Pagina documente » Stiinte Economice » Studiul privind datoria publica externa a Romaniei in perioada de tranzitie

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiul-privind-datoria-publica-externa-a-romaniei-in-perioada-de-tranzitie
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiul-privind-datoria-publica-externa-a-romaniei-in-perioada-de-tranzitie


Cuprins

C U P R I N S
CAPITOLUL 1. MANAGEMENTUL DATORIEI EXTERNE. VIZIUNE GENERALA
1.1. Notiunea de datorie externa.........1
1.1.1. Aparitia si evolutia creditarii internationale......1
1.1.2. Definirea datoriei externe............3
1.1.3. Surse de finantare.........5
1.1.4. Tehnici de finantare...10
1.2. Balanta de plati externe si pozitia investitionala internationala..........11
1.2.1. Notiuni generale despre balanta de plati.........11
1.2.2. Structura balantei de plati externe..13
1.2.3. Pozitia investitionala internationala15
1.3. Datoria externa - solutie de ajustare a disponibilitatilor financiare interne............17
1.3.1. Datoria externa - componenta a politicii macroeconomice...17
1.3.2. Nivel optim de indatorare............18
1.3.3. Pe scurt despre monitorizarea datorie externe...20
1.4. Managementul datoriei externe - prezentare generala......22
1.4.1. Scopul managementului datoriei externe.........22
1.4.2. Functiile managementului datoriei externe......22
CAPITOLUL 2. CORELATIA DATORIEI EXTERNE CU PRINCIPALII INDICATORI MACROECONOMICI
2.1. Consideratii macroeconomice....26
2.2. Indicatorii datoriei externe.......30
2.2.1. Indicatori ai serviciului datoriei....30
2.2.2. Indicatori ai soldului datoriei externe ............34
2.2.3. Indicatori ai dobinzii la datoria externa..........34
2.2.4. Indicatori ai rezervei valutare sau internationale35
2.2.5. Alti indicatori ai datoriei externe...35
2.3. Echilibrul balantei de plati in conditiile datoriei externe...35
2.4. Echilibrul macroeconomic in conditiile datoriei externe...41
CAPITOLUL 3. MONITORIZAREA DATORIEI EXTERNE
3.1. Unitatea centrala de monitorizare a datoriei externe........44
3.1.1. Determinarea surselor de date......45
3.1.2. Organizarea matriceala a informatiilor............46
3.1.3. Aplicatii in practica...48
3.2. Datoria administratiei centrale...49
3.2.1. Inventarierea obligatiilor curente...49
3.2.2. Monitorizarea acordurilor de credit49
3.2.3. Monitorizarea tragerilor.............50
3.2.4. Monitorizarea platilor 52
3.2.5. Monitorizarea arieratelor............52
3.3. Datoria sectorului public.........53
3.3.1. Inventarierea obligatiilor curente...54
3.3.2. Conventii noi de credit54
3.3.3. Probleme de raportare54
3.4. Datoria privata (comerciala negarantata)......55
3.4.1. Utilizarea sistemului bancar ca sursa de date....55
3.4.2. Utilizarea sistemului de control valutar ca sursa de date......56
3.4.3. Utilizarea rapoartelor directe ca surse de date...57
3.4.4. Utilizarea statisticilor comerciale ca surse de date............58
3.4.5. Utilizarea surselor de informatii ale creditelor...58
3.5. Datoria externa pe termen scurt.59
3.5.1. Elemente ale datoriei pe termen scurt............59
3.5.2. Fluxuri informationale60
CAPITOLUL 4. CONTROLUL DATORIEI EXTERNE
4.1. Principii de baza ale gestionarii datoriei externe............61
4.1.1. Controlul nivelului indatorarii externe............61
4.1.2. Controlul structurii datoriei externe65
4.1.3. Controlul datoriei publice directe...67
4.1.4. Controlul datoriei garantate de catre stat.........69
4.1.5. Controlul datoriei private............70
4.2. Posibilitati de restructurare a datoriei..........71
4.2.1. Conversia (swap-ul) datoriei in participatii......73
4.2.2. Acordurile de compensare...........73
4.2.3. Preschimbarea datoriei in titluri de stat...........74
4.2.4. Creantele insotite de clauza de risc74
4.2.5. Restructurarea plurianuala a datoriei..............75
CAPITOLUL 5. DATORIA EXTERNA A ROMiNIEI
5.1. Contextul economic general......76
5.1.1. Necesitatea administrarii datoriei externe........76
5.1.2. Cadrul institutional....77
5.1.3. Dezechilibrul structural al economiei rominesti78
5.2. Situatia indatorarii externe a Rominiei........81
5.2.1. Evolutia datoriei externe a Rominiei in perioada 1990-200081
5.2.2. Indicatori de indatorare..............84
5.2.3. Evolutii in Europa Centrala si de Est............102
5.2.4. Concluzii..............106
BIBLIOGRAFIE......107

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

{p}

?

CAPITOLUL 1

Managementul datoriei externe . Viziune generala

1.1 Notiunea de datorie externa

1.1.1 Aparitia si evolutia creditarii internationale

Datoria externa in sine reprezinta, initial, un efect al unui alt fenomen economic international de mare amploare – creditarea internationala.

Creditarea internationala nu este un fenomen nou. Înca din Evul Mediu, factorii de dezvoltare a comertului international si a investitiilor externe au produs o diversitate a institutiilor bancare, ale caror obiective, practici de creditare, piete, modalitati de organizare si structurare, nu erau fundamental diferite de cele promovate de bancile de anvergura internationala fondate in anii 1960-1970. Ca dovada apare situatia Suediei, unde, datorita dimensiunilor imprumuturilor externe ale Casei Regale, inca din secolul al XVIII-lea s-a infiintat un oficiu de administrare a datoriei astfel rezultate.

De fapt, cu secolul al XVIII-lea incepe istoria creditarii internationale, cand bancile din Marea Britanie au trecut aproape linear de la negustorie si camatarie la creditare. Începand cu razboaiele napoleoniene, parcurgand secolul al XIX-lea si pana la inceputul secolului nostru, bancile comerciale creditau guverne straine si finantau comertul international prin intermediul acceptelor(precursoare ale acreditivelor si ale altor documente comerciale de astazi).

Puterea lirei sterline si a Marii Britanii au permis fondarea unei piete a efectelor de comert in Londra, piata care finanta tranzactiile comerciale ale metropolei cu teritoriile de peste mari. În plus, incepand cu 1830 s-au fondat primele banci britanice in colonii, destinate furnizarii de facilitati bancare locale si finantarii comertului colonial. Aceste banci s-au extins curand in zone de interes major pentru intreaga Europa, zone cum ar fi Egiptul, Turcia, America Latina, sud-estul Asiei. Alte tari care paseau pe calea dezvoltarii capitaliste au urmat exemplul Marii Britanii, astfel incat fenomenul aparitiei de institutii bancare in teritoriile “de peste mari” ale statelor europene, a capatat imaginea unei adevarate lupte pentru impartirea sferelor de influenta economica in lume.

Cea mai rapida crestere in volumul creditarii internationale s-a inregistrat pe fluxul dinspre Europa spre diferite state din componenta S.U.A., pentru finantarea investitiilor si comertului. Multe banci comerciale din Regatul Unit sau aflate pe teritoriul american, insa in proprietate britanica, au fondate doar pentru sustinerea acestui flux. Desi, inca din 1860, in California existau deja cinci banci comerciale(in proprietate britanica), totusi orasul New York a fost primul centru financiar american care a contat ca prezenta in operatiile internationale, actionand ca placa turnanta pentru fluxul mentionat. Practic, Londra si New York-ul erau “emitatorul” si respectiv, “receptorul” fluxului de capital britanic, flux care atingea inainte de primul razboi mondial, circa 10% din PNB-ul Marii Britanii si al imperiului sau colonial. Aceasta situatie a durat pana la sfarsitul primului razboi mondial, cand New York-ul ca exportator de capital catre o Europa distrusa, ameninta pentru prima oara dominatia Londrei asupra economiei mondiale.

Al doilea razboi mondial a accelerat declinul lirei sterline si ascensiunea dolarului american ca valuta de circulatie internationala. Puterea financiara a City-ului londonez s-a redus, facand loc New York-ului pe piata exportului de capital, S.U.A. dispunand de banci cu mare credibilitate in mediile financiare internationale.

Istoria economica postbelica aduce treptat in scena trei mari actori :S.U.A., Piata Comuna si Japonia(insotita din anii ’70 de “tigrii” Asiei de sud-est : Hong-Kong, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, Taiwan). Acestia domina si in prezent pietele internationale ale creditului, atat direct cat si prin intermediul puternicei influente exercitate in interiorul marilor organisme financiare internationale - FMI, Banca Mondiala, BERD, BRI, etc. Aceasta dominare este posibila atat datorita puterii economice de ansamblu, incontestabile a celor trei, cat si datorita progresului tehnologiei comunicatiilor, care permit ca orice decizie luata intr-o parte a lumii sa fie instantaneu cunoscuta pe meridianul opus.

Tot perioada postbelica aduce in prim-plan creditarea oficiala, de la guvern la guvern sau de la organismele financiare internationale catre guvernele statelor membre. Conferinta de la Breton Woods din 1954 sta la baza infiintarii Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, organisme menite sa inlesneasca procesul de alocare a resurselor tarilor cu surplus de capital catre cele cu nevoie de capital si sa impiedice, prin sprijinirea dezvoltarii economice globale, ca discrepantele enorme dintre tari sa duca la situatii conflictuale militare sau la crize economice mondiale.

Astazi, creditarea internationala este un fenomen care suscita interesul atat al analistilor economiei mondiale, cat si al factorilor de decizie din fiecare tara in parte, mai ales dupa experienta crizei mondiale a datoriei externe care a zguduit lumea finantelor in anii ’80. Criza datoriei s-a nascut din doua motive : primul – o politica deplorabila de administrare a datoriei externe dusa de tarile mari debitoare (in special din America Latina – cazul Mexic), iar, pe de alta parte, bancile comerciale cu activitate internationala nu au dat nici ele dovada de prea mare intelepciune in alocarea resurselor proprii, marite rapid ca volum prin injectia de petrodolari ce a urmat crizei petrolului din anii ’70. Criza datoriei a fost rezolvata printr-un progres cu multiple laturi :s-a modificat, in primul rand, atitudinea creditorilor(oficiali sau privati), dinspre scopul unic de a-si recupera resursele alocate spre controlul utilizarii acestora de catre debitori. Efectul acestei schimbari de atitudine s-a materializat in masurile convenite prin intelegeri bilaterale intre tarile cu mari datorii si Clubul de la Paris(pentru creditorii oficiali) sau Clubul de la Londra(pentru bancile comerciale), masuri ce au dus la diminuarea poverii datoriei externe asupra economiilor tarilor indatorate si la inlesnirea, pentru acestea, a drumului spre dezvoltare. În al doilea rand, managementul eficient al datoriei externe a devenit un obiectiv major de politica macroeconomica in toate tarile lumii, in special in tarile beneficiare de imprumuturi externe.

1.1.2 Definirea datoriei externe

Dupa cum se stie, in sens larg, datoria este reversul creditului, orice operatiune de creditare generand, in mod obligatoriu din punct de vedere contabil, o operatiune de debitare. Economia moderna nu poate fi conceputa fara o dezvoltare corespunzatoare a creditului.

Practica a dat insa datoriei un sens mai restrans. Pornind de la faptul ca orice subiect de drept poate fi, pe o anumita perioada, atat debitor cat si creditor, datoriile si imprumuturile acestuia se compenseaza reciproc; in acest sens restrans, numai anumite operatiuni de credit semnifica existenta unei datorii nete. Datoria externa, atat ca definitie, cat si ca mod de calcul, poate avea intelesuri diferite.

În sensul cel mai larg, datoria externa este totalitatea sumelor de bani sau a altor proprietati datorate in exterior de toti rezidentii unei tari. Aceasta acceptiune, foarte larga, nu este utilizata decat in afirmatii generale si intuitive. Practic este imposibil de calculat si apreciat datoria externa a unei tari in sensul ei cel mai larg, datorita diversitatii care exista in domeniul conditiilor de indatorare, adica a diversitatii deosebite care exista in operatiunile financiare pe care le efectueaza o tara. Din acest considerent, in mod curent notiunea de datorie externa se foloseste mai ales in sensuri restranse.

Primul element care poate restrange sensul in care este definita datoria externa se refera la durata de indatorare, respectiv durata creditelor sau imprumuturilor externe. De obicei, creditele sau imprumuturile curente sunt excluse din datoria externa, ele fiind considerate operatiuni financiare indispensabile ce insotesc fluxurile materiale; in cadrul operatiunilor financiare curente intra datoriile uzuale rezultate din rulajul zilnic al activitatii economice externe, precum si operatiunile financiare pe termen scurt(o luna, 3 luni, 6 luni sau un an). Modul in care este inteleasa notiunea de operatiune pe termen scurt in literatura de specialitate nu este acelasi, dar, de obicei, toate operatiunile financiare cu termen mai mic de un an de zile intra in aceasta categorie.

Al doilea element care poate restrange sensul in care este definita datoria externa este constituit din celelalte conditii in care sunt obtinute creditele sau imprumuturile externe. Exista credite si imprumuturi obtinute in conditii precise(dobanda fixa sau stabilita contractual in functie de dobanda pietei financiare de referinta, perioada de rambursare stabilita contractual, etc.), dar, in acelasi timp, exista si alte intrari de capital, in special investitiile directe, care nu au conditii precise(se pot repatria dintr-o data, profiturile difera in functie de activitatea economica, etc.). Majoritatea definitiilor exclud investitiile directe din sfera surselor datoriei externe, pornind de la considerentul ca acestea sunt efectuate pe perioade nedeterminate. De asemenea, donatiile sunt excluse din sursele datoriei externe, iar creditele si imprumuturile externe sunt corectate cu cuantumul donatiei pe care il cuprind, pentru a se obtine cifra reala a datoriei externe. În unele cazuri, in datoria externa dintr-o anumita perioada nu se include imprumuturile care au o perioada de gratie mai mare, de peste 10-15 ani, sau chiar cele care inca nu incumba plati in contul serviciului datoriei(rambursare si dobanzi), deoarece se porneste de la ideea ca, in realitate, povara datoriei generata de aceste imprumuturi nu exista.

Al treilea element care poate restrange sensul definitiei datoriei externe este natura creditorului. De multe ori, avand in vedere ca unii creditori acorda imprumuturi in conditii mai avantajoase datorita legaturilor speciale care exista intre debitor si creditor, creditele si imprumuturile externe obtinute din asemenea surse sunt excluse din definirea si calculul datoriei externe(de exemplu, creditele obtinute de societatea-fiica de la societatea mama din exterior).

Un al patrulea element care poate restrange sensul definitiei datoriei externe este caracterul debitorului. În unele cazuri, din datoria externa a unor tari se exclude datoria contractata in exterior de sectorul privat, iar in cazuri extreme, din datoria externa se exclud si imprumuturile sau creditele obtinute de anumite agentii publice, astfel ca exista situatii in care datoria externa este asimilata numai cu datoria externa a guvernului.

Definitia datoriei externe consacrata la nivel international in urma cercetarilor de catre organismele internationale, care au ca obiect principal de activitate creditarea tarilor cu probleme in asigurarea necesitatilor financiare prezinta datoria externa bruta la un moment dat ca fiind “suma totala a pasivelor contractuale utilizate si neachitate a rezidentilor fata de nerezidenti, si obligatia rezidentilor de a rambursa ratele de capital,cu sau fara dobanda, sau de a achita dobanda, cu sau fara ratele de capital”.

Din cele de mai sus se poate extrage definitia serviciului datoriei externe, notiune care inglobeaza totalitatea platilor externe(rate de capital, dobanzi si comisioane) derivate din datoria externa, pe parcursul unui an.

1.1.3 Surse de finantare

Împrumuturile contractate de rezidentii unei tari pot fi clasificate in functie de tipul de creditori care le acorda.

1.1.3.1 Împrumuturile acordate de creditorii oficiali pot fi :

A. Împrumuturi bilaterale(de la guverne straine) intre banci centrale si organisme publice autonome. Împrumuturile bilaterale pot fi la randul lor impartite in :

a. concesionale – imprumuturi acordate de catre tarile dezvoltate, tarilor in curs de dezvoltare, furnizate de catre agentii de stat, locale sau centrale, sau de catre agentiile lor executive, fiecare imprumut intrunind urmatoarele caracteristici :

? are ca obiectiv principal promovarea dezvoltarii si bunastarii economice a tarilor in curs de dezvoltare;

? are caracter concesional si are un grad de concesionalitate* de cel putin 25%.

b. neconcesionale – imprumuturi oficiale ale tarilor dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare care nu intrunesc caracteristicile celor concesionale. Ele include :

? tranzactii oficiale bilaterale cu grad de concesionalitate mai mic de 25% sau care, desi au un grad mai ridicat de concesionalitate au ca scop principal facilitarea exporturilor;

? credite de la un exportator privat dintr-o tara dezvoltata garantat de catre o institutie publica.

*Gradul de concesionalitate reprezinta masura in care conditiile unui credit extern se abat de la conditiile standard ale pietelor internationale de capital in favoarea debitorului.

Formula dupa care se calculeaza gradul de concesionalitate al unui imprumut este urmatoarea :

Gradul de concesionalitate(%)=[(VN-VA)/VN]*100, unde

VN= valoarea nominala a imprumutului

VA= valoarea actualizata a imprumutului

VA=suma(Rt+It)*(1+i)-n, unde

I= rata dobanzii pentru imprumut

R= ratele scadente

n= numarul de plati de efectuat