Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
I. PARTEA GENERALA
1. NOTIUNI DE ECOLOGIE UMANA
5
1.1 Definirea ecologiei ca stiinta
5
1.2 Ecosistemul uman
7
1.3 Importanta ecologiei umane
10
2. PRINCIPIILE ECOLOGICE
13
2.1 Legile ecologice
13
2.2 Management ecologic
16
2.3 Importanta educatiei ecologice
20
3. STAREA DE SANATATE SI ECOLOGIA UMANA
28
3.1 Indicatori ai starii de sanatate
28
3.2 Principalii indicatori ecologici
34
3.3 Dezechilibre ecologice cu impact asupra starii de sanatate
36
4. PRINCIPII GENERALE DE MANAGEMENT ECOLOGIC
41
4.1 Indicatori de mediu
41
4.2 Principiile dezvoltarii durabile
44
4.3 Particularitati ale protectiei ecosistemelor umane
50
II. PARTEA PERSONALA
5. STRATEGII ECOLOGICE SI STAREA DE SANATATE
54
5.1 Evaluarea perceptiei impactului ecologic
54
5.2 Realizarea studiului de impact
55
5.3 Evolutia indicatorilor starii de sanatate
57
6. INDICATORI AI CALITATII VIETII
72
6.1 Principalii indicatori ai calitatii vietii
72
6.2 Repere analitice asupra calitatii vietii
78
6.3 Model de evaluare a calitatii vietii
86
7. CONCLUZII
90

Alte date

? DIRECTII PRIORITARE ÎN PROMOVAREA S?N?T?TII PE PRINCIPII ECOLOGICE?

I . PARTEA GENERAL?

1. NOTIUNI DE ECOLOGIE UMAN?

1.1 DEFINIREA ECOLOGIEI CA STIINT?

Dezvoltarea societatii romanesti, a stiintelor si tehnologiilor ivite de-a lungul timpului, au determinat aparitia unei noi stiinte, ecologia. Prin raspunderea ce-i revine, ea se impune ca o stiinta a prudentei, destinata sa asigure perpetuarea si dezvoltarea vietii. Regional si global, ecologia izvorata din celelalte stiinte este astazi o stiinta de sine statatoare.

Ecologia studiaza organizarea, corelatiile si interrelatiile dintre sistemele biologice supraindividuale aflate in interactiune cu mediul de viata, productia si productivitatea, stabilitatea, dinamica si evolutia generala a ecosistemelor. În acest context specificul problematicii sale cuprinde:

? cunoasterea componentelor structurale ale biotopului, a proceselor ecologice ce se desfasoara in biotop, a influentelor factorilor ecologici ai biotopului asupra indivizilor biologici, asupra populatiilor si biocenozei;

? cunoasterea organizarii, structurii si interrelatiilor dintre indivizii unei populatii, a interactiunii lor cu mediul abiotic;

? cunoasterea organizarii si structurii biocenozelor, a intrerrelatiilor dintre populatiile ei, a interactiunii biocenozei cu mediul abiotic aflate in conditionare reciproca;

? cunoasterea productiei si productivitatii ecosistemelor, a stabilitatii, dinamicii si evolutiei lor;

? cunoasterea organizarii si structurii ecosferei cu incidenta asupra ciclurilor bio-geo–chimice globale, a influentei si combaterii poluarii, a relatiei om–biosfera.

Prima definitie a ecologiei a fost data de Ernst Haeckel in 1866 ca studiul relatiilor complexe, directe si indirecte, care au la baza lupta pentru existenta. În definitie accentul principal se pune pe indivizii biologici cu evidentierea relatiilor complexe directe si indirecte ale animalelor cu mediul organic si anorganic in care intervine lupta pentru existenta.

Dupa 91 de ani, in spiritul definitiei lui Haeckel au fost elaborate inca 4 definitii: Ecologia studiaza relatiile dintre vietuitoare , plante sau animale si mediul lor, pentru a descoperi principiile dupa care se desfasoara aceste relatii, A. A. MacFadyen, 1957; Ecologia este stiinta care studiaza conditiile de existenta a fiintelor si interactiunilor de orice natura, care exista intre aceste fiinte si mediul lor, R. Dajos, 1970; Ecologia este disciplina biologica care studiaza raporturile intre organisme si mediul lor inconjurator, C. F. Sacchi si P. Testard, 1971; Ecologia este studiul stiintific al interactiunilor care determina distributia si abundenta organismelor, Ch. I. Krebs, 1972. La prima vedere toate definitiile mentionate pun accentul pe organisme, respectiv pe indivizii biologici, pe relatiile existente intre ei precum si relatiile dintre ei si mediul neviu.

Începand cu anul 1966 are loc o noua orientare in ecologie cu elaborarea de noi definitii intr-o alta perspectiva stiintifica: Ecologia studiaza nivelurile de organizare superioare celui individual si anume-populatii, biocenoze, ecosisteme si biosfera, E. Odum, 1966, 1971; Ecologia este stiinta relatiilor reciproce, a interactiunilor vietii si mediului pe niveluri supraorganismice, M. S. Ghilearov, 1973; Ecologia studiaza sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii integrate in mediul lor abiotic, N. Botnariuc, Al. Vadineanu, 1982.

Aceste definitii scot in evidenta accentuarea interactiunilor sistemelor supraorganismice in cadrul arhitecturii de organizare a lumii vii, precum si relatiile pe care acestea le au cu mediul abiotic.

Dupa cum se vede, ecologia are o sfera larga de cuprindere si se situeaza la granita dintre stiintele naturii si cele sociale. Ea s-a format ca stiinta din necesitatea cunoasterii legitatilor ce dirijeaza fenomenele de organizare, functionare si existenta a lumii vii in stransa interactiune cu mediul abiotic. Ecologia integreaza datele si metodele de cercetare ale altor stiinte in propriul sau domeniu de cercetare.

Ecologiei moderne, ca stiinta fundamentala cu rol sintetic integrativ, ii revine rolul ca in cadrul unei cooperari multi si transdisciplinare sa studieze mediul populational ca unitate structural-functionala ecosistemica in contextul superior de integrare.

1.2. ECOSISTEMUL UMAN

Natura si societatea fac parte din aceeasi structura pe care ecologia generala o identifica cu ecosfera. Prin urmare omul apartine ecosferei.

Ecosistemul uman reprezinta un ansamblu integrat care cuprinde totalitatea fiintelor umane, elementele naturale si antropizate si elementele definitorii ale societatii in care acestea sunt integrate la un moment dat prin interrelatii complexe.

Structura oricarui ecosistem e reprezentata de biocenoza si biotop. În acest caz biocenoza este reprezentata de o singura specie cu numeroase populatii, specia umana, iar biotopul este mediul ambiant cu totalitatea factorilor fizici, chimici, biologici, sociali, economici.

Biocenoza este alcatuita din:

? antropocenoza–totalitatea populatiilor umane;

? fitocenoza–naturala si de cultura;

? zoocenoza–naturala si domestica.

Biotopul este alcatuit din:

? mediul natural–echivalentul biotopului din ecologia generala;

? mediul antropic–totalitatea produselor create de om, depozite de deseuri, reziduuri.

Între componenta naturala si cea antropica se realizeaza numeroase interactiuni care pot fi sintetizate astfel:

Mediul natural actioneaza asupra celui social prin fluxul de resurse, fiind perceput ca „furnizor de servicii” pentru intretinerea vietii si dezvoltarea civilizatiei umane. Mediul social actioneaza si el la randul lui asupra mediului natural. Mult timp aceasta actiune s-a limitat doar la simpla exploatare a resurselor fara a acorda atentie echilibrelor ambientale. Aceasta conceptie si atitudine s-a soldat cu numeroase impacturi negative.

În ultimul timp preocuparile pentru a neutraliza aceasta retroactiune negativa a omului s-au dezvoltat foarte mult si au aparut organizatii, programe, legi nationale si internationale de protectie si conservare a mediului.

Functiile ecosistemului uman sunt reprezentate de interactiunile dintre elementele componente care asigura existenta lui si care se traduc prin schimburi de informatie, energie si substanta intre mediul populational si mediul ambiant.

Ecosistemul uman este un sistem termodinamic deschis dar mai mobil, mai variat, nu atat biologic cat cultural si social, ceea ce determina un risc mai mare de dezechilibrare si posibilitati mai mari de constituire, de adaptare la orice biotop. Ecosistemul uman se dezvolta mai bine prin:

? repartitia echilibrata pe teritoriul unei tari, chiar pe suprafata globului;

? folosirea materialelor locale naturale si dobandite;

? schimburi de: - materiale si mijloace de productie;