Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

?Capitolul 1

Elemente teoretice privind politica fiscala europeana

1.1.Aspecte generale privind politica fiscala

Politica fiscala se constituie in cadrul activitatii autoritatii publice de percepere si utilizarea resurselor necesare satisafacerii consumului public si furnizarii de servicii si bunuri publice.

Politica fiscala reprezinta o componenta foarte importanta a politicii bugetare, considerata ca fiind un ansamblu de instrumente de interventie a statului generate de procese specific financiar-fiscale: formarea, prin impozite si taxe, a veniturilor publice, alocarea cheltuielilor bugetar si asigurarea echilibrelor bugetare.

În abordarea politicii fiscale trebuie stabilite conceptul de politica fiscala, sfera acesteia, precum si interdependeta cu alte politici.Prin termenul de politica fiscala se poate intelege natura si provenienta resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prevalare care urmeaza a fi utilizate, obiectivele urmarite, precum si mijloacele de realizare a acestora.Politica fiscala poate urmari atingerea unor scopuri diferite, fie de natura pur fiscala, fie de natura publica, militara, sociala, etc. Între politica economica si cea fiscala s-au creat puternice interdependente, politica fiscala implicandu-se in rezolvarea cerintelor economiei prin actiunea de interventie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale in procesele economice. [1 Marius Bacescu, Angelica Bacescu-Carbunaru, Compendiu de macroeconomie, Ed. Economica, Bucuresti, 1997,pag. 299.]

Politica fiscala are legatura puternica si cu politicile sectoriale, cu politicile financiar-monetare, sociale, precum si cu strategiile legislativ institutionale.

Prin intermediul politicii fiscale se poate actiona in sensul protejarii sau incurajarii anumitor ramuri economice, astfel, interventionismul fiscal poate viza obiective diferite, cum ar fi:

? stimularea agentilor economici spre realizarea de investitii in anumite domenii;

? cresterea calitatii si a competitivitatii produselor;

? stimularea exporturilor;

? protejarea mediului inconjurator;

În ceea ce priveste relatia politicii fiscale cu cea sociala, putem afirma ca aceasta este urmare a faptului ca unele obiective sociale se realizeaza prin masuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerari si reduceri de impozite si taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabila s.a.

Politica fiscala, ca parte integranta a politicii financiare, nu poate fi abordata decat in stransa legatura cu politica alocativa. La randul sau, politica fiscal-bugetara trebuie sa fie corelata cu politica monetara si cu celelalte componente ale politicii economice si sociale, precum si cu cele de protectie a mediului, de aparare nationala.

Politica fiscala este strans legata de cea alocativa, ele fiind elaborate concomitent de catre autoritatile publice competente; odata cu cresterea nivelului si diversificarea structurii cheltuielilor publice se cauta noi resurse de alimentare a fondurilor publice. Realizarea functiilor bugetare de stabilizare conjucturala, de afectare a resurselor si de repartitie a veniturilor, si presupune o abordare de ansamblu a veniturilor si cheltuielilor bugetare, deci o politica fiscala unitara.

Politica fiscala poate actiona asupra consumului, prin modificarea cererii solvabile a populatiei. [2 Gheorghe Manolescu (coordonator), Politici economice - concepte, instrumente,experiente, Ed.Economica,Bucuresti, 1997, pag. 27.]

Bugetul statului influenteaza economia prin soldul sau, care exprima un dezechilibru intre venituri s icheltuieli. Înterferenta cu politica monetara devine mai evidenta in functie de mijloacele la care se recurge pentru a asigura finantarea deficitului bugetar.

Politica fiscala a statului cuprinde ?conceptia, masurile si actiunile statului privind impozitele si rolul lor in formarea veniturilor bugetare si in finantarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea si folosirea lor ca instrument de stimulare a cresterii economice?.

Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex la baza caruia se afla criteriul de eficienta adica necesitatea de randament cat mai mare al acesteia. Ea trebuie sa asigure mobilizarea unor venituri publice cat mai mari, in conditiile incurajarii afacerilor economice, a investitiilor, concomitent cu promovarea echitatii in contributia fiecaruia la venituri, cu asigurarea protectiei sociale.

Veniturile fiscale constituie izvorul principal al resurselor statului. Prin fiscalitate se intelege sistemul de stabilire si de percepere a impozitelor. Sistemul fiscal determina cantitatile de bani prelevati, sursele si modalitatile acestor prelevari.

Impozitul reprezinta o prelevare obligatorie si fara contrapartida directa efectuata de administratiile publice in vederea sustinerii cheltuielilor publice (functia financiara) si in vederea regularizarii activitatii economice (functia politica). Spre deosebire de impozite, o alta sursa a veniturilor bugetului de stat, taxele reprezinta plati efectuate de catre persoanele fizice si juridice in cazul in care acestea se bucura de anumite servicii prestate de catre organele de stat.

Exista diferite clasificari ale impozitelor. Cea mai generala dintre ele imparte impozitele in directe si indirecte.

Impozitul direct este acel impozit care este varsat de contribuabili in functie de veniturile lor (impozite asupra veniturilor persoanelor fizice, asupra societatilor, asupra capitalului, asupra drepturilor de succesiune etc.).

Impozitul indirect este acela care greveaza un produs, o tranzactie, o prestatie de servicii, adica este inclus in pretul bunului material sau serviciul vandut (TVA, drepturi, taxe vamale, drepturi de inregistrare si de timbru etc.).

O alta clasificare imporanta a impozitelor consta in impozite asupra productiei si impozite asupra veniturilor. [3 Iulian Vacarel, (op. cit.), pag. 130.]

În functie de alte criterii specifice, impozitele se mai grupeaza in: nationale si locale; reale si personale; proportionale, progresive si regresive; ad valorem si la volum; global si fragmentar etc.

Politica fiscala se bazeaza pe transpunerea in practica de stabilire si prelevare a impozitelor catre bugetul statului a o serie de principii. Cele mai semnificative dintre acestea sunt: posibilitatea reala de plata a impozitelor; progresivitatea; unicitatea; caracterul obligatoriu; simplitatea si mobilitatea.

Progresivitatea impozitului presupune ca rata impunerii creste pe masura ce venitul impozabil sporeste. Acest principiu constituie un instrument de redistribuire a veniturilor si de justitie fiscala. Potrivit unor pareri exprimate in lumea specialistilor din domeniu o astfel de percepere a impozitului dezvolta interesul pentru folosirea mai eficienta a capitalului. Alti specialisti considera ca e vatamatoare pentru economie depasirea unui anumit prag de impunere. Aceasta ar limita sau chiar anula interesul agentilor economici pentru sporirea productiei.

Alte date