Pagina documente » Recente » CETATENIA EUROPEANA

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL . 1. NO?IUNEA DE CET??ENIE 4
1.1. Scurt istoric 4
1.2. Defini?ia cet??eniei 7
1.3. ?nsemn?tatea cet??eniei ?n epoca contemporan? 16
1.4. Tradi?ii rom?ne?ti ?n consacrarea juridic? a cet??eniei 18
CAPITOLUL 2 . ASPECTE PRIVIND CET??ENIA EUROPEANA 22
2.1.Cet??enia european? 22
2.1.1. Necesitatea cet??eniei europene 23
2.1.2. Con?inutul conceptului de cet??enie european? 25
2.2.Drepturile cet??enilor europeni 27
2.2.1. Rom?nia ?n rela?iile cu Uniunea European? 27
2.2.2. Reglementarea cet??eniei Uniunii Europene ?i a drepturilor ce decurg din calitatea de cet??ean european 28
2.2.3. Clasificarea drepturilor ce decurg din calitatea de cet??ean european 31
2.2.4. Principalele drepturi ale cet??enilor europeni 31
2.3. Concluzii referitoare la cet??enia european? 37
CAPITOLUL 3. CADRUL LEGAL COMUNITAR PRIVIND LIBERTATEA DE CIRCULATIE SI DE SEDERE IN UNIUNEA EUROPEANA 39
3.1. Dreptul de acces si de sejur 39
3.1.1. Libera circulatie si sedere a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si membrilor familiilor acestora conform Directivei 2004/38/CE 41
3.2. Dreptul de sedere permanent? 44
3.3. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament 45
CAPITOLUL 4 . INSTITUTII COMPETENTE 60
4.1. ? Sistemul institutional al Uniunii Europene 60
4.2. Competentele Uniunii Europene intre trecut si viitor 61
4.3. Libertatea de stabilire 64
4.4.Libertatea de a presta servicii 67
4.5.Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca 70
CONCLUZII 75
Bibliografie 77

EXTRAS DIN DOCUMENT

4.3. Libertatea de stabilire {p}

4.4.Libertatea de a presta servicii {p}

4.5.Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca {p}

CONCLUZII {p}

Bibliografie {p}

INTRODUCERE

Esenta libertatii de circulatie a persoanelor consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.

Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie.

Instantele nationale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea corespunzatoare a legislatiei comunitare in statul respectiv. Dar, exista riscul ca instantele din diferite tari sa interpreteze legislatia comunitara in moduri diferite.

„Procedura de pronuntare a unei hotarari preliminare” are rolul de a preintampina acest lucru. Daca o instanta nationala are indoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unei legi comunitare, aceasta poate si, in anumite cazuri, este obligata, sa solicite opinia Curtii de Justitie

Aceasta opinie este furnizata sub forma unei „proceduri de pronuntare a unei hotarari preliminare”.

În Hotararea Baumbast , Curtea de Justitie a constatat ca acest articol trebuie interpretat in sensul ca, un copil al unui lucrator migrant are un drept de sedere in cazul in care acest copil doreste sa isi continue studiile in statul membru gazda, desi lucratorul migrant nu are resedinta sau nu mai lucreaza nici el insusi in acest stat membru. Acest drept de sedere se aplica si parintelui care asigura in fapt ingrijirea acestui copil.

Directiva privind libera circulatie a cetatenilor Uniunii a modificat acest regulament si a inlocuit mai multe acte existente referitoare la libera circulatie a cetatenilor. Aceasta prevede ca orice cetatean are dreptul de circulatie si sedere pe teritoriul unui alt stat membru ca lucrator, student sau daca detine asigurari medicale complete si suficiente resurse, astfel incat, sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala.

Directiva a abrogat articolul 10 din regulament privind dreptul de sedere al membrilor de familie ai unui lucrator migrant, inlocuindu-l cu un drept de sedere pentru membrii de familie ai cetatenilor care indeplinesc conditiile de sedere. În schimb, ea nu a abrogat articolul 12 din regulament privind dreptul de acces la sistemul de educatie. Directiva prevede de asemenea ca dreptul de sedere al unui copil inscris intr-o institutie de invatamant cu scopul de a urma studii sau dreptul parintelui care asigura in fapt ingrijirea copilului nu este afectat de plecarea sau de decesul cetateanului.

Sesizata cu aceste doua cauze, Court of Appeal (Curtea de Apel, Regatul Unit) solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca interpretarea articolului 12 din regulament, consacrata de Hotararea Baumbast, se mai aplica de la intrarea in vigoare a noii directive si daca dreptul de sedere in favoarea persoanei care asigura in fapt ingrijirea copilului nu este supus de acum inainte conditiilor de exercitare a dreptului de sedere stabilite de aceasta directiva, respectiv in special cerintei ca parintele sa dispuna de suficiente resurse, astfel incat, sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala.

CAPITOLUL . 1. NOTIUNEA DE CET?TENIE

1.1. Scurt istoric

Istoric vorbind, termenul a aparut in lumea antica, in orasele-cetate grecesti, cu semnificatii usor diferite in Sparta si Atena: in primul caz, el denota o forma de loialitate riguros disciplinata, in cel de al doilea, notiunea de cetatenie cunostea forme de exercitare mai „democratice”, cu grade sporite de libertate, care erau rezervate insa doar unui segment redus al populatiei: femeile, copiii, sclavii si strainii rezidenti nu erau considerati cetateni. În Politica sa, Aristotel defineste cetateanul ca pe un membru al comunitatii ce „are parte atat de statutul de conducator, cat si cel de supus” si, mai important, „este gata sa exercite aceste calitati”. La Aristotel, insa, pentru ca aceasta rotatie a rolurilor sa functioneze, comunitatea trebuie sa fie de dimensiuni reduse, astfel incat membrii comunitatii „sa cunoasca capacitatile (calitatile) tuturor” [1 Aristot?l, Politica, Bucur?sti, ?ditura Ant?t, 2001, p. 56.].

Perioada dominatiei romane a adus cu sine noi valente ale notiunii de cetatenie: a aparut notiunea de civitas sine suffragio (cetateni cu drepturi civice, dar fara dreptul de a alege sau de a fi alesi) - situatie valabila pentru popoarele cucerite - a aparut cetatenia multipla si, cel mai important, noti­unea de cetatean al imperiului a inceput sa fie asociata cu asa-numitele „vir­tuti civice” (devotament patriotic fata de obligatii si legi, disponibilitatea de a lupta pentru binele imperiului etc.), virtuti a caror cultivare era dezirabila, aducand cu sine sentimente de demnitate si de autoapreciere. [2 Arvatu, Cristina(coord.), Romania si Uniun?a ?urop?ana – Cronologi? istorica, Bucur?sti, ?ditura Institutului d? stiint? politic? si r?latii int?rnational?, 2004]

Un alt aspect interesant al cetateniei practicate de Imperiul Roman este faptul ca acesta a permis cetatenia multipla (ca si unele orase-cetate din Grecia, de altfel). De pe vremea lui Augustus, legea romana a continut prevederi foarte clare privind cetatenia dubla, aceasta facilitate fiind apli­cata, de exemplu, si in cazul Apostolului Pavel, unul dintre intemeietorii crestinismului, care, fiind arestat la Efes, a beneficiat de anumite privilegii in virtutea calitatii lui de cetatean al Romei, in pofida faptului ca era originar din Tarsus, Asia Mica.

Virtutile cetatenilor Imperiului Roman, la care se face referire frecvent ca la un „republicanism civic”, ca si conditiile idealizate ale cetatenilor oraselor-cetate grecesti i-au inspirat pe multi autori si politicieni de-a lungul istoriei. Reprezentanti de marca ai Renasterii, ai Epocii Luminilor, dar si personalitatile de frunte ale Razboiului de Independenta american sau ale Marii Revolutii Franceze au meditat pe marginea conceptului de cetatenie, sub influenta acestor traditii clasice.

Astfel, Machiavelli intelegea prin cetatenie iubirea de libertate (inteleasa ca nesupunere in fata opresiunii straine), dar si obligatia permanenta a cetatenilor de a se achita de raspunderile ce le revin, obligatie impusa prin educatie, religie sau prin sanctiuni aspre in cazul contrar; Montesquieu a vazut in virtutile civice ale cetatenilor o sursa de stabilitate a statului; Rousseau considera ca libertatea presupune virtuti civice, dar si implicarea in treburile publice si in luarea deciziilor politice - cetatenii erau vazuti ca atare in masura in care luau par­te la „puterea suverana”. [3 B?rc?anu , Barbu B., C?tat?nia – monografi? juridica, Bucur?sti, ?ditura All B?ck, 1999.

]

Consecintele legaturii dintre cetatenie, teri­torialitate si suveran conduc la cele patru aspecte ale cetateniei, confirmate si exploatate de nationalismele „erei westphaliene” din teoria relatiilor internationale. Aceste consecinte sunt urmatoarele: un sin­gur suveran poate exercita puterea in mod legitim asupra unui teritoriu la un moment dat, nici o persoana nu poate fi supusa simultan mai multor suverani, toti cetatenii de pe un teritoriu au acelasi statut legal si se afla in aceeasi relatie cu suveranul, relatiile dintre cetateni si dintre acestia si suverani ii exclud pe straini.

Începand cu secolul al XVIII-lea, in perioada nationalismelor, elementul identitar a devenit o parte esentiala a cetateniei. Puse in fata problemei prac­tice de a stabili cine se califica pentru statutul de cetatean (membru al comu­nitatii politice) si cine nu, statele au recurs, de cele mai multe ori, la unul dintre principiile jus sanguinis sau jus soli. Primul principiu face apel la „legaturile de sange” (criterii de descendenta), riscand sa duca la afectarea grava a legitimitatii unui stat diversificat din punct de vedere etnic, cel de-al doilea principiu defineste comunitatea pe criterii teritoriale si aduce cu sine pericole privind ridicarea cetateniei celor care emigreaza, neincluderea auto­mata a imigrantilor sau acordarea statutului de cetatean persoanelor nascu­te accidental pe teritoriul statului respectiv. Pana la inceputul secolului al XX-lea, cele mai multe state defineau cetatenia dupa principiul jus sangui­nis; in zilele noastre, majoritatea lor au legi ale cetateniei prin care se incear­ca imbinarea celor doua principii [4 Salat, L?v?nt?, Multiculturalismul lib?ral: baz?l? normativ? al? ?xist?nt?i minoritar? aut?ntic?, Iasi, ?ditura Polirom, 2001, p. 292-321. ].

În secolul al XlX-lea, traditia ce isi tragea radacinile din republicanismul civic, cu un puternic accent, pe obligatiile cetatenesti, a inceput sa cedeze in fata curentului liberal, axat pe latura drepturilor de care ar trebui sa beneficieze cetatenii, impreuna cu aspectele dreptatii si echitatii sociale. Aceste argumente au fost articulate in seria miscarilor de emancipare sociala si civila din intreaga lume, incepand cu Anglia secolului al XVII-lea, continuand cu coloniile din America de Nord si culminand cu Marea Revolutie Franceza, mai exact cu Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului.

Diviziunea intre cele doua aspecte fundamentale ale cetateniei - drep­turile si obligatiile - a caracterizat si continua sa caracterizeze dezbaterile politice si academice privind esenta conceptului, teoreticienii de dreapta punand de regula accentul pe obligatii, iar cei de stanga pe drepturi.

Un capitol important si relativ recent al istoriei conceptului de cetatenie a fost scris de T.H. Marshall, care, in anul 1949, a tinut o serie de prelegeri la Cambridge, iar un an mai tarziu a publicat lucrarea intitulata Citizenship and Social Class. Cartea a intrat in atentia specialistilor incepand cu anii '70, si de atunci, desi frecvent criticata, domina cu autoritate literatura de specialitate.

În interpretarea lui Marshall, cetatenia inseamna inainte de toate aparte­nenta cu drepturi depline la o comunitate, in care membrii au un cuvant important de spus privind termenii asocierii lor in vederea constituirii comunitatii respective. Din tipuri diferite de comunitati rezulta variante diferite ale cetateniei, dar, de regula, structura lor este identica si cuprinde trei straturi (categorii de drepturi): cetatenia civila (asigurata de un sistem juridic echitabil care garanteaza libertatea persoanei si egalitatea in fata legii); cetatenia politica (dreptul de participare la procesul politic de luare a deciziilor); cetatenia sociala (dreptul la un standard de via­ta echitabil, asigurat prin accesul liber la servicii sociale si educationale) [5 Barz?a, C?zar., op.cit., p. 22.].

Explicatiile oferite de Marshall referitor la natura cetateniei au fost tinta unor critici din mai multe directii. Autorului i s-a reprosat in primul rand faptul ca sugereaza o egalitate calitativa intre cele trei categorii de drepturi, or drepturile civile si politice sunt diferite in esenta de cele sociale, acestea din urma fiind legate de modalitatile de redistribuire a impozitelor in societate. Altii au fost de parere ca metoda folosita de Marshall este „evolutionista” si ca s-a inspirat intr-o masura exagerata din exemplul britanic, ceea ce restrange aplicabilitatea rezultatelor sale in contextul altor societati. Cele mai importante consecinte le are insa faptul ca el nu a reusit sa prevada procesele de diversificare si pluralizare ale societatii britanice, care au urmat: datorita imigratiei postcoloniale si reaparitiei identitatilor regionale, societatea britanica si-a pierdut omogenitatea culturala pe care Marshall o considera evidenta, iar in conditiile actuale problema cetateniei necesita abordari mai complexe si mai diferentiate decat cele pe care el le-a avut in vedere.

Aceasta este deci, intr-o prezentare sumara, traiectoria istorica a concep­tului de cetatenie, la capatul careia regasim constatarea ca, in conditiile lumii contemporane, omogenitatea culturala nu mai poate constitui baza cetateniei.

Astfel, in zilele noastre se discuta din ce in ce mai mult despre cetatenia intr-o societate democratica, despre cetatenia multiculturala, si se manifesta din ce in ce mai mult ideea unei cetatenii supranationale sau chiar mondiale.

1.2. Definitia cetateniei

Pentru a putea fi exercitata, puterea de stat necesita doua elemente indispensabile: o populatie, care sa ii fixeze limitele personale (subiective) si un teritoriu, care sa ii fixeze limitele spatiale (obiective). Conceptul de populatie este analizat in cadrul dreptului constitutional prin prisma notiunii de cetatenie si a celei de drepturi si libertati fundamentale [6 Tanas?scu, ?l?na, Muraru, Ion, Dr?pt constitutional si institutii politic?, ?ditia a XI – a, volumul I, Bucur?sti, ?ditura All B?ck, 2004, p.115.].

Întrucat unul din elementele constitutive ale statului este populatia, apare justificata analiza raporturilor existente intre aceasta si stat, mai precis intre fiecare individ, ca membru component al populatiei si al statului respectiv.

Populatia unui stat se prezinta ca o entitate eteroclita sub aspectul specificului raporturilor politice si juridice pe care le are fiecare membru al ei cu statul pe teritoriul caruia traieste populatia respectiva. Din acest punct de vedere, populatia unui stat este formata din cetatenii acestuia, la care se adauga strainii si, dupa caz, apatrizii [7 Ion?scu, Cristian , Dr?pt constitutional si institutii politic?, Bucur?sti, ?ditura All B?ck, 2004, p. 367 – 368.].

Este un adevar evident ca intre stat si populatie se incheaga o multitudine de raporturi de natura diversa. Dintre acestea, ne intereseaza in special acele raporturi care definesc legatura intima, obiectiv necesara intre stat si populatia acestuia.

Legatura intima intre stat si intreaga populatie care vietuieste pe teritoriul sau – indiferent de nationalitate – sta la baza drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, dar si la baza indatoririlor fata de stat [8 Ibid?m.].

Precizam ca, in opinia noastra, cetatenia nu are doar un continut juridic, sinteza, constituita prin integrarea caracteristicilor pe care i le imprima, dupa caz, dreptul international, dreptul constitutional, dreptul administrativ sau dreptul familiei, ci si un puternic continut politic si social, dat de insusirile si caracteristicile care ii sunt atribuite de stiintele politice si sociale.

Cetatenia este un raport juridic indisolubil legat de persoana titularului ei; el apare odata cu omul si dispare in principiu, odata cu disparitia lui; este permanent in timp si nelimitat in spatiu. Chiar atunci cand se afla in afara granitelor statului, cetatenii isi mentin drepturi si obligatii fata de acesta; la randul sau statul are obligatii, dar si drepturi fata de cetatenii sai [9 Pr?da-Matasaru, Aur?l, Tratat d? dr?pt int?rnational public, Bucur?sti, ?ditura Lumina L?x, 2003, p.176-177.]. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in articolul 15, consacra dreptul la cetatenie in termenii urmatori: „Orice om are dreptul la o cetatenie. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia”.