Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Valentele formative ale jocului didactic

Despre lucrare

lucrare-licenta-valentele-formative-ale-jocului-didactic
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-valentele-formative-ale-jocului-didactic


Cuprins

Valentele formative ale jocului didactic
Planul lucrarii
Argument.....pg. 3
Capitolul I. Relatia joc - invatare la scolarii mici
I.1. Relatia dintre invatare si dezvoltare;....pg.4
I.2. Profilul psihologic al scolarului mic;....pg.8
I.2.1. Caracterizare generala;pg. 8
I.2.2. Contributia activitatilor de joc si invatare la dezvoltarea proceselor psihice si a
personalitatii scolarului mic.......pg. 9
I.2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale;............pg.10
I.2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare............pg.12
I.2.2.3. Restructurari ale proceselor si fenomenelor reglatorii;............pg.15
I.2.2.4. Dezvoltarea personalitatii scolarului mic...pg.18
Capitolul II Jocul in structura activitatilor instructiv - educative
II.1. Conceptul de joc;.pg.22
II.2. Natura si functiile formative ale jocului;..........pg.24
II.3. Clasificarea jocurilor;.........pg.25
II.4. Utilizarea jocului didactic in procesul de invatamint;...pg.27
II.5. Conditiile de baza necesare organizarii si desfasurarii jocurilor didactice;..pg.32
Capitolul III Cercetarea aplicativa privind valentele formative ale jocului didactic
III.1. Ipoteza si obiectivele cercetarii;.......pg.36
III.2. Metodica cercetarii............pg.37
III.2.1. Esantionul si caracteristicile sale.......pg.37
III.2.2. Metodologia cercetarii........pg.37
III.2.3. Etapele desfasurarii cercetarii............pg.39
III.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate la clasa a II-a;...........pg.41
III.3.1 Tipuri de jocuri didactice utilizate la limba romina...........pg.42
III.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la matematicapg.49
III.4.Introducerea unor exercitii-joc in cadrul probelor de evaluare;.....pg.57
III.4.1.Exercitii-joc utilizate in testele de limba romina.pg.58
III.4.2.Exercitii-joc utilizate in testele matematice.........pg.60
Capitolul IV Prezentarea, analiza si interpretarea rezultatelor;
IV.1 Analiza, prelucrarea si interpretarea rezultatelor initiale si finale la testele de
limba romina;..............pg.65
IV.2 Analiza, prelucrarea si interpretarea rezultatelor initiale si finale la testele de
matematica;..pg.81
Concluzii.....pg.93
Anexe...........pg.95
I. Jocuri didactice propuse pentru optimizarea procesului instructiv -educativ la
clasele mici;..pg.95
II. Modele de proiectare didactica ;.........pg.105
Bibliografie..............pg.125

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

ARGUMENT

Reforma invatamantului romanesc este o reforma multidimensionala, deoarece vizeaza transformari profunde la nivelul structurilor institutionale, al finalitatilor, continuturilor si metodologiei de predare-invatare-evaluare.

În acest context, problematica perfectionarii demersului didactic in vederea sporirii randamentului scolar al elevilor este strans articulata cu preocuparile educatorului de constituire si desavarsire a competentelor sale profesionale, psihopedagogige. Este bine stiut faptul ca performantele obtinute de elevi in activitatea scolara coreleaza semnificativ cu stategiile didactice utilizate de invatator, cu preocuparile acestuia de a realiza o instruire diferentiata, personalizata.

În consens cu dezideratele reformei contemporane, ale sistemului de invatamant actual, se cere optimizarea strategiilor de predare-invatare, acordand importanta cat mai mare metodelor activ - participative. Strategiile interactive stabilesc reusita demersului educativ iar accentul cade acum mai mult pe activitatea copilului, pe motivatia acestuia, pe sarcinile problematice ce-i revin, pe stimularea competentelor. Tinand cont de contextul creat, jocul este in acest sens o strategie cu sporite valente formative.

Pe baza bibliografiei de specialitate parcurse, precum si a experientei practice acumulate in munca instructiv-educativa cu elevii, in prezenta lucrare imi propun sa demonstrez ca utilizarea jocului didactic ca metoda de predare-invatare si procedeu didactic accelereaza insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor, a capacitatilor si contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În general prin joc se pun bazele formarii caracterului, a personalitatii copilului.

Am pornit de la ideea ca jocul constituie o modalitate cu mare forta de actiune asupra cunoasterii realitatii, imbogatind experienta de viata a copiilor, stimuland potentialul lor creativ.

Lucrarea evidentiaza contributia deosebita pe care o are jocul ca modalitate si mijloc de realizare a unor obiective si sarcini prevazute in programul instructiv – educativ al scolii.

CAPITOLUL I

RELATIA JOC - ÎNV?TARE LA SCOLARII MICI

I.1. Relatia dintre invatare si dezvoltare

În orice stadiu al existentei sale s-ar afla omul, el este produsul stadiilor anterioare. Sub influenta factorilor ereditari si ai mediului socio-cultural, evolutia sa este insotita de transformari continue, devenite caracteristici care ii definesc personalitatea. Aceste modificari, transformari de ordin cantitativ si calitativ sunt numite generic sub termenul de dezvoltare.

Sensul dezvoltarii psihice este ascendent, progresiv, insemnand treceri de la simplu la complex, de la inferior la superior. De-a lungul ontogenezei, psihicul copilului se dezvolta treptat.

“Trecerea de la senzatie la perceptie, deci de la reflectarea insusirilor izolate ale obiectelor si fenomenelor la reflectarea obiectelor in multitudinea insusirilor acestora, de la imagini primare din perceptii la imagini secundare din reprezentari, de la senzorial la logic deci de la simtire la gandire, de la reflectarea insusirilor neesentiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea insusirilor esentiale si generale ale acestora echivaleaza cu dezvoltarea psihica a omului .” (1, pg. 26)

Dezvoltarea psihica nu este liniara, uniforma, continua, ci polimorfa si discontinua, decurgand ca o succesiune de stadii in care echilibrul alterneaza si ritmeaza cu dezichilibrul, iar perioadele de transformari psihice spectaculoase sunt urmate de perioadele de relaxare. Ea reprezinta procesul formarii copilului de noi seturi de procese, insusiri si dimensiuni psihice cat si restructurarea continua a acestora.. Dezvoltarea psihica nu este nici un proces impus din afara, nici unul preponderent genetic, ci un proces cu legitati interne proprii. Izvorul dezvoltarii psihice il constitue contradictiile interne care apar ca urmare a influentelor externe. Astfel, educatia, ca factor extern, contribuie la declansarea si intensificarea luptei dintre elementele contradictorii, oferind in acelasi timp resursele si mijloacele necesare pentru solutionarea si inlaturarea unor contradictii interne. Educatia nu devine nemijlocit fapt al dezvoltarii psihice, ci constituie punct de plecare spre dezvoltare. Ca actiune sociala constienta, ea poate stimula si accelera aportul celorlalti factori (mediul si ereditatea) in procesul dezvoltarii.

Influentele mediului si educatiei nu sunt preluate pasiv de copil, ci le opune propria sa activitate, insemnand receptivitate, rezistenta, acceptare si refuz, reprezentand intr-un cuvant o optiune. Actiunea educationala apare ca o interactiune in care se imbina stimularea externa cu activitatea personala a copilului.

Forta propulsoare a dezvoltarii psihice este motivatia, cauzalitate externa transpusa in plan psihic, interiorizata si asimilata. Este un proces viu, generativ care produce automiscare, autodeterminare, subiectul isi detemina actiunile din proprie initiativa in consonanta cu interesele, structurile lui motivationale. Forta propulsoare rezulta din conflictul motivului. Prin propria activitate, copilul redescopera capacitatile umane obiective in mediul socio-cultural, le asimileaza si le interiorizeaza, transformandu-le in continut si organizarea vietii psihice. Astfel copilul se dezvolta. În activitatea sa de invatare, copilul trebuie sa reproduca pentru sine sistemul influentelor si cerintelor externe.

Educatia contribuie la imbogatirea acestei experiente intr-un mod organizat, conform unor finalitati, insistand asupra realizarii unei combinari optime intre aspectul informativ si formativ al acestei experiente. Învatarea este un gen de activitate si totodata o forma de cultura care solicita intens procesele intelectuale.

Structural, invatarea se compune dintr-o serie de situatii si sarcini de invatare care pentru scolarii mici reclama efectuarea unor actiuni ce vor raspunde unor sarcini practice concrete.

Educatorul formuleaza pe de o parte anumite sarcini, cerinte fata de copil, in functie de nivelul dezvoltarii sale, dar stimulandu-l in acelasi timp sa-l depaseasca. Pe de alta parte, copilul raspunde acestor sarcini si le rezolva, inregistrand progrese noi in planul dezvoltarii. În aceasta ipostaza dezvoltarea apare ca o premisa a educatiei.

În contextul invatarii are loc “gestatia” fenomenelor dezvoltarii. Dezvoltarea isi are originea in si se justifica prin invatare, iar invatarea isi gaseste sensul de a fi, prelungindu-se in dezvoltare. Pentru a invata elevul trebuie sa aiba o anumita competenta (=efect sintetic al invatarii anterioare), trebuie sa fie apt pentru a invata.

Mecanismul dezvoltarii psihice este insusirea care se bazeaza pe acele organe functionale care exista la nivelul activitatii creierului iar imbinarea si corelarea activitatii functionale conduce la complicarea structurilor psihice.

Prin insusire, aceasta veriga de legatura dintre invatare si dezvoltare, anumite norme, notiuni, reprezentari, trec din starea in care erau date ca model sau situatii problematice in starea de cunostinte, priceperi, capacitati si atitudini ale elevului insusi. La varsta scolara mica, invatarea se mai distinge si prin aceea ca spre deosebire de etapele precedente, ea se desfasoara acum pe baza unor actiuni meticulos segmentate si riguros inlantuite, ca il pune pe copil in fata necesitatii unor actiuni de control, de confruntare si comparare a rezultatelor obtinute cu modelele. A invata inseamna a insusi, a modifica acel ceva intr-un bun intern, intr-un instrument necesar si disponibil pentru rezolvarea cu usurinta a problemelor ivite.

Dar aceasta inseamna dezvoltare deoarece indicatorul principal al dezvoltarii psihice inseamna realizarea de beneficii interne, achizitii care au devenit functionale: capacitati de intelegere, strategii de gandire, stil creativ, motivatie interna pentru activitate.

Învatarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un continut bogat si o sfera larga de cuprindere, fiind reprezentat de notiuni, concepte, coduri, relatii, operatii si structuri cognitive, tipuri afective si atitudini, conduite, scheme actionale, reactii, sisteme de valori, comportamente sociale etc. Apoi, se constata ca invatarea se asociaza cu modificarea deoarece directioneaza spre dobandirea de conduite, cunostinte, atitudini, contribuie la formarea unor insusiri psihice complexe in vederea adaptarii la situatii noi de existenta si determina schimbarea comportamentului. Dar nu orice invatare atrage dupa sine dezvoltarea. Învatarea pentru a produce dezvoltare trebuie sa se desfasoare ca proces actional, integrat, sincronizand momentele interne ale valorificarii experientei si momentele externe comportamentale.

Învatarea mai are si un pronuntat caracter adaptativ, finalitatea ei constand in buna adaptare la mediu. Putem spune deci ca “invatarea este procesul destinat achizitionarii unei experiente noi, de formare a unor capacitati si deprinderi care sa permita individului rezolvarea unor situatii problematice, inainte inaccesibile, sau, optimizarea relatiilor sale cu lumea inconjuratoare.” (1, pg. 40)

Exista invatarea sociala, in acceptia generala a acumularii de experienta (informatii, priceperi, deprinderi) in contextul cultural concret, in functie de posibilitatile pe care le ofera o anumita etapa social-istorica in care se naste si traieste persoana, si o invatare didactica. În sensul sau profund, notiunea de proces de invatamant este legata de cea de transformare, schimbare, modificare deci de procesul invatarii propriu-zise.

“Actiunea pedagogica , sustine Gilbert Leray, este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoaca aparitia, participa cu toate fortele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, in primul rand ajutandu-l sa stapaneasca lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate” (2, pg. 87)

Referindu-ne la invatarea scolara realizata in cadrul procesului instructiv-educativ si acoperind limitele varstei scolare, putem spune ca pe langa acceptiunea generala, aceasta forma de invatare capata o serie de particularitati. “Dintre cele mai importante sunt urmatoarele:

? se realizeaza cu mijloace institutionalizate, fiind reglementata de legi, norme, regulamente, structuri de organizare si functionare (planuri, programe de invatamant, orarii etc.);

? este un proces dirijat din exterior (de catre invatatori, profesori) care tinde spre etapele finale ale scolaritatii sa devina un proces autodirijat;

? proces strict controlat prin mijloace specifice care cu timpul sa devina autocontrolat;

? este un demers constient, presupune stabilirea anticipata a scopului, mobilizarea voluntara a efortului, rationalizarea conduitelor;

? are un pronuntat caracter secvential exprimat in: treceri de la starea de relativa neinstruire la cea de instruire; parcurgerea mai multor secvente (de invatare, de consolidare, verificare, etc.);

? dispune de un caracter gradual, adica de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate (trecere de la simplu la complex, de la neesential la esential, de la senzorio motor la abstract, de la recunoastere la reproducere).

? este un proces relational mijlocit, presupunand ansamblul de relatii perceptive, comunicationale, afectiv-simpatetice, de influenta intre profesor si elev, mediat de obiectul de invatamant.

? are un pronuntat caracter informativ-formativ (incorporand in sine multitudinea informatiilor care-i sunt transmise, elevul isi elaboreaza diverse variante de raspuns, isi formeaza un comportament plastic, suplu in acord cu necesitatile individuale; el isi modifica selectiv si sistematic conduita, si-o amelioreaza si perfectioneaza, si-o controleaza permanent.)” (1, pg. 40)

Reusita scolara are un sens mai larg si ea desemneaza adaptarea elevului la cerinte scolare, echilibrarea cu aceste cerinte. Ea are la baza un element de comparatie, furnizat de continutul programei scolare si exprima gradul de concordanta dintre prevederile programei scolare si cunostintele si abilitatile pe care le poseda real elevii. Factorii intelectuali se concentraza in ceea ce numim inteligenta, in general, si inteligenta scolara in special. Elevul invata, insusindu-si cunostintele lucrand, actionand, rezolvand sarcini.

Plasata in contextul anumitor situatii problematice, invatarea nu poate fi conceputa ca decurgand altfel decat actional, deoarece descoperirea solutiei reclama: cautare, selectie, inductie, inventie, iar toate acestea sunt modalitati de lucru, structuri actionale ale celui care invata. Învatarea scolara este o activitate care-si are originea in actiunile de invatare din cadrul jocului.

I.2. Profilul psihologic al scolarului mic