind “despagubirile datorate de asigurat ca urmare a raspun­derii sale civile fata de o terta persoana”, se face referire tocmai la patrimoniul asiguratului din care ar urma sa plateasca. Riscul acoperit prin asigurarea de raspundere civila il reprezin­ta pericolul la care este expus patrimoniul asiguratului din care ar urma sa plateasca. Riscul acoperit prin asigurarea de raspun­dere civila il reprezinta pericolul la care este expus patrimoni­ul asiguratului din cauza producerii unor prejudicii tertilor din culpa proprie, din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat sa raspunda potrivit legii ori cauzate de lucruri si animale aflate in paza juridica a asiguratului sau de ruina edificiului. Interesul asigurarii il reprezinta evitarea micsorarii patrimoniului asiguratului, ca urmare a angajarii raspunderii sale fata de persoanele despagubite.

Dintre particularitatile asigurarii de raspundere civila fata de asigurarea de bunuri si persoane, amintim obiectul asigurarii de raspundere civila, obiect pe care il constituie despagubirile datorate de asigurat ca urmare a raspunderii sale civile fata de o terta persoana pentru pagubele, prejudiciile sau vatamarile produse acestora, prin fapta asiguratului ori prin “fapta” lucrului apartinand acestuia; daca in asigurarile de persoane si bunuri culpa asiguratului in producerea riscului asigurat conduce la decaderea acestuia din dreptul de a fi despagubit, in asigur­area de raspundere civila, dimpotriva - culpa asiguratului in producerea pagubei este o conditie de baza pentru despagubirea tertilor; spre deosebire de asigurarile de persoane, in asigurar­ile de raspundere civila beneficiarul este necunoscut, de drept si de fapt, in momentul asigurarii, aceasta insemnand ca in calitate de beneficiar al asigurarii apare o terta persoana; raspunderea civila se naste numai in legaturi cu pagubele produse la bunuri ce apartin altor persoane, nu si la bunurile aceluiasi proprietar, acum se intampla in cazul asigurarilor de bunuri; in asigurarea de raspundere civila, spre deosebire de asigurarea de bunuri, riscul nu se realizeaza prin ivirea evenimentului preju­diciat care implica responsabilitatea asiguratului, ci pretentiile formulate de victima la despagubire.

Ambele forme de raspundere civila sunt dominate de ideea funda­mentala a repararii unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicita si culpabile a unei persoane. Elementele care le conditioneaza sunt existenta unei fapte ilicite, savarsirea cu vinovatie a acestor fapte, existenta unui prejudiciu patrimonial si un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, elemente ce sunt aceleasi pentru raspunderea civila delictuala, cat si pentru raspunderea civila contractuala. Raportul dintre cele doua forme de raspundere se concretizeaza in faptul ca raspunderea civila delictuala alcatuieste drept comun al raspun­derii civile, iar raspunderea civila contractuala este o raspun­dere cu caracter special, derogator. În urma acestui raport rezulta ca ori de cate ori in dreptul nostru civil nu avem de-a face cu o raspundere contractuala, vor fi aplicabile regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.

Între raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contra­ctuala exista o serie de deosebiri. Una dintre acestea rezulta din natura diferita a obligatiilor incalcate. Astfel, in cazul raspunderii civile delictuale obligatia incalcata este o obligatie cu caracter general ce revine tuturor si anume obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite. În cazul raspunderii civile contractuale obligatia incalcata provine dintr-un acord de vointa, iar fapta ilicita cauzatoare de preju­diciu consta in neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor asumate fata de partenerul contractual.

O alta deosebire vizeaza faptul ca in materie contractuala ca­pacitatea ceruta pentru raspundere este capacitatea deplina de exercitiu, care se stabileste la 18 ani, iar in materie delic­tuala nu se stabileste prin lege o anumita varsta si deci ras­punde delictual oricine a actionat cu discernamant, indiferent de varsta.

Întinderea reparatiei este mai mare la raspunderea delictuala decat la cea contractuala. Astfel, desi in ambele cazuri cel raspunzator este dator sa acopere atat prejudiciul efectiv cat si foloasele nerealizate, debitorul contractual raspunde numai pentru prejudiciul care a fost prevazut sau care era previzibil in momentul incheierii contractului, atata timp cat cel vinovat in materie delictuala este tinut pentru toate pagubele cauzate, atat pentru cele previzibile cat si pentru cele neprevizibile.

În cazul in care “delictul sau cvasidelictul” este imputabil mai multor persoane, acestea sunt tinute solidar pentru despagubire in materie delictuala, pe cand, in materie contractuala princi­piul solidaritatii nu functioneaza.

O ultima deosebire se refera la faptul ca in materia raspunderii civile delictuale culpa autorului prejudiciului trebuie sa fie dovedita de cel pagubit, iar in materia raspunderii civile con­tractuale creditorul trebuie sa dovedeasca doar existenta continutului si faptul ca obligatia nu a fost executata, pe baza acestora culpa fiind prezumata.

1.2. Trasaturi si conditii generale ale asigurarilor de persoane in Romania

Ca orice asigurare, asigurarea de persoane raspunde unor preocu­pari ale omului pentru securitate. Asa cum indica si denumirea sa, are in vedere numai evenimentele care privesc direct persoana insasi :decesul sau supravietuirea sa, accidentele care ii ating integritatea corporala, bolile sale. Evenimentele luate in con­siderare in cazul acestei asigurari nu corespund intotdeauna unor pagube (pierderi). Asigurarea de persoane, spre deosebire de asigurarile de pagube, este independenta de notiunea de prejudi­ciu, nu are o natura indemnitara.

În ceea ce priveste domeniul si principiile de gestiune, piata asigurarilor de persoane nu este inca saturata si ramane suscep­tibila de a accepta noi formule de garantie, care sunt mai bine primite decat cele actuale. Aceste formule de garantie se stabi­lesc in jurul celor doua mari categorii de riscuri. Pe de o parte riscurile de viata care iau in considerare asigurarea de viata (deces sau supravietuire), iar pe de alta parte diverse riscuri inerente vietii (accident corporal, boala).

Natura neidemnitara (de nedespagubire) a asigurarilor de persoane este o trasatura generala a acestora. Principiul naturii neindem­nitare a asigurarilor de persoane semnifica faptul ca de indata ce evenimentul asigurat survine (deces, supravietuire, accident corporal) asiguratorul trebuie sa plateasca suma convenita in contract, indiferent daca este mai mica sau mai mare decat paguba suferita. Aceasta inseamna ca paguba nu este instrumentul de masura a protectiei asiguratorului, acesta trebuind sa plateasca exact suma la care s-a angajat, fara alte obligatii.