Pagina documente » Stiinte Economice » Uniunea Economica si Monetara Europeana si rolul Euro in cadrul pietelor financiare

Despre lucrare

lucrare-licenta-uniunea-economica-si-monetara-europeana-si-rolul-euro-in-cadrul-pietelor-financiare
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-uniunea-economica-si-monetara-europeana-si-rolul-euro-in-cadrul-pietelor-financiare


Cuprins

CUPRINS:
CAPITOLUL I ISTORICUL UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE EUROPENE
1.1. Intentii federaliste intr-o Europa traumatizata
1.2. Primii pasi catre o Europa comunitara
1.2.1 Tratatul de la Paris
1.2.2 Tratatul de la Roma
1.2.3 Actul Unic European (AUE)
1.3 Calea catre Uniunea Economica si Monetara
CAPITOLUL II REALIZAREA INTEGRARII ECONOMICE SI MONETARE
2.1 Conceptul integrarii
2.1.1 Etapele realizarii Uniunii Economice si Monetare
2.2 Sistemul Monetar European si ECU
2.2.1 Stadii ale arhitecturii Sistemului Monetar European
2.2.2 Elemente ale Sistemului Monetar European
2.2.3 Faze ale Sistemului Monetar European
2.3 Criza Sistemului Monetar European din 1992-1993
CAPITOLUL III EURO SI ROLUL ACESTUIA iN CADRUL PIETELOR FINANCIARE
3.1. Banca Centrala Europeana si Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC)
3.1.1.Notiunea de Banca Centrala Europeana si importanta ei
3.1.2.Responsabilitatile Bancii Centrale Europene
3.1.3.Independenta Bancii Centrale Europene
3.2. Sistemul European al Bancilor Centrale
3.3.Influienta EURO asupra pietelor de afaceri pe termen lung
3.4.Efectele EURO asupra pietelor valorilor
3.5.Principalele efecte EURO asupra pietelor de obligatiuni
CAPITOLUL IV PERSPERCTIVELE INTEGRARII REPUBLICII MOLDOVA iN CADRUL UNIUNII EUROPENE
4.1 Rolul Acordului de Parteneriat si Cooperare (APC) in Republica Moldova
4.2 Sectorul bancar
4.3 Prevederile Acordului de Parteneriat si Cooperare
4.4 Legislatia bancara in Uniunea Europeana
4.5 Sistemul bancar al Republicii Moldova
4.5.1. Evolutia sistemului bancar in Republica Moldova

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

?MOTTO:

„Avem nevoie de un cod european, de o curte de casatie europeana, de o moneda unica, de aceleasi masuri si greutati, de aceleasi legi. Trebuie sa facem din toate popoarele Europei un singur popor.”

INTRODUCERE

Începand cu 1 ianuarie 1999, lumea intreaga este martora unuia dintre acela mai profunde si de anvergura evenimente economice din istoria moderna. La acea data, Uniunea Europeana (UE) lansat o etapa finala a Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.), creand prin urmare o noua moneda trans-europeana, EURO, care va reprezenta in primul an al existentei sale bunuri si servicii noi in valoare de peste 6.000 de miliarde de dolari.

Aceasta revolutie monetara creeaza al doilea mare bloc economic din lume, o piata unica de aproape 300 milioane de persoane, un mediu european al afacerilor modificat substantial si prima provocare potentiala pentru suprematia dolarului american. Prin urmare, euro ii afecteaza nu numai pe bancherii, financiarii si economistii din Europa, dar si pe directorii executivi, managerii, investitorii, agentii de promovare, analistii, avocatii jurnalistii si politicienii din intreaga lume.

Uniunea Economica si monetara (U.E.M.) a fost o hotarare a Uniunii Europene in 1960, pentru ca promitea o stabilitate monetara si un pas inainte in integrarea europeana. Oricum, diferitele obstacolele politice si economice au barat calea pana la semnarea Tratatului de la Maastricht in februarie 1992. În diferitele momente, angajarea politica slaba, diferentele privind prioritatile economice, lipsa convergentei economice si dezvoltarile pe pietele interne a valutei in afara controlului Uniunii, au jucat rolul lor in procesul de formare a U.E.M. Cu toate acestea, ultimii 25 de ani au reprezentat pentru statele membre ale Uniunii Europene o permanenta cautare pentru adancirea cooperarii monetare ca mijloc de intarire a legaturilor politice dintre ele si de protejare a creatiei lor centrale, respectiv piata comuna.

Introducerea monedei unice a fost considerata o necesitate pentru folosirea deplina a avantajelor Pietei Interne Unice, si care presupune libertatea de miscare a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor.

Disputele politice meschine si euro-scpticismul au dominat stirile referitoare la acest subiect timp de mai multi ani, in timp ce motorul pregatirii tehnice a continuat sa functioneze in liniste in fundal, dar ultimele ramasite de indoiala s-au risipit. Euro este acum moneda oficiala a Austriei, Belgiei, Finlandei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Portugaliei, Spaniei si Greciei.

Pe de o parte, introducerea euro a fost numita „o ocazie pentru a atinge cel mai inalt nivel de bunastare si castiguri in eficienta, comparativ cu orice eveniment sau sistem economic din istoria europeana postbelica” si „un punct de cotitura pentru mediul european al afacerilor”.

Din aceasta perspectiva, euro va unifica Europa occidentala, va incuraja competitia, va revolutiona finantele si va conduce Europa in cea mai stralucitoare era economica. De cealalta parte, uniunea monetara a fost numita „un salt in necunoscut”, „o injunghiere a viitorului, „o schema plina de defecte” si chiar „o castrare economica si politica”. Diferentele de opinie referitoare la acest subiect nu surprind pe nimeni, deoarece aproape fiecare aspect legat de euro implica probleme si relatii financiare complicate.

CAPITOLUL I “ISTORICUL UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE EUROPENE”

1.1. Intentii federaliste intr-o Europa traumatizata

1939-1945. Europa este infranta. Învinsii si invingatorii sunt epuizati. Continentul marilor civilizatii se pregateste sa devina campul de antrenament politic si militar al noilor maestri – SUA si URSS. Nazismul infrant si razboiul ideologiilor se continua prin impartirea Europei – vestul democratiei liberale, iar estul comunismului sovietic. Retorica politica se dezlantuie intr-un spatiu larg, de la promisiuni paternaliste, pana la amenintari infricosatoare. Terorizate de necunoasterea noului vartej de organizare a lumii si amenintate de un nou razboi, statele europene, cuminti si vinovate, se supun maestrilor lor.

Fara indoiala ca astazi pare mai usor de inteles complexitatea politica de dupa razboi. Nu trebuie insa uitat ca lumea politica are mai multe fatete; fiecare dintre acestea isi are partea sa de adevar si partea sa nepatrunsa, iar istoria, fapt cunoscut, poarta amprenta invingatorului.

Descalificata din competitia pentru suprematie in lume, Europa de vest intra intr-un nou experiment politic. Natiuni cu un trecut atat de complex, cu stiluri, culturi, traditii, mentalitati diverse, prieteni sau adversari, care candva, dupa cate o rafuiala, se pregateau de revansa, obositi si traumatizati, dupa asa un razboi, cadeau de voie, de nevoie la pace. Începea o alta constructie a Europei, un nou proces politic cu o miza subtila si greu de descifrat intr-o realitate fluida si continuu alimentata cu torenti ce apareau din toate partile. Caci in perioade de turbulente, istoria retine cu greu faptele si valorile lor reale, mai ales cand este greu de stabilit unde se termina lupta armata si unde incep negocierile politice, ce rol joaca interesul national si cel paranational, dar si ambiguitatea, improvizatia, intamplarea, eroarea…

Asadar, o imagine a Europei de vest dupa razboi in cautarea unei identitati in noul sistem mondial. O cautare de sens, de echilibru, de evolutie; cu participanti diversi – state, organizatii politice, oameni politici, oameni de afaceri, diplomati, religiosi, sindicalisti, luptatori, idealisti, etc. Între ei, interese si metode diverse – urgente politice sau economice sau militare; dominatie politica sau reconcilieri nationale; idealuri patriotice sau ideologice (sau ambele).

Din timpul razboiului, deja ideea de Europa unita circula sub diverse forme si in diferite medii.

Într-un memorandum adresat ministrului sau Eden in 1942, Churchill lansa formula de „State unite ale Europei”. Ideea primului-ministru britanic se inscria probabil in noua ordine mondiala cuprinsa in Cartea Atlanticului din 1941, document care cuprindea principiile de organizare a lumii dupa razboi.

Într-un numar din „Resistance” din 17 februarie 1943 se scria:

„De doua secole exista o dilema: sau o Europa prusaca sau o comunitate europeana compusa din popoarele libere, egale…”.

Dupa razboi, intr-o initiativa din 1946, fosti luptatori din Rezistenta, partizani ai nealinierii, care refuzau impartirea continentului in blocuri militare, au fondat „Miscarea pentru Statele unite socialiste ale Europei”. Miscarea cuprindea fosti luptatori din Rezistenta franceza, labouristi englezi, socialisti olandezi, pacifisti germani, etc. Dar acest grup destul de restrans de intelectuali progresisti (la care se presupunea ca aderau efectiv si comunistii iugoslavi) este repede atacat atat de comunistii internationali, partizani ai Moscovei, cat si de partizanii aliantei americane. Nu este greu de presupus astazi ca intalnirea trupelor americane si sovietice pe Elba pecetluia intelegere de la Yalta – Europa, nu avea loc si pentru un curent de nealiniere.

Tot in 1946, intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Zurich, Churchill lanseaza oficial ideea referitoare la Satele unite ale Europei, motivat de dorinta „de a reconstrui familia europeana si de-ai asigura o structura care sa-i permita sa traiasca si sa se dezvolte in pace, securitate si libertate”. Si astazi credem ca este greu de stabilit frontiera intre fictiunea politica a influentului om politic si realitatea unei perioade in care se pregatea dezmembrarea Europei (de care Churchill nu era deloc strain). Caci viitorul trecea prin intelegerea fostilor aliati intre care prindea contur jocul ideologic, joc care se localizeaza din ce in ce mai mult pe continent.

Pentru Europa occidentala, amenintarea sovietica era in crestere. Frica de Stalin devenea o stare sincera pentru europeni (iar pentru comunistii internationali – o bucurie). Franta reluase convulsiile si dezbinarile politice cu o noua republica.

Într-un discurs tinut la Rennes la 27 iulie 1947, generalul de Gaulle spunea ca „rusii sunt la doua etape de turul Frantei”. Germania nu-si apartinea, iar lumea anglo-americana isi perfectiona…pax britanica.

În aceasta perioada statele europene se gaseau intr-o dezordine social-politica si mai ales economica: sistem monetar inexistent, inflatie generalizata, somaj, foame, intolerante ideologice explozive. Razboiul adusese natiuni puternice si industrializate intr-o stare de saracie; Marea Britanie chiar avea un nivel de trai egal cu cel al estului Germaniei.

În acest puzzle politic fiecare isi cauta un loc al sau. Britanicii se indreptau catre o alianta privilegiata cu Statele Unite; Churchill pierzand alegerile lasa acest camp de manevra guvernului labourist.

Franta, mare putere coloniala, isi cauta o pozitie cat mai favorabila in noul context european, dar era prinsa intr-o complexa competitie politica interna, in care se confruntau ideologii opuse, de la diverse tipuri de comunisti, pana la dreapta nationalista a generalului de Gaulle, Adunarea poporului francez (1947).

Germania si Italia invinse si izolate reluau practica democratiei. Dreapta clasica, mult prea compromisa cu razboiul este suplinita de o democratie crestina, care opunandu-se unei „stangi” dinamice, cauta un loc in Europa in formare.

Belgia, Olanda si Luxemburg, din dorinta de a se mentine in competitia cu mai marii lor vecini, se grupau intr-o asociatie de liber schimb.

Referitor la relatiile internationale, acestea traiau o perioada dinamica, cu Europa in centrul atentiei. Si nu ca statele europene ar fi decis mersul acestor relatii, nu ca ele ar fi decis pacea sau razboiul, ci pentru ca Europa era impartita militar si ideologic intre cei doi mari invingatori.

Sovieticii isi luau fara jena „teritoriile eliberate” de armata rosie si impuneau acolo ideologia lor.

Cei patru participanti la „Conferinta ultimei sanse” (Londra, decembrie 1947), care insa rateaza o intelegere.

Începe blocada Berlinului (iunie 1948).

America da drumul la „planul Marshall”, iar statele vizate se grupeaza in Organizatia europeana de cooperare economica pentru buna administrare a acestui plan (aprilie 1948).

Acestea sunt, in linii mari, conditiile Europei in mai 1948, cand curentul federalist declanseaza Congresul de la Haga, unde dupa pacea generalilor si a oamenilor politici, opt sute de personalitati din peste douazeci de tari incearca sa faca pacea civililor. Participarea la congres este o luare la cunostinta a diversitatii de interese in Europa. Unde grupari exprimau curente politice (Miscarea socialista pentru Statele unite ale Europei, Miscarea pentru Europa a lui Churchill si partidul sau), altele exprimau interese de afaceri (Liga europeana de cooperare economica); revenea in actualitate Uniunea Paneuropeana a contelui Richard Coudenhave – Kalergi. Saisprezece fosti sefi de guvern si numerosi fosti ministrii reprezentanti (mai mult sau mai putin oficiali) ai diverselor grupuri. Venisera la Haga Sir Winston Churchill, Konad Adenaner, viitorul cancelar vest-german…

Cu putin inainte de intalnirea de la Haga se constituise „Uniunea occidentala” (17 martie 1948), compusa din Franta, Marea Britanie, Olanda, Belgia si Luxemburg. Pe baza rezolutiei Congresului, aceste cinci state alcatuiesc un „Comitet permanent pentru studiul si dezvoltarea federatiei europene”. Numai ca in federalizarea continentului incepe concurenta intre metoda inter-guvernamentala (voita de britanici) si metoda supra nationala (voita de francezi), (cele doua metode care se concureaza, se completeaza, se sicaneaza si astazi in constructia europeana). Negociatorii de atunci gasesc o formula de compromis intre supra-national si inter-guvernamental si la 5 mai 1949, zece state (Belgia, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxembrug, Marea Britanie, Olanda si Suedia) semneaza la Londra tratatul de constituire a Consiliului Europei.