Pagina documente » Recente » ASIGURARILE DE BUNURI

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1: NOTIUNI PRIVIND ASIGURARILE DE BUNURI 4
1.1. Scurt istoric al asigur?rilor 4
1.2. Coordonate generale privind asigur?rile de bunuri 7
1.3. Cadrul legal al asigur?rilor de bunuri din Rom?nia. 9
CAPITOLUL 2: ASIGUR?RILE DE AUTOVEHICULE 12
2.1. Asigurarea obligatorie de r?spundere civil? auto 12
2.2. Asigurarea facultativa Casco 17
CAPITOLUL 3: ASIGURAREA DE LOCUINTE 19
3.1. Tipuri de asigurari de locuinte 19
3.1.1. Asigurarea obligatorie de locuinta PAD 19
3.1.2. Asigurarea facultativa a locuintei 20
3.2. Evolutia asigurarilor de locuinte 20
CAPITOLUL 4: ASEMANARI SI DEOSEBIRI 22
4.1. Asigurarea ?CASCO? ? studiu comparativ 22
4.1.1. Obiectul asigur?rii 22
4.1.2. Riscuri asigurate 22
4.1.3. Extinderi speciale 23
4.1.4. Excluderi 23
4.1.5. Sumele asigurate 25
4.1.6. Fran?ize 26
4.1.7. Alte preciz?ri 26
4.2. Asigurarea cl?dirilor apar?in?nd persoanelor fizice ? studiu comparativ 29
4.2.1. Obiectul asigur?rii 29
4.2.2. Riscuri asigurate 29
4.2.3. Excluderi 30
4.2.4. Sumele asigurate 31
4.2.5. Alte preciz?ri 31
CAPITOLUL 5: JURISPRUDENTA 33
CAPITOLUL 6: CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA 43
BIBLIOGRAFIE 45

EXTRAS DIN DOCUMENT

CAPITOLUL 5: JURISPRUDENTA {p}

CAPITOLUL 6: CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

INTRODUCERE

Trebuie sa ne asumam riscul de a ne asigura. Aceasta este o afirmatie care are semnificatii practice remarcabile si atinge unul din domeniile sensibile ale sistemului general al activitatilor financiare si anume: asigurarile. Cand ne asiguram, o facem impotriva unui risc, dar nu avem niciodata certitudinea ca vom fi feriti de consecintele producerii evenimentului de care ne protejeaza asigurarea. De aici apare in mod firesc ideea ca luand o asigurare contra unui risc ne asumam riscul de a ne asigura. [1 Purcaru, I., - Matematica si asigurari – Ed. Economica, Bucuresti, 1994, Prefata]

În tarile dezvoltate, asigurarile reprezinta o parte a educatiei, a traditiei si chiar a vietii, in timp ce in Romania, in prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educatie la nivelul intregii populatii in acest domeniu. În mod particular, in conditiile tarii noastre se adauga si factorii obiectivi financiari si lipsa unei traditii. Pe de alta parte, oferta este limitata si mai putin adaptata la nevoile pietei, mai putin flexibila. Nu exista un sistem dezvoltat al serviciilor financiare, fapt ce se leaga de o infrastructura deficitara, de un sistem de plati greoi si incomod, de lipsa instrumentelor de plata confortabile pentru clienti. [2 Ciurel, V. – Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 14]

Piata romaneasca de asigurari evolueaza lent sub incidenta unor factori cum sunt [3 *** - Finante Banci Asigurari, revista editata de Tribuna Economica, Nr. 1 (85), Anul VIII, Ianuarie 2005, p. 60]: potenta financiara scazuta a purtatorului de risc, gradul de economisire scazut, lipsa unei culturi a asigurarilor si increderea prioritara in instrumente bancare de economisire in detrimentul celor oferite de piata asigurarilor

Desi omul a reusit sa patrunda tot mai adanc tainele naturii, pe masura dezvoltarii stiintei si tehnicii, activitatea sa economica, patrimoniul intreprinderilor create de acesta si chiar integritatea sa fizica, existenta sa ca persoana, continua sa fie amenintate de o multitudine de fenomene ale naturii, cum sunt: cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, grindina, inghetul, seceta etc. Asemenea calamitati – rezultat al fortelor dezlantuite ale naturii – pot provoca pagube insemnate agentilor economici si societatii in general. Importante pagube materiale pot fi provocate prin insasi activitatile oamenilor, in mod premeditat sau independent de vointa lor. Dintre acestea amintim pagube determinate de incendii, furtuni, explozii, greve sau conflicte militare locale.

O forma de protectie care se apropie de institutia asigurarii din zilele noastre o constituie asa-numita „autoasigurare”. Ea consta in crearea de catre fiecare persoana fizica sau juridica in parte a unor rezerve proprii care sa fie utilizate numai in cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube, pentru acoperirea acestora din urma. În fapt, aceasta forma de protectie este denumita in mod impropriu „autoasigurare” intrucat nu indeplineste principiul mutualitatii care sta la baza asigurarilor si potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu o suma modesta numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. [4 Alexa, C., Ciurel, V. – Asigurari si reasigurari in comertul international, Ed. All, Bucuresti, 1992, p. 13 ]

Asigurarea are la baza un acord de vointa (contract) incheiat intre asigurator si asigurat, prin care asiguratorul ofera asiguratului protectie pentru riscurile pe care si le-a asumat, obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurata in cazul asigurarilor de viata) in caz de producere a acestor evenimente, in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani, numita „prima de asigurare”.

Platind asiguratorului prima de asigurare, calculata prin aplicarea unui procent mic la valoarea asigurabila, asiguratul plateste in schimb garantia de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse in conditiile de asigurare.

Protectia riscului se constituie, astfel, intr-o marfa specifica (un serviciu), care se vinde si se cumpara ca orice alta marfa pe o piata specifica, numita „piata asigurarilor”, parte a pietei serviciilor financiare. [5 Ciurel, V. – op. cit., p. 17]

Asigurarile pot fi definite drept „ raporturi economice, in forma baneasca, avand drept scop transferul unor riscuri intre asigurati – persoane fizice si juridice – si asiguratori – persoane juridice – raporturi prin care se constituie si se utilizeaza, pe baze mutuale, fondul de asigurare, cu mod de formare si cu destinatii specifice fiecarei ramuri de asigurare (bunuri, persoane, raspundere civila). [6 Filip Gh., Voinea Gh., Mihaescu S., Lungu N., Zugravu B. – Finante, Ed. Junimea, Iasi, 2002, p. 290]

În literatura de specialitate se intalnesc abordari si modalitati de exprimare diferite prin care, de fapt, se desemneaza acelasi lucru. Unii autori considera ca asigurarile pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care exista suficient de multe definitii, dintre care cele mai relevante sunt [7 Lungu, N.C. – Asigurarile de viata si modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2003, p. 65] :

Pierre Petauton, unul dintre specialistii consacrati in materie, arata ca, de exemplu, in actele normative franceze nu poate fi gasita o definitie universala a operatiunilor de asigurare, aplicabila tuturor tipurilor de contracte practicate.

Definitia atribuita Corporatiei Lloyd’s, conform careia „asigurarea este contributia celor multi la nenorocirea celor putini” este valabila si in cazul solidaritatii, atat individuale (contributiile private pentru ajutorarea sinistratilor), cat si colective (prin organizatii non-profit) ori publice (fonduri centrale sau locale constituite pe cale bugetara).

John Downes si Jordan Elliot Goodman, in „Dictionary of Finance and Investment Terms”, definesc asigurarea ca fiind „sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, constiente de riscurile posibile, platesc prime de asigurare unei companii de asigurari care ramburseaza sumele corespunzatoare in caz de dauna. [8 Downes, J., Goodman, J. E. – Dictionary of Finance and Investment Terms, Barron’s Educational Series, 1991 in Ciurel, V. – op. cit., p. 18]

O alta definitie este data de Yvonne Lambert Faivre care considera ca „sub aspect tehnic, asigurarea este operatia prin care un asigurator, organizand pe principiul mutualitatii un numar mare de asigurati, expusi la producerea anumitor riscuri, ii despagubeste pe aceia dintre ei care sufera un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele incasate.” [9 Yvonne Lambert-Faivre – Droit des assurances, 5-ème édition, Dalloz, Paris 1985, p. 36 in Vacarel, I.,Bercea, F. – Asigurari si Reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 1993, p. 40]

Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confrunta persoanele sau firmele in activitatea lor de zi cu zi sau in cea de afaceri. [10 Constantinescu, D.A., Dobrin, M., Ungureanu, A., Gradisteanu D. – Tratat de asigurari, Colectia Nationala, Bucuresti, 1999, p. 10]

Cea mai complexa definitie se refera la faptul ca asigurarea este un sistem de relatii economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltarii economice si sociale izvorat din actiunea legilor economice obiective, care consta in crearea in comun, de catre persoanele fizice sau juridice amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza daunele si se satisfac si alte cerinte economico-financiare, probabile, imprevizibile. [11 Bistriceanu, Gh., Bercea, F., Macovei, E. – Lexicon de protectie sociala, asigurari si reasigurari, Ed. Karat, Bucuresti, 1997, p.17]

CAPITOLUL 1: NOTIUNI PRIVIND ASIGURARILE DE BUNURI

1.1. Scurt istoric al asigurarilor

Primele activitati de asigurare au aparut odata cu aparitia primelor forme de comert organizat, sub forma unor operatiuni de impartire a riscurilor. Ideea de asigurare a aparut din nevoia ca o paguba suferita de o persoana, sa fie suportata de mai multi, aparand aici principiul esential al acestei activitati, mutualitatea.

Primele forme de dispersie a riscului, dar nu si de protectie, au aparut, se pare, la negustorii chinezi, care, pentru a reduce riscul de pierdere a intregii cantitati de marfa transportata pe raurile si fluviile periculoase ale Chinei, o distribuiau in mai multe vase.

Alte dovezi, din jurul anului 3000 i.e.n., se refera la un sistem de imprumuturi maritime practicate de babilonieni, Codul lui Hammurabi din jurul anului 2250 i.e.n. facand dovada ca babilonienii erau buni comercianti si stapaneau cunostinte legate de natura unui contract financiar. Aceste credite maritime care au stat la baza „contractelor de imprumut” (contract of bottomry) de mai tarziu, il exonerau pe debitor de raspundere in caz de accident, iar daca marfurile ajungeau la destinatie acesta era obligat sa-i plateasca creditorului imprumutul, dobanda si chiar o parte din profit, daca se depasea o anumita suma prestabilita.

Contractul comercial al babilonienilor a fost adaptat de fenicieni, parteneri ai primilor si vestiti comercianti maritimi.

Fenicienii au intrat in contact la randul lor cu grecii si cresterea dominatiei acestora din urma in Marea Egee in secolul al IX –lea i.e.n., a dus la adoptarea si perfectionarea acestor contracte de catre eleni, ajungandu-se la o forma apropiata de cea folosita in Anglia in secolul al XIX-lea.

Mai tarziu romanii au adoptat si ei acest sistem si au adoptat vama in jurul anului 300 i.e.n., unii autori considerand aceasta perioada etapa „translatarii” principiilor contractului de imprumut in asigurari.

Un rol foarte important in evolutia sistemului de asigurari si reasigurari l-au avut negustorii italieni din orasele-state din nordul Italiei, activitatea lor fiind preluata si de Anglia si de Tarile de Jos, Ducele de Flandra infiintand, in anul 1310, Camera de Asigurari de la Bruges, specializata in asigurari maritime.

De altfel, evolutia asigurarilor este strans legata de dezvoltarea comertului pe mare si a asigurarilor maritime, acestea influentand celelalte tipuri de asigurari, in principal pe cele de transport.

Asigurarea maritima isi are originile in Italia, in perioada Evului Mediu, cauzele fiind dezvoltarea comertului in orasele-state din nord, traditiile, cultura, crestinismul, Roma fiind centrul unde se colectau toate taxele si impozitele papale din Europa. Primele polite de asigurare maritima, pastrate si astazi, sunt scrise in limba italiana si sunt modelul dupa care s-au dezvoltat celelalte polite, inclusiv cele de pe piata Lloyd’s.

Secolul al XIII-lea este reprezentativ pentru dezvoltarea asigurarilor maritime, in aceasta perioada aparand enumerari de riscuri asigurate si primul caz de litigiu inregistrat, aparut in Tarile de Jos.

Secolul al XV-lea aduce noi jucatori in domeniul asigurarilor maritime, Spania (Barcelona) incepand sa practice acest tip de asigurari, in special datorita comertului cu Italia, Barcelona fiind prima care a incercat sa reglementeze printr-o ordonanta activitatile in domeniu.

Nu se stie cu certitudine cand a fost emisa prima polita de asigurare maritima in Anglia, istoria Lloyd’s consemnand data de 15 februarie 1613, dar se considera ca ele existau mult mai inainte. În aceasta tara, importante in dezvoltarea acestui tip de asigurare au fost infiintarea in 1570 a Bursei Regale (Royal Exchange) si apoi a Camerei de Asigurari in cadrul Royal Exchange (1576). Multa vreme pe aceasta piata au existat practici neloiale cum ar fi dubla asigurare si supraasigurarea, in caz de pierdere obtinandu-se profit, impotriva ideii de asigurare. În anul 1601 s-a adoptat primul act care reglementa asigurarea maritima, ”Act Touching Policies Assurances used among merchants”.

Asigurarile au aparut datorita nevoilor oamenilor de a se proteja impotriva nenumaratelor pericole ce le ameninta viata, integritatea lor corporala. De-a lungul timpului, ei au urmarit sa gaseasca cele mai bune metode de rezolvare a acestor probleme. Astfel, inca din antichitate, au aparut actiuni de solidarizare a oamenilor in fata unor fenomene nedorite, contretizate in simple forme de asociere. [12 Anescu, Ruxandra; Anescu, Vlad. Asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule. In: Finante, banci, asigurari: publicatie pentru agentii economici, v. 8, nr. 2, februarie 2005

]

Cel mai vechi document scris, cunoscut pana acum despre asigurari dateaza de circa 6500 de ani. Mestesugarii taietori de piatra Egiptul de Jos au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat prin contributia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivului. (26. p. 10)