Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE
1.Situatia culturii marului in pomicultura actuala
1.1. Cultura marului in pomicultura actuala
1.2. Cultura marului in tara noastra
1.3. Sortimentul de soiuri de mar
1.4. Tendinte in cultura marului
2. Caracterizarea conditiilor ecopedoclimatice in care s-a desfasurat studiul
2.1. Asezare geografica, orografie, hidrologie
2.2. Analiza factorilor climatici din zona Maracineni - Arges
2.2.1. Regimul termic
2.2.2. Regimul pluviometric
2.2.3. Umiditatea relativa a aerului
2.2.4. Durata de stralucire a soarelui
2.2.5. Regimul eolian
2.2.6. Concluzii generale asupra factorilor climatici pe perioada studiului
2.3. Analiza factorilor pedologici din zona Maracineni Arges
2.3.1. Descrierea pedologica a solului
2.3.2. Caracterizarea agrochimica a solului
3. Descrierea soiurilor luate in studiu
3.1. Radaseni
3.2. Ardelean
3.3. Ancuta
3.4. Delia
3.5. Frumos de Voinesti
3.6. Delicios de Voinesti
3.7. Idared
4. Tehnologia culturii marului utilizata in plantatia experimentala
4.1. infiintarea plantatiei
4.2. intretinerea si lucrarea solului
4.3. Fertilizarea plantatiei
4.4. Combaterea bolilor si daunatorilor
4.5. Taieri de fructificare
5. Contributii personale privind studiul particularitatilor biologice de crestere si fructificare la soiuri noi de mar.
5.1. Unitatea in care s-a desfasurat studiul
5.2. Scopul studiului
5.3. Obiectivele studiate
5.4. Material si metoda
5.5. Rezultatele obtinute
6. Concluzii si recomandari
Bibliografie selectiva

Alte date

?Studiul particularitatilor biologice de crestere si fructificare a noilor soiuri de mar in vederea diferentierii formei coroanei si a taierilor

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------?

STUDIUL PARTICULARIT?TILOR BIOLOGICE DE CRESTERE SI FRUCTIFICARE A NOILOR SPOIURI DE M?R ÎN VEDEREA DIFERENTIERII FORMEI COROANEI SI A T?IERILOR

INTRODUCERE

Pomicultura este o ramura a stiintelor agricole si in acelasi timp, unul dintre principalele sectoare ale productiei horticole.

Pomicultura contemporana, ca si alte ramuri ale agriculturii, evolueaza rapid spre sisteme de cultura din ce in ce mai intensive, cu plante de vigoare redusa, fie datorita soiului, fie portaltoiului, fie interactiunii soi/portaltoi. Intensivizarea se concretizeaza in primul rand printr-o densitate mai mare a pomilor la unitatea de suprafata, iar densitatea mare asigura productii sporite fata de livezile clasice, inca din perioada de inceput a rodirii. La randul ei vigoarea redusa a pomilor permite reducerea costurilor prin usurarea si cresterea randamentelor unor lucrari cum sunt: taierile, tratamentele, recoltatul, etc.

Livezile de mare densitate intra mai repede pe rod, ceea ce contribuie la recuperarea mai rapida a investitiilor. În acelasi timp ele se epuizeaza mai repede, adica au o longevitate mult mai redusa decat livezile clasice. Acest fapt nu constituie insa un dezavantaj, din contra, permite cultivatorilor sa profite mai repede de noutati pe linie de sortiment, portaltoi, sisteme noi de cultura, sisteme noi de masini, etc.

În acelasi timp pomicultura actuala este confruntata si cu mari dificultati, cauzate de: criza energetica (combustibil, materii prime, etc.), concurenta intre diferite tari producatoare de fructe, ca urmare a sporirii productiei si extinderii pomiculturii in zone noi; exigentele tot mai mari ale consumatorilor si rapiditatea schimbarii gusturilor (ex. dezavuarea merelor dulci de tip Golden si preferinta pentru cele acide, cu coloratia verde de tip Granny Smith).

Cultura marului ocupa suprafete mari pe glob, mai ales in zonele cu clima temperata. Aceasta raspandire larga se datoreste unei plasticitati pronuntate a genului si a principalelor specii de Malus care favorizeaza adaptarea lor la cele mai diferite conditii de clima si sol. (Pomologia 1964).

Ponderea pe care o are cultura marului in economia mondiala a productiei de fructe se datoreaza in primul rand, rolului pe care il au fructele in alimentatia rationala a omului, apoi in prevenirea si combaterea unor maladii, in sporirea venitului national, precum si in ameliorarea conditiilor de microclimat.

Merele au o compozitie chimica extrem de complexa. Ele contin zaharuri, acizi organici, substante tanoide, pectice, proteine, celuloza, substante fenolice, alcooli, esteri, eteri, carbonili, acetati. În alimentatie un rol deosebit revine insa, alaturi de cele enumerate mai inainte, vitaminelor si sarurilor minerale. Din prima categorie enumeram: Vitamina C (0,5-4,0 mg la 100 g substanta proaspata); Vitamina PP (0,1-0,7 mg/100 g); provitamina vit. A (B.caroten 0,02-0,09 mg la 100 g); apoi Vitaminele B1, B2, biotina, acid pantotenic (Radu, 1985) si Vitamina B6. În privinta sarurilor minerale, au fost identificate in mere 45 de elemente, in cantitati diferite.

Merele sunt consumate proaspete, uscate, preparate ca mancaruri gatite, ca mere murate, ca bauturi nealcoolice (sucuri si nectaruri) sau alcoolice (rachiu de mere si cidru). În privinta productiei de sucuri, este de subliniat ca marul detine primatul cu 21% din totalul consumului mondial.

Continutul merelor face ca, alaturi de valoarea alimentara a acestui fruct sa aiba si o serie de proprietati terapeutice, ceea ce explica prezenta lui nu numai an alimentatia omului sanatos, ci si in regimuri alimentare recomandate multor categorii de bolnavi.

Datorita existentei unui numar mare de soiuri cu coacere esalonata (din iunie-iulie pana in iarna) si datorita capacitatii mari de pastrare a fructelor in timpul iernii, aceasta specie este prezenta in consum pe cea mai mare parte a anului si in special in sezonul rece cand posibilitatile de aprovizionare a organismului uman din alte surse cu vitamine sunt reduse.

La sporirea importantei marului ca specie fructifera mai trebuiesc adaugate o serie de particularitati agrobiologice. Specia este rustica, bine adaptata climatului temperat, ale carui extreme le suporta mai bine decat toate celelalte specii fructifere, dand cele mai mari recolte. Marul poate fi cultivat in conditii pedoclimatice foarte diferite si se preteaza la oricare dintre sistemele de cultura, de la cele cu pomi uriasi pana la cele cu pomi de vigoare redusa, intensive, superintensive si chiar in culturi artistice palisate.

Fructele sale suporta transportul cu mai multa usurinta decat alte specii si constituie o materie prima de mare valoare in industria alimentara.

1. SITUATIA CULTURII M?RULUI ÎN POMICULTURA ACTUAL?

1.1. Cultura marului pe plan mondial

Marul detine primul loc, pe plan mondial, atat in ceea ce priveste suprafata livezilor cat si productia de fructe.

Cele peste 4500000 ha ocupate cu mar sunt raspandite in ambele emisfere ale globului si in toate continentele, in cca. 80 de tari, dintre care 67 inregistreaza recolte anuale mai mari de 1000 t, iar 13 tari sunt socotite mari producatoare, deoarece inregistreaza recolte de peste 1000000 t anual.

Productia mondiala de mere se ridica la 38940000 t (1988 - FAO), ceea ce reprezinta 38,9% din totalul fructelor de zona temperata. Din aceasta cantitate, mai bine de o treime (cca. 34%) se produce in Europa, care este principalul furnizor de mere. Urmeaza America cu 15-18% din totalul mondial, apoi Extremul Orient cu 13-16%. Recoltele cele mai mici de mere se obtin in Africa, desigur datorita climatului cald al acestui continent.

Recoltele de mere ocupa in majoritatea cazurilor, locul al treilea pe glob, dupa banane si portocale. În unii ani insa, marul s-a situat pe locul al doilea (1963, 1979, 1984, 1985, 1986) sau chiar pe locul intai (in perioada 1948-1953 si anii 1959 si 1961). Din calculul productiei mondiale edibile a celor trei specii fructifere, efectuat pe media anilor 1979-1988, rezulta ca marul este specia cea mai importanta in arena productiei mondiale de fructe (tabelul 1).

În Europa, tari mari producatoare de mere sunt Franta cu 2424000 t anual, Italia cu 2144000 t, Polonia cu aproape 2 milioane to, urmate de Germania si Spania, fiecare cu putin peste 1 milion tone si apoi Romania si Ungaria, ambele cu cate cca. 1 milion to.

Daca se analizeaza evolutia productiei de mere in diversele tari de pe continent se constata ca recoltele prezinta fluctuatii, cu toate ca Europa detine majoritatea suprafetelor cu livezi intensive. Cele mai mari fluctuatii se inregistreaza in Germania, si se datoreaza livezilor "Sternobstbau" (plantatii dispersate) si a gradinilor familiale.

Se mai constata ca recolta relativ constanta inregistrata pe continent, incepand din anii 1949-1951 si pana in 1985-1987, rezulta din tendintele diferite, chiar contrare. Astfel, un mic grup de tari, si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Suedia se incadreaza in tendinta generala de a mentine productia la nivelul ultimelor trei decenii. Italia a inregistrat din 1980 supraproductii in raport cu posibilitatile de absorbtie ale pietei ("Eurofruit", nr. 11/1982).

Un al doilea grup de tari europene il formeaza acelea in care productia de mere inregistreaza tendinta limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producatoare de mere: Germania si Franta carora li se alatura Olanda, Belgia, Danemarca, Elvetia, Norvegia si Finlanda. În aceste tari, intrucat productia a depasit cererea au fost luate masuri de subventionare a cultivatorilor care au acceptat sa defriseze o parte din livezi, in special a celor cu trunchi inalt si cu soiuri traditionale, care aduc pe piata fructe de calitate scazuta destinate industriei alimentare, precum si a livezilor intensive, imbatranite, care nu mai asigura fructe de calitate superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern. În Franta suprafata plantatiilor specializate de mar a scazut de la 90000 ha in 1970 la 65000 ha in 1983. În Elvetia plantatiile de mare densitate din soiul Delicios Auriu, care depasesc varsta de 16 ani, sunt socotite "imbatranite" daca, datorita desimii, calitatea fructelor este slaba.

Cel de al treilea grup de tari din care fac parte CSI, Romania, Iugoslavia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Grecia se aliniaza la tendinta mondiala de sporire in continuare a productiei de mere. Cele mai mari sporuri de recolta le-au inregistrat Ungaria si Romania, care in perioada 1950-1987 au obtinut recolte de 17 si respectiv de 14 ori mai mari comparativ cu media anilor 1948-1953.

1.2. Cultura marului in tara noastra

Romania se situeaza pe locul al 12-lea in lume la productia de mere si pe locul 6 in Europa.

Dupa anul 1980 patrimoniul agricol s-a diminuat treptat stabilindu-se in jurul a 330 mii ha. Declinul, din punct de vedere patrimonial s-a inregistrat incepand cu anii 1987-1988 cand ritmul de plantari a fost diminuat, paralel cu imbatranirea si defrisarea unei proportii insemnate de livezi, ajungand in prezent la 289 mii ha din care 116 mii ha cu mar.

Majoritatea plantatiilor sunt imbatranite, plantatiile tinere reprezentand numai 6% (fata de 15-20% cat este rational).

În ceea ce priveste productia de material saditor, s-a constatat ca in 1999 a ajuns la 4 milioane pomi din care in mare parte au ramas in pepiniere nelivrati, fata de 17-18 mil. Pomi in anii precedenti.

În prezent structura de proprietate in cadrul patrimoniului pomicol este urmatoarea:

SC cu capital majoritar de stat