Pagina documente » Stiinte Economice » Dreptul muncii si contractul individual de munca

Cuprins

lucrare-licenta-dreptul-muncii-si-contractul-individual-de-munca
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dreptul-muncii-si-contractul-individual-de-munca


Extras din document

Alte date

?

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Consideratii generale privind munca

Dreptul muncii este alcatuit din ansamblul normelor juridice aplicabile relatiilor individuale si colective de munca existente intre patroni si salariati. În obiectul dreptului muncii intra raporturile juridice de munca izvorate din incheierea contractului de munca care au anumite caracteristici si anume: persoana care presteaza munca este in toate cazurile o persoana fizica; sub aspectul ambelor subiecte ale raportului juridic de munca, acesta are o natura personala (intuitu personae); prestarea muncii are un caracter succesiv, de durata, de continuitate; salariatul se afla in raport de subordonare fata de celalalt subiect in folosul caruia presteaza munca; aceasta trebuie sa fie remunerata; protectia, pe multiple planuri, a persoanei care presteaza munca; este vorba in ultima analiza, de insasi protectia omului in calitatea sa de subiect al raportului juridic de munca. [ 1 Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea, Constantin Tufan-Dreptul securitatii sociale- Ed. All Beck-Bucuresti 1998]

Pentru S.Smiles, munca este legea existentei noastre, principiul viu care face sa progreseze indivizii si natiunile, una din conditiile fericirii in care lenesul poate sa nu vada decat o pedeapsa, dar omul intelept o binecuvantare.

W.E.Channing, considera munca mai mult decat unealta ce acopera pamantul cu fertilitate si frumusete, care supune oceanul si indoaie materia in mii de forme. [ 2 Mircea Traian Biju – Mic dictionar al spiritului uman – Editura Albatros, Bucuresti 1983, pag.273-274 ]

Munca, privita si inteleasa ca o activitate creatoare de valori spirituale si materiale, este indisolubil legata de viata omului. Astfel spus, munca nu poate aparea decat acolo unde este prezent omul.

Potrivit art.3 alin.(1)-(2) din Codul Muncii “libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit. [3 Codul muncii – publicat in M.Of. al Romaniei, partea I, nr.72 din 05.02.2003, modificat prin O.U.G. nr.65/2005 publicata in M.Of. al Romaniei, partea I, nr.576 din 05.07.2005 aprobata prin Legea de aprobare nr.371/2005.]

Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.” [4 Raluca Dimitriu-Contractul individual de munca-prezent si perspective- Ed.Tribuna Economica-Bucuresti 2005, pag.12]

În literatura de specialitate, munca a fost definitivata ca o activitate umana specifica - manuala si/sau intelectuala - prin care oamenii isi utilizeaza aptitudinile fizice si intelectuale in scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuintelor lor [ 5 I. T. Stefanescu – Dreptul muncii – curs universitar, Ed. Lumina Lex - Bucuresti 2000 Pag 15]. Deci scopul major al prestarii muncii de catre om este de a satisface propriile trebuinte.

Conform prevederilor Constitutiei Organizatiei Internationale a Muncii, (munca nu este o marfa), de aici rezultand ca munca nici nu este supusa reglementarilor legale privind concurenta in ciuda posibilelor sustineri din domeniul stiintelor economice care trateaza munca in special ca factor de productie.

Nu putem califica corect munca fara sa tinem cont de unele aspecte. În primul rand forta de munca este inseparabil legata de persoana care o presteaza, prin aceasta deosebindu-se de orice alta marfa. În al doilea rand este, material vorbind, imposibil sa fie pastrata: forta de munca nepusa la lucru la un moment dat, de o anumita persoana, nu mai poate fi utilizata ulterior; practic, la o data ulterioara se va utiliza forta de munca existenta la data respectiva; forta de munca nu poate fi, deci, inmagazinata, stocata. În al treilea rand, forta de munca nu poate fi sporita cantitativ fara a afecta, in principiu, insasi substanta biologica a persoanei in cauza; ea poate sa creasca insa sub aspect calitativ, in ipostaza de capitol uman. În al patrulea rand, forta de munca este determinata numeric, ca persoane apte de munca, in principal prin legile demografice, si nu de cererea de forta de munca. În sfarsit, forta de munca este destul de greu deplasabila dintr-o zona in alta, dintr-o tara in alta. Datorita legaturilor sale cu familia, mediul de munca, limba, obiceiurile, clima etc. din zona sau tara de origine, deplasarea persoanei e dificila chiar si in conditiile actuale ale globalizarii. Toate aceste aspecte constituie tot atatea motive pentru care nu putem trata munca asemeni unei marfi.

Avand in vedere importanta si valoarea muncii in societatile moderne, puterea statala a fost si este preocupata sa adopte dispozitii legale adecvate pentru reglementarea acesteia, astfel incat ea sa capete maxima eficienta, sa fie armonizate in modul cel mai optim interesele capitalului cu cele ale fortei de munca, sa se asigure protectia necesara celor care o presteaza.

Munca este insa diversificata ca forme si modalitati. În mare, ea poate fi o munca pentru sine si o munca in folosul altei persoane.

Celui care lucreaza pentru sine (de exemplu, in gospodaria proprie) fara a recurge la serviciile altora, nu i se aplica dreptul muncii. Nici cand munca se presteaza pentru o alta persoana nu se aplica in toate cazurile dreptul muncii, ci normele altor ramuri de drept.

De pilda, meseriasul (croitorul, cosmeticiana) care lucreaza la domiciliul ori la sediul profesional pentru un client, este supus normelor dreptului civil in relatiile in care intra cu acesta.

Dimpotriva, cel care munceste in schimbul unui salariu in folosul altuia si sub autoritatea acestuia, intra sub incidenta dreptului muncii, atat el cat si patronul sau.

Trebuie precizat ca simpla dependenta economica, adica primirea periodica a unei remuneratii, ca pret al muncii, care asigura existenta persoanei respective, nu este suficienta pentru a determina aplicarea dreptului muncii, ci este necesara si dependenta juridica, adica exercitarea de catre patron a autoritatii sale asupra lucratorului.

1.2. Dreptul muncii si contractul individual de munca - element de baza al dreptului muncii. Notiuni generale. Importanta.

Munca, inteleasa ca o activitate creatoare de valori materiale sau spirituale, este indisolubil corelata cu viata omului [6 Sanda Ghimpu, Ion Traian Stefanescu, Serban Beligradeanu, Gheorghe Mohanu – Dreptul muncii-Tratat, vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978-1982, pag.7]. Munca reprezinta o necesitate sub aspect social. Însa, indiscutabil, munca are - in afara vocatiei de a crea noi valori - si un rol formativ important asupra personalitatii umane.

Gandirea economica si cea juridica - in secole de acumulari teoretice - nu au incetat sa aprecieze munca in alt fel decat ca sursa determinanta a avutiei nationale. Într-adevar, intre factorii primari de productie, munca are un rol esential.

Munca reprezinta activitatea umana specifica – manuala si/sau intelectuala – prin care oamenii isi utilizeaza aptitudinile (fizice si intelectuale) in scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuintelor lor. Numai oamenii, prin forta lor de munca, sunt in masura sa puna in lucru, sa valorifice eficient ceilalti factori de productie, respectiv resursele naturale si capitalul.

Rolul muncii in societate se apreciaza in functie de afirmarea tot mai puternica a creativitatii, a efortului intelectual, comparativ cu cel manual, ca si prin prisma reducerii timpului de munca si a substituirii muncii prin capital. Fara indoiala ca insesi cerintele dezvoltarii, progresul stiintei si tehnicii, al cunoasterii in general, sporesc rolul factorului munca in procesele economico-sociale.

Munca poate fi prestata printr-o multitudine de modalitati care se integreaza, conform specificului lor, diferitelor ramuri de drept, insa dreptul muncii priveste doar anumite forme de munca. Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii putem spune ca munca se presteaza in afara sau in cadrul unor raporturi juridice de munca. Din prima categorie fac parte munca benevola, munca independenta, munca desfasurata in baza unor obligatii legale, munca efectuata in cadrul unui raport juridic civil, munca desfasurata in cadrul unui raport societar. Deci raporturile juridice rezultate din prestarea unor astfel de munci nu fac obiectul de studiu al dreptului muncii. Din a doua categorie fac parte raporturile de serviciu ale functionarilor publici, raporturile de munca ale cadrelor militare permanente, raporturile de munca ale membrilor cooperatori, raporturile de munca ale personalului clerical si raporturile juridice de munca nascute in baza incheierii contractului individual de munca.

Aceste din urma raporturi juridice au, spre deosebire de celelalte, unele trasaturi distincte. În primul rand, persoana care presteaza munca este intotdeauna o persoana fizica, iar cea care angajeaza poate fi o persoana juridica (societate comerciala, regie autonoma, autoritate sau institutie publica, fundatie, asociatie, cooperativa) sau o persoana fizica. În al doilea rand, in privinta ambelor sale subiecte, raportul juridic de munca are un caracter intuitu personae, fiecare din parti incheind contractul avand in vedere calitatile personale ale celeilalte. În al treilea rand prestatia muncii se face continuu avand, deci, caracter succesiv, de durata. În al patrulea rand, dupa incheierea contractului individual de munca, salariatul se afla intr-un raport de subordonare fata de subiectul in folosul caruia presteaza munca, de aici derivand obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii ca si puterea disciplinara a angajatorului. În al cincilea rand, raportul de munca are caracter oneros, munca prestata trebuind sa fie salarizata; contraprestatia cuvenita persoanei incadrate, in schimbul muncii sale, o constituie salariul. În sfarsit, ultima caracteristica, e aceea ca salariatul se bucura de masuri legale de protectie pe multiple planuri. Toate aceste caracteristici ale raporturilor juridice de munca bazate pe incheierea de contract individual de munca determina integrarea lor in obiectul dreptului muncii.

O dovada a faptului ca contractul individual de munca reprezinta o notiune de baza a dreptului muncii este si definitia legislatiei muncii (formulata in literatura de specialitate) care e formata din ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate relatiile ce se stabilesc in procesul incheierii, executarii, modificarii si incetarii raporturilor juridice de munca intemeiate, in principal, pe contractul individual de munca [7 I. T.Stefanescu, op. cit., pag.28 ].

Dreptul muncii, ca ramura a stiintei dreptului, se ocupa de analiza raportului juridic de munca dintre angajatori si angajatii lor, parti intre care, cu unele exceptii, se incheie si un contract colectiv de munca. Clauzele acestui contract colectiv de munca, dar si normele legale trebuie respectate de contractul individual de munca. Deci sursa principala a existentei raportului juridic de munca integrat dreptului muncii o constituie incheierea si executarea contractului individual de munca. Asadar, dreptul muncii este in principal dreptul contractului de munca. Corelatia stransa dintre lege, contractul colectiv si contractul individual de munca guverneaza raportul juridic de munca al salariatilor.

Conform art. 16 alin.1 Codul muncii, contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului.

Contractul individual de munca este conventia incheiata in scris, prin care o parte se obliga la prestarea unei munci in folosul angajatorului (patronului), iar acesta din urma se obliga la asigurarea conditiilor de munca si la plata salariului [8 Brehoi Gheorghe, Andrei Popescu, Ion Traian Stefanescu – Dreptul muncii.Elemente fundamentale –Editura Fundatiei „Romania de Maine”-Bucuresti 1994, pag.52].

Pe scurt, contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu. Clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca.

Definitia mentionata mai sus scoate in evidenta trei elemente esentiale ale contractului individual de munca, si anume:

- prestarea muncii, obligatie a salariatului;

- remunerarea, obligatia angajatorului;

- existenta unei legaturi de subordonare intre salariat si angajator.

Cu privire la prima trasatura a contractului individual de munca, prestarea muncii, trebuie specificat faptul ca nu poate exista un astfel de contract, decat prin prestarea unei anumite munci in cursul unei perioade de timp, intr-un numar de ore pe zi, conform programului de lucru stabilit de angajator.

Munca poate fi fizica – este cazul muncitorilor (lucratorilor manuali), intelectuala, in cazul medicilor, inginerilor etc. sau artistica, in cazul actorilor etc.

Acest prim element – prestarea muncii – nu este insa suficient pentru identificarea unui contract individual de munca, deoarece si cei care exercita profesii liberale (avocatii, farmacistii etc.) lucreaza in beneficiul altor persoane.

Important este cine suporta riscurile si sarcina activitatii. În situatia in care cel ce presteaza munca suporta aceste riscuri, el nu este salariat, ci are calitatea de lucrator independent. Dimpotriva, daca acea persoana exercita activitatea in profitul cocontractantului, care isi asuma si riscurile, atunci conventia lor este susceptibila de a fi calificata contract de munca.

Contractul individual de munca este un contract cu titlu oneros si, de aceea, plata salariului constituie un element necesar al sau.

În cazul in care o persoana o ajuta pe alta, din prietenie, benevol, inclusiv in familie, fara sa primeasca nimic in schimb, el nu are calitatea de salariat; in aceasta situatie, intre cele doua persoane nu exista un contract de munca.

Dar, existenta unei remuneratii nu inseamna intotdeauna ca suntem in prezenta unui astfel de contract, ci dupa caz, a unui contract de administrare, sau de mandat comercial, in general, deoarece si acestea comporta prestarea unei munci si plata ei.

Asadar, criteriul – plata salariului – el singur, nu este decisiv pentru a califica un contract individual de munca.

În ceea ce priveste cel de-al treilea element al contractului individual de munca, trebuie amintit faptul ca intre salariat si patron exista o relatie de subordonare, caracterizata prin prestarea muncii sub autoritatea patronului care are puterea de a da ordine si directive salariatului, de a controla indeplinirea sarcinilor de serviciu si de a sanctiona abaterile de la disciplina muncii. Este ceea ce se cheama, subordonare juridica.

Acest tip de subordonare este pe deplin justificata, avand in vedere ca salariatul isi desfasoara activitatea intr-o unitate apartinand patronului sau, ca el utilizeaza mijloacele de munca ale acestuia (masini, utilaje, materii prime, materiale etc.) si ca fara o organizare si disciplina a muncii corespunzatoare nu este posibila nici o activitate eficienta.

Trebuie adaugat ca prin contractul individual de munca, salariatul este intr-o relatie de subordonare economica fata de angajator, care, in considerarea muncii prestate, ii asigura mijloacele de existenta (prin plata succesiva a salariului).