Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Cap. 1. Consideratii generale 2
1.1. Prezentare generala a conditiilor ecologice impuse proceselor si tehnologiilor care au loc in industrie 2
1.2. Agentii economici si riscurile ecologice potentiale 14
Cap. II Rezultate si discutii 17
2.1. Normative privind protectia mediului 21
Cap. III Sistemul informational statistic integrat economie-mediu 23
3.1. Cadrul si stemului informational integrat economie - mediu 25
3.2. Instrumente pentru analiza conditiilor prezente si a evolutiei 26
3.3. Cadrul de dezvoltare al statisticilor de mediu 26
3.4. Indicatorii de mediu 29
3.5. Corectarea indicatorilor de sinteza 34
3.6. Prelucrarea contabila a cheltuielilor de protectia mediului 36
3.7. Arhitectura sistemului informational statistic de mediu integrat 38

Alte date

? {p}?

Cap. 1. Consideratii generale

1.1. Prezentare generala a conditiilor ecologice impuse proceselor si tehnologiilor care au loc in industrie

Natura si societatea umana reprezinta sisteme dinamice, ierarhizate sistemic, aflate in procese de dezvoltare, in tranzitie perpetua de la un stadiu la altul, la diferite scari de spatiu si timp. În sistemele naturale, dezvoltarea se desfasoara potrivit legilor naturii, fiind controlata de mecanisme cu retroactiune, care asigura echilibrul ecologic, iar in sistemele sociale, dezvoltarea este determinata de legile societatii, de normele asumate, de comportamentul si mentalitatea comunitatilor si de tehnologiile diverselor activitati umane, necesare perpetuarii habitatului. În ultimul deceniu, dezvoltarea sufera o tranzitie de stare, urmand a fi inteleasa si conceputa pe termen lung. Proces autoreproductibil, sustenabil, ce se autosustine in timp, acest tip nou de dezvoltare a fost denumita „dezvoltarea durabila”. Adjectivul „durabil” introduce dezideratul protectiei mediului in procesul dezvoltarii.

Pentru a se dezvolta si a-si asigura perpetuarea, societatile umane si-au creat tehnologii pentru activitatile de prelucrare a resurselor naturale, realizand prin procese de fabricatie produsele necesare unui habitat optim. Trasatura esentiala a relatiei om - natura este continua si ascendenta transformare a mediului natural, prin artificializarea acestuia. Ansamblul tehnologiilor si tehnicii materiale create de om in cadrul ecosferei terestre, necesare mentinerii activitatilor umane, reprezinta ceea ce numim „tehnosfere”. În ultimele decenii insa, oamenii au constatat ca marea majoritate a tehnologiilor sunt lineare, poluante, energofage, producatoare de deseuri, functionand cu randamente reduse si deregland permanent si progresiv circuitele bio-geo-chimice naturale. Acest efect negativ are loc deoarece, din inertie, tehnologiile s-au autonomizat, determinand instalarea unor mentalitati colective tehniciste care au fortat adaptarea societatii umane la tehnologiile existente, in loc de a adapta permanent, prin creativitate, tehnologiile la cerintele fezabile ale societatii si la mentinerea echilibrului ecologic. De aceea, este necesara o atitudine noua diferita, mai activa fata de tehnologie si industrie, care trebuie adaptate mereu noilor cerinte ale viitoarei dezvoltari durabile. Omul poate si trebuie sa inventeze noi tehnologii intr-un proces perpetuu, inlocuind pe cele vechi, lineare si poluante, cu procese performante, ciclice, care sa nu se rezume la un singur produs final, ci sa utilizeze cat mai complet materiile prime. Astfel, s-ar crea o noua tehnosfera, neagresiva fata de biosfera.

Tehnica obisnuita ar putea fi inlocuita treptat prin ecotehnica, definita prin reciclari consumuri optime mici pe unitatea de produs si reducere - pana la eliminare a reziduurilor si a ratei de poluare. Principiul fundamental al ecotehnicii consta in aplicarea modelului natural in care „nimic nu se pierde, ci totul se transforma”. Avantajele vor fi nu doar ecologice, ci si economice. Tehnologiile trebuie sa urmeze calea aratata de stiinta in general si de ecologie in mod special. Tehnosfera creata de om ar trebui sa se dezvolte in armonie si perfecta organicitate cu ecosfera terestra, insusindu-si adaptabilitatea necesara mentinerii in limite rezonabile a echilibrului ecologic destinat perpetuarii ecosistemelor naturale si antropice.

Industrializarea a determinat urbanizarea deseori fortata, ca procese contemporane interdependente si relativ agresive fata de mediu. Neactualizarea permanenta a ciclului de dezvoltare industrial-urbana cu revolutia tehnico-stiintifica a condus la insuficienta si inconsecventa utilizare constructiva a rezultatelor descoperirilor stiintei in dezvoltarea umana, care ar fi putut asimila, din start, tehnologii mai curate, adecvate mediului. Poluarea industriala se manifesta ca fenomen negativ. Externalitatile negative de mediu ale industriei si tehnologiilor trebuie in mod necesar internalizate proceselor.

Creuzet si model tipic al tehnologiilor moderne, orasul inmanuncheaza totodata si contradictiile civilizatiei industriale. Imperialismul industrial a determinat aparitia imperialismului urban. Orasul tinde sa devina polul conflictului major dintre om si mediu. În acest context, ecologia sistemelor industrial-urbane devine unul din capitolele vitale ale stiintei ecologice aplicate, cu comanda sociala asigurata si efect benefic garantat. Este si motivul abordarii, dintr-o perspectiva globala, a prezentei teme privind cerintele ecologice ale industriei si tehnologiilor, in perspectiva dezvoltarii durabile.

Natura si societatile umane reprezinta sisteme dinamice complexe, organizate in ierarhie sistemica, aflate in procese de dezvoltare si in permanenta tranzitie de la un stadiu de evolutie la altul, la scari diferite de spatiu si de timp, pe spirala evolutiei.

Concept multidimensional, dezvoltarea reprezinta derularea sau succesiunea proceselor si fenomenelor, naturale si/sau sociale, de-a lungul timpului.

În sistemele naturale, dezvoltarea se desfasoara potrivit legilor naturii, fiind controlata de mecanisme de retroactiune, cu feedback, in masura sa asigure si sa mentina echilibrul ecologic intre anumite limite de stabilitate, asigurand reproducerea si productivitatea sistemelor ecologice.

În sistemele sociale, antropizate, dezvoltarea este determinata de legile societatii, de normele impuse si asumate de comunitatile umane, organizate in asezari si de tehnologiile diverselor activitati umane, generatoare de bunuri si produse necesare perpetuarii habitatului uman.

Întrucat sistemele social-umane nu si-au gasit inca sisteme viabile de control si de retroactiune, care sa regleze permanent procesele sociale si economice, mentinand echilibrul ecologic in limite rezonabile, de siguranta si de securitate pentru dezvoltarea si progresul societatii, sistemele antropizate cunosc perioade alternative de evolutie si involutie, decaderi, renasteri, revolutii si salturi.

În trecut, dezvoltarea era conceputa cu puternica tenta cantitativa, in sensul de crestere, goana dupa marire, goana dupa profit, dupa eficienta doar economica, nu si sociala sau ecologica, desi latura calitativa nu a lipsit in totalitate.

Dezvoltarea sociala presupune totodata si un management performant si o gestiune responsabila a resurselor materiale, energetice, economice si umane. Multe din aceste resurse in special materiale, inclusiv energetice sunt epuizabile si nereproductibile. Criza petrolului, provocata de lumea araba in anii ’70 (1973) a reprezentat de fapt inceputul crizei resurselor energetice clasice de hidrocarburi.

În ultimul deceniu, dezvoltarea sufera o tranzitie de stare, urmand a nu mai fi confundata cu cresterea, ci fiind inteleasa pe termen lung, nu de azi pe maine.

Procesul autoreproductibil, sustenabil, care se automentine in timp, de-a lungul generatiilor, acest nou tip de dezvoltare a capatat denumirea de dezvoltare durabila. Adjectivul durabil introduce dezideratul protectiei mediului in procesul dezvoltarii.

Dezvoltarea care indeplinind cerintele generatiei actuale, faciliteaza generatiilor viitoare indeplinirea propriilor optiuni, reprezinta dezvoltarea durabila.

Conceptul dezvoltarii durabile a fost lansat in anul 1987, la Conferinta mondiala ONU privind viitorul nostru comun, prin celebrul Raport Bruntland (Stockholm), fiind adoptat in zona Comisiei Economice pentru Europa, la Bergen, in 1991, iar pe plan mondial, la Conferinta Natiunilor Unite, pentru Mediu si Dezvoltare, din anul 1992, de la Rio de Janeiro - Brazilia, prin celebra Agenda XXI, a dezvoltarii durabile.

Pentru a se dezvolta si a-si asigura perpetuarea, societatile umane si-au creat tehnologii pentru desfasurarea tuturor activitatilor de prelucrare a resurselor, realizand in procese de fabricatie, mai mult sau mai putin complexe, produsele si serviciile necesare habitatului uman.

În cadrul acestor procese, trasatura esentiala a evolutiei relatiei omului cu natura, sau a societatii cu biosfera, este continua si progresiva transformare a mediului natural, prin artificializarea acestora.

Ansamblul tehnologiilor si tehnicii materiale create de om in ecosfera terestra, necesare activitatii umane, reprezinta ceea ce numit tehnosfera.

Tehnosfera este integrata, de regula agresiv, in cadrul ecosferei terestre, afectand in general negativ biosfera, dar si teritoriul si echilibrul ecosistemelor terestre. Relatiile tehnosferei cu societatea au o natura mai complexa si mai dinamica.

TEHNOSFERA SI SOCIETATEA

În ultimele decenii, oamenii au constatat ca marea majoritate a tehnologiilor utilizate de ei sunt lineare, poluante, energofage, producatoare de deseuri si poluare, functionand cu randamente reduse si deregland permanent si progresiv circuitele bio-geo-chimice naturale.

Acest efect negativ are loc deoarece, din inertie, tehnologiile s-au automatizat, determinand instalarea unei mentalitati colective tehniciste, care forteaza adaptarea societatii umane la tehnologiile existente, in loc de a adapta permanent, prin creativitate, tehnologiile la cerintele fezabile ale societatii si la necesitatea mentinerii echilibrului ecologic. De aceea, este necesara o noua atitudine, radical diferita, mai activa, fata de tehnologie si industriile de prelucrare, care trebuie mereu adaptate noilor cerinte ale viitoarei dezvoltari durabile a societatii.

Antropocentrismul vechi sau in variante mai moderne, a impamantenit mentalitati retrograde, instaurand credinta falsa ca omul este si trebuie sa ramana stapanul naturii. Aceasta conceptie retrograda, depasita, poate si trebuie rapid inlocuita cu adevarul ca omul este, sau trebuie sa devina partenerul intelept al naturii, din care si face parte.

Omul poate si trebuie sa inventeze noi tehnologii, intr-un proces perpetuu, inlocuind pe cele vechi, lineare, poluante cu procese ciclice, performante, curate, care sa nu se rezume la un singur produs final, utilizand cat mai complet materiile prime. Astfel s-ar crea o noua tehnosfera, mai putin agresiva fata de biosfera.

Tehnica obisnuita ar putea fi inlocuita prin ecotehnica, definita prin reciclari, consumuri optime mici pe unitatea de produs si cu reducerea, pana la eliminare, a reziduurilor si a ratei de poluare. Principiul fundamental al ecotehnicii consta in aplicarea modelului natural in care „nimic nu se pierde, ci totul se transforma”. De fapt este vorba de tehnologii, vazute ca procese si sisteme intregi, tehnica propriu-zisa fiind doar masinile, utilajele si instalatiile. Deci, presiunea exercitata de activitatile umane si de tehnosfera asupra mediului natural, s-ar putea elimina printr-o singura masura, de inchidere a circuitelor artificiale de substanta si energie.

Avantajele nu ar fi doar ecologice, ci si economice. Ideea a fost lansata inca din anul 1976, de catre acad. N. N. Constantinescu, fiind dezvoltata creator, dupa 1980, de alti autori.

Tehnologiile trebuie sa urmeze calea aratata de stiinta in general si de ecologie, in mod special, aceasta constituind stiinta optimizarii interrelatiilor viu-neviu, dintre populatii si mediul lor de viata. În esenta, nu tehnologiile trebuie urmate, ci obiectivele socio-economice necesare unei dezvoltari durabile.

Tehnosfera creata de om ar trebuie sa dezvolte in armonie si in perfecta organicitate cu ecosfera terestra, insusindu-si adaptabilitatea necesara mentinerii in limite rezonabile a echilibrului ecologic necesar perpetuarii si productivitatii ecosistemelor naturale si antropizate.

Noua conceptie ecocentrismul, considera natura un mozaic de sisteme dinamice complexe, in tranzitie de stare, la diferite scari de spatiu si de timp, oamenii fiind componentii acestei ordini naturale (Botkin D., 1994).

Poluarea industriala se manifesta ca un fenomen negativ asupra factorilor de mediu si sanatatii oamenilor, plantelor si animalelor, datorita in primul rand tehnologiilor utilizate de om. Externalitatile negative de mediu ale industriei si tehnologiilor trebuie internalizate proceselor de fabricatie si de prelucrare.

În general si din principiu activitatile umane ar trebui sa nu prezinte efecte si impacte negative asupra mediului natural si creat de om. Externalitatile de mediu ale tehnologiilor activitatilor umane ar trebui sa fie doar pozitive, omul si comunitatile umane constituind parte a naturii, pe care nu trebuie sa o degradezi.

INDUSTRIALIZARE, URBANIZARE, POLUARE