Pagina documente » Drept » Contenciosul recursului in anulare. Recursul reclamantilor obisnuiti in cadrul tratatului C.E.C.A

Despre lucrare

lucrare-licenta-contenciosul-recursului-in-anulare.-recursul-reclamantilor-obisnuiti-in-cadrul-tratatului-c.e.c.a
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-contenciosul-recursului-in-anulare.-recursul-reclamantilor-obisnuiti-in-cadrul-tratatului-c.e.c.a


Cuprins

CUPRINS
Capitolul I. Consideratii introductive2
Sectiunea I. Scurt istoric......2
Capitolul II. Contenciosul recursului in anulare...6
Sectiunea I. Mecanismul general............6
Subsectiunea I. Actele susceptibile de recurs...6
1.1.Autorul actului atacabil.... ............6
1.2.Natura actului atacat....8
Subsectiunea II.Cazurile de anulare9
2.1.Incompetenta.............9
2.2.incalcarea formelor substantiale.....10
2.3.incalcarea tratatului sau a oricarei reguli de drept privitoare la aplicarea sa
2.4.Deturnarea de putere ...11
Subsectiunea III. intinderea puterii de control a judecatorului12
Subsectiunea IV. Decizia de anulare12
4.1. Continutul deciziei.......12
4.2.Efectele anularii...........13
4.3.Autoritatea lucrului judecat.............14
Sectinea II.Titularii recursului in anulare.....14
Subsectiunea I. Recursul operatorilor constitutionali............14
Subsectiunea II. Recursul reclamantilor obisnuiti in cadrul tratatului C.E.C.A.
2.1.Reclamantii obisnuiti in sensul tratatului C.E.C.A..15
2.2.Recursul impotriva deciziilor si recomandarilor individuale.....16
2.3.Recursul impotriva deciziilor si recomandarilor generale........16
Subsectiunea III. Recursul reclamantilor obisnuiti in tratatele de la Roma ..16
3.1.Interesul de a actiona ......17
3.2.Actele susceptibile de recurs.............17
3.3. Legatura intre reclamant si actul atacat18
Capitolul III. Recursul in carenta..........21
Sectiunea I.Reglementarea in cadrul tratatului C.E.C.A....21
Subsectiunea II. Reglementerea in tratatele de la Roma....22
Capitolul IV. Exceptia de ilegalitate......25
Capitolul V. Recursul in responsabilitate extracontractuala.........27
Sectiunea I. Regimul general......28
Subsectiunea I. Admisibilitatea recursului...........28
A. Partile
B. Termenul de recurs
C. Actiunea in constatarea responsabilitatii
Subsectiunea II. Faptul prejudiciabil 30
A. Greseala (vinovatia)
B. Responsabilitatea fara greseala ( obiectiva )
Subsectiunea III. Prejudiciul reparabil32
Sectiunea II.Responsabilitatea pentru faptele privind activitatea juridica......... ...33
Subsectiunea I. Ilegalitate si iresponsabilitate.......34
A. Recursul de legalitate si recursul in indemnitate
1. Autonomia recursului in indemnitate
2.Motive de inadmisibilitate rezultand din existenta unui recurs paralel
B. Ilegalitate si greseala
Subsectiunea II. Prejudiciile cauzate de activitatea normativa a Comunitatilor..36
A. Functia normativa si raspunderea
B. Conditiile raspunderii pentru regulamente
1. incalcarea unei reguli superioare de drept, care protejeaza particularii
2. O greseala inexcuzabila
3. Un prejudiciu anormal si special
4.Concluzie
Sectiunea III.Limitele raspunderii Comunitatilor......41
Subsectiunea I. Raspunderea Comunitatii si raspunderea agentilor sai...41
Subsectiunea II. Responsabilitatea Comunitatii si responsabilitatea statelor membre.42
A.Executarea gresita de catre organismele nationale a actelor comunitare valabile
B.Executarea in mod valabil de catre organele nationale a actelor comunitare nevalabile
C.Concursul greselilor natonale si comunitare
Capitolul VI. Recursul in responsabilitate contractuala.......47
Capitolul VII. Recursul impotriva sanctiunilor..48
Sectiunea I. Consacrare lagislativa.............48
Sectiunea II. Sanctiunile vizate de articolul 229 T.C.E.....48
Sectiunea III. Conditiile pentru a exercita recursul contra sanctiunilor.49
Sectiunea IV. Curtea statueaza cu o competenta de plina jurisdictie....49
Capitolul VIII. Recursul functionarilor comunitari............50
Sectiunea I.Reglementare...50
Sectiunea II.Reclamantul din cadrul acestui recurs....50
Sectiunea III.Actele A.I.P.N. susceptibile de recurs...52
Sectiunea IV.Procedura recursului functionarilor......52
Subsectiunea I.Recursul administrativ prealabil..............53
Subsectiunea II.Faza contencioasa ..............53
Concluzii..54
Lista de abrevieri........55
Lista bibliografica...56
1
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitolul I. Consideratii introductive

Sectiunea I. Scurt istoric

Istoria primei jumatati a secolului xx, marcata puternic de cele doua razboaie mondiale,soldate cu enorme pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale, i-a determinat pe europeni sa mediteze la necesitatea unei unitati economice si politice,care ar fi avut ca principal beneficiu mentinerea pacii.

Astfel, in 1948 a fost infiintata Organizatia de cooperare economica europeana in scopul administrarii Ajutorului Marshall din America (care a devenit mai tarziu Organizatia de cooperare economica si dezvoltare, OCED),iar din anul 1949 a luat nastere Consiliul Europei. Înca din 1948 fusese realizata Uniunea vamala dintre tarile Beneluxului .Aceste masuri vizau refacerea economica a Europei afectata de cel de-al doilea razboi mondial si apropierea pe plan politic a tarilor europene .

În ceea ce priveste nasterea comunitatilor europene ,un rol important ii este atribuit lui Jean Monnet ,care a desfasurat primele demersuri in scopul realizarii integrarii europene. Acesta ,indeplinind functia de sef al Organizatiei nationale a planificarii din Franta ,a propus ministrului de externe francez un plan care viza administrarea in comun a productiei de carbune si otel din Franta si Germania de catre un organ supranational .În acest fel ar fi existat premisele necesare pentru mentinerea pacii intre cele doua state .Ideea lui Jean Monnet a fost bine primita de ministrul Schumann, care a anuntat la 9 mai 1950 planul pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (C.E.C.A.).De atunci, ziua de 9 mai a devenit ZIUA EUROPEAN?, fiind sarbatorita in fiecare an ,inclusiv de Romania, incepand cu 1995.

“Planul Schumann”, menit sa evite o noua conflagratie mondiala, punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international, prin intermediul unui tratat inviolabil, a constituit primul pas pe calea construirii Europei de astazi.

Italia si tarile Beneluxului au sprijinit aceasta initiativa, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat “Tratul de la Paris”, intre Belgia, Franta, Germania, Italia ,Tarile de Jos si Luxemburg. C.E.C.A. si Adunarea sa parlamentara au fost infiintate la 10 august 1952 intrand in vigoare “Tratatul de la Paris”, iar Jean Monnet a devenit primul Presedinte al Înaltei Autoritati a Carbunelui si Otelului.Cele sase tari “din prima linie”a constructiei comunitare au aprobat,la 26 mai 1956, raportul politicianului belgian Paul Henry Spaak, pe tema unei uniuni economice generale si a unei uniuni in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare.Acest fapt a condus la semnarea “Tratatelor de la Roma” pe data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari.”Tratatele de la Roma” au pus bazele Comunitatii economice eeuropene(C.E.E.) si ale Comunitatii europene a energiei atomice(C.E.E.A. sau Euroatom).În acest fel au luat fiinta cele trei Comunitati europene.

Tratatele europene si-au propus ca obiective: promovarea dezvoltarii economice si ridicarea nivelului de trai al resortisantilor tarilor semnatare, urmarind evitarea razboiului si consolidarea pacii si libertatii. Scopul declarat al tratatelor europene a fost si acela de a crea o”legatura mai stransa intre popoarele Europei”.

Aceste tratate au dotat Comunitatile europene cu o structura institutionala originala, care nu existase anterior in dreptul international. Fiecare dintre Comunitati dispunea de o autoritate supranationala (numita fie Înalta autoritate in cazul C.E.C.A.,fie Comisie in cazul celorlalte Comunitati), de o Adunare Comuna (care reprezenta interesele popoarelor statelor membre), de un Consiliu de Ministri (constituit ca organism interguvernamental de aparare a intereselor tarilor membre) si o Curte de Justitie (organism jurisdictional care sa asigure respectarea normelor juridice ale comunitatii insesi). Adunarea si Curtea de Justitie erau institutii comune ale celor 3 Comunitati. Procesul unificarii institutiilor a inceput in 1958 si s-a finalizat in 1965.

Dupa intrarea in vigoare a tratatelor europene, constructia comunitara s-a dezvoltat in doua directii principale: perfectionarea institutiilor comunitare si extinderea Comunitatilor, prin cooptarea de noi membri.

Perfectionarea institutiilor comunitare s-a realizat prin intermediul textelor de drept pozitiv adoptate ulterior. Astfel unificarea institutiilor celor trei Comunitati a avut loc prin tratatul de la Bruxelles, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie1967, numit si „Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene”(toate cele trei Comunitati au aceleasi institutii: Consiliu, Comisie, Parlament si Curte de Justitie, iar dupa adoptarea tratatuluide la Maastricht au si o Curte de Conturi unica). În anul 1976 s-a edictat actul privind alegerea Parlamentului european prin vot universal, direct si secret. O serie de modificari financiare si bugetare au fost aprobate intre anii 1970 si 1975.

„Actul unic european” semnat la 28 februarie 1986 la Strasbourg (intrat in vigoare la 1 iulie 1987) a adus modificari importante in plan comunitar.Prin acest act au fost revizuite unele dispozitii ale tratatelor care au instituit Comunitatile. Se infiinteaza Consiliul european format din sefi de stat si de guvern din statele membre, pentru a asigura o colaborare politica mai stransa intre membrii Comunitatilor. Înca de la sfarsitul anului 1970, aceasta cooperare politica s-a realizat in cadrul unor intalniri ale sefilor de stat si de guvern, dar aceste intalniri aveau un caracter ad-hoc, nefiind institutionalizate.Consiliul european are rolul de a da impulsurile necesare dezvoltarii europene fiind, un organ pur politic.

Tratatul cupride si un text prin care se instituie un sistem de cooperare europeana in materie de politica externa. Totodata, prin „Actul unic european” anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu catre Comisie si s-au precizat situatiile in care hotararile pot fi adoptate cu majoritate calificata in locul unanimitatii cerute pana atunci. În 1989, cu ocazia Consiliului european de la Strasbourg s-a decis crearea uniunii economice si monetare si elaborarea unui nou tratat, care a fost cel de la Maastricht din 1992. Acesta din urma, semnat la 7 februarie 1992, a institut Uniunea europeana, in care Comunitatile nu mai constituie decat partea centrala, celelalte doua parti referindu-se la instituirea unei cooperari in domeniul politicii externe si al afacerilor interne si de justitie. Tratatul creaza Piata Unica si inlatura barierele referitoare la libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a capitalurilor si a serviciilor.

Tratatele de la Amsterdam (1997) si de la Nisa (2000) au urmarit adancirea integrarii comunitare in plan atat economic cat si politic. Totodata tratatul dela Amsterdam a restructurat dispozitiile tratatelor anterioare.

Perfectionarea Comunitatilor nu se poate spune ca nu a preintampinat unele dificultati care au dus la existenta unor crize dintre care cea mai importanta a fost practicarea de catre Franta in 1965 a politicii ”scaunului gol”. Criza a fost declansata de discutiile cu privire la politica preturilor agricole, Franta considerand ca in acest domeniu Comisia de la Bruxelles isi depasea atributiile. În realitatee Franta nu era de acord cu trecerea de la votul unanim in Consiliu, la sfarsitul perioadei de tranzitie, la votul majoritar. Franta a absentat de la sedintele Consiliului pana la adoptarea compromisului de la Luxembourg prin care s-a stabilit ca deciziile importante urmau sa fie luate tot cu vot unanim.

Comunitatile europene au gasit solutii pentru toate problemele care s-au ridicat de-a lungul evolutiei lor, chiar daca unele au fost destul de dificile, in special la momentul aderarii unor noi membri.

Evolutia Comunitatilor se leaga si de extinderea lor , mai intai spre nord o data cu aderarea Marii Britanii si a Danemarcei in 1973 si ulterior spre sud, cand au aderat Grecia(1981), Spania si Portugalia (1986). În 1994 s-au semnat actele de aderare la Uniune de catre Austria, Finlanda si Suedia.

Uniunea europeana se extinde in urma ultimelor negocieri spre sud si est, la data de 2 octombrie 2002 Comisia recomandand incheierea negocierilor cu Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Latvia, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia. Romania si Bulgaria, care se afla de asemenea in negocieri cu Uniunea europeana, si-au propus ca data probabila de aderare anul 2007.

Sectiunea II. Delimitari conceptuale

Pentru a putea analiza controlul pe care Curtea de Justitie il exercita asupra actelor institutiilor comunitare trebuie sa se specifice in prealabil care sunt atributiile si rolul Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si ale Tribunalului de Prima Instanta, precum si care sunt actele care fac obiectul acestui control.

Subsectiunea I. Jurisdictiile comunitare

Curtea de justitie a Comunitatilor Europene(C.J.C.E.), cu sediul la Luxemburg, este organul jurisdictional comun al celor trei comunitati de la data de 7 octombrie 1958, in aplicarea conventiei de la 25 martie 1957, relativa la institutiile comunitare.

Curtea este, in virtutea articolului 7 C.E., una dintre institutiile care asigura „realizarea sarcinilor incredintate Comunitatilor”. Articolul 220 C.E. prevede : „Curtea de Justitie asigura respectarea dreptului prin interpretarea si aplicarea prezentului tratat”, dar articolul 7 precizeaza ca ea nu poate sa actioneze decat in „limitele atributiilor care ii sunt conferite prin prezentul tratat”.Curtea nu are deci o competenta generala; ea nu poate statua decat in masura in care tratatul ii atribuie in mod expres competenta.

În indeplinirea misiunii sale, Curtea de Justitie are, mai ales, o competenta contenciosa.

Controlul legalitatii actelor comunitare, principala competenta atribuita Curtii, se realizeaza, in special, pe calea recursului in anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului in carenta.

Curtea este abilitata sa interpreteze unitar tratatele si actele pe calea recursului in interpretare, solutionand problemele ridicate, in acest sens, in fata instantelor nationale. Institutia comunitara controleaza legalitatea actiunilor sau omisiunilor statelor membre in raport cu dispozitiile tratatelor, transand litigiile intre aceste state, ivite in legatura cu aplicarea si cu interpretarea actelor statutare. În plus Curtea reprezinta al doilea grad de jurisdictie pentru anumite cai de drept, care se judeca in prima instanta de Tribunalul de Prima Instanta.

Al doilea organ jurisdictional al Comunitatii este Tribunalul de Prima Instanta (T.P.I.), care a fost creat printr-o decizie a Consiliului Comunitatii din 24 octombrie 1988, la cererea Curtii care dorea sa se concentreze asupra functiei sale principale de interpretare a dreptului comunitar descarcand rolul Curtii de o serie de litigii.

În redactarea sa actuala, articolul 225(1) C.E. prevede ca T.P.I. este insarcinat sa judece in prima instata anumite recursuri, dar nu are nici o competenta pentru a judeca chestiunile prejudiciale.

Decizia Consiliului din 24 octombrie 1988 atribuie competenta tribunalului sa solutioneze :

1.litigiile dintre Comunitate si agentii sai (recursul functionarilor)

2.recursurile introduse de catre intreprinderi sau asociatii de intrprinderi impotriva sanctiunilor aplicate de catre Comisie pe baza tratatului C.E.C.A.

3.recursurile formate in cadrul C.E.E. impotriva unei institutii comunitare de catre persoanele fizice sau juridice privitoare la punerea in aplicare a regulilor de concurenta aplicabile intreprinderilor.

4.recursurile in indemnizatie tinzand la repararea pagubelor cauzate de o institutie comunitara printr-un act sau o omisiune judecate in cadrul celor trei recursuri precedente.

Tribunalul este deci competeent sa judece in prima instanta recursurile intentate de persoanele fizice sau juridice.El nu poate judeca nici recursuri in constatarea nendeplinirii de catre state a obligatiilor decurgand din tratate, nici chestiuni prejudiciale.

Subsectiunea II.Actele supuse controlului Curtii de Justitie

Actele institutiilor, care pot fi contestate in fata Curtii de Justitie, sunt diferite in functie de tipul de recurs si de prevederile fiecarui tratat. În principiu, actele supuse recursului trebuie sa aiba forta obligatorie fata de destinatarii lor. Se incadreaza in aceasta categorie regulamentele, directivele si deciziile.

Regulamentele reprezinta principalul izvor al dreptului comunitar. Prin acestea se exprima, in special, puterea legislativa a Comunitatilor. Regulamentul are ca si legea o influenta generala. Este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece contine drepturi si obligatii pentru acestea.

Directiva este o forma a legislatiei cu doua trepte de aplicare. În termenii articolului 189 C.E.E.,”directiva leaga statul membru destinatar in privinta rezultatului de atins”, lasand instantelor nationale competenta in ce priveste forma si mijloacele. Directiva nu are o influenta generala, adresandu-se, de regula, numai anumitor state membre. De asmenea, ea nu este direct aplicabila.

Decizia este caracterizata de articolul 189 din tratatul C.E.E. ca”act obligatoriu in toate elementele sale pentru destinatarii desemnati”. Ea nu are o influenta generala si vizeaza indeosebi aplicarea prevederilor tratatului la situatii particulare, putand fi astfel considerat un instrument de executie administrativa a dreptului comunitar. Este obligatorie in toate elementele ei, statele avand doar posibilitatea de a alege forma juridica a punerii in aplicare in cadrul ordinii juridice nationale. Decizia nu presupune respectarea principiului unitatii in materia aplicabilitatii directe, spre deosebire de regulament care cere cu prisosinta aplicarea acestui principiu. Fiind obligatorie expres pentru destinatarii sai, decizia are evident, un efect direct cand destinatarul este un particular, modificand prin ea insasi situatia juridica a acestuia.