Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Lucrare de Diploma
Uniunea Europeana: Trecut, Prezent, Perspective
Cuprins
Introducere: Ideea de unitate europeana de-a lungul istoriei
Capitolul I: Istoricul si Etapele Constructiei Europene.......
Premisele constituirii Comunitatilor Europene...........
Constituirea Comunitatii Europene..
Comunitatea Europeana: Viata Politica si Economica.............
Capitolul II: Tratatele Constructiei Europene......
Tratatul de la Paris (C.E.C.A./C.E.C.O.)............
Tratatele de la Roma - C.E.E. C.E.E.A./Euratom........
Tratatul de la Bruxelles - Tratatul de fuziune...
Actul Unic European - A.U.E..........
Tratatul de la Maastricht - Tratatul asupra Uniunii Europene............
Tratatul de la Amsterdam
Tratatul de la Nisa..........
Tratatul de aderare a celor 10 tari la Uniunea Europeana in anul 2004.............
Capitolul III: Institutiile Europene si Mecanismele lor de Functionare........
Institutiile Fundamentale..
Parlamentul European.........
Istoricul institutiei.
Organizarea Parlamentului European.........
Atributiile Parlamentului European............
Consiliul European..............
Istoric si organizare
Atributiile si functiile Consiliului..
Comisia Europeana.............
Organizarea Comisiei............
Atributiile institutiei
Consiliul Uniunii Europene...
Istoricul Constituirii si organizarea institutiei...
Atributiile Consiliului.............
Curtea Europeana de Justitie.
Istoricul institutiei..
Organizarea Curtii.
Atributiile Curtii.....
Celelalte Institutii si Organisme cu Rol Consultativ..........
Tribunalul de Prima Instanta..
Organizarea institutiei...........
Atributiile Tribunalului de Prima Instanta.....
Comitetul Economic si Social
Istoricul institutiei.
Organizarea C.E.S..............
Atributiile C.E.S...
Banca Centrala Europeana...
Constituirea si scopul functionarii institutiei..
Bancile Centrale din U.E.........
Organizarea B.C.E..............
Sistemul European al Bancilor Centrale...
Banca Europeana de Investitii.............
Constituire si scopul functionarii..............
Organizarea B.E.I.
Atributii ale B.E.I.
Obiectivele Bancii Europene de Investitii.....
Curtea de Conturi..............
Istoricul crearii institutiei........
Organizarea Curtii de Conturi..
Atributiile Curtii de Conturi......
Comitetul Regiunilor...........
Constituirea institutiei............
Organizarea institutiei............
Capitolul IV: Fructele Constructiei Europene.....
Cetatenia Europeana........
Moneda Euro......
Istoricul aparitiei..
Moneda unica in prezent: avantaje si dezavantaje
Formele monedei
Raporturile euro cu dolarul.
Constitutia Europeana.....
Capitolul V: Integrarea Rominiei in Uniunea Europeana......
Procesul de extindere a Uniunii Europene pina in prezent .............
Rominia si Uniunea Europeana......
Criteriile de aderare ale Rominiei la Uniunea Europeana..
Strategia aderarii Rominiei la U.E....
Integrarea economiei rominesti in organismele si structurile europene...........
Impactul euro asupra economiei rominesti......
Necesitatea aderarii Rominiei la Uniunea Europeana.......
Capitolul VI: Constructia Europeana in secolului XXI:.....
Perspectivele politice ale Uniunii Europene.....
Negocierile de aderare cu Turcia, Croatia si Macedonia.........
Perspectivele extinderii Uniunii in limitele geografice ale Europei..
Perspective economice....
Concluzii: Uniunea Europeana: intre deziderat si realitate...........
Bibliografie Selectiva.............

Alte date

?Introducere

Ideea de unitate europeana de-a lungul istoriei

Ideea de unitate a Europei este foarte veche, ea gasindu-si originea in Antichitate, in perioada confederatiilor cetatilor grecesti, sec.VI-IV i.Hr. Unul dintre cei mai mari ginditori greci ai perioadei a fost Platon, primul care a sustinut ideea pacii prin organizarea de confederatii. În numele unui ideal, Pax Romana, romanii au instaurat in Antichitate, in cea mai mare parte a Europei, un Imperiu constituit prin forta armelor, dar care avea suficienti factori care sa-i asigure unitatea si coerenta. Din categoria acestora, cel mai important este romanizarea, proces care a functionat in unele provincii mai puternic decit in altele si ale carui urme se mai vad si astazi de-a lungul Europei. Romanii au avut ambitia de a unifica Europa, dar sub dominatia lor si in cadrul Imperiului lor ce se intindea pe 3 continente. Noi credem ca aceasta a fost prima tendinta de unificare din punct de vedere politic a populatiilor Europei, sub hegemonia unui stat, in speta a celui roman. Pentru aceasta perioada, a Antichitatii, centrul de greutate al Europei si, totodata, centrul de civilizatie al lumii greco-romane, l-a constituit bazinul mediteraneean, deci Sudul continentului.

Pentru epoca urmatoare, aceea a feudalismului, centrul de greutate s-a deplasat mai intii spre Rasaritul continentului, acolo unde se afla Imperiul Roman de Rasarit. Devenit apoi Imperiul Bizantin si cuprinzind importante elemente de civilizatie greaca, el a avut ambitia la inceput declarata, de a recucerii provinciile romane pierdute din Apusul si Sudul Europei si de a reface astfel vechiul stat roman. Treptat insa, imparatii bizantini au trebuit sa abandoneze acest plan, interese de ordin econoic indreptindu-le atentia catre provinciile asiatice ale statului lor.

Desi un important factor de echilibru in plan politic in epoca medievala l-a constituit papalitatea in Apusul Europei, urmasul Sfintului Petru avea totusi importante veleitati politice, dar si interese economice, care l-au facut sa intre in conflict cu principalii suverani vest - europeni. Asadar, in aceasta perioada nu poate fi vorba de unitate din punct de vedere politic in Europa occidentala. Abia in a-2-a jumatate a sec.VIII, micul orasel Aachen din Germania de astazi, devine centrul de putere al unui Imperiu ce se intindea in Apusul, Centrul si Sudul Europei, pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus. Intemeietorul acestuia era Carol cel Mare (768 - 814), iar baza economica si centrul de putere al acestui nou stat se afla in regatul francilor. Nu stim daca imparatul Carol a avut ambitia de a unifica Europa, dar Imperiul carolingian il putem mentiona ca o incercare de refacere a vechiului Imperiu Roman si, implicit, o incercare de constituire a unei unitati europene.

O alta asemenea incercare a constituit-o formarea Imperiului Roman de natiune germana, cu centrul de putere in mijlocul Europei, in Germania de astazi. Cel mai mare suveran este considerat fondatorul sau, Otto I Cel Mare, rege al Germaniei intre 936 - 973, iar din 962 imparat al Sfantului Imperiului Romano - German. Incercarile sale de restaurare a fostului Imperiu carolingian si implicit a celui roman, noi le asimilam celor de unificare europeana sub hegemonia sa, cel putin in partea occidentala a continentului. Oricum, el s-a lovit si de probleme legate de “lupta pentru investitura” dusa impotriva papalitatii. Vremelnic, seful scaunului apostolic a cistigat aceasta lupta dar, veleitatile acestuia de sef politic peste suveranii laici ai vremii a dus la opozitia acestora, in special a imparatului german si mai apoi a regelui francez. Oricum, aceasta incercare a papalitatii o putem trece la capitolul incercari de unificare politica a celei mai mari parti a Europei, sub un sceptru religios de data aceasta.

În secolele XI - XV, intr-un sir de tari din Europa, s-a desfasurat procesul de unificare teritoriala si de centralizare politica a statului. Dar, unificarea si centralizarea statului au fost grabite in unele tari si de necesitatea de a se face fata pericolelor externe sau de a desavirsi eliberarea tarii de sub dominatie straina. Acest proces de centralizare a statului il putem socoti ca o etapa intermediara, absolut necesara, in procesul mai larg, de unificare europeana.

Si inca de atunci, din a-2-a jumatate a Evului Mediu, dateaza o serie de proiecte, conceptii si idei ale unor mari ginditori ai vremii, care se exprima in sensul colaborarii si al unitatii europene. Aceasta idee fundamentala, a unificarii Europei, a aparut si in conditiile preocuparilor proprii Evului Mediu de aparare a europenilor fata de pericolele ce veneau din Rasarit, iar ea a ramas multa vreme aspiratia unor literati, filosofi, sfatuitori de cabinete. Între anii 1305 - 1307 francezul Pierre Dubois, in lucrarea sa ”De recuperatione terrae sancte” propunea studierea posibilitatilor de realizare a unei Republici crestine a tuturor domnitorilor crestini, avindu-l ca sef pe Papa, iar ca instanta de judecata scaunul apostolic. În aceeasi perioada, Dante in lucrarea sa “De Monarchia” (1303) a prezentat ideea unificarii sub o monarhie unica, inspirata de lumea romana, iar in 1462 regele Boemiei Georg Podiebrad, inspirat de diplomatul Antonio Marini, elaboreaza un proiect de uniune a statelor europene in scopul stavilirii pericolului otoman. La aceasta pozitie s-a alaturat si Matei Corvin, guvernator al Ungariei si Principe al Transilvaniei intre 1441 - 1456, care a devenit ”autorul primei incercari practice de a transforma Europa intr-o federatie”. Mai putem mentiona proiectul lui Albericus Gentilis care propune in 1598 ”un proiect de organizare a statelor pe baze juridice”, sau proiectul din 1625 al lui Hugo Grotius care preconiza o ”asociatie internationala a principilor crestini”. Poate cele mai importante proiecte in acest sens in perioada Evului Mediu, dar si cele mai indraznete, au fost cel elaborat de Emeric Cruce la inceputul veacului XVII si cel elaborat de Maximilian Bethune, duce de Sullz, in 1645. Primul a propus, pentru prima oara, includerea intr-o asociatie internationala a unor tari necrestine, Turcia si China ”pentru a se putea asigura astfel o pace vesnica printr-o reglementare juridica si printr-un arbitraj international”, dar se sugera si adoptarea, tot in premiera, a ”unei monede internationale care sa faciliteze schimburile dintre tari”. Cel de-al doilea proiect ”avansa ideea unitatii europene si a realizarii unei bune intelegeri intre catolici si protestanti”. Se avea in vedere o federatie europeana alcatuita din cincisprezece state cu o armata unica de 75.000 de oameni ”cu menirea de a-i alunga pe turci din Europa si de a mari teritoriul federatiei”, un Parlament european cu saizeci si sase de membrii, o Constitutie europeana si un comert liber in Marea Mediterana si Marea Neagra. Presedintele federatiei trebuia sa fie regele Henric al-IV-lea, urmasii acestuia neputind fi alesi de doua ori consecutiv si nici din aceeasi familie. Asadar in perioada Evului Mediu, ideea unificarii europene a fost, in fond, o prelungire a proiectului cruciadelor, pusa pe baze religioase.

In zorii epocii moderne planurile de unificare europeana sunt puse pe o baza nonreligioasa. William Penn in lucrarea sa “Essay Towards a Present and Future Peace of Europe” (1692) propune o federatie pentru coloniile americane si una europeana ”in conditiile egalitatii partenerilor”. Un important proiect a fost cel elaborat in 1713 de abatele Saint - Pierre. El se referea la o liga formata din 24 de state crestine la care urma sa se alature si Turcia, cu un Parlament cu sediul la Utrecht, o armata formata din 6.000 de soldati pentru fiecare tara si un tribunal insarcinat cu judecarea eventualelor conflicte; prezentat celor mai luminati oameni ai timpului si principilor, efectul lui a fost totusi redus. În 1735 cardinalul Alberoni a publicat un plan de unificare europeana in scopul alungarii turcilor si a incheiat lungul sir al planurilor de unificare europeana indreptata impotriva Turciei. De acum, ideea unificarii europene se leaga de scopul pacificarii Europei. La sfarsitul secolului XVIII se remarca proiectul filosofului german Immanuel Kant din 1795 care se pronunta categoric pentru desfiintarea armatelor permanente. El propunea, totodata, instituirea unei federatii de state, cu o constitutie republicana, garantata de anumite legi pozitive internationale, care sa serveasca drept indrumari la buna sa organizare.

În plan politic, la cumpana dintre epocile Medievala si Moderna, Europa este dominata de dinastia Habsburgilor ce detinea importante teritorii in Austria, Germania si Spania. O data cu descoperirea Lumii Noi si formarea Imperiului colonial spaniol in secolul XVI, influenta Habsburgilor atinge apogeul in timpul domniei imparatului Carol Quintul (1519-1558) si mai apoi in timpul regelui Spaniei Filip al-II-lea (1556-1598). În aceasta epoca, suprafete intinse din Europa Centrala si de Sud-Vest se aflau in stapanirea acestei dinastii si numai rivalitatea Frantei si a Angliei a facut ca, o mare parte a continentului sa nu fie unificata sub sceptrul Habsburgilor. Secolul XVII a adus cu sine dominatia Frantei in rolul de Mare Putere pe continent instaurat, in special, in urma razboiului de 30 de ani (1618 - 1648) si in perioada domniei regelui ”soare” Ludovic al-XIV-lea (1643 - 1715). Statul francez a beneficiat insa in aceasta perioada si de straluciti diplomati in persoana cardinalului Richelieu (1624 - 1642) si a cardinalului Mazarin (1642 - 1661), cei care au asigurat Frantei rolul de Mare Putere in Europa si un sistem de aliante orientate impotriva Habsburgilor. Cu toate acestea, Franta a dus doar razboaie de mica anvergura, asa-numitele ”razboaie de dantela”, teritoriile pe care le-a cucerit in Europa in aceasta perioada fiind opera excelentelor calitati diplomatice ale regelui in vreme de pace. Dificultatile intimpinate pe plan intern si cele ridicate de razboiul de succesiune la tronul Spaniei au determinat Franta sa cedeze locul de prima putere in Europa, cu toate eforturile evidente ale lui Ludovic al-XIV-lea de a unifica o mare parte a Europei sub hegemonia statului francez.

La sfarsitul secolului XVIII, reactia Europei monarhice impotriva Revolutiei franceze s-a concretizat in mai multe coalitii care au luptat impotriva Frantei revolutionare si mai apoi consulare si imperiale. Din rindurile revolutiei, socotit ”omul revolutiei” de catre suveranii vremii, s-a ridicat generalul Napoleon Bonaparte, consul intre 1799 - 1804 si apoi imparat intre 1804 – 1814, 1815, cel care a pus bazele celui mai glorios Imperiu francez, de factura europeana. Dupa razboiul pierdut de coalitia europeana, Pacea de la Amiens a pus capat unui deceniu de lupte, facind din Franta prima putere din Europa”. În scurt timp insa, au urmat o serie de razboaie si campanii victorioase in care Împaratul a infrint succesiv Austria, Prusia si Rusia. Tratatele de pace incheiate si proclamatiile date de Napoleon in timpul cuceririi Europei i-au asigurat controlul asupra celei mai mari parti din continent. Acum, steagul francez flutura de-a lungul Vistulei, la granita cu Imperiul tarilor, iar cea mai mare parte a continentului se afla sub dominatie franceza. Un asemenea Imperiu era foarte greu de administrat si in foarte multe locuri, sistemul de guvernamint francez nu era compatibil cu cerintele locale. La aceasta se adauga imensitatea teritoriului, cu lungile si dificilele mijloace de comunicatie ca si mentalitatea vremii, intr-o epoca in care se nastea spiritul nationalist. În 1811, anul in care Imperiul cunoaste cea mai mare extindere a sa, teritoriul supus de Napoleon inglobeaza jumatate din Europa. Dar, in pofida reorganizarilor posterioare gindite de Împarat la Sfinta Elena, Imperiul e mai mult rodul intimplarii decit al logicii. Esecul campaniilor din Rusia din 1812 si a celei din Germania din 1813 a dus la abdicarea lui Napoleon in 1814 si apoi in 1815, dupa revenirea sa, prabusindu-se si constructia europeana creata de el. Noi credem insa ca aceasta a fost singura incercare oarecum reusita, de unificare a unei mari parti din Europa, chiar daca a fost de scurta durata, s-a facut sub hegemonia unui singur stat si prin forta armelor. Viitorul unitatii acestui continent era anticipat de Împarat ca unul al negocierilor, facut prin buna intelegere intre state: ”Confederatia Europeana - scria Napoleon la 16 Noiembrie 1816 - va sosi mai curand sau mai tarziu prin forta lucrurilor”…”Am fost obligat a imblinzi Europa prin arme; astazi trebuie sa o convingem”.

În continuare, de-a lungul secolului XIX s-a conturat o dorinta de colaborare intre statele europene, bazata pe constientizarea existentei unor interese comune. Ideea de armonie europeana nu a disparut nici un moment si a fost prezenta mai ales in timpul Congreselor europene, convocate in urma unor situatii de criza. Spre sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, echilibrul european s-a mentinut cu greutate si s-a tradus in formarea celor doua mari blocuri politico - militare rivale, reprezentate de Puterile Centrale si Antanta. Tensiunile dintre acestea produse din cauza tendintelor lor expansioniste si a ambitiilor coloniale, au dus la izbucnirea primului razboi mondial. La sfirsitul sau, in 1918, Marile Puteri europene Franta si Anglia au impus pacea pe continent prin sistemul de tratate de la Versailles, dar o data cu aceasta Europa a cedat Americii rolul de forta conducatoare in lume.

În planul proiectelor de unificare europeana, merita amintit acum proiectul lui Adam Czartoriski care sugera asigurarea pacii eterne printr-o inteleapta repartitie intre state cu o populatie grupata dupa legatura lor de sentimente si dupa interesele lor geografice si economice. Revolutionarul italian Giusseppe Mazzini intrezareste tot acum o federatie europeana printr-o prabusire a tronurilor, care ar putea determina aparitia tinerei Europe, iar Victor Hugo anticipa la Congresul pacifist de la Paris din 1849, realizarea federatiei Statele Unite ale Europei. Alte proiecte au fost: cel al juristului elvetian Johann Bluntshchli, care avanseaza ideea unei Confederatii a statelor europene (1878), cel al scriitorului Godin (1883), proiectul lui Frederich Possy si Randal Cremer pentru crearea unei Uniuni interparlamentare (1888), sau discutiile din cadrul conferintelor de la Haga din 1899 si 1907.

În perioada interbelica, la Viena, s-a infiintat Asociatia Paneuropa, condusa de Richard Coudenhove Kalergi (1923) care a si elaborat proiectul ”Statele Federale Europene”; organele acestei federatii erau Consiliul (cite un reprezentant din fiecare stat), Adunarea (formata din delegati ai Parlamentelor nationale) si Curtea Federala care examina conflictele dintre statele federale. În 1930 este supus aprobarii Ligii Natiunilor planul lui Aristide Briand, ministrul de externe al Frantei, care prevedea ca organe ale unei viitoare federatii europene, Conferintele, un Consiliu, Comisiile Permanente si un Secretariat. Un rol important era acordat Ligii Natiunilor: ”Realizarea unei organizatii federative a Europei va fi intotdeauna raportata Societatii Natiunilor, ca un element de progres la activul sau, din care natiunile extra europene ele insele vor putea beneficia”.

Cel de-al –II-lea Razboi Mondial a izbucnit ca urmare a politicii expansioniste a Germaniei lui Hitler care vroia o Europa unita, dar sub conducerea celui de-al-III-lea Reich, asa cum Stalin vroia, dupa razboi, o Mare Europa, dar una comunista, sub conducerea U.R.S.S.-ului. În epoca postbelica, ideile europene si-au gasit o realizare concreta si au fost edificate institutiile comunitare, iar dimensiunii economice a integrarii de inceput i s-a acordat cu timpul si dimensiuni politice si militare. Ideea unificarii europene a ajuns de citeva decenii in faza transpunerii ei in practica, in proiecte precise de reorganizare institutionala in Europa Occidentala.

Capitolul I

Istoricul si Etapele Constructiei Europene

Sectiunea 1: Premisele constituirii Comunitatilor Europene

La 19 Septembrie 1946, Winston Churchill primul – ministru al Marii Britanii, intr-un discurs la Universitatea din Zurich cerea crearea unui ”fel de State Unite ale Europei”. Doar trei luni mai tarziu, la 17 Decembrie, este fondata la Paris Uniunea Federalista Europeana.

Într-o nota distincta, la 14 Mai 1947 este creata Miscarea pentru Unitatea Europei, care este ostila crearii unor organe supranationale si in favoarea unei cooperari interguvernamentale. La 5 Iunie acelasi an, este anuntat Planul Marshall pentru reconstructia Europei.

În anul 1948 la 17 Martie, Tratatul Uniunii Occidentale (Tratatul de la Bruxelles) este semnat de catre Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. La 16 Aprilie, este creata pentru coordonarea Planului Marshall, Organizatia pentru Cooperarea Economica Europeana (O.E.E.C.), iar intre 7 - 11 Mai, Comitetul pentru Coordonarea Internationala a Miscarilor privind Unificarea Europei se reuneste, la Haga (Olanda), intr-un Congres European ce este prezidat de Winston Churchill si la care participa 800 de delegati. Acestia recomanda crearea unei Adunari Europene Deliberative si a unui Consiliu Special European, care sa aiba in atributii pregatirea integrarii economice a tarilor europene, dar ei cer si adoptarea Cartei Drepturilor Omului si a unei Curti de Justitie care sa asigure aplicarea Cartii.

În anul 1949, la 28 Ianuarie, tarile Benelux, Marea Britanie si Franta decid crearea Consiliului Europei si cer Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei si Elvetiei sa ajute la pregatirea statutului acestui Consiliu, care este semnat la Londra la 5 Mai. La 3 August intra in vigoare Consiliul Europei, iar intre 8 - 10 August prima sesiune a Adunarii Consultative a Consiliului Europei este tinuta la Strassbourg (Franta). Membrii federalisti ai Parlamentului cer constituirea unei autoritati politice europene.

În anul 1950, la 9 Mai, intr-un discurs inspirat de Jean Monet, Robert Schumann, ministrul de externe francez, propune Frantei si Germaniei si oricarei alte tari europene care vor sa li se alature punerea impreuna a resurselor de carbune si otel (“Declaratia Schumann”). La 3 Iunie, Belgia, Franta, Luxemburg, Italia, Olanda si Germania subscriu la Declaratia Schumann. Astfel, intre 26 - 28 August Adunarea Consiliului Europei aproba Planul Schumann, iar apoi, la 19 Septembrie este creata Uniunea Europeana a platilor, iar la 4 Noiembrie, are loc semnarea la Roma a Conventiei Drepturilor Omului si Drepturilor Fundamentale.

Sectiunea 2: Constituirea Comunitatii Europene

În anul anul 1951, la 18 Aprilie, cei 6 (Franta, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda) semneaza la Paris Tratatul privind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.): ”Cea mai importanta trasatura a acestei forme organizate de cooperare intre state, care o deosebeste de toate celelalte organisme internationale constituite pana in acel moment, o constituie faptul ca ea a reprezentat primul caz in care statele au acceptat sa renunte la o parte din prerogativele lor de putere, incredintandu-le unui organism supranational, care va decide in locul lor si chiar mai mult isi va impune deciziile asupra lor” [1 Felician Cotea, ”Drept Comunitar Institutional”, Ed. Aeternitas, Alba – Iulia, 2004, p. 11 - 12.

]. Mai mult decat atat, ”au fost create premisele nu numai pentru realizarea aspiratiilor de progres economic, dar si pentru evitarea pericolului reinarmarii germane si al declansarii de noi conflicte in zona” [2 Corina Leicu, Ioan Leicu, ”Institutii Comunitare”, Ed Lumina Lex, Buc., 1996, p. 14.].

În anul urmator, la 27 Mai, cei 6 (Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda) semneaza la Paris Tratatul Comunitatii Europene a Apararii. La 23 Iulie, intra in vigoare Tratatul C.E.C.O. La 30 Iulie, Luxembourg este ales ca sediu temporar al C.E.C.O., iar la 10 August, isi incepe mandatul Înalta Autoritate C.E.C.O.

În anul 1953, la 1 Ianuarie, impozitul C.E.C.O., primul impozit european, intra in vigoare. La 10 Februarie, este creata Piata Comuna pentru carbune si minereu de fier. Cei 6 inlatura accizele si restrictiile cantitative la aceste materii prime. La 9 Martie, Paul - Henri Spaak, presedintele Adunarii ad - hoc create pe 10 Septembrie 1952, inmaneaza lui G. Bidault, presedintele Consiliului C.E.C.O. un proiect de tratat instituind o Comunitate Europeana politica. Scopurile unei astfel de comunitati erau de aparare a drepturilor omului si drepturilor fundamentale, de garantare a securitatii tarilor membre impotriva unei eventuale agresiuni, asigurarea unei coordonari a politicii externe a tarilor membre si o stabilire progresiva a Pietei Comune. În acest proiect de tratat sunt mentionate 5 institutii: un Consiliu Executiv European, doua camere ale Parlamentului, un Consiliu al Ministrilor Nationali, o Curte de Justitie si un Comitet Economic si Social. O luna mai tarziu, la 15 Martie, a fost instituita Piata Comuna pentru fier vechi.

În anul urmator, la 20 Octombrie, urmare a Conferintei de la Londra, se semneaza acorduri privind modificarea Tratatului de la Bruxelles, si ia fiinta Uniunea Europei Occidentale.

În anul 1955, intre 1 - 2 Iunie, la intalnirea ministrilor de externe ai Celor 6 de la Messina (Italia), se cade de acord asupra stabilirii scopului integrarii acestor tari la nivel economic. La 8 Decembrie, Consiliul de Ministrii al Consiliului Europei adopta ca emblema a sa steagul albastru cu 12 stele de aur, ramas simbolul Uniunii Europene pana astazi.

Dupa trecerea unui interval de 5 ani de cand a fost instituita prima Comunitate care si-a dovedit avantajele constituirii unei piete comune pentru carbune si otel, statele comunitare au inceput sa ia in discutie si largirea integrarii in alte domenii. Astfel, in anul 1956, la 6 Mai, Paul - Henri Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, prezinta colegilor sai din C.E.C.O. un raport privind proiecte de tratate de infiintare de Comunitati care sa duca la crearea C.E.E. si Euratom. La intalnirea de la Venetia, ministrii de externe decid sa deschida negocierile interguvernamentale pentru incheierea a doua Tratate care sa creeze o Comunitate Economica Europeana (C.E.E.) si Comunitatea Energiei Atomice (Euratom). La 26 Iunie, se deschid la Bruxelles negocierile pentru schitarea tratatelor C.E.E. si Euratom.

Finalizarea procesului de largire a integrarii s-a realizat la data de 25 Martie 1957 cand, sunt semnate la Roma (Italia) de catre Cei 6 (Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda) Tratatele instituind Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom), tratate ce sunt cunoscute si sub denumirea de ”Tratatele de la Roma”. În Tratatul C.E.E, la Art. 2, statele fondatoare si-au propus ca obiective principale, sa creeze o piata comuna si apropierea progresiva a politicilor lor economice.

În scurt timp insa, a devenit evident faptul ca, existenta in acelasi timp a trei randuri de institutii comunitare era de fapt o frana in calea dezvoltarii si deci se impunea unificarea lor. Astfel, tot la Roma, a fost incheiata o Conventie relativa la unele institutii comune Comunitatilor europene, in urma careia Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie au devenit institutii unice pentru cele trei Comunitati, restul institutiilor continuand sa existe separat.

La 17 Aprilie 1957, sunt semnate la Bruxelles protocoalele privind privilegiile si imunitatile acordate Comunitatilor Europene si Statutul Curtii Europene de Justitie. Tratatele de la Roma au fost apoi supuse ratificarii de catre Parlamentele nationale ale statelor membre, intrand in vigoare la 1 Ianuarie 1958. Au fost instituite trei Comunitati care, inca de la infiintarea lor au functionat distinct, fiecare dintre ele avand propria-i personalitate juridica si institutii proprii.