Pagina documente » Cursuri » Introducere in teoria comunicarii-ush.ro

Cuprins

lucrare-licenta-introducere-in-teoria-comunicarii-ush.ro
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-introducere-in-teoria-comunicarii-ush.ro


Extras din document

Continutul tematic al cursului:

1. Teoria comunicarii: o stiinta de frontiera
2. Sistemul social si comunicarea
3. Informatia si comunicarea
4. Instrumentele comunicarii
5. Functiile si barierele comunicarii
6. Teorii si imodele ale comunicarii
7. Comunicarea non-verbal
9. Comunicarea scrisa
10. Comunicarea audio-vizual
11. Publicul receptorul comunicarii mediatice
12. Opinia public

Alte date

?

C A P I T O L U L I

INTRODUCERE ÎN TEORIA COMUNIC?RII

1. COMUNICAREA – O INTRODUCERE

1.1. Conceptul de comunicare

1.2. Comunicarea - definitii

1.3. Particularitati ale comunicarii

1.4. Comunicare si informatie

1.5. Procesul de comunicare

1.6. Elementele procesului de comunicare

2. COMUNICAREA PUBLICITAR?

2.1. Rolul publicitatii in societate. Teorii culturale

2.2. Definitii. Tipologii. Functii

2.3. Componentele reclamei

2.4. Elementele procesului de publicitate

Toate definitiile date comunicarii umane, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau de orientarile in care se inscriu, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.

Nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le traim fiecare dintre noi zilnic si pana la activitatile complexe desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor, culturilor, nu poate fi conceputa in afara procesului de comunicare.

1.1. Conceptul de comunicare

Lumea exterioara, natura in varietatea ei, ca si nenumaratii indivizi, semeni ai nostri si, uneori, noi insine, cu totii emitem semnale, in afara sau spre propria noastra persoana. Ni se intampla apoi, sa adunam, sa primim sau sa captam aceste semnale, pentru a le da, gratie raportarii lor la experiente sau constructii anterioare, valoare de semn: devenim, prin urmare, receptori ai unor informatii pe care le-am interceptat din intamplare, chiar daca nu ne erau direct destinate.

Semnale si informatii

Transformarea semnalelor captate in semne, care sa ne puna in garda (si sa ne informeze) in legatura cu unele posibilitati sau pericole apropiate, presupune interpretarea lor, prin apelul la un cod adecvat, testat in prealabil.

Pentru a fi pus in jonctiune cu un cod adecvat, semnalul a trebuit mai intai, sa depaseasca un anumit prag de intensitate si sa poata fi distins si selectat, in ciuda interferarii cu alte semnale, creand zgomot in jurul lui. În plus, a trebuit ca indicatia pe care am decis sa o consideram drept decodor sa dobandeasca, in cadrul relationarii cu acest cod, o valoare de probablilitate suficienta pentru a ne insufla o oarecare certitudine.

Cu toate acestea, e importat ca impactul semnalelor, ca si cel al decodarii lor sa nu provoace o surpriza sau un soc prea puternic, declansand unele procese emotionale de aparare, care, la randul lor, ar diminua sansa receptarii unei indicatii utile pentru conduita noastra. Deoarece ne pune in stare de alarma, stresul nu ne poate ghida. Informatia este furnizata de unele semnale care nu sunt neaparat orientate, dar care pot fi si dirijate. O informatie dirijata in mod intentionat devine un mesaj. Acesta presupune existenta unui destinatar sau acceptator, si nu doar a unui receptor sau captator; el implica, de asemenea, existenta unui emitator sau destinator si, in aceeasi masura, a unui codificator, nu numai a unei instante de decodare.

Informatii si mesaje

Orice mesaj presupune emiterea unei informatii, prin semnale codificate, in directia unei tinte determinate, cel mai adesea un interlocutor, fara retur obligatoriu; la fel se intampla si in lumea vegetala si in cea animala. Totusi, in cazul oamenilor, aceasta emisiune se efectueaza intr-un context de obiective si de roluri, conform unei codificari cuprinzand posibile distorsiuni.

Acestea pot proveni din discordantele de atitudine sau de conceptie (prevazute sau nu) dintre emitent si receptor dar si din diferentele notabile dintre registrele de limba utilizate; de cele mai multe ori insa ele sunt provocate de conditii imperfecte sau de perturbari efective, care pot afecta atat transmiterea semnalelor, cat si receptarea lor.

Atitudinile interlocutorilor se pot caracteriza , intr-adevar, prin anumite ambivalente sau ezitari, traduse prin unele ambiguitati in formularea sau interpretarea mesajelor. De asemenea, reprezentarile pe care interlocutorii le pot avea unii despre altii sau despre rolurile lor, reciproc, risca sa falsifice interpretarea mesajelor, perturbandu-se claritatea sau stabilitatea identificarilor. Se intampla frecvent ca o persoana sa anuleze, din inertie sau nerabdare, sansele unei interpretari cat mai adecvate emiterii initiale. De altfel, nici un termen nu este, in mod indiscutabil, univoc. Orice forma de limbaj se caracterizeaza printr-o polisemie care poate genera semnificatii enigmatice sau eronate. Nici un mesaj nu poate fi corect si definitiv formulat sau receptionat, dintr-o data: sunt necesare tatonari si modificari progresive, in vederea clarificarii, in interiorul sistemului supraabundent de indicatii afrente, a sensului pe care il transmite.

În mod natural, orice mesaj, desi constituie in sine o pluralitate, este incomplet. Din cauza inertiei, el nu-si poate controla caracterul incomplet, deoarece nu presupune un retur de informatie de la destinatar catre destinator, nici vreun schimb intre acestia. Daca acest retur exista, intram in domeniul comunicarii, prin posibilitatea aparitiei redundantelor cerute.

Comunicarea

Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor in cadrul relatiei care reuneste doua entitati, chiar daca mesajele nu sunt de acelasi ordin. Ea implica crearea unui sens, in functie de corelarile neintrerupte dintre facultatile noastre de percepere a semnalelor, de bogatia vocabularului (pentru a le decodifica), de imaginatie (pentru a le interpreta), ca si de memorie, pentru a le mentine coerente atunci cand, la randul nostru, devenim emitatori si adresam mesaje in retur.

Acestea din urma pot fi : de tip feed-back sau de tip retroactiune, reformulari conforme codurilor noastre vizand limbajul general si limbajele tehnice, care constituie vocabularul nostru personal, sau raspunsuri personalizate la ceea ce am considerat ca se poate stabili ca semnificatie pentru mesajele primite.În toate cazurile, comunicarea pune intr-o relatie fluctuanta campuri si dimensiuni multiple ale modului nostru de functionare, atat la nivel mental si fiziologic, cat si la nivel social; nu exista nici o justificare pentru ca aceste campuri si dimensiuni sa fie, uneori, complet identice sau, cel putin, compatibile.

Rezulta, de aici, ca orice comunicare se realizeaza printr-o serie intreaga de relationari intre memoriile, vocabularele, imaginatiile si perceptiile aflate in joc. Ea se stabileste prin creare de sens, gratie unei suite de verigi, care permit instituirea unor raporturi de contrast sau de opozitie intre obiectivele, rolurile, atitudinile si cenzurile proprii fiecaruia si care fac legatura cu mediul, in functie de diversitatea proiectelor (si conform gradului de dependenta fata de institutii).

1.2. Comunicarea – definitii