Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ p.3
I. PREMISE DOCTRINARE PENTRU iNTELEGEREA STRUCTURILOR SOCIALE ISLAMICE _ _ _ _ _ _ _ p.6
1.inceputul constituirii islamului
2. Doctrina Unitatii ca premisa a unicitatii islamului
3. Conceptia despre om in cadrul doctrinar si consecintele creatiei omului in plan social
II. IMPACTUL CORANULUI ASUPRA SOCIETATII ISLAMICE
1. Importanta Coranului in societatea islamica
2. Coranul ca fundament al realitatilor juridice
III. LEGEA ISLAMICA SI SOCIETATEA
1. Shariia ca baza a societatii
2. Componentele Legii in comunitatea islamica
2.1. Shahada
2.2. Salat
2.3. Sawn
2.4. Zakat
2.5. Hajj
2.6. Djihad
IV. ROLUL LEGII iN SOCIETATEA ISLAMICA
V. SOCIETATEA SI OBTINEREA DESAViRSIRII PRIN FAPTA CONSTANT ORIENTATA SPRE ALLAH
VI. PREMISELE CORANICE ALE DREPTURILOR SOCIALE
1. Dilema egalitatii
2. Legea omului si Legea lui Allah

Alte date

?{p}

?

I N T R O D U C E R E

Chiar daca Islamul este religia care are constiinta detinerii adevarului suprem cu privire la revelatie nu este scutit de ceea ce inseamna notiunea de sistem social. Astfel observam ca viata sociala islamica se dezvolta plecand de la premise profund religioase pe care le interpreteaza dintr-o perspectiva specifica doar islamismului. Pentru ca islamul doreste sa gandeasca dintr-o viziune personala mesajele monoteiste anterioare conceptual si istoric datei lui de aparitie, el se configureaza ca o aparitie al carui caracter inconfundabil il va face purtatorul unui mesaj aparte in perimetrul spiritual semit.

Cunoastem faptul ca influenta iudaica si cea crestina au jucat un rol determinant in constituirea mesajului monoteist islamic. Astfel, influentat de gadirea iudaica si de crestinism Mahomed va interpreta mesajul doctrinar al celor doua monoteisme din perspectiva propriilor sale opinii religioase.

Cunoastem faptul ca Mahomed a preluat din iudaism conceptia privitoare la divinitate si ideea potrivit careia natura divina nu se descopera fapturii umane neputincioasa sa inteleaga puterea si realitatea divina. O astfel de conceptie va face cariera in mentalitatea sociologica isalmica pentru faptul ca atunci cand se pune problema atotputerniciei lui Allah aceasta inseamna ca el este cel care conduce real destinele natiunilor si deci si pe cel al comunitatii islamice. Statul islamic este teocratic prin excelenta. O astfel de dimensiune este acceptabila plecandu-se de la premisa ca Dumnezeu este cel care guverneaza autoritar destinele omului si ale comunitatii din care face parte.

Chiar daca istoria umanitatii cunoaste societati ale caror forme de guvernare sunt mentionate ca apartinand prin excelenta divinitatii, in islam aceasta problema se schimba radical. Aceasta pentru motivul ca toata structura sociala are baze profund religioase, in functie de care structura functioneaza intregul islam. Comandamentele divine regasite in Coran si in Traditie nu fac altceva decat sa puncteze, atunci cand este necesar, ca realitatea asa cum se prezinta ea este clar la dispozitia lui Allah, stapanul suprem al creatiei. Deoarece umanul este slab constituit, Dumnezeu i-a dat acestuia reguli in functie de care sa se conduca spre realizarea destinului sau care consta in dobandirea fericirii vesnice. Astfel islamul admite ca intreaga viata nu se poate coordona fara o precizare care sa vina realmente din partea unei autoritati. Or, autoritatea suprema si de necontestat este Allah. Acesta este cel care da poruncile si singurul care are autoritatea sa conduca clar destinele comunitatii islamice (umma).

Ratiunea umana este incapabila sa se conduca fara o autoritate care sa-i reglementeze dimensiunile. Si datorita faptului ca invatatura divina se regaseste in Coran, acesta reprezinta elementul care ghideaza prin norme decisive structura sociala islamica. Omul are o posibilitate de cunoastere limitata deoarece opereaza cu termeni limitati. Doar Coranul, pentru ca a fost revelat si este considerat cuvantul lui Dumnezeu, contine adevarul prin excelenta. Acest adevar construieste regulile islamului si tot ceea ce el porunceste este luat ca venind de la Allah si, in consecinta, este obligatoriu.

Ca este norma de comportament social, de initiere in islam, categorie morala, institutie juridica etc., totul este regasit in Coran. De aici se construieste o intreaga arta a conceptualizarii. Categoriile islamice, indiferent de natura lor vor fi penetrate de religios si se vor contura si structura in consecinta. Iar totul se face cu un unic scop, fundamental in esenta: urmarirea ideii de a se da coerenta religioasa societatii arabe dispersata si eterogena din punct de vedere religios inainte de islam. Divinitatea este gandita conform islamului din doua directii deopotriva importante: cea a unicitatii si cea a unitatii divine. In fata lui Allah omul este total neputincios, caci Allah nu poate fi descoperit de fiinta umana si de aceea ramane inaccesibil acesteia. Credinciosul are profunda datorie sa fie convins in privinta adevarului monoteist si sa actioneze in cadrele ritualice in concordanta cu normele prescrise de legea islamica.

Pentru islam omul este supusul (el islam) care trebuie sa actioneze prin intermediul credintei (el ishan) in functie de care se orienteaza intreaga sa viata de la nastere pana la moarte. Cu toate ca gandirea islamica se va elabora pe parcurs (mai ales sub influenta filosofiei eline), acest adevar fundamental va ramane o coordonata constanta a tututror curentelor de gandire care vor forma imaginea uniforma a islamului. Deoarece Allah este monarhul, persoana care determina intreaga religiozitate islamica, omul nu are altceva de facut decat sa ramana supusul absolut. Deoarece islamul se considera purtatorul absolut al revelatiei divine, dorinta sa este aceea de a fi regasite in toate formularile sale expresiile monoteismului autentic, complet si desavarsit. De aici va veni o serie intreaga de consecinte de ordin social si valoric. Dintre atributele cu care il desemneaza doctrina islamica pe Allah, atributele eternitatii, omnistiintei si omnipotentei sunt cele mai importante, acordandu-li-se un statut special. Acestea sunt cele care fundamenteaza doctrina despre unitatea si unicitatea divina. Datorita acestei realitati care alcatuieste dogmele fundamentale ale islamului, se va inaugura sistemul Legii careia trebuie sa i se supuna intreaga suflare a islamului.

Social vorbind, islamul doreste sa realizeze prin structura sa o coerenta exemplara prin toate componentele care alcatuiesc sistemul sau de valori si prin ceea ce se afirma a fi revelat ca realitate in fata careia nu se poate opune nimeni.

CAPITOLUL I

PREMISE DOCTRINARE PENTRU ÎNTELEGEREA

STRUCTURILOR SOCIALE ISLAMICE

1. Începutul constituirii islamului

Deoarece islamul se considera ca purtatorul revelatiei autentice in care s-ar regasi conceptia cea mai desavarsita cu privire la Dumnezeu; el isi construieste discursul despre societate plecand de la la premisele doctrinare care formuleaza toate structurile regasite in acest perimetru spiritual. Deoarece islamul crede ca important nu este mesagerul, ci mesajul care contine adevarul [1 Schuon, Despre unitatea transcendenta a religiilor, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1994, p.126.] revelat de Dumnezeu; importanta mesajului pentru ca acesta, din perspectiva islamica, are in sine capacitatea de a sustine societatea si mersul sau spre realizari valorice.

Islamul este o religie care isi revendica originea avraamica, pastrandu-se plenar conceptia ca el, islamul, este singurul pastrator al adevaratei credinte pe care a marturisit-o Avraam. De aceea islamul isi propune sa construiasca adevaratul monoteism, eliberandu-l de elaborarile doctrinare ulterioare care nu ar mai respecta cadrele autenticului monoteism avraamic. Intelectualismul universalist si ezoteric islamic concepe islamul ca pe un produs filtrat al iudeo - crestinismului, care se situiaza in afara dualitatii. El respinge atat "dezvoltarea" iudaica cat si "transgresiunea" crestina, [2 F. Schuon, Despre unitatea transcendenta a religiilor, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1994, p.126.] sustinand ca a luat nastere prin interventia directa a Vointei divine care ar fi generat monoteismul si atitudinea lui Mahomed ce a redescoperit monoteismul avraamic. [3 Ibidem, pp. 127-128]

Cunoastem faptul ca islamul acorda o importanta aparte lui Mahomed, chiar daca il considera doar un simplu om. Stim ca informatiile biblice ale lui Mahomed erau confuze, asa ca putem afirma ca aproape tot continutul mesajului sau era unul al aproximarilor si confuziilor. Ceea ce este evident consta in faptul ca idealurile sale religioase se conturau treptat pe ideea unui singur Creator al lumii vazute si nevazute, idee care imprumuta atat dn mesajul crestin cat si din cel iudaic. Islamul admite ca momentul decisiv pentru inceputurile islamului il constituie revelatia, adica clipa in care Mahomed aflat in meditatie considera ca este beneficiarul unei revelatii speciale din partea Creatorului. Mesajul afirma un adevar pe care islamul il va considera ca fundamental pentru intreaga sa istorie:

"in numele Domnului tau care a facut pe om din sange inchegat. Citeste ! Caci Domnul tau este prea bun, El este cel care ne-a invatat sa purtam condeiul. L-a invatat pe om ceea ce n-a stiut.” [4 Coranul, Introducere, trad. Octavian Silvestru Isopescul, Cernauti, 1912 ,XCVI,21]

Momentul “revelatiei” este identic cu momentul in care, conform traditiei islamice care vorbeste despre prezenta ingerului Djbrail, i se dau primele date despre Creator si creatura. Deoarece Mahomed devine convins ca Dumnezeu este cel care ii vorbeste va sustine in fata contemporanilor ca este trimisul lui Dumnezeu indreptatit sa redea “nestiutorilor” necredinciosi religia lui Avraam ca binevestitor si convingerea ca unicul Dumnezeu este Allah.

Este cunoscut faptul ca treptat convingerile sale se directionau spre ideea unui monoteism de tip monarhic absolut, diferit de monoteismul iudaic si crestin. Idealul pe care credea ca trebuie sa-l predice avea ca principala constanta ideea ca el este transmitatorul traditiei monoteiste autentice, a carei paradigma o constituia Avraam si care avea ca rezultanta ascultarea si supunerea neconditionata.

Predica aseaza accentul pe chemarea facuta de Dumnezeu oamenilor si, mai ales, pe marinimia divina prin care se anunta convingerea ca oricarei forme de existenta efemera i se opune vesnicia Creatorului, aceasta pentru ca:

“Tot ce exista pe fata Pamantului va disparea. Dar chipul Dumnezeului tau in glorie si marire va ramane ." [5 Coranul , LV,26-27]

La inceput este afirmata in mod expres doar unicitatea lui Dumnezeu. Singura formula ce pare sa afirme acceptarea unui singur Dumnezeu fiind aceasta:" Nu puneti alti zei langa El.” [6 Coranul , LI,51] Prin afirmatia "nu exista alt Dumnezeu in afara lui Dumnezeu", scopul lui Mahomed era sa convinga pe arabi asupra necesitatii venerarii lui Allah, caci arabii “ il recunosteau pe acesta (adica pe Allah) drept creator al Cerului si al Pamantului si chezas al fertilitatii; ei il evocau in vremuri de criza si de mare pericol si jurau pe Dumnezeu in juramintele solemne. Allah era de fapt stapanul pietrei Ka’ba. Într-una din cele mai vechi sure, Mahomed cere celor din tribul lui sa-l venereze pe stapanul acestei Case, caci el le-a dat hrana, el i-a pazit de foamete, el i-a eliberat de spaima.” [7 M. Eliade, Istoria Credintelor si Ideilor Religioase, vol. III Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1990, p. 74]

Citatele coranice evoca dilema lui Mahomed, ce trebuia sa demonstreze contemporanilor valabilitatea unicitatii sale profetice. [8 Coranul ,XVII,90-93

] El isi va “demonstra” autenticitatea vocatiei profetice printr-o ascensiune celesta facuta in scopul aducerii Coranului, aidoma tuturor profetilor anteriori lui, profeti ce erau respectati in perimetrul semit. Prin acest act al lui Mahomed islamul se va justifica in elaborarea sistemului sau doctrinar si se va considera ca proprietarul ultim si absolut al invataturii cu privire la Dumnezeu.

Deoarece se considera autorizat prin “revelatia” primita de Mahomed de la Allah, islamul justifica in atitudinea sa autoritara fata de religiile monoteiste. Potrivit afirmatiei fundamentale din profesiunea de credinta (shahadah) este enuntat un adevar:

”la illah illa Allah” - nu exista alta divinitate decat Dumnezeu (Allah).

Coranul ca fundamentala optiune la care adera orice islamic credincios contine enunturi care au ca singur obiectiv dorinta sa se accentuieze faptul ca unicul Dumnezeu este Allah. Un verset mereu folosit formuleaza astfel aceasta optiune:

“El este Dumnezeu afara de care nu este Dumnezeu; El cunoaste pe cele ascunse si pe cele nedescoperite; El este cel milostiv si indurat. El este Dumnezeu, afara de care nu este Dumnezeu, regele sfant, facatorul de pace, credinciosul, aparatorul, puternicul, marele, preinaltul... El este Dumnezeu facatorul, alcatuitorul, plasmuitorul; ale lui sunt numirile cele mai frumoase. Pe El il lauda ceea ce este in ceruri si pe pamant, si el este cel puternic, intelept .” [9 Coranul , LIX,22-24.]

care reveleaza ca in relatia Dumnezeu-om, relativul este reprezentat de om iar absolutul este reprezentat de Dumnezeu. Aceasta este motivul care permite islamului conceptia despre intrupare; Islamul sustine astfel ca nici o religie nu poate realiza transcendenta lui Dumnezeu care este absolut si infinit pentru atribute ca inteligenta ori vointa sunt calitati, atribute pe care Dumnezeu le incredinteaza oamenilor si care in mod obligatoriu se intorc la El. [10 Nadia Anghelescu, Introducere in islam, Edit. Enciclop., Bucuresti, 1993, p.17.]0 Absoluta transcendenta a lui Dumnezeu face imposibila orice legatura sau relatie intre Creator si creatura, caci se subliniaza atat unicitatea lui Dumnezeu cat si unitatea transcendentei Sale, care face inimaginabila legatura dintre El si orice forma a creatiei.

Islamul crede ca reitereaza original conceptia crestina si iudaica cu privire la Dumnezeu, punctul sau de plecare fiind acela ca mantuirea poate fi obtinuta de”oricine admite ca transcendentul Absolut e singurul absolut si transcendent si care isi asuma totodata consecintele volitive ale acestei pozitii.” [11 F. Schuon, Sa intelegem islamul, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1994, p.10.

]1

Considerandu-se antagonist iudeo-crestinismului, islamul are impresia ca recapituleaza armonizator, intr-o sinteza originala, termenii antagonismului iudeo-crestin, prin aceea ca ar depasi ambele structuri revelationale prin solutia de revenire la monoteismul avraamic. De aceea ganditorii islamului il gandesc ca pe reactia avraamica impotriva anexarii monoteismului de cate crestinism si iudaism. Ideea este ca ambele religii monoteiste ar fi gandit pe Dumnezeu in mod propriu, reducandu-L la conceptualizari care rastalmaceau divinul impenetrabil. Islamul considera ca vine si ordoneaza adevarata revelatie printr-o “purificare” a monoteismelor traditionale.

Creatia nu poate fi realitatea prin care, prin analogie, poate fi inteles Dumnezeu, deoarece in afara credintei orice mod de intelegere a lui Dumnezeu isi are interdictii clare. De aceea islamul are convingerea ca revelatia nu este un monopol al religiilor biblice. Islamul subliniaza originalitatea absoluta a lui Dumnezeu manifestat nu doar in raport cu lumea creata, ci in contact cu omul devenit partenerul de receptare a mesajelor sale.

Deoarece una dintre disensiunile crestino-islamice o constituie doctrina cu privire la evenimentele privind Întruparea, Moartea si Învierea Mantuitorului, Mahomed, afirma ca Logosul, Cuvantul divin, nu se intrupeaza intr-o persoana umana, motiv pentru care el nu isi asuma un atare rol, ci pe acela de profet, ultimul pe linia profetilor revelatiei.

Coranul preia rolul pe care Cuvantul il are in crestinism iar caracterul tainic al misterului crestin constituie cauza reactiei islamice impotriva crestinismului. Refuzul islamului de a admite mantuirea istorica prin Hristos este datorat ideei ca Hristos ar fi murit principial pentru toti oamenii, dupa cum principial revelatia islamului se adreseaza tuturor.

Noi stim insa ca El a murit pentru cei care beneficiaza si trebuie sa beneficieze de mijloacele harului perpetuand lucrarea lui mantuitoare.De aceea aceasta distanta pe care islamul si-o asuma an mod traditional fata de misterul hristic imbraca mereu forma negatiei,afirmand posibilitatea mantuirii doar inauntrul si prin intermediul revelatiei islamice.

Doctrina islamica interzice reprezentarea in mod pozitiv a lui Dumnezeu si acesta este si motivul pentru care in predica sa Mahomed este intransigent cand se vorbeste despre imagine deoarece aceasta poate fi modul prin care ceva este asociat cu Allah. În acest fel s-ar crea confuzii privitoare la singura realitate pe care o reprezinta Unul si dependenta existentei de El. [

12 Alain Besançon, Imaginea interzisa, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 89.]2 Refuzand prezentarea divinitatii in imagini refuza sa conceapa intruparea divinitatii in umanitate. Faptul ca perspectiva islamica nu ia in seama decat Revelatia nu si modurile ei posibile, explica pentru ce Islamul nu atribuie miracolelor mistice importanta care se acorda acestora in crestinism. Traditional, islamul accepta triada el-iman (Credinta), el-islam (Supunerea, Legea) si el-ishan (Calea,Virtutea). Toate trei se leaga si se activeaza in el-ishan avand ca punct culminant realitatea care vorbeste despre “amintirea lui Dumnezeu”. Convingerea ca Dumnezeu sta la originea binelui si ca el doar ingaduie raul, arata ca omul este posesorul revelatiei adevarate. O atitudine condamnata sever de monoteismul islamic este simplul fapt de a te teme de rau si de a astepta binele de la altcineva in afara de Dumnezeu inseamna sa crezi ca exista si alte surse in afara de El. [13 Philipe Gaudin, Marile Religii, Bucuresti ,1966,pp.160-161.]3

2. Doctrina Unicitatii ca premisa a unicitatii islamului

Dorinta islamului este aceea de a impune certitudinea si credinta ca o prezenta unitara si evidenta, fara a renunta insa la mister. Ea se intemeiaza pe doua certitudini axiomatice: prima se refera la Principiu care e totodata Fiinta si Supra-Fiinta, iar a doua la manifestarea formala. Prima vorbeste despre Dumnezeu iar cealalta despre Creatie, ambele certitudini. Prima din cele doua certitudini desemneaza faptul ca "Dumnezeu singur este", iar a doua ca"toate lucrurile depind de El." Cu alte cuvinte,nu poate exista o evidenta absoluta in afara Absolutului, deoarece orice manifestare, adica orice manifestare relativa, e legata de Absolut". [14 F.Schuon , Sa intelegem...,pp.13-14.]4

Islamismul este in acord cu ideea ca omul nu este cu adevarat insarcinat cu cautarea Adevarului si Binelui. El trebuie doar sa se deschida pasiv spre adevar si spre bine, fie pe calea filosofica si rationala a intalnirii cu intelectul activ unic, fie pe calea religioasa a supunerii fata de revelatia transmisa prin Coranul .

Pentru islam unicitatea divina, adica doctrina tawhid, este cea mai importanta, deoarece prin intermediul ei se poate pastra ideea despre Dumnezeu asa cum este el, atotputernic si infinit. Chiar daca traditional islamul isi formuleaza conceptia despre unicitate facand apel la datele filosofiei islamice elenizante, formularea tawhidului este acceptata asa cum a fost ea efirmata si promulgata de Mahomed in Coranul. Generic vorbind, Dumnezeu este unic, Creator, Omniprezent si Atotputernic. De aceea islamul crede ca afimand aceste atribute despre Dumnezeu il concepe in tiparele cele mai corecte. Dintru inceput scopul este acesta chiar daca gasim initial in predica islamica referiri privitoare la anumite zeitati, adorate in perimetrul religiozitatii arabe preislamice. [15 M. Eliade, Istoria Credintelor si Ideilor Religioase, vol.III, Edit.Stiintifica, Bucuresti, 1990, p.71.

]5 Pozitia afimarii a altceva decat prezenta lui Dumnezeu ca unic in creatie era considerata de la inceput ca o adevarata impietate si in opozitie cu ideea despre monoteismul atat de rigid islamic. Astfel gandirea islamica de la inceput si cea care i-a urmat va marturisi doar ca ”nu exista Dumnezeu in afara de Dumnezeu si ca Mahomed este trimisul sau”. Enuntul unicitatii se face astfel prin afirmarea primei informatii: "Nu este divinitate (Realitate) in afara singurei Divinitati (Absolutul)" urmata de a doua care spune ca “Mahomed (cel Slavit) este Trimisul lui Allah". Aceste afirmatii marturisesc certitudinea a doua niveluri de realitate: Dumnezeu si lumea. Dumnezeu devine autorul tuturor realitatilor, cel care aduce autenticului credincios libertate si maretie.

Negarea unicitatii lui Dumnezeu constituie un act de impietate absoluta si este un pacat de neiertat. Pacatul se constituie in incalcarea adevarului si a logicii care impune marturisirea existentei lui Dumnezeu si a unicitatii Sale, fiind, in acelasi timp, si o lipsa de pietate si de discernamant. A accepta asocieri si intermedieri pe langa Dumnezeu inseamna a nega explicit faptul ca Dumnezeu este unic. De aceea fiintele trebuie sa fie intelepte si capabile sa inteleaga invatatura divina, prin a refuza orice asociere care afecteaza unicitatea lui Dumnezeu. Este motivul pentru care Coranul afirma: