Apr 15 2024
Modalitati de imbogatire a vocabularului deficientilor mentali
Postat de licenteoriginale • In Psihologie, Sociologie
Cuprins
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
Extras din document
CuprinsPag.
Capitolul I: Limbajul verbal (conexiuni si functii)............3
1.1. Relatia dintre limbaj si gindire ....4
1.2. Rolul limbajului in formarea constiintei.........5
1.3. Rolul limbajului in formarea personalitatii umane.............7
1.4. Rolul limbajului in reglarea actiunii..............9
1.5. Functiile limbajului verbal.........10
Capitolul II: Limbajul verbal la copii deficientii mintali.14
2.1. Particularitatile limbajului verbal la deficientii mintali.......15
2.2. Educatia limbajului la deficientii mintali........18
Capitolul III : Modalitati de terapie educationala integrata ............22
3.1. Jocul didactic si valentele sale terapeutice......23
3.2. Terapia de expresie grafica si plastica...........28
Capitolul IV: Metodologia cercetarii..........31
4.1. Scopul lucrarii.........33
4.2. Descrierea instrumentelor de lucru utilizate:....34
A. Jocul didactic
B. Terapia de expresie grafica si plastica
C. Dezvoltarea si formarea unor trasaturi pozitive de
caracter
Capitolul V: Experimentul ......62
5.1. Prezentarea ipotezelor62
5.2. Prezentarea lotului experimental..62
5.3. Designul experimental..............64
Capitolul VI: Rezultatele experimentului.....66
6.1. Productivitatea verbala.............66
6.2. Structura vocabularului activ......69
6.3. Operationalitatea cuvintelor noi...71
6.4. Aspecte ale terapiei de expresie grafica si plastica...........74
6.5. Concluzii si propuneri
Alte date
?I. LIMBAJUL VERBAL ( conexiuni si functii )
Singura fiinta care isi regleaza constient relatiile cu natura si cu societatea este omul. La el nu se manifesta numai adaptarea sa la mediu, ci datorita capacitatii de analiza constienta, realizata cu ajutorul limbajului, il si transforma dandu-i rosturi omenesti.
Stiinta care ofera definitia cea mai generala a limbajului este semiotica. Din punctul ei de vedere limbajul este “un sistem de semne manuite dupa anumite reguli in vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii de informatii”. Semn este tot ceea ce, pe baza unor reguli, este substituent pentru altceva. Regulile care guverneaza sistemul de semne sunt de trei tipuri:
? Reguli sintactice – vizeaza relatiile dintre semne;
? Reguli semantice – vizeaza relatiile dintre semne si semnificatia lor;
? Reguli pragmatice – stabilesc reguli de utilizare a semnelor in comportamente lingvistice.
Limbajul verbal apare la intersectia functiei semiotice cu comunicarea. El este acel tip de limbaj care satisface in chipul cel mai adecvat cerintele ambelor procese.
Prin asimilarea limbii activitatea omului dobandeste un continut specific; limbajul verbal restructureaza pana in temelii intreaga activitate psihica a omului. Determinarea sociala a psihicului uman se manifesta in mare masura tocmai in “natura verbala” a tuturor proceselor, starilor si insusirilor psihice ale personalitatii.
Observatie: Din punct de vedere psihologic, limbajul face parte dintr-o clasa mult mai vasta de fenomene – conduitele simbolice – alaturi de gesturi, artele figurative, mimica, etc. În prezenta lucrare termenul de “limbaj” are trimitere directa spre semnificatia termenului “limbaj verbal”.
1.1. Relatia dintre limbaj si gandire
Gandirea – proces de reflectare a lumii in creierul uman, reflectare generalizata, nemijlocita, orientata spre un scop – se realizeaza cu ajutorul limbajului. Gandirea si limbajul au aparut simultan, odata cu omul.
Actul vorbirii este un act de gandire, formulare si intelegere, relatie care a fost intuita inca din antichitate. Astfel cuvantul grecesc “logos” inseamna in acelasi timp “idee” si “ cuvant”, continut semantic ce ne dezvaluie o legatura profunda intre cele doua procese psihice, de care anticii au fost perfect constienti.
Notiunile, judecatile si rationamentele fiind obiectele ideale ale gandirii, limbajul verbal detine rolul de instrument principal al gandirii. Desi intre gandire si limbaj exista o stransa legatura, ele nu se identifica, nu coincid. Nu gandirea determina vorbirea , ci vorbirea determina gandirea. Modul de a gandi depinde de modul de a vorbi. “Forma gandirii este configurata de structura limbii”- Emile Benveguite (dupa C.Paunescu,I.Musu,1997).
Limbajul ofera posibilitatea trairilor sa se transforme in ganduri. El este deci nu numai un instrument de exprimare a unor ganduri gata formate, ci este si un instrument de formare a lor. Ideea apare numai printr-o cristalizare intr-o anumita forma verbala, caci, fara aceasta exprimare, avem de-a face doar cu un sentiment de neliniste intelectuala, nu cu o idee.
Gandirea nu este niciodata pura – afirma H. Delacroix (dupa C.Paunescu, I.Musu,1997). În orice imprejurare gandirea opereaza cu un dat, cu un oarecare obiect, cu un semn. Datele obtinute pe cale perceptiva se prelucreaza cu ajutorul gandirii si se generalizeaza in notiuni. Gandurile si cunostintele se exteriorizeaza si se pastreaza prin si in limba. Formularea lor verbala este precedata in timp de formularea simbolica a gandirii. Acesta formulare nu este altceva decat vorbirea interioara, pe cand formularea verbala este legata de vorbirea exterioara.
Subiectul care gandeste trebuie sa-si vorbeasca, sa se situeze in limbajul interior. Cel care vorbeste trebuie sa fie inteligibil, cel care asculta trebuie sa inteleaga ce se spune. Daca vorbeste fara sa se gandeasca pronunta cuvinte, fraze, dar fara inteles. Daca participa pasiv, fara sa fie atent, inregistreaza doar cuvinte, fraze din discurs sau conversatie, fara sa le patrunda sensul, situandu-se in afara actului comunicarii.
Cuvantul in afara sensului, a semnificatiei sale, a aspectului sau semantic nu este cuvant, ci un simplu sunet fizic, gol, lipsit de continut. De aceea semnificatia prin natura sa poate fi considerata ca o manifestare concomitenta atat de limba cat si de gandire. Cuvantul a fost studiat predominant sub latura sa exterioara, de comunicare cu altii. Cealalta latura a sa, cea interioara, semnificatia sa, ramane si in prezent insuficient cunoscuta. Dar chiar in semnificatia cuvantului se ascunde posibilitatea elucidarii relatiei gandire-limbaj, deoarece tocmai semnificatia cuprinde nodal, in componenta sa, acea unitate pe care o denumim “gandire verbala”. “Semnificatia, arata Vigotski (dupa R.Zazzo,1979), este concomitent limbaj si gandire, pentru ca ea constituie unitatea gandirii verbale”.
Omul se diferentiaza fundamental de celelalte animale prin interogativitatea si creativitatea gandirii sale, dar fara limbaj ca vehicul al experientei sociale, formele superioare ale gandirii nu se pot constitui. Piaget si Inhelder (dupa C.Paunescu,1976) arata ca “limbajul inzeceste posibilitatea gandirii ca intindere si repeziciune”, dar si fara procesul intim al gandirii abstracte, vorbirea nu poate fi inteleasa.
Limbajul este gata elaborat de societate si contine dinainte, pentru uzul indivizilor care il invata,”un ansamblu de instrumente cognitive (relatii, clasificari, etc) pus in serviciul gandirii”. Esenta gandirii consta in rezultatul obiectivizat prin mijlocirea cuvantului – experienta societatii umane si a activitatii subiectului – indreptate spre intelegerea lumii reale.
În lucrarea sa “De la act la gandire”, Henri Valou conchide: “intre limbaj si gandire exista un cerc genetic asfel incat fiecare dintre cele doua procese se sprijina cu necesitate unul pe altul intr-o formatiune solidara si intr-o perpetua actiune reciproca”.
În dezvoltarea ontogenetica a limbajului si a gandirii, se pot observa radacini diferite ale celor doua procese. În dezvoltarea limbajului se poate constata un “stadiu preintelectual” asa cum in dezvoltarea gandirii se constata un “stadiu preverbal”. Pana la un anumit moment, atat o dezvoltare cat si cealalta, merg pe linii diferite, independente una de cealalta, aproape asimptomic. Mai tarziu, in trepte de varsta mintala, ambele linii se intalnesc, gandirea verbalizandu-se, in timp ce limbajul devine un instrument operatoriu.
1.2.Rolul limbajului in formarea constiintei
Constiinta, care organizeaza datele simturilor noastre si ale memoriei, care ne situeaza in spatiu si timp, nu exista ca functie particulara care sa fie organizata si care sa aiba un “sediu” in creier. Ea este fara interioritate si fara exterioritate, un raport cu lumea perceputa.
Desi J.Delay (dupa C.Paunescu,I.Musu 1997) distinge sapte niveluri de cunostinta: (hiperactivitatea creierului, vigilenta atenta, vigilenta difuza, reveria, somnul usor, somnul profund, coma), starea normala a constiintei este cea de comunicare, adica de impartire a unor cantitati de mesaje intre doi poli: emitator si receptor. Dincolo de aceasta, constiinta nu este abolita – pentru ca visam si ne amintim visele - dar gandirea este fixata asupra pulsiunilor si afectivitatii.
Deci, structura definitorie a constiintei este limbajul. A deveni constient, inseamna asadar, nu numai a dispune de un model, in esenta verbal, al lumii, ci si de a stapani inconstientul, de a nega ceea ce nu trebuie sa intre in enunturile discursului nostru, inseamna a construi inconstientul ca stare, care exclus din campul constiintei si din sistemul nostru de valori, cuprinde amintiri pierdute sau dorinte inadmisibile.
Documente similare
· Modalitati de imbogatire a vocabularului deficientilor mentali· Modalitati de imbogatire a vocabularului elevilor deficienti mintali prin joc didactic si terapie
· Rolurile asistentului social ?n comunitatea deficientilor de auz
· Orientarea scolara si profesionala a deficientilor mintal
· Dinamica vocabularului romanesc actual
· Imbogatirea si actizarea vocabularului prin activitatile de tip scolar
· Componenta mitologica a vocabularului romanesc. Reprezentari mitico-religioase si aspecte etimolo...
· Evaziunea fiscala. Modalitati de combatere
· Modalitati de abordare terapeutica in gonartroza
· Abandonul scolar-Cauze si modalitati de preve