Pagina documente » Drept » Aspecte actuale ale raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor

Cuprins

lucrare-licenta-aspecte-actuale-ale-raspunderii-comitentilor-pentru-faptele-prepusilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-aspecte-actuale-ale-raspunderii-comitentilor-pentru-faptele-prepusilor


Extras din document

Cuprins
PLANUL LUCRARII 1
CAPITOLUL I - RASPUNDEREA CIVILA - FORMA A RASPUNDERII SOCIALE 2
Sectiunea 1 - Notiunea generala de raspundere juridica 2
Sectiunea 2 - Formele specifice ale raspunderii juridice 5
2.1. Raspunderea penala 5
2.2.Raspunderea administrativa 6
2.3. Raspunderea patrimoniala din dreptul muncii 7
2.4. Raspunderea disciplinara din dreptul muncii 8
2.5. Raspunderea de drept constitutional 9
CAPITOLUL II - FELURILE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE 11
Sectiunea 1 - Raspunderea civila. Notiune. Feluri 11
1.1. Notiunea de raspundere civila 11
1.2. Felurile raspunderii civile 12
1.3. Problema cumulului acestor doua feluri de raspundere civila 14
1.4. Felurile raspunderii civile delictuale 15
Sectiunea 2 - Raspunderea pentru fapta proprie (raspunderea civila delictuala directa) 16
2.1. Temeiul legal al raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie 16
2.2. Raspunderea delictuala a persoanelor fizice cu capacitate delictuala 17
2.3. Raspunderea civila delictuala directa a persoanelor juridice 18
Sectiunea 3 - Raspunderea pentru fapta altuia (raspunderea civila delictuala indirecta) 20
3.1. Consideratii generale 20
3.2. Necesitatea instituirii raspunderii civile delictuale indirecte 20
3.3. Cazurile de raspundere pentru fapta altuia 21
CAPITOLUL III - CONSIDERATII GENERALE ALE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE A COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 24
Sectiunea 1 - Sediul legal si caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului 24
1.1. Sediul legal 24
1.2. Caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului 25
Sectiunea 2 - Functiile raspunderii comitentului 27
Sectiunea 3 - Domeniul de aplicatie al raspunderii comitentului pentru fapta prepusului 29
3.1. Notiunile de comitent si prepus. Raportul de prepusenie 29
3.2. Temeiurile de nastere a raportului de prepusenie 31
3.2.1.Contractul de munca 31
3.2.2. Situatia militarului in termen 36
3.2.3 Calitatea de membru al organizatiei cooperatiste 37
3.2.4. Contractul de mandat 37
3.2.5. Contractul de antrepriza 38
3.2.6. Contractul locatiune 38
3.2.7. Exista un raport comitent-prepus in cazul executarii pedepsei la locul de munca? 38
3.2.8. Situatia magistratilor 40
3.2.9. Problema raportului de prepusenie al avocatului salariat in interiorul profesiei 40
3.2.10. Raportul de prepusenie al notarului stagiar 41
3.2.11. Raportul juridic comitent-prepus in cazul savirsirii infractiunii de calomnie prin presa 42
3.2.12. Situatia organizatorului sportiv 43
3.2.13. Prepusenia ocazionala 43
3.2.14. Raportul de prepusenie este o chestiune de drept sau de fapt? 44
Sectiunea 4 - Fundamentarea raspunderii comitentilor pentru faptele ilicite ale prepusilor 46
4.1. Teoria prezumtiei legale de culpa 46
4.2. Teoria care considera culpa prepusului ca fiind culpa comitentului 47
4.3. Teoria reprezentarii comitentului de catre prepus 47
4.4. Teoria raspunderii comitentului fundamentata pe ideea de risc 48
4.5. Teoria garantiei 48
4.6. Consideratii privind fundamentarea raspunderii comitentului pe ideea de garantie asociata cu ideea de risc 50
CAPITOLUL IV - CONDITIILE SI EFECTELE RASPUNDERII COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 51
Sectiunea 1 - Conditiile generale ale raspunderii comitentului (de drept comun) 51
1.1. Prejudiciul 52
1.2. Fapta ilicita 56
1.3. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat 57
1.4. Culpa prepusului 61
Sectiunea 2 - Conditiile speciale (specifice) ale raspunderii comitentului 63
2.1. Conditia existentei unui raport de prepusenie 64
2.2. Conditia savirsirii faptei in functiile incredintate 65
Sectiunea 3 - Efectele raspunderii comitentului in raporturile cu victima prejudiciului 69
Sectiunea 4 - Efectele raspunderii comitentului in raporturile cu prepusul. Regresul comitentului 72
4.1. Natura juridica a actiunii 72
4.2. intinderea dreptului de regres al comitentului 73
4.3. Apararile pe care le poate formula prepusul 73
4.4. Cazuri de regres 74
4.4.1. Un comitent si un singur prepus 74
4.4.2. Un comitent si mai multi prepusi ai aceluiasi comitent 75
4.4.3. Mai multi prepusi ai unor comitenti diferiti au prejudiciat un tert 76
4.5. Raportul de despagubire dintre prepusul solvens si comitent 79
CAPITOLUL V - PROPUNERI DE LEGE FERENDA PRIVIND VIITOAREA REGLEMENTARE A RASPUNDERII COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 80
5.1.Necesitatea reglementarii 80
5.2.Propuneri privind definirea raportului comitent-prepus 80
5.3.Propuneri privind fundamentarea raspunderii 81
5.4.Propuneri privind conditiile raspunderii 81
5.5.Propuneri privind regresul comitentului 82
BIBLIOGRAFIE 83
I. Doctrina si jurisprudenta 83
II. Legislatie 84
Cuprins


PLANUL LUCRĂRII 1
CAPITOLUL I – RĂSPUNDEREA CIVILĂ – FORMĂ A RĂSPUNDERII SOCIALE 2
Secţiunea 1 - Noţiunea generală de răspundere juridică 2
Secţiunea 2 - Formele specifice ale răspunderii juridice 5
2.1. Răspunderea penală 5
2.2.Răspunderea administrativă 6
2.3. Răspunderea patrimonială din dreptul muncii 7
2.4. Răspunderea disciplinară din dreptul muncii 8
2.5. Răspunderea de drept constituţional 9
CAPITOLUL II – FELURILE RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE 11
Secţiunea 1 - Răspunderea civilă. Noţiune. Feluri 11
1.1. Noţiunea de răspundere civilă 11
1.2. Felurile răspunderii civile 12
1.3. Problema cumulului acestor două feluri de răspundere civilă 14
1.4. Felurile răspunderii civile delictuale 15
Secţiunea 2 - Răspunderea pentru fapta proprie (răspunderea civilă delictuală directă) 16
2.1. Temeiul legal al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie 16
2.2. Răspunderea delictuală a persoanelor fizice cu capacitate delictuală 17
2.3. Răspunderea civilă delictuală directă a persoanelor juridice 18
Secţiunea 3 - Răspunderea pentru fapta altuia (răspunderea civilă delictuală indirectă) 20
3.1. Consideraţii generale 20
3.2. Necesitatea instituirii răspunderii civile delictuale indirecte 20
3.3. Cazurile de răspundere pentru fapta altuia 21
CAPITOLUL III – CONSIDERAŢII GENERALE ALE RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE A COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 24
Secţiunea 1 - Sediul legal şi caracterele generale definitorii ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului 24
1.1. Sediul legal 24
1.2. Caracterele generale definitorii ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului 25
Secţiunea 2 - Funcţiile răspunderii comitentului 27
Secţiunea 3 - Domeniul de aplicaţie al răspunderii comitentului pentru fapta prepusului 29
3.1. Noţiunile de „comitent” şi „prepus”. Raportul de prepuşenie 29
3.2. Temeiurile de naştere a raportului de prepuşenie 31
3.2.1.Contractul de muncă 31
3.2.2. Situaţia militarului în termen 36
3.2.3 Calitatea de membru al organizaţiei cooperatiste 37
3.2.4. Contractul de mandat 37
3.2.5. Contractul de antrepriză 38
3.2.6. Contractul locaţiune 38
3.2.7. Există un raport comitent-prepus în cazul executării pedepsei la locul de muncă? 38
3.2.8. Situaţia magistraţilor 40
3.2.9. Problema raportului de prepuşenie al avocatului salariat în interiorul profesiei 40
3.2.10. Raportul de prepuşenie al notarului stagiar 41
3.2.11. Raportul juridic comitent-prepus în cazul săvârşirii infracţiunii de calomnie prin presă 42
3.2.12. Situaţia organizatorului sportiv 43
3.2.13. Prepuşenia ocazională 43
3.2.14. Raportul de prepuşenie este o chestiune de drept sau de fapt? 44
Secţiunea 4 - Fundamentarea răspunderii comitenţilor pentru faptele ilicite ale prepuşilor 46
4.1. Teoria prezumţiei legale de culpă 46
4.2. Teoria care consideră culpa prepusului ca fiind culpa comitentului 47
4.3. Teoria reprezentării comitentului de către prepus 47
4.4. Teoria răspunderii comitentului fundamentată pe ideea de risc 48
4.5. Teoria garanţiei 48
4.6. Consideraţii privind fundamentarea răspunderii comitentului pe ideea de garanţie asociată cu ideea de risc 50
CAPITOLUL IV - CONDIŢIILE ŞI EFECTELE RĂSPUNDERII COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 51
Secţiunea 1 - Condiţiile generale ale răspunderii comitentului (de drept comun) 51
1.1. Prejudiciul 52
1.2. Fapta ilicită 56
1.3. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat 57
1.4. Culpa prepusului 61
Secţiunea 2 - Condiţiile speciale (specifice) ale răspunderii comitentului 63
2.1. Condiţia existenţei unui raport de prepuşenie 64
2.2. Condiţia săvârşirii faptei în funcţiile încredinţate 65
Secţiunea 3 - Efectele răspunderii comitentului în raporturile cu victima prejudiciului 69
Secţiunea 4 - Efectele răspunderii comitentului în raporturile cu prepusul. Regresul comitentului 72
4.1. Natura juridică a acţiunii 72
4.2. Întinderea dreptului de regres al comitentului 73
4.3. Apărările pe care le poate formula prepusul 73
4.4. Cazuri de regres 74
4.4.1. Un comitent şi un singur prepus 74
4.4.2. Un comitent şi mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi comitent 75
4.4.3. Mai mulţi prepuşi ai unor comitenţi diferiţi au prejudiciat un terţ 76
4.5. Raportul de despăgubire dintre prepusul solvens şi comitent 79
CAPITOLUL V - PROPUNERI DE LEGE FERENDA PRIVIND VIITOAREA REGLEMENTARE A RĂSPUNDERII COMITENTULUI PENTRU FAPTA PREPUSULUI 80
5.1.Necesitatea reglementării 80
5.2.Propuneri privind definirea raportului comitent-prepus 80
5.3.Propuneri privind fundamentarea răspunderii 81
5.4.Propuneri privind condiţiile răspunderii 81
5.5.Propuneri privind regresul comitentului 82
BIBLIOGRAFIE 83
I. Doctrină şi jurisprudenţă 83
II. Legislaţie 84


Alte date

?Aspecte actuale ale raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor?CAPITOLUL I – R?SPUNDEREA CIVIL? – FORM? A R?SPUNDERII SOCIALE

Sectiunea 1 - Notiunea generala de raspundere juridica

Orice societate omeneasca isi bazeaza existenta pe organizare, pe o anumita ordine social-politica, adica pe unele norme de conduita generale, a caror respectare constituie pentru ea o chestiune vitala. Nerespectarea acestor norme atrage raspunderea celor care le-au incalcat.

Institutia raspunderii, considerata in mod traditional institutia centrala a tuturor ramurilor dreptului, continua sa detina aceasta pozitie si in zilele noastre.

Corolar al normei de conduita sociala – morala, civica si cu deosebire al celei juridice – institutia raspunderii, care da expresie dreptului in forma cea mai concentrata, reflecta stadiul de evolutie al intregii vieti sociale si indica, in cel mai inalt grad, masura si influenta raspunderii legale asupra nivelului constiintei sociale, al atitudinii si al responsabilitatii oamenilor in multiplele lor raporturi sociale.

În societatea omeneasca nu-i este nimanui ingaduit sa incalce sfera drepturilor altei persoane provocand acestuia vreun prejudiciu prin activitatea sau abtinerea sa. Aceasta norma elementara de conduita nu este circumscrisa exclusiv la raporturile juridice, ci este un foarte vechi precept cunoscut, ca o regula generala de comportare, inca din cele mai indepartate vremuri, si la cele mai diferite comunitati si oranduiri sociale.

Aceasta regula fundamentala de comportare este cunoscuta in drept sub denumirea de principiul raspunderii, iar totalitatea normelor prin care se reglementeaza aplicarea in practica a acestui principiu formeaza institutia raspunderii [1 I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa – Raspunderea civila, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970, pag 9-10.].

În conditiile actuale, cand sunt consemnate cresteri exponentiale ale faptelor de incalcare a legii, de la cele mai putin periculoase, pana la crima organizata si criminalitatea de inalta violenta, se vadeste imperios necesara extinderea incriminarii lor si inasprirea sanctiunilor aplicate acestor categorii de fapte.

În aceste conditii, institutia raspunderii juridice, dobandeste o importanta cu totul speciala, pentru ca sensul ei este acela de a garanta stabilitatea si ordinea [2 C. Voicu – Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag 285.].

Trebuie facuta distinctie intre responsabilitate in general ca si categorie filosofica si raspunderea juridica, ca institutie a dreptului. În prima perspectiva, raspunderea nu se identifica cu sanctiunea si constrangerea statala, ea derivand din demnitatea omului si isi are originea in liberul sau arbitru.

În orice directie si-ar indrepta atentia omul constient intalneste propria sa responsabilitate. De aceea, prin liberul sau arbitru omul se distinge de tot ce vietuieste, iar prin responsabilitate, in general, si mai ales prin responsabilitatea juridica, in special isi pune singur limitele peste care nu poate deveni pozitiv [3 I. Dogaru – Drept civil. Idei producatoare de efecte juridice, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag 571-572.].

Responsabilitatea este o dimensiune a dreptului pentru ca exprima actul de angajare a individului care isi asuma consecintele actiunii sau inactiunii sale, act care este judecat (apreciat) in functie de gradul si continutul procesului de transpunere constienta in practica a normelor sociale.

Responsabilitatea juridica nu se confunda cu raspunderea juridica, pentru ca, aceasta din urma reprezinta un raport juridic impus din afara individului, pe cand responsabilitatea reprezinta actul personal pe care individul il face in raport cu propria constiinta, raportandu-se la normele si valorile societatii. Responsabilitatea exprima faptul ca omul, ca individ si comunitatea umana, sunt constiente de existenta normelor de drept in societate. Fata de acest lucru, atat individul cat si comunitatea isi asuma raspunderea pentru ca sistemul de drept sa functioneze potrivit regulilor de conduita [4 C. Voicu – op. cit., pag 106-107.].

În enuntul sau general, notiunea de raspundere juridica este inteleasa ca o obligatie de a suporta consecintele nerespectarii normelor de conduita, dar in literatura noastra de specialitate se subliniaza ca nu trebuie sa se faca confuzie intre raspunderea juridica si sanctiunea juridica – notiuni diferite – si ca definirea raspunderii juridice se poate face numai pornindu-se, deopotriva, de la faptul ilicit si sanctiunea juridica, astfel ca „raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe care, potrivit legii, se naste ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadru de realizare a constrangerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si al indrumarii membrilor societatii in spiritul respectarii ordinii de drept” [5 I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa – op. cit., pag 10-11.].

Raspunderea juridica este un raport juridic creat de norma legala intre persoana care a incalcat dispozitia legii si stat, reprezentat de organele de aplicare a legii. Continutul acestui raport juridic de tip special este alcatuit din dreptul statului de a aplica sanctiunile prevazute de normele juridice persoanelor care au incalcat prevederile legale si obligatia acestor persoane de a se supune sanctiunilor legale in scopul restabilirii ordinii.

Precizari:

- raspunderea juridica este un raport juridic de constrangere;

- raspunderea juridica reprezinta segmentul final, ultimul tronson al actului complex de infaptuire a justitiei, in care regasim drepturi si obligatii ce se nasc datorita savarsirii unei fapte ilicite prin incalcarea dispozitiilor legii;

- obiectul raspunderii juridice este sanctiunea care se aplica de organul specializat al statului;

- raspunderea juridica este expresia specifica a responsabilitatii sociale, potrivit careia fiecare individ trebuie sa isi asume si sa suporte consecintele faptelor sale;

- intotdeauna raspunderea juridica este legala, adica intervine numai in baza legii (nimeni nu isi poate face singur dreptate);

- declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete a acesteia, reprezinta prerogativa unor organe speciale abilitate ale statului;

- raspunderea juridica reprezinta reactia organizata, institutionalizata a autoritatii statale pe care o declanseaza savarsirea unei fapte socialmente periculoasa [6 C. Voicu – op. cit., pag, pag 286.].

Ca institutie juridica, raspunderea civila poate fi definita ca un ansamblu de reguli potrivit carora o persoana trebuie sa repare prejudiciul cauzat altei persoane prin fapta sa, comisiva sau omisiva.

Cu o semnificatie mai generala, institutia raspunderii functioneaza in afara de dreptul civil si in alte ramuri ale dreptului cum ar fi: dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul constitutional, dreptul international, etc. Este firesc sa fie asa, deoarece problema raspunderii se ridica oriunde intalnim o activitate omeneasca, ca o sanctiune generala a tuturor normelor de conduita, inclusiv a tuturor normelor de drept.

Raspunderea juridica, forma principala – putem spune esentiala, daca avem in vedere eficienta acesteia – a raspunderii sociale este prezenta la randul ei, in diferite ramuri de drept; raportandu-se la anumite norme de conduita in societate, raspunderea juridica este organic legata de stat si drept.

Facand parte dintr-un tot – raspunderea sociala - raspunderea juridica este supusa unei influente puternice din partea celorlalte forme ale raspunderii sociale.

Din caracterul de generalitate si multilateralitate al raspunderii sociale deriva caracterul de omniprezenta al raspunderii in drept; daca existenta unei colectivitati implica, in mod necesar, anumite norme de conduita si deci, totodata, o raspundere, este cu atat mai firesc ca normele juridice sa fie insotite de sanctiune, deci de raspundere, iar institutia raspunderii sa fie plasata in centrul fiecarei ramuri de drept.

În realitate, raspunderea nu imbraca numai forma juridica. Ea poate fi intalnita si sub alte forme, ca de exemplu: raspunderea morala sau raspunderea politica, fiecare avand caracteristici si continuturi distincte. În ciuda unor trasaturi comune pe care le au, raspunderea juridica se deosebeste de raspunderea morala, asa cum cele doua fenomene de suprastructura – dreptul si morala – se disting unul de altul.

Deosebirea fundamentala dintre normele morale si cele juridice consta in faptul ca primele nu sunt stabilite prin acte care sa emane de la un organ statal si nici nu sunt garantate prin forta coercitiva a statului; ele se formeaza in practica vietii sociale, iar garantia respectarii lor consta in forta lor de convingere, in atitudinea opiniei publice si in masurile de influentare sociala [7 I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa – op. cit., pag 13.].

Sectiunea 2 - Formele specifice ale raspunderii juridice

Ramanand in sfera juridicului, la randul sau raspunderea juridica poate fi de mai multe feluri: penala, civila, administrativa, contraventionala, disciplinara, etc. Cu alte cuvinte, sfera raspunderii juridice are un domeniu de cuprindere foarte intins si, in multe ipoteze, intre aceste forme ale raspunderii pot exista interconexiuni si chiar suprapuneri. Spre exemplu, daca o persoana savarseste o fapta de natura penala prin care se produce si un prejudiciu material sau moral unei alte persoane, autorul va fi tinut sa raspunda atat pentru faptele sale de natura penala, angajandu-se raspunderea sa penala, cat si in temeiul incalcarii normelor de drept civil, in ceea ce priveste cauzarea unui prejudiciu, fiind astfel angajata si raspunderea sa delictuala civila. Raspunderea civila delictuala si cea penala nu se exclud una pe alta [8 N. Puscas – Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura Europolis, Constanta, 2003, pag 138-139.].

2.1. Raspunderea penala

Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si reprezinta consecinta nesocotirii dispozitiei normei juridice penale.

De regula, membrii societatii se conformeaza de bunavoie conduitei pretinse de normele dreptului penal. Exista insa si un anumit numar de persoane care nu se conformeaza exigentelor legii penale si savarsesc infractiuni. În acest caz, realizarea ordinii de drept penal este posibila numai prin constrangere, adica prin aplicarea sanctiunilor prevazute de normele incalcate fata de cei care au savarsit faptele interzise prin normele incriminatoare.

Constrangerea juridica penala are loc, ca si constrangerea juridica in general, nu in mod direct, ci indirect, prin intermediul raspunderii juridice.

Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, are un temei savarsirea unui fapt ilicit, si anume o infractiune. Se impune deci ca fapta interzisa de legea penala sa satisfaca toate cerintele legale pentru a constitui infractiune [9 Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi – Drept penal. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 233-234.].

Raspunderea penala este un raport juridic penal de constrangere nascut ca urmare a savarsirii unei infractiuni. El se stabileste intre stat si infractor. În cadrul acestui raport juridic, statul are dreptul sa traga la raspundere pe infractor, sa-i aplice sanctiunea prevazuta de lege si sa-l constranga sa o execute. Infractorul este obligat sa raspunda pentru fapta sa si sa se supuna pedepsei aplicate [10 C. Voicu – op. cit., pag 288.].

În dreptul civil legiuitorul considera a fi delict „orice fapta a omului” care a produs un prejudiciu altei persoane, avand ca efect juridic repararea integrala a acestuia. Dimpotriva, in dreptul penal sunt considerate delicte numai acele fapte antisociale denumite infractiuni si care potrivit art. 17 Cod penal reprezinta „o fapta ilegala periculoasa, savarsita cu vinovatie”.

Astfel, putem discuta despre existenta unei infractiuni numai atunci cand legea penala califica o fapta determinata ca infractiune, cu alte cuvinte incrimineaza anumite fapte ca infractiuni, pentru care prevede si anumite pedepse, potrivit adagiului „nulla poena sine lege” (nici o pedeapsa care sa nu fie prevazuta de lege) sau mai exact „nullum crimen sine lege” (nici o incriminare care sa nu fie prevazuta de lege).

Atat delictul civil cat si delictul penal sunt fapte ilicite, indiferent daca sunt strict incriminate sau nu. Aceste fapte au ca efect fie antrenarea raspunderii civile delictuale, fie a raspunderii penale, dar este de mentionat ca uneori infractiunea constituie si delict civil (furtul, omorul), intrucat se inregistreaza si prejudicii materiale si morale care se rasfrang asupra victimei. În aceste situatii cele doua forme ale raspunderii juridice pot coexista, fara a se exclude una pe alta [11 N. Puscas – op. cit., pag 146-147.].

2.2.Raspunderea administrativa

Raspunderea administrativa cunoaste trei forme principale:

? raspunderea administrativ-disciplinara – intervine in situatia producerii de abateri care nu au caracterul unei contraventii;