Pagina documente » Politehnica » Studiu tehnic privind siguranta navigatiei pe Canalul Manecii si Golful Biscaya

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiu-tehnic-privind-siguranta-navigatiei-pe-canalul-manecii-si-golful-biscaya
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiu-tehnic-privind-siguranta-navigatiei-pe-canalul-manecii-si-golful-biscaya


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE..............pag.1-5
Notiuni generale despre navigatie
CAPITOLUL Ipag.6-16
Regimul hidrologic si conditii meteorologice in Canalul Manecii si Golful Biscaya
CAPITOLUL II............pag.17-56
Asigurarea hidrografica a Canalului Manecii si Golful Biscaya
CAPITOLUL III.........pag.135-141
Documente nautice
CAPITOLUL IV.........pag.142-143
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
STUDIUL TEHNIC PRIVIND SIGURANTA NAVIGATIEI IN CANALUL MANECII SI GOLFUL BISCAYA

EXTRAS DIN DOCUMENT

?STUDIUL TEHNIC PRIVIND SIGURANTA NAVIGATIEI IN CANALUL MANECII SI GOLFUL BISCAYA?

NOTIUNI GENERALE DESPRE NAVIGATIE

FORMA SI DIMENSIUNILE P?MNTULUI

Relieful suprafetei Pamantului are o forma neregulata, care nu este susceptibila vreunei definitii geometrice. Neregularitatile acestui relief sunt insa neinsemnate in raport cu distantele la centrul Pamantului.Stiintele care au ca obiect de studiu Pamantul sau aplicarea cunostintelor despre Pamant in diferite domenii au necesitat asimilarea formei Pamantului cu cea a unui corp geometric regulat pentru calcularea elementelor acestuia.

Ca un prim pas in directia asimilarii reliefului Pamantului la o forma geometrica regulata, s-a imaginat ca suprafata sa se confunda cu nivelul mediu al oceanelor prelungit pe sub continente si invelind intreg globul terestru (fig.1-1) si s-a denumit aceasta suprafata fictiva geoid. Geoidul este obiectul de studiu al geodeziei.

Suprafata geoidului este normala in orice punct al ei la verticala locului si constituie nivelul de referinta fata de care se exprima altitudinile punctelor de pe suprafata terestra; de aceea, geoidul se mai defineste ca fiind suprafata de nivel de altitudine zero.

Pozitia unui punct de pe suprafata Pamantului deci, in raport cu geoidul, se determina prin proiectia punctului pe suprafata de nivel a geoidului si altitudinea lui fata de aceasta suprafata.

Geoidul se obtine prin determinarea verticalei locului in diferite puncte ale globului terestru, fata de care suprafata geoidului se considera normala si prin stabilirea nivelului mediu al marii, acolo unde aceasta operatiune este posibila. Observatiile geodeziei au relevat insa faptul ca directia verticalei locului, ca si intensitatea campului gravitational, nu variaza regulat pe suprafata Pamantului, datorita repartitiei neuniforme a densitatii maselor din constitutia planetei, atat din compozitia scoartei terestre, cat si in profunzime.

Acest fapt face ca geoidul sa nu prezinte o suprafata geometrica regulata; in aceste conditii, determinarea marimilor unghiulare si a distantelor intre diferite puncte terestre reprezentate pe geoid ar implica anumite dificultati, ca urmare a faptului ca geoidul nu se poate supune unor relatii geometrice precise.

Studiul atent al geoidului conduce la concluzia ca acesta se apropie foarte mult de o sfera, care prezinta o oarecare bombare la ecuator si o usoara turtire la poli. n cadrul stiintelor aplicate, din care face parte si navigatia, intr-o prima aproximatie, Pamantul se considera de forma unei sfere; cand calculele sau operatiunile de efectuat impun o mai mare precizie, cum este cazul in geodezie, astronomie sau hidrografie, intr-o a doua aproximatie, Pamantul se considera de forma unui elipsoid de revolutie, denumit elipsoid terestru. Daca geoidul se inscrie intr-un elipsoid se constata ca aceste corpuri sunt foarte apropiate, diferentele de nivel masurate pe verticala locului putand fi practic considerate ca neglijabile (nu depasesc 150 m). n concluzie, elipsoidul este corpul geometric regulat cel mai apropiat de geoid.

Elipsoidul de revolutie reprezentand elipsoidul terestru se obtine prin rotirea elipsei PQPQ in jurul axei mici PP(fig.1-2). Axa mica a elipsoidului terestru PP reprezinta axa de rotatie a Pamantului de la vest la est si se numeste axa polilor terestri. Punctele de intersectie ale axei PP cu suprafata elipsoidului terestru se numesc poli terestri: Polul nord (P) si Polul sud (P).

Intersectia elipsoidului terestru cu un plan care contine axa polilor determina o elipsa denumita elipsa meridiana (PQPQ); jumatatile de elipsa cuprinse intre cei doi poli (PQP si PQP) se numesc meridiane. Meridianul care trece prin observatorul astronomic din Greenwich (de langa Londra) se numeste meridian Greenwich, meridian zero, primul meridian sau meridian international.

Fig.1-1 Fig.1-2

Semiaxa mare (a) a elipsei, prin rotatie, determina planul ecuatorului terestru; intersectia acestui plan cu suprafata elipsoidului determina un cerc, denumit cercul mare ecuatorial sau ecuatorul terestru.

Intersectia elipsoidului terestru cu un plan perpendicular pe axa polilor, paralel cu planul ecuatorului terestru, determina un cerc denumit cerc paralel sau paralel.

Suprafata elipsoidului terestru generata prin rotirea elipsei meridiane in jurul axei sale se considera determinata, daca se cunosc elementele acestei elipse. Pentru determinarea elipsei meridiane s-a procedat la stabilirea lungimii arcului de meridian de 1, la diferite latitudini, din care s-au dedus valorile cele mai probabile ale elementelor ce caracterizeaza elipsoidul terestru si anume:

- semiaxa mare (a);

- semiaxa mica (b);

- turtirea (?):

? = ; (1-1)

- excentricitatea (e):

; (1-2)

Pentru determinarea elipsei meridiane a elipsoidului terestru este suficient sa se cunoasca lungimea celor doua semiaxe, lungimea uneia dintre semiaxe si turtirea sau excentricitatea elipsoidului. Deoarece elipsoidul terestru se apropie foarte mult de o sfera, acesta mai este cunoscut si sub denumirea de sferoid terestru. Asimilarea elipsoidului terestru cu o sfera terestra se face pe baza constatarii diferentei, practic neinsemnate, intre cele doua suprafete, in scopul simplificarii rezolvarii problemelor in navigatie si a anumitor probleme de cartografie, stiut fiind faptul ca proprietatile geometrice ale sferei sunt considerabil mai simple decat ale elipsoidului.

ELEMENTELE SFEREI TERESTRE. DETERMINAREA POZITIEI UNUI PUNCT PE SUPRAFATA SFEREI TERESTRE

Elementele sferei terestre

Sfera terestra, in mod analog cu elipsoidul terestru, este definita de urmatoarele elemente de referinta (fig.1-3):

- axa polilor (PN PS), in jurul careia Pamantul executa miscarea de rotatie de la vest la est. Axa polilor inteapa sfera terestra in doua puncte: Polul nord (PN), indreptat spre steaua Polara (sau polul de unde Pamantul se vede rotindu-se in sens direct) si Polul sud (PS), la extremitatea opusa;

- planul ecuatorului terestru, perpendicular pe axa polilor ce trece prin centrul Pamantului. Intersectia acestui plan cu suprafata sferei terestre determina un cerc mare denumit ecuatorul terestru. Planul ecuatorului imparte sfera terestra in doua emisfere: emisfera nordica, ce contine Polul nord si emisfera sudica, ce contine Polul sud.

Intersectia sferei terestre cu un plan oarecare paralel cu planul ecuatorului terestru, perpendicular deci pe axa polilor, determina un cerc mic denumit cerc paralel sau paralel.

Fig.1-3

Intersectia sferei terestre cu un plan care contine axa polilor determina un cerc mare (PNQ PSQ). Semicercul cuprins intre cei doi poli se numeste meridian (PNQPS); semicercul opus, cuprins in acelasi plan, se numeste antimeridian (PNQPS).

Meridianul Greenwich (meridianul zero, primul meridian sau meridianul international) imparte sfera terestra in doua emisfere: emisfera estica si emisfera vestica.Considerandu-ne intr-un punct oarecare al meridianului Greenwich, stand cu fata spre Polul nord, emisfera estica este situata in dreapta, iar emisfera vestica in stanga.

Antimeridianul meridianului Greenwich este denumit meridianul 180? sau meridianul de schimbare a datei.