Pagina documente » Stiinte Economice » Tratatul de la Maastricht, fundament al Uniunii Europene moderne

Despre lucrare

lucrare-licenta-tratatul-de-la-maastricht-fundament-al-uniunii-europene-moderne
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-tratatul-de-la-maastricht-fundament-al-uniunii-europene-moderne


Cuprins

CUPRINS
I. TRATATUL DE LA MAASTRICHT, FUNDAMENT AL UNIUNII EUROPENE MODERNE
I.1 MODIFICARI ADUSE DE TRATATUL DE LA MAASTRICHT IN CEEA CE PRIVESTE INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE
I.1.1 COMISIA
I.1.2 CONSILIUL DE MINISTRI
I.1.3 CONSILIUL EUROPEAN
I.1.4 PARLAMENTUL EUROPEAN
I.1.5 CURTEA DE JUSTITIE
I.1.6 CURTEA DE CONTURI
I.1.7 BANCA CENTRALA EUROPEANA SI SITEMUL DE BANCI CENTRALE EUROPENE
I.2 CREAREA UNIUNII ECONOMICE, MONETARE SI POLITICE
I.3 POLITICA MONETARA EUROPEANA SI MOMENTE DE CRIZA
I.4 CIRCUITUL MONETAR EUROPEAN
I.5 CONDITII DE PREADERARE IMPUSE STATELOR IN CEEA CE PRIVESTE POLITICA LOR MONETARA
I.5.1 STABILITATEA PRETURILOR
I.5.2 SITUATIA FINANTELOR PUBLICE
I.5.3 RATA DE SCHIMB
I.5.4 RATELE DOBANZILOR PE TERME LUNG
II. MODIFICARI ADUSE EVOLUTIEI UNIUNII EUROPENE DE TRATATUL DE LA AMSTERDAM
II.1 POLITICA EUROPEANA IN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI
II.2 POLITICA EUROPEANA IN DOMENIUL PROTEJARII MEDIULUI INCONJURATOR
II.3 CREAREA UNEI COOPERARI REALE IN DOMENIUL POLITIENESC SI MILITAR

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Capitolul 1

Tratatul de la Maastricht,

fundament al Uniunii Europene moderne

„Trebuie abandonate formele trecute si trebuie intrat intr-o perioada a transformarii, prin crearea de conditii economice cu baza comuna si prin instaurarea de autoritati noi acceptate de suveranitatile nationale. Europa n-a existat niciodata. Prin adunarea de suveranitati reunite in consilii, nu se creaza o entitate. Trebuie sa cream de-a dreptul Europa“.

Acest extras din „ Memoriul Monnet“ (3 mai 1950), care sta la originile planului crearii Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, subliniaza patru elemente cheie ale sistemului juridico-institutional al Comunitatiloe Europene.

Astfel, de la originile sale din 1950, constructia europeana este un proces politic. Acesta ar fi primul element. Al doilea lement al sistemului juridico-institutional este ca acest proces este si ramane dominat de „metoda Monnet“ si anume: „principiul fundamental este delegarea de suveranitate intr-un domeniu limitat dar decisiv. Cooperarea intre natiuni, cat de importanta ar fi, nu aduce rezultatele dorite. Ceea ce trebuie cautat, este o fuziune a intereselor popoarelor europene si nu pur si simplu mentinerea echilibrului acestor interese“. Al treilea element este ca de laesuarea in 1954 a proiectului Comunitatii Europene a Apararii, integrarea economica este si ramane, marele domeniu al unificarii europene. Ultimul element cheie al sistemului juridico-institutional al Comunitatilor europene, se prezinta in felul urmator: in 1992-1993, discutiile asupra ratificarii Tratatului de la Maastricht asupra UE marcheaza un moment de cotitura mai ales in ceea ce priveste materia institutionala. Popoarele Europei Comunitatilor nu mai vor sa accepte o constructie europeana condusa de institutii privite ca tehnocratice. „Metoda Mannet“ pare in acest moment (n.a. 1993) epuizata. Greutatile intalnite in apropierea Tratatului de la Maastricht dau de gandit fortelor conducatoare ale Europei in ceea ce priveste oglindirea actiunilor Comunitare in opinia publica. Drumul si modul de lucru alese ajung la un moment dat sa se desparta de componenta lor personala, nemaifiind atat de facila, identificarea cetateanului comunitar cu politica dusa de pilonii comunitari.

Rezultatul faptelor prezentate mai inainte este vizibil mai ales in specificitatea constructiei institutionale comunitare. Din punct de vedere functional, celor patru organe comunitare (5 dupa Maastricht) nu se integreaza in sablonul clasic al separatiei puterilor, conform ca Parlamentul este organul legislativ, guvernul este executiv iar judecatoria reprezinta puterea jurisdictionala.

1.1. Modificari aduse de tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste institutiile Uniunii Europene

Originalitatea sistemului Comunitatilor europene poate fi intelesa numai luand in considerare componentele sale: structura institutionala; finantarea si ordinea juridica a comunitatilor cu modul ei de punere in aplicare de catre statele membre. Dupa Maastricht tabloul se schimba. Tratatul creator al uniunii europene transforma Comunitatea Economica europeana in Comunitatea Europeana (vezi articolul G). celelalte Comunitati, Comunitatea europeana a Carbunelui si Otelului (CECA) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom) isi pierd caracterele individualizante, fundamentandu-se in prima. Se naste astfel la 1 noiembrie 1993 un ansamblu de redistribuiri complexe avand ca tinta transformarea CEE in pilonul principal tinand insa cont de particularitatile tratatelor fondatoare. Alaturi de acest pilon de sustinere care devine Comunitatea, se afla Politica Externa si de securitate Comuna (PESC) si Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne. Se observa, in aceasta perioada o tranzitie ce priveste semnificatia termenilor de piloni. Daca in faza de inceput, prin pilonii Europei comunitare se facea referire la Comunitati (CEE, CECA, CEEA), acum importanta ultimelor doua a scazut considerabil in ceea ce priveste menirea de fundamente juridico-institutionale ale Europei comunitare, locul lor in vocabularul popular fiind luat de PESC si Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor externe. Astfel, „piloni“ ai UE nu mai sunt trei institutii ci o institutie si doua politici.

Importanta acestui fapt este data de inlocuirea in constientul public a unor institutii, care oricat ar fi de bune sunt tot impersonale, cu politici unde componenta personala, joaca in realitate un mare rol. Este mult mai dificila identificarea unui popor, a unei natiuni cu o institutie decat cu o politica. Calea astfel aleasa de puterea comunitara este menita sa mareasca gradul de identificare (si acceptare) a cetatenilor cu constructia comunitara. Nu toata lumea poate fi functionar intr-o institutie comunitara dar cu siguranta, politica pot „face“ toti.

Revenind la constructia Comunitara trebuie spus ca particularitatea principala a Comunitatilor rezida in institutiile lor. Sa analizam modificarile care s-au produs dupa 1 noiembrie 1993 in ceea ce priveste autoritatile functionale a ceea ce acum numim Uniunea Europeana.

Comisia

Conform prevederilor Tratatului de Maastricht, comisia este un organ colegial care trebuie sa exprime „interesul general al Comunitatii“. Ea este compusa din membrii „alesi in considerarea competentei lor generale si oferind toate garantiile de independenta“ (formula articolului 157 al tratatului CEE). Formularea din Tratatul de la Maastricht nu aduce schimbari decat in ceea ce rpiveste cea de-a doua conditie si anume: independenta membrilor trebuie sa fie „… dincolo de orice dubiu“.

Comisia era compusa din 17 membrii la momentul Maastricht, iar din 1995 (aderarea Austriei, Finlandei si Suediei la UE) in compozitia ei intra 20 de comisari.

În acest organ colegial „marile“ state (Franta, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania) dispun de catre 2 comisari pe cand statele mici de catre unul. Pentru a nu devia de la drumul democratiei, in componenta Comisiei intra reprezentanti ai fiecarui stat, „dar nu mai mult de doi“ (art.157 al.1 paragraf II). În acelasi alineat, paragraful doi stipuleaza: „numarul membrilor poate fi modificat de hotararea unanima a Consiliului“. Exercitiul democratic poate crea uneori dificultati pentru activitatea organelor guvernate de acest principiu. Ne aflam intr-o astfel de situatie aici, dispozitiile prezentate mai sus prezentand o importanta particulara daca luam in considerare ca numarul comisarilor (deja depasind necesarul) va fi intr-o continua crestere (din 1993-1995 de la 17 la 20, iar in continuare, prin aderarea altor state, si mai mare). Datorita impedimentului antrenarii unor discutii interminabile intre comisari pentru diviziunea atributiunilor in cadrul Comisiei, se pot realiza minusuri semnificative in ceea ce priveste rezultatele activitatii Comisiei si celeritatea de actiune. Pentru a reduce efectele negative ale acestui fapt, tratatele autorizeaza Consiliul, daca prezinta vointa unanima, sa modifice (in concreto sa reduca) numarul de comisari, fara a mai urma procedura de revizuire instituita de Tratatul de la Maastricht.

Modificari profunde sunt aduse de Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste Comisia prin articolul 158. Cel putin pe hartie, este modificat modul de desemnare a membrilor Comisiei. Pana la Maastricht, desemnarea revenea guvernelor statelor membre (articolul 158 tratatul CEE). Dupa Maastricht, articolul 158 pastreaza puterea de a desemna membrii Comisiei in mainile guvernelor statelor membre. Dar, in acelasi timp da Parlamentului European un drept de a respinge pe cei desemnati. Acest drept poate fi invocat in doua momente ale procedurii. Si anume:

1. statele membre consulta Parlamentul in ceea ce priveste persoana pe care intentioneaza sa o numeasca Presedinte al Comisiei (articolul 158, al.2, paragraf 1);

2. dupa aceasta etapa, (conform articolul 158, al. 2, paragraf 2) guvernele statelor membre, consultandu-se cu persoana nominalizata la functia de Presedinte, vor nominaliza celelalte persoane din componenta Comisiei, apoi toti sunt supusi como corpus unui vot de aprobare al parlamentului. În urma acestuia presedintele si ceilalti membri ai Comisiei „vor fi numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre“ (articolul 158, al. 2, paragraf 3).

Aceste dispozitii au ca scop limitarea (cel putin pe hartie) a puterii Consiliului in profitul Comisiei. Alegerea comisarilor trecand astfel din mana sefilor de stat si guvern, in mana unui organism care exprima mai detaliat vointa cetatenilor europeni.

Pana la momentul Maastricht, Comisia detinea functia de propunere normativa ca pe un monopol in cadrul institutiilor comunitare [1 Am vazut mai inainte ca repartitia „puterilor“ nu urmeaza, in structura comunitara, sablonul clasic: legislativ, executiv, judecatoresc.]. Prin abrogarea articolului 149 paragraf 1 al Tratatului CEE, Tratatul de Maastricht, aduce o atenuare a monopolului de propunere al Comisiei.

Astfel, daca inainte, Consiliul de Ministrii nu putea anihila propunerea Comisiei decat prin vot unanim, de acum acest lucru este posibil si fara unanimitate. Pe de alta parte, orice amendament formulat de Parlament dar care nu are acordul Comisiei nu poate fi retinut de Consiliu decat in urma votului in unanimitate (articolul 189 B, Tratatul de la Maastricht).

Comisia poate fi obiectul unei motiuni de cenzura din partea Parlamentului, iar daca voturile vor fi in proportie de 2/3 „pentru“ se demite Comisia.

De la 17 noiembrie 1993 Comisia Comunitatilor se numeste Comisia Europeana.

Consiliul de ministri

Conform articolului 145 CEE, Consiliul de ministri are urmatoarele functii: asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre si dispune de o putere de decizie.

„Consiliul reprezinta toate statele membre. Ca organ interguvernamental exprima legimitatea statala a Comunitatilor“ [2 Vezi Drept Institutional Comunitar European; I.P.Filipescu, A.Fuerea, Ed. Actami 1997, p.96].

Consiliul de ministri este institutia unde interesele statelor membre se intalnesc si se stabilesc de obicei intr-un compromis. El este instanta legislativa; adopta regulamentele si directivele care fixeaza cadrul vietii comunitare si armonizeaza legislatiile. În componenta Consiliului intra cate o persoana delegata de guvernul fiecarui stat membru. Uneori, guvernele sunt reprezentate de un inalt functionar [3 Vezi idem ].

Deliberarile in Consiliul de Ministri sunt etape intr-o procedura lunga si complicata care implica: elaborarea propunerii de catre Comisie; prezentarea catre Consiliul de Ministri; prezentarea catre Comitetul Economic si Social si mai ales Parlamentului European; examinarea propunerii de catre un grup de lucru al Consiliului; dezbateri in Comitetul Reprezentantilor Permanenti; retrimiterea catre Consiliu a textului modificat, amendat de Parlament si eventual decizia Consiliului. În urma modificarilor aduse de Tratatul de la Maastricht prin articolul 189 B, e necesara codecizia Consiliului si Parlamentului pentru tot ce are de-a face cu armonizarea legislatiilor.

În cadrul Consiliului, Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), format din ambasadori ai statelor membre pe langa Comunitati, are, conform articolului 151 Tratatul de la Maastricht, datoria de a pregati lucrarile Consiliului.

De la 8 noiembrie 1993, Consiliul de Ministri se numeste „Consiliul Ministrilor Uniunii Europene“.

Consiliul European

Conform articolului D din Tratatul de la Maastricht, Consiliul European trebuie sa dea Uniunii dinamismul necesar pentru dezvoltarea sa si sa defineasca liniile directoare generale ale acesteia. CE reuneste sefii de stat sau de guvern ale statelor membre si Presedintele Comisiei. Ei pot fi asistati de ministrii Afacerilor Externe ai statelor membre si de un membru al Comisiei.

Consiliul European trebuie sa prezinte Parlamentului un raport dupa fiecare intalnire si un raport anual asupra progresului atins de Uniune.

Consiliul European poate fi definit ca fiind instanta politica suprema a Europei unite. Campul lui de competenta este practic nelimitat, el poate evoca la fel de bine dosarele comunitare ca si chestiunile de politica externa (cooperare politica) sau chiar alte afaceri.

Afirmarea Consiliul European modifica intregul echilibru institutional al Comunitatii. Desi are o legitimitate incerta in comparatie cu celelalte structuri comunitare, orientarile si declaratiile Consiliului European materializeaza o Europa unita, fondata pe concentrarea interstatala.

Revenind la articolul D al Tratatului de la Maastricht, Consiliul European se poate considera, ca si Comisia, guvern al Comunitatii.

Parlamentul European

Adunarea europeana nu a primit la crearea ei nici una din cele doua puteri care inca din Evul Mediu perimt parlamentelor nationale sa se afirme: votul asupra impozitelor si asupra responsabilitatii guvernamentale(chiar daca Tratatul CEE prevede procedura unei motiuni de cenzura impotriva Comisiei).