Pagina documente » Stiinte politice » Delegarea legislativa in lumina constitutiei

Despre lucrare

lucrare-licenta-delegarea-legislativa-in-lumina-constitutiei
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-delegarea-legislativa-in-lumina-constitutiei


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I
EVOLUTIA ISTORICA A DELEGARII LEGISLATIVE.....
CAPITOLUL II
DELEGAREA LEGISLATIVA iN LUMINA
CONSTITUTIEI DIN 1991
Sectiunea 1.
Notiunea si formele delegarii legislative.
CAPITOLUL III
DELEGAREA LEGISLATIVA CATRE GUVERN.......
Sectiunea 1.
Ordonantele date in baza unei legi de abilitare.........
Sectiunea 2.
Ordonantele de urgenta.........
CAPITOLUL IV
DELEGAREA LEGISLATIVA CATRE
PRESEDINTELE ROMiNIEI
CAPITOLUL V
CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII
ORDONANTELOR.....
CAPITOLUL VI
PROPUNERI SI CONCLUZII.
42
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I

EVOLUTIA ISTORIC? A DELEG?RII LEGISLATIVE

Ideea unor multiple puteri in stat, a unor tipuri distincte de activit?ti si a necesit?tii corel?rii raporturilor dintre ele este intalnit? inc? din antichitate. În lucrarea „Politica”, Aristotel amintea de trei „p?rti” in stat, care, odat? bine organizate, statul intreg este bine organizat:

? Adunarea general?, care delibera afacerile publice;

? Corpul magistratilor, c?ruia ii apartinea comandamentul;

? Corpul judec?toresc, care avea ca misiune realizarea justitiei. [1 Aristotel, Politica, traducere de St. Bezdechi, Bucuresti, 1924, p. 241.]

Ideea este reluat? si argumentat? de ideologii burgheziei in conditiile luptei pentru limitarea puterii monarhului, J. Loke f?cand in aceast? perioad? o deosebire clar? intre puterea legislativ? si puterea executiv?.

Fundamentarea acestui principiu ins?, apartine ganditorului francez Montesquieu care, in lucrarea „L’Esprit des lois”, publicat? in anul 1748, a argumentat necesitatea organiz?rii puterii politice, pe baza separatiei puterilor in stat, pornind de le imperativul protej?rii libert?tii persoanei, a cetateanului. [2 La Montesquieu, sensul cuvantului de “putere”, este mai de grab? cel de „competent?”, de „functie” decat cel de putere de stat, asa cum se utilizeaz? conceptul ast?zi.]

Rudimente ale aplic?rii principiului separatiei puterilor in stat in tara noastr? se intalnesc din anii 1831-1832. Astfel, potrivit Regulamentelor organice din Munernia si Moldova, puterea legiuitoare apartinea Domnului si Adun?rii obstesti, iar puterea executiv? apartinea Domnului. Apoi, potrivit Conventiei de la Paris din anul 1858, puterea legislativ? apartinea hospodarului Adun?rii elective si Comisiei centrale, puterea executiv? apartine hospodarului, iar puterea judec?toreasc? Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu sediul la Focsani. Asem?n?tor este realizat principiul separatiei puterilor in stat prin Statutul dezvolt?tor al Conventiei de la Paris, in anul 1864, potrivit c?ruia puterea legiuitoare apartinea Domnului, Adun?rii ponderatoare si Adun?rii elective, puterea executiv? apartinea Domnului, iar cea judec?toreasca Înaltei Curti.

Constitutia din 29 iunie 1866 prevedea in acest sens c? puterea legislativ?, potrivit articolului 32, se exercit? colectiv de c?tre Domn si Reprezentanta National?, puterea executiv? este incredintat? Domnului, in virtutea articolului 35, iar puterea judec?toreasc? se exercit? de curti si tribunale. [3 În anul 1881 Romania devine regat si denumirea de domn este inlocuit? cu accea de rege.] Deasemenea, Constitutia din anul 1923 organizeaz? puterile statului potrivit aceluiasi principiu. De asemenea, aceste legi fundamentale ale Romaniei nu prevedeau posibilitatea Guvernului de a emite acte cu forta legii, dar pe cale cutumiara se considera ca acest lucru este acceptabil.

Referindu-se la aceasta, Paul Negulescu preciza:

„Constitutia noastr? admite principiul separatiei puterilor in stat, dar cu colaboratiune, puterile colaboreaz? intr ele pentru a asigura bunul mers al statului, asa puterea exacutiv? are un drept de participatiune la opera de legiferare prin faptul c? se recunoaste puterii executive dreptul de intiativ? a legilor (articolul 35), dreptul de a coresponda cu Parlamentul prin mesaje, dreptul de sanctiune al legilor, dreptul de dizolvare si prorogare, puterea legislativ?, la randui ei, m?rgineste drepturile puterii executive prin votarea bugetului (articolul 114), prin controlul cheltuielilor f?cute (articolul 115), prin drepturile de interpelare, care poate duce la votarea unei motiuni de neincredere; puterea judec?toreasc? m?rgineste atributiile puterii legislative, c?ci are dreptul, conform articolului 103 din Constitutiune, s? controleze constitutionalitatea legilor, actelor f?cute de puterea executiv?. Puterea executiv?, pe de alt? parte, prin dreptul de gratiere si amnistie, poate s? atenueze consecintele unei condamn?ri excesive”.

Ar?tand c? cele trei puteri colaboreaz? intre ele, autorul sublinia in acelasi timp independenta lor:

„În sistemul separatiunei, cele trei puteri sunt si separate, c?ci au titulari separati…dar aceste puteri sunt si independente una fat? de alta. Independenta legiuitorului fat? de puterea executiv? este asigurat? prin imuninatatea parlamentar? (articolul 55 din Constitutie) si prin faptul c? membrii Parlamentului nu pot fi urm?riti pentru optiunile si voturile emise de dansii in exercitiul mandatului (articolul 54). Independenta puterii executive e asigurat? prin faptul c? puterile constitutionale ale regelui sunt ereditare (articolul 77) si c? persoana regelui este inviolabil? (articolul 87), iar independenta puterii judec?toresti este asigurat? prin inimovibilitatea judec?torilor (articolul 104).”

Din momentul form?rii statului roman [4 Practic de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor pan? in aprilie 1948 and se adopt? prima constitutie socialist?.], viata constitutional? a Romaniei s-a realizat potrivit principiului separatiei puterilor in stat. Totusi, acest principiu a fost aplicat in tara noastr? cu unele deosebiri fat? de propunerile lui Montesquieu. Astfel, principiul separatiei a fost afectat prin aceea c? domnul sau regele avea dreptul de numire a unor membrii ai Senatului, in conformitate cu Statutul Statului lui Alexandru Ioan Cuza, bugetul si contingentul armatei se hot?rau de Adunarea Electiv?, prin faptul c? in perioada cat a fost in vigoare Constitutia din anul 1938, dreptul de initiativ? legislativ? al camerelor era limitat (articolul 31), in cadrul acestui act fundamental a tronat formula „puterea legiuitoare se exercit? de lege prin Reprezentanta National?”, iar regele era declarat „cap al statului”.

De asemenea, fat? de propunerile lui Montesquieu, in tara noastr?, competenta puterii judec?toresti a fost mai larg?, detinand ca atributii controlul constitutionalit?tii legilor si controlul actelor administrative, juriul era constituit numai in materie criminal?, delicte de pres? si delicte politice, iar puterea executiv? nu avea de executat numai hot?rarile puterii legislative, ci si ale puterii judec?toresti, deoarece acestea se exercitau „in numele Domnului”.

Începand din luna iunie 1946, dar mai ales din momentul adopt?rii primei constitutii de tip socialist in anul 1948, organizarea exercit?rii puterii in stat se realizeaz? conform unei conceptii care inl?tur? ca nestiintific? teoria separatiei puterilor in stat, sustinandu-se ideea c? aceasta are drept consecint? inc?lcarea principiului unit?tii de stat. În acest caz, organizarea structurilor statale se face pornind de la ideea c? acestea trebuie s? fie subordonate ierarhic, in varful piramidei aflandu-se un singur organ, Marea Adunare National?.

Odat? cu evenimentele din 1989 se revine la principiul separatiei puterilor in stat ins?, prin organele create la aceast? dat? si pan? la adoptarea noii Consitutii, prin atributiile conferite si prin organizarea raporturilor dintre ele nu s-a pus inc? in practic? realizarea propriu-zis? a acestui principiu. Abia legea fundamentala, aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991, organizeaza conducerea politica a societatii romanesti pe baza principiului separatiei puterilor in stat, principiu care nu este prevazut expres, dar reiese din interpretarea normelor cuprinse in titlul III, intitulat „Autoritatile publice”.

Una dintre institutiile cele mai controversate in sistemul constitutional european, bazat pe principiul separatiei puterilor in stat, este institutia delegarii legislative, adica institutia prin care, fie direct Constitutia, fie Parlamentul prin lege, in baza unui text din Constitutie, acorda Executivului prerogative de a adopta acte normative cu caracter primar. Aceasta afirmatie nu are in vedere constitutiile clasice care au consacrat si consacra monarhii parlamentare, dupa modelul Constitutiei Belgiei din anul 1831, asa cum a fost Constitutia Romaniei de la 1866, Constitutii in care se mentiona expres ca puterea legislativa se exercita in comun de catre rege si Parlament [5 Articolul 3 din Constitutia Regatului Danemarca, articolul 74 din Constitutia Belgiei.], ci Constitutiile moderne. Astfel, dintre Constitutiile care consacra forme de guvernare republicane pentru institutia delegarii legislative sunt articolul 38 din Constitutia Frantei, aticolele 76-77 din Constitutia Italiei, sau articolul 201 din Constitutia Portugaliei. Dintre Constitutiile care reglementeaza monarhii parlamentare sunt articolele 82-86 din Constitutia Spaniei, si articolul 7 al Capitolului VIII din Constitutia Suediei.

Motivul pentru care delegare legislativa a luat nastere l-a constitut razboiul, pe aceasta baza nascandu-se teoria puterilor de razboi, teorie care a aparut in Statele Unite Ale Americii si in virtutea careia calitatile presedintelui de sef al armatei si al marinei i-au conferit acestuia puteri nelimitate, care pot excede competenta Congresului. Astfel, exercitarea unor atributii legislative de catre Presedintele Statelor Unite Ale Americii a continuat in timpul Primului Razboi Mondial si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand au fost aprobate numeroase legi de abilitare a executivului pentru a intreprinde masuri de urgenta. Puterile exceptionale ale presedintelui sunt extinse si la starea de pace, acesta substitindu-se Congresului, in pofida organizarii sistemului politic american pe o rigida separatie a puterilor in stat, in virtutea unei delegari legislative votate de Congres in favoarea executivului. Astfel, in anul 1936 au fost emise 1600 de acte de reglementare prezidentiale, in timpul Presedintelui F. D. Roosevelt. [6 Ioan Vida, Manual de legistica formala (Introducere in tehnica si procedura legislativa), Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 276.]

În Franta, teoria delegarii legslative a luat nastere tot in perioada Primului Razboi Mondial cand, Camerele au autorizat Guvernul sa emita decrete avand forta de lege, desi Constitutia Frantei nu reglementa o astfel de posibilitate. Actele de reglementare ale Guvernului francez au continuat si pe timp de pace, in virtutea unor ratiuni care izvorau din necesitati financiare si din politica de reconstructie. Constitutia Frantei din anul 1958 a recunoscut in mod expres delegarea legislativa, legitimand Guvernul sa reglementeze in mod primar relatii sociale rezervate domeniului legii, pentru realizarea programului de guvernare, in baza unei legi de abilitare. Constitutia franceza stipuleaza in articolul 38 faptul ca Guvernul poate sa ceara Parlamentului autorizarea de a lua, prin hotarari, masuri ce apartin domeniului legii, pentru indeplinirea programului sau. Interventiile Guvernului in materii rezervate Parlamentului sunt luate in Consiliul de Ministrii, cu avizul Consiliului de Stat. Hotararile Consiliului de Ministrii in aceste materii intra in vigoare dupa publicare si devin caduce atunci cand proiectul legii de ratificare nu este depus la Parlament inainte de expirarea termenului fixat prin legea de abilitare. [7 Ibidem, p. 277.]

În ceea ce priveste Constitutia franceza, se face o distinctie intre domeniul rezervat legii si puterea regulamentara a executivului, in celelalte domenii care nu sunt rezervate legii. Delegarea legislativa intervine ca regula in baza unei legi de reglementare pentru acele materii a caror reglementare primara, potrivit articolului 34 al Constitutiei Frantei, esta de domeniul legii.

Conform articolelor 76-77 din Constitutia Italiei, exercitarea functiei legislative a Parlamentului nu poate fi delegata Guvernului decat daca au fost stabilite principiile si criteriile calauzitoare si numai pentru o perioada limitata si pentru obiective prestabilite:

„Articolul 76:

Exercitarea functiei legislative nu poate fi delegata Guvernului decat dupa stabilirea principiilor si a criteriilor directoare ale delegarii si numai pentru un timp limitat si pentru obiective determinate.

Articolul 77:

Guvernul nu poate, fara ca aceasta putere sa ii fi fost expres delegata de Camere, sa promulge decrete cu putere de lege organica.

Atunci cand, in cazuri extraordinare de necesitate si de urgenta, Guvernul adopta, pe raspunderea sa, masuri provizorii cu putere de lege, trebuie sa le prezinte spre transformare in aceasi zi Camerelor, care, chiar daca sunt dizolvate, vor fi convocate special si se vor intruni in termen de 5 zile.

Decretele sunt abrogate, daca nu sunt transformate in lege in termen de 60 de zile de la publicarea lor. Camerele pot totusi sa reglementeze printr-o lege raporturile juridice nascute pe baza decretelor netransformate in lege.” [8 Traducere de Alexandrina Popescu, Editura All Beck.]

În exercitarea functiei legislative, Guvernul emite decrete care au forta juridica a unei legi ordinare, iar in situatii extraordinare, de necesitate sau de urgenta, poate adopta, sub propria responsabilitate, masuri provizorii cu putere de lege. În ziua adoptarii lor aceste masuri se transmit Parlamentului pentru a fi convertite in legi de catre cele doua Camere care, daca sunt dizolvate, sunt covocate in mod special in cel mult 5 zile. Daca decretele nu sunt convertite in lege, in termen de 60 de zile de la publicare, ele nu mai produc efectele juridice.

Constitutia Portugaliei, prin articolul 201 confera Guvernului o competenta legislativa proprie si o competenta legislativa delegata pe care le exercita prin intermediul decretelor-lege, care sunt supuse ratificarii Parlamentului. Delegarea legislativa are loc in baza unei legi a Adunarii Republicii, care poate autoriza Guvernul sa emita decrete-lege in materii ce tin de domeniul rezervat legii, precizand obiectul si durata delegarii legislative. În virtutea articolului 169 din Constitutia Portugaliei, autorizarea acordata Guvernului de a emite decrete-lege devine caduca in cazul in care Guvernul isi inceteaza exercitarea functiilor, din cauza expirarii legislaturii sau ca urmare a dizolvarii Adunarii Republicii.

Potrivit Constitutiei Portugaliei, Guvernul poate emite dcrete-lege in orice materie care nu este rezervata prin legea fundamentala Consiliului Revolutiei sau Adunarii Republicii, precum si pentru punerea in aplicare a principiilor generale cuprinse in legi adoptate de Parlament. Delegarea legislativa vizeaza emiterea unor decrete-lege in materii rezervate Adunarii Republicii, pe baza unei aprobari a acesteia, prin natura ei fiind considerata a fi legata de indeplinirea unor atributii guvernamentale in conditii in care interventia parlamentara nu este posibila.

În Spania, delegarea legislativa este reglementata de articolele 82-86 ale Constitutiei:

„ Articolul 82:

1. Parlamentul poate abilita Guvernul sa emita norme cu rang de lege, in materii care nu sunt incluse in articolul anterior (legile organice sunt cele referitoare la exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale si a libertatilor publice, la cele stabilite de statutele de autonomie si la sistemul electoral ca si la celelalte legi prevazute de Constitutie.

2. Delegarea legislativa trebuie acordata printr-o lege cadru, atunci cand obiectul sau este formularea textelor pe articole sau printr-o lege ordinara, cand este vorba de comasarea mai multor texte legate intr-unul singur.

3. Delegarea legislativa trebuie acordata Guvernului in mod expres pentru o materie anume si pentru o perioada determinata. Delegarea legislativa inceteaza in momentul public de catre Guvern a normei corespunzatoare. Ea nu poate fi considerata acordata in mod tacit sau pentru o perioada nedeterminata. Cu atat mai putin, subdelegarea catre alte autoritati distincte de Guvernul propriu, nu poate fi autorizata.

4. Legile cadru stabilesc cu precizie obiectul si durata delegarii legislative, ca si principiile si criteriile care trebuie respectate in exercitare acesteia.

5. Fara a prejudicia competenta proprie a tribunalelor, legile de delegare pot stabili in fiecare caz formele suplimentare de control.

Articolul 83:

Legile-cadru nu pot in nici un caz sa:

a) Autorizeze adoptarea de norme cu caracter retroactiv.

b)Autorizeze modificarea propriei legi cadru;

Articolul 84: