Pagina documente » Informatica, Matematica » Aparitia si dezvoltarea ciberneticii. Obiectul si metodele ciberneticii economice

Despre lucrare

lucrare-licenta-aparitia-si-dezvoltarea-ciberneticii.-obiectul-si-metodele-ciberneticii-economice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-aparitia-si-dezvoltarea-ciberneticii.-obiectul-si-metodele-ciberneticii-economice


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

{p}

AGENTI si MODELAREA BAZAT? pe AGENTI in ECONOMIE

?

CAPITOLUL 1

APARITIA SI DEZVOLTAREA CIBERNETICII.

OBIECTUL SI METODELE CIBERNETICII ECONOMICE

1.1 Precursorii (inainte de 1948)

Unii termeni si multe idei care au constituit limbajul cibernetic si cel sistemic apar cu mult inainte de momentul considerat de istoria stiintei ca fiind cel al intemeierii ciberneticii.

Se consemneaza, astfel, faptul ca termenul ,,kybernetes” inseamna in limba greaca veche ,,carmaci”, iar Platon il utilizeaza intr-unul dintre dialogurile sale in sensul abstract de ,,pilotaj unei entitati politice”. Din cunvantul kybernetes se pare ca provine, in limba romana, ,,a chivernisi”, dar, printr-o filiera slava, un ,,guvernator” insemna cunducatorul unei provincii (gubernie). ,,Guvern” provine din guvernator, gubernie, deci si din kybernetes.

Conceptul de sistem (sustemo in latina insemnand multime, adunare, reuniune) in stiinta moderna este utilizat in mod sistematic incepand cu secolul al XVII-lea, insemnand un set de concepte organizate, clasificate, mai ales in sens folozofic. Astfel, R. Descartes in al sau ,,Discurs asupra metodei”, introduce un set coordonat de reguli care sa fie utilizat intr-un anumit context. Dupa Descartes, aproape fiecare filozof important si-a construit un sistem filozofic propriu, plecand de la anumite postulate de baza. Liebnitz, de exemplu, a formulat ,,principiul armoniei prestabilite” intre substante, conform caruia orice schimbare intr-o substanta necesita sa fie corelata cu o schimbare in alte substante. Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, notiunea filozofica de sistem era bine stabilita, fiind considerata ca o multime de practici si metode utilizabila in studiul lumii reale.

Deja, la inceputul sec. XX, oamenii de stiinta realizasera importanta stabilirii de interdependente reciproce si corelatii intre fenomene si procese, ceea ce a condus la cauzabilitatea complexa in explicarea stiintifica a acestora, deci si la ceonceptul de sistem. N. Hartmann dezvolta o teorie a stratificarii, bazata pe introducerea unor nivele ale realitatii, fiecare nivel fiind descris utilizand categorii comune, in timp ce intre nivele exista corelatii cauzale.

Termenul de ,,cibernetica” il regasim in Enciclopedia Franceza, opera colectiva, care incerca sa curpinda toate cunostintele acumulate de omenire pana in sec. XIX. Într-un articol scris de Ampère privind clasificarea stiintelor, este inclusa si stiinta ciberneticii, reprezentand ,,arta guvernarii”.

Între 1854 – 1878 , psihologul francez Bernard, in mai multe lucrari, stabileste existenta unui ,,mediu intern” in fiintele vii, stabilind o diferenta clara intre ceea ce se intampla inauntru si ceea ce se intampla in afara organismului. Cam in acelasi timp, este descoperit si primul dispozitiv de reglare biologic: actiunea nervilor care se afla pe cord si care determina accelerarea si moderarea batailor inimii. Deja, atunci, era cunoscut dispozitivul de reglare a presiunii aburului al lui Watt care, se pare, a fost primul dispozitiv tehnic de acest tip.

Concomitent cu aceste acumulari in domeniul tehnic si biologic, sitemica si cibernetica incepeau sa fie prezente si in stiintele matematice si fizice. Matematicianul francez Poincarè incepea studiile legate de instabilitatea sistemelor intr-o epoca in care gandirea mecanicista si conceptia privind echilibrul imuabil erau dominante. Lucrarile sale, care au revolutionat matematica sfarsitului de secol XIX si inceputul de secol XX, au condus, ulterior, la aparitia si dezvoltarea teoriei sistemelor dinamice.

Un alt fapt important este aparitia, in 1936, a teoriei grafelor, in urma publicarii de catre germanul Konig a unei lucrari in care rezolva o celebra problema pusa in urma cu doua secole de catre Euler, si anume problema podurilor din Königsberg.

Russell si Whitehead publica in 1925 ,,Principia Mathematica” in care stabilesc conditiile in care un set de reguli logice este noncontradictoriu.

În domeniul fizicii, francezul Bénard facuse, in 1908, o descoperire curioasa privind celulele haxagonale care se formeaza intr-un vas de apa incalzit. Era prima observatie privind structurile disipative pe care, ulterior, Prigogine, avea sa le explice si sa le formalizeze intr-o teorie a sistemelor functionand departe–de–echilibru.

Treptat, metoda sistemica isi face simtita prezenta in stiintele umaniste. Brentano incepe cercetarile de psihologie experimentala, care l-au condus la definirea sistemica a relatiei dintre subiect si obiect, Wertheimer stabileste principiile organizarii perceptuale care-l conduc apoi la formularea psihologiei Gesteltastiste, adica a psihologiei perceptiei formelor, dezvoltata ulterior de Kohler si Koffka.

În stiintele istorice, romanul A. D. Xenopol are o viziune sistemica asupra evolutiei civilizatiilor, fara insa a nega influenta unor fenomene sau evenimente unice asupra istoriei. Ulterior, conceptia sa privind existenta unui ,,sistem de principii privind stiinta istoriei” a fost preluata si dezvoltata de istorici precum Toynbee si Brandel, preocupati de marirea si decaderea civilizatiilor si culturilor care arata existenta, implicita sau explicita, a unor linii comune de forta.

În 1932, Cannon introduce in biologie conceptul de homeostaza care anticipeaza cu 20 de ani viziunea marelui cibernetician Ross Ashby privind tendinta generala a sistemelor cibernetice de a-si prezerva echilibrul dinamic.

În 1938, medicul roman Odobleja publica la Paris ,,Psihologia Consonatista”, un tratat de inalt nivel stiintific privind conceptia sistemica si cibernetica asupra lumii vii si nevii care, din nefericire, a fost neglijata de o lume stiintifica bulversata de iminenta izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Opera sa, aflata in curs de recuperare, constituie una dintre cele mai solide contributii la aparitia teoriei generale a sistemelor si ciberneticii.

1.2 Întemeietorii (1948 – 1960)

Vedem ca, deja, inca inainte de 1940, conditiile de aparitie a ciberneticii si teoriei generale a sistemelor erau indeplinite. În tot mai multe discipline stiintifice metoda sistemica tindea sa fie dominanta, iar diferite exemple de sisteme cibernetice (paradigme in sensul lui Kuhn) preocupau cele mai stralucite minti ale omenirii. A urmat perioada anilor de razboi care, trecand peste efectele dezastruoase pe plan material si uman, a avut rolul de factor declansator al unor descoperiri stiintifice majore. Pe langa descoperirire din fizica, matematica, chimie, medicina, s.a., perioada mentionata a contribuit major si la aparitia ciberneticii.

Norbert Wienner, considerat aproape unanim fondatorul ciberneticii, era inca inainte de razboi, un stralucit profesor de matematica la MIT din S.U.A. Provenea dintr-o familie evreiasca germana, tatal sau fiind, de asemenea, profesor la Pinceton, dar de limbi slave. Se spune ca acesta cunostea bine peste 30 de limbi straine.

Norbert Wiener insa a avut talent de matematician, fiind declarat de contemporanii sai chiar un geniu matematic (vezi lucrarea autobiografica ,,Sunt matematician”).

Norbert Wiener

În perioada razboliului, Wiener face parte din grupul oamenilor de stiinta americani pe care guvernul ii chemase sa contribuie, prin ideile in descoperirile lor, la efortul de razboi al S.U.A. Wiener s-a ocupat de dispozitivele de ochire ale tunurilor antiaeriene, domeniu in care el credea ca are mai multa experienta, deja fiind recunoscut ca matematicianul care elaborase o relatie de descriere a miscarii browniene (miscarare perfect aleatoare, observata de biologul Brown la grauntele fine de polen aflate pe suprafata apei). Procesul aleator Wiener constituie si astazi un model util al miscarii aleatoare, utilizat, de exemplu, in finante.

În studiile sale legate de dispozitivele de ochire si apoi de pilotajul navelor, el descopera ca conditia de baza a unei ochiri corecte este reglarea printr-o bucla feedback, dar, spre deosebire de controlul ingineresc, el se orienteaza nu pe mijloacele tehnice si electrice necesare, ci asupra notiunii fundamentale de ,,mesaj”, sau “informatie”, cum am spune astazi, si a modului in care aceasta este transmisa de la obiectul observat (avion) la observator (dispozitivul de ochire).

Întelegand rolul esential al informatiei in sisteme, incepand cu cele tehnice si pana la organizatiile umane, Wiener formuleaza pentru prima oara un principiu care sta la baza ciberneticii si defineste legaturile profunde ale acesteia cu informatia: ,,cantitatea de informatie dintr-un sistem este o masura a gradului sau de organizare, astfel ca entropia unui sistem este o masura a gradului sau de dezorganizare” (1948).

Deja, la acel moment, Wiener era informat privind lucrarile lui McCulloch si Pitts referitoare la rolul conexiunilor nervoase in transmiterea impulsurilor de la creier catre restul organelor si a inteles ca informatia reprezinta un element esential al controlului si comunicarii, indiferent de tipul de sistem avut in vedere.

Un rol important in definirea acestor idei si conceptii noi l-au jucat doi colaboratori ai lui N. Wiener, Arturo Rosenblueth si Julian Bigelow, cu care acesta colaboreaza intens inca inainte de razboi. Arturo Rosenblueth, profesor de psihologie la Harvard Medical School, era interesat de transmiterea impulsurilor nervoase si de inhibitia cerebrala determinata pe aceasta cale. Julian Bigelow, matematician ca si N. Wiener, colabora cu acesta din urma la dezvoltarea unei teorii a predictiei si la proiectarea unui calculator care sa poata fi utilizat in controlul dispozitivelor de ochire ale tunurilor. O problema cu care cei doi s-au confruntat era aceea a etapei in care in procesul de ochire se interfera omul, reprezentat de tunar, pe de o parte, si de pilotul avionului tinta, pe de alta parte. Desi foarte bine informati asupra functiilor de predictie, sistemelor de control si mecanismelor de ochire, cei doi s-au confruntat cu problema comportamentului voluntar al operatorilor umani. Ei ajung la concluzia ca feedbackul privind erorile joaca un rol tot atat de important ca si servomecanismele care asigura ghidarea dispozitivelor de ochire. Atunci si-au pus problema daca exista bucle feedback si in sistemul nervos al omului si cum aceste bucle pot fi utilizate pentru a corecta eventualele erori inregistrate in procesul de ochire. Wiener si Bigelow il consulta, in aceasta privinta, pe Rosenblueth.