Pagina documente » Limbi straine, Litere » Functia epistemologica a dogmei si tipuri de intelect

Despre lucrare

lucrare-licenta-functia-epistemologica-a-dogmei-si-tipuri-de-intelect
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-functia-epistemologica-a-dogmei-si-tipuri-de-intelect


Cuprins

Cuprins
Introducere
BIBLIOGRAFIE INTRODUCTIVA
CAPITOLUL I
Conditiile de posibilitate ale cunoasterii
BIBLIOGRAFIE CAP. I
CAPITOLUL II
Cunoasterea paradisiaca - cunoasterea luciferica
CAPITOLUL III
Functia epistemologica a dogmei si tipuri de intelect
BIBLIOGRAFIE CAP. III
NOTE FINALE
BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

“Sat al meu, ce porti in nume

sunetele lacrimei,

la chemari adanci de mume

in cea noapte te-am ales

ca prag de lume

si poteca patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat

din strafund de veac

in tine m-a chemat

fie binecuvantat

sat de lacrimi fara leac”

(Nebanuitele trepte).

Cu versurile de mai sus incepe Hronicul si cantecul varstelor, lucrare aparuta postum, document autobiografic pentru primele trepte de varsta ale marelui poet si filosof care a fost Lucian Blaga. Si totusi, a infatisa traiectoria unei vieti de exceptie este, in cazul lui Blaga, o intreprindere dificila, in ciuda faptului ca dispunem de suficiente date bio si bibliografice. Cartea pe care am citat-o nu este o simpla carte de memorii, ci un stralucit poem – poemul unei vieti de copil, de adolescent si de tanar, privita prin prisma unei expierente poetice si filosofice ce imbina spiritul critic si autoironia. Este atata frumusete si adevar omenesc in aceasta carte, incat a recompune datele fundamentale ale vietii filosofului poet care a stiut sa faca din varstele si principalele episoade ale vietii sale, trepte si poeme ale luminii devine o palida schema fara culoare. Desi nu lipsit de luciditate si forta de detasare, e greu sa potrivesti adevarul subiectiv al artistului insusi, care confera acestor date o incarcatura emotionala, stiind totusi sa faca din ele trasaturi ale unui portret literar de uimitoare vivacitate.

S-a nascut la 9 mai 1895, in satul cu nume de rezonanta lirica Lancram, din judetul Alba, “sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului”1, al acelei taceri atat de plina de talcuri ascunse care-i va marca pregnant atitudinea spirituala. Era al noualea copil al lui Isidor Blaga, preot ortodox, si al Anei, asemuiti de George Ivascu, nu fara temei, cu acele familii de preoti ardeleni de tipul lui Popa Tanda al lui Slavici, buni gospodari, intreprinzatori, oameni luminati, interpreti ai nazuintelor taranilor romani spre o viata demna, spre o existenta si constiinta nationala ce le erau refuzate in Imperiul austro-ungar. Cel ce avea sa fie mai tarziu caracterizat cu atata usurinta ca mistic si religios, isi amintea cu bucurie de faptul ca tatal sau era un liber-cugetator, care, desi preot, s-a dovedit un indrumator si un sfetnic al Lancramului, mai ales in ceea ce priveste orientarea copiilor spre invatatura, in vederea formarii de intelectuali proprii, nevoie atat de acut resimtita la romanii din Ardeal.

Dupa absolvirea scolii primare sasesti din Sebes, se inscrie la liceul “Andrei Saguna” din Brasov. Din cauza mortii tatalui sau si a greutatilor materiale familiale ce au urmat, nu a reusit sa-si termine liceul decat ca elev particular. Citea mult, era pasionat deopotriva de filosofie si stiinta, isi uimea profesorii nu numai prin cunostintele sale, dar si prin originalitatea gandirii. Problemele de stiinta care-l preocupau – era un geograf fara pereche in tot liceul, astronomia ii dadea sentimentul unei treziri, indeosebi cartile lui Flammarion ii deschideau perspective cosmice negandite – l-au facut sa depaseasca o viata interioara incarcata de prejudecati religioase, dominata de mitologia biblica. “Singura perspectiva valabila era pentru moment cea mai <>. N-am avut nevoie nici de critica biblica, nici de Strauss, nici de Renan si nici de alte marturii ca sa aduc in fata judecatii mintii mele miturile biblice. Trezirea m-a zguduit intr-atat ca as fi voit sa dau din ea si altora…”2

Descoperirea unei colectii vechi din “Convorbiri literare” in biblioteca tatalui sau l-au ajutat sa-si apropie prin intermediul lui V. Conta, terminologia filosofica. Dar mai ales un fragment din Faust, despre caer marturiseste ca a fost lectura decisiva la 13 ani, I-a desteptat “cea mai nesatioasa patima a cititului”.

Un studiu al lui C. Antoniade – filosofia lui Henri Bergson – i-a stimulat interesul si curiozitatea despre Bergson, scriind inainte de bacalaureat, Despre intuitie in filosofia lui Bergson. Iata cum isi descrie singur contactul cu filosofia din anii studiilor liceale: “Lecturile mele filosofice singure aveau aripi, si mediul meu cel mai prielnic era acela al imaginatiei abstracte. Cu carjele comentariilor m-am incumetat pana in desisurile Criticii Ratiunii Pure si ale Prolegomenelor kantiene. Nu ocoleam dificultatile. Dimpotriva, le cautam. Astfel, bunaoara, m-am pus singur la incercare cu interpretarile dificile, in marginea gandirii kantiene, ale Scoalei de la Marburg… Metafizica devenea tot mai mult viciul meu fara leac, demonica patima. Dincolo de orice rezerve kantiene incepeam sa-mi alcatuiesc noi criterii de apreciere a creatiilor metafizice in calitatea lor de creatii ca atare, si intram in robia lor cu un sentiment de sacra betie”3.

Calatoria in Italia, chiar daca la varsta aceea nu putea sa insemne in viata sa o cotitura cum a fost de pilda in cazul lui Goethe, I-a deschis noi orizonturi de cunoastere, I-a alimentat atat curiozitatea intelectuala, cat si sensibilitatea artistica manifestata de timpuriu.

Greutatile de tot felul si avatarurile pe care le-a provocat izbucnirea razboiului balcanic si apoi a primului razboi mondial, rasfrangerile acestor evenimente tragice in viata lui Blaga au pus in lumina doua trasaturi definitorii ale conceptiilor si atitudinilor sale: spiritul laic, antiteologic si patriotismul. Pentru a scapa de inrolare in armata austriaca, s-a inscris la Seminarul teologic din Sibiu, ceea ce insa i-a ridicat in fata grave probleme de constiinta, deoarece teologia, cu toate disciplinele ei dogmatice si canonice, ii displacea profund. Împreuna cu D.D. Rosca, Andrei Otetea, Horia Teculescu, era preocupat nu de studiile teologice, ci de activitatea sicietatii literare de lecturi si cursuri din istoria filosofiei dupa H?ffding.

Punand intre sine si teologie “o tabla de azbest”, spiritul sau ramas vesnic deschis si pentru alte zone de cultura decat cea crestina – poezia si filosofia chineza, indiana, persana.

La Viena, unde a facut mai multe calatorii in timpul razboiului, a luat pentru prima data cunostinta cu manifestarile artei moderniste, cu inovatiile artei expresioniste ale carei pledoarii, spre deosebire de multi colegi ai sai, le gasea destul de clare, ba chiar inzestrate cu evidenta unei axiome. Boema artistica a Vienei il atragea si de aceea frecventa cafeneaua “Museum” unde studia fizionomia acelor oameni care incercau sa gaseasca noi drumuri, noi modalitati de expresia artei. Lecturile continua si ele cu neostoita patima: Dostoievski si Tolstoi, noi capitole de filosofie indiana – Upanisadele, istoria artelor. “Cu ajutorul unor unor excelente monografii si tratate, faceam intr-adins exercitii de elasticitate spirituala… Cu o intuitie ce se acomoda obiectului, cu o tot mai vadita flexibiliate, desteleneam timpuri ce le ignorasem pana atunci si-mi croiam partie spre o larga si generoasa intelegere a diverselor stiluri. Arta arhaica, babiloniana, apoi arta bizantina si gotica imi destainuiauincetul cu incetul ceva din spiritul lor dar numai dupa ce incetasem sa le judec dupa canonul grec. În acest timp am inteles intaia oara ca nu voi putea sa-mi asimilez tot belsugul de forme ale spiritului, fara de-a renunta in prealabil la dogma clericista. Si inaintand pe acest drum deveneam, datorita extremismului propriu tineretii, aproape nedrept cu grecii.4”

Cumplitul rau sufletesc de care suferea Blaga in acesti ani de asteptare a unor evenimente care sa schimbe nu numai propriul sau destin, ci si pe acela al unei intregi populatii asuprite si subjugate, si-a gasit supapa de revarsare nu numai in “insomniile cu alaiul lor de visuri ce-mi parodiau fantastic si sfasietor temerile omenestii mele inimi”, dar si in “jgheaburi lirice” – viitoarele Poeme ale luminii si aforismele – publicate cativa ani mai tarziu sub titlul Pietre pentru templul meu.

Dupa aceste volume de debut, si dupa ce-si trece doctoratul la Viena cu lucrarea Cultura si cunostinta, Lucian Blaga a fost timp de 40 de ani una dintre cele mai originale si rascolitoare prezente literare si filosofice in viata culturala a tarii noastre, avand in acelasi timp functii si insarcinari oficiale in diplomatie. În 1937 este ales membru al Academiei Romane cu care prilej a rostit celebrul discurs Elogiul satului romanesc. Dupa un alt an petrecut in diplomatie ca ministru plenipotentiar la Lisabona, a revenit in tara unde a lucrat ca profesor titular de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, profesor la Institutul de Istorie si Filosofie al Academiei Cluj iar apoi, pana la sfarsitul vietii (6 mai 1961) a lucrat in cadrul filialei Academiei-Cluj, in colectivul de istorie literara.

În toti acesti ani, Blaga a colaborat la Vointa, Lamura, Luceafarul, Gandirea, Adevarul literar si artistic, Viata romaneasca, Revista Fundatiilor, Cugetul Romanesc, Lumea literara si artistica, Societatea de maine, Patria (Cluj), Viata literara, Gand romanesc (Cluj), Cuvantul, Banatul, Darul vremii, Drumul nou, etc.. A condus revista Saeculum unde a publicat Critica literara si filosofia, Neopozitivismul, Existentialismul sau neputinta de a crea, Despre viitorul filosofiei romanesti.

Caracterizarea conceptiei filosofice a lui Lucian Blaga este dificila, mai ales daca am dori sa gasim un termen caracterizant unic. De ceea este preferabil sa recurgem la judecati de valoare diferentiate pentru principalele directii ale gandirii sale. Lucrul se datoreste si locului si rolului coplesitor pe care-l are misterul in intreaga filosofie blagiana, conferindu-i o anume aura romantica, mai exact neoromantica, deoarece tragismul existentei si cunoasterii, rezultand din tensiuni conflictuale adanci, o situeaza in orizontul expresionismului. Este vorba de un idealism romantic, dar prin aceasta nu am spus totul, deoarece in aliajul ideologic al filosofiei sale se adauga si unele tendinte rationaliste, o anume doza de existentialism si chiar unele orientari realiste, indeosebi in filosofia artei si filosofia religiei. În filosofia lui Blaga pot fi detectate si unele influente de mai mica sau mai mare amploare, cum ar fi filosofia “vietii”, conceptia morfologica a culturii lui Spengler, neokantianismul. Aprecierea de idealism mistic nu se poate sustine pentru cine studiaza cu atentie si obiectivitate stiintifica opera sa. Dar idealismul in sensul clasic, ontologic al termenului, este prezent in opera sa, mai virulent, ca idealism obiectiv, in ontologie, deoarece existenta este, in viziunea lui, saturata de mistere care apar aici ca diferentiale divine, iar Marele Anonim e nucleul central, gardianul misterelor, factor metafizic absolut, originar in sistemul existentei. În teoria cunoasterii, filosofia misterelor, datorita censurii transcendente instituite de acelasi Mare Anonim, devine un idealism agnostic, mai ales in ceea ce priveste rezultatele ultime ale cunoasterii mai importante decat agnosticismul sunt insa unele tendinte dialectice in modul de a concepe obiectul cunoasterii si procesul cunoasterii.

Caracterizarea de ansamblu a filosofiei lui Lucian Blaga a constituit obiect de controverse ideologice, opiniile osciland de la adulatie si apologetica lipsita total de spirit critic pana la respingere dogmatica – pozitii extremiste care practic au franat practic explicarea si asimilarea critica a acestei filozofii in cultura umanista romaneasca.

Opera lui Lucian Blaga contine, chiar in perioada interbelica, sensuri umaniste adanci, precum si uimitoare disponibilitati pentru gandirea stiintifica si chiar pentru o viziune mai rationala asupra lumii. Elementele rationaliste si, mai ales, umanismul, care reprezinta o caracteristica esentiala si dominanta a intregii sale filosofii sunt trasaturi cu deosebire pregnante in filozofia culturii, filosofia religiei, filosofia stiintei si filosofia artei, desi nici aceste domenii ale gandirii sale nu sunt scutite de dificultati idealist agnostice, provocate de prezenta coplesitoare a misterului.

Principalele directii ale sistemului sau filozofic sunt: “teoria cunoasterii, teoria metodei, ontologia, teoria culturii si, ca implicat necesar al acestora, o viziune despre viata istorica”5

La toate acestea se adauga o vasta opera publicistica precum si traduceri din lirica universala, “Opere” de Lessing si mai ales capodopera lui Goethe – “Faust”.

Am ales pentru analiza “Trilogia cunoasterii”cu referire la tipurile de cunoastere si forme ale intelectului. În fiecare din partile care alcatuiesc “Trilogia cunoasterii” perspectiva din care e abordata problema e alta, postulatul fundamental insa, ramane acelasi, problematica fiind axata pe notiunea de “mister”.