Pagina documente » Politehnica » Impactul containerizarii asupra dezvoltarii porturilor

Despre lucrare

lucrare-licenta-impactul-containerizarii-asupra-dezvoltarii-porturilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-impactul-containerizarii-asupra-dezvoltarii-porturilor


Cuprins

CUPRINS
Introducere ............1
Capitolul I - Transportul Maritim ..............2
1.1 Rolul transportului maritim............2
1.2 Avantajele transportului maritim.....3
1.3 Transportul containerizat4
1.4 Unele aspecte economice 6
Capitolul II - Rolul containerului in transporul maritim..8
2.1 Descrierea si clasificarea containerelor..............8
2.2 Tipuri de containere......11
2.3 Standardizarea, tipizarea containerelor si paletizarea.........14
2.4 Reguli de stivuire..........20
2.4.1 Reguli de stivuire si amarare a marfurilor in conainere. 23
2.4.2 Reguli de stivuire si amarare a containerelor la bordul
navei... 25
2.4.3 Transporul marfurilor periculoase in containere......... 26
2.5 Nave specializare in transportul containerizat....28
2.6 Transportul containerizat combinat..32
Capitolul III - Rolul terminalului de containere in transport............35
3.1 Exploatarea terminalului de containere............35
3.2 Clasificarea si rolul terminalelor de containere...37
3.3 Principalele activitati desfasurate de un terminal de containere
3.3.1 Consolidarea marfurilor in containere.........39
3.3.2 Strippingul si deconsolidarea marfurilor......39
3.3.3 Expedierea containerelor complete..............40
3.3.4 Alte activitati ale unui terminal de contianere40
3.4 Utilizatorul de terminale de containere si riscurile ce pot
aparea in timpul transbordarii si antrepozitarii...41
3.4.1 Riscuri de pierdere si de avarie de conainere.42
3.4.2 Riscul de construire si finantare a unui terminal de
containere............42
3.4.3 Acordul de folosirea unui terminal de containere...........43
3.4.4 Obligatiile operationale ale exploatantului unui terminal
de containere prevazute in acorduri si contracte..........43
3.4.5 Obligatiile utilizatorului de containere in persoana
companiilor maritime............44
3.5 Raspunderile exploatantului de terminal de containere.........46
3.5.1 Tipuri de pierderi, avarii sau prejudicii care nu cad in
sarcina exploatantului de terminal de containere.......46
3.5.2 Raspunderea exploatantilor de containere...47
3.5.3 Limitele raspunderii exploatantului de terminal de
containere............47
3.5.4 Acoperirea riscurilor printr-o polita de asigurare.........48
3.5.5 Drepturile de retribuire a terminalelor de containere
si conditiile de plata49
3.5.6 Clauze care determina conditiile specifice de exploatare50
3.5.7 Durata contractului, conditiile de reziliere si competenta
jurisdictionala......51
3.5.8 Clauze specifice acordurilor de utilizare a terminalelor
de containere........52
3.6 Rolul calculatorului in terminalul de containere....53
3.7 Termeni folositi in transportul containerelor........55
Capitolul IV - Impactul si importanta porturilor in dezvoltarea
traficului de containere..........57
4.1 Portul maritim - cel mai complex nod de transport57
4.2 Planul de dezvoltare al portului in viitorul apropiat..............63
4.3 Necesitatea masurarii performantelor activitatilor portuare si
de transport maritim........69
4.4 Performantele portuare ...71
4.5 Conditii de eficienta.........72
4.6 Eficineta economica a containerizarii in transportul maritim..73

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Impactul containerizarii asupra dezvoltarii porturilor ?

INTRODUCERE

Istoria dezvoltarii civilizatiei aduce dovezi certe care demonstreaza ca navigatia a fost una dintre cele mai vechi indeletniciri ale omului. Începutul navigatiei s-a produs cu cateva sute de mii de ani in urma, cand unul dintre stramosii nostri, pentru a scapa fie de primejdia animalelor salbatice, fie de calamitatile naturii, fie pentru a-si gasi un loc in care sa se poata hrani, a incalecat pe un bustean si a fost purtat de apele raului sau, si mai departe in largul marii de catre curentii marini. Acest act de curaj si poate, in acelasi timp, de curiozitate pentru el a constituit primul pas in descoperirea unei noi activitati care avea sa devina, ceea ce numim noi astazi, navigatia.

Dezvoltarea acestei activitati, incepand de la busteanul de lemn scobit pana la nava moderna din zilele noastre, a reprezentat si reprezinta mijlocul de comunicare intre oameni, un mijloc de schimburi sau modalitatea de a descoperi si a cuceri pamanturi noi.

Evolutia navigatiei a fost lenta si calea maritima a fost intotdeauna plina de primejdii iar omul care-si desfasoara activitatea pe nava este lipsit de avantajele celui care isi desfasoara activitatea pe uscat.

Dar, cu toate aceste riscuri si privatiuni, marea l-a atras pe om, iar omul a cautat sa o infrunte si sa o supuna. Se poate spune ca navele actuale, dotate cu echipamente de inalt nivel tehnic si care ofera un confort sporit, reprezinta o concentrare colectiva, in scopul efectuarii transportului maritim in deplina siguranta pentru om, nava si marfa aflata la bord.

În cadrul activitatii complexe specifice a transporturilor maritime, un loc de seama il ocupa semnarea contractului, modul de amplasare al marfii la bord, astfel incat expeditia maritima sa se desfasoare in deplina siguranta, marfa sa nu se deplaseze si sa nu pericliteze stabilitatea navei, in orice fel de conditii meteorologice si de starea marii. Apoi, marfa sa fie predata la destinatie asa cum a fost incarcata.

Navele maritime au marcat o continua perfectionare si modernizare in pas cu dezvoltarea tehnicii, iar transportul marfurilor pe mare a inregistrat o crestere an de an. Însa operatiunile de incarcare si descarcare a marfurilor generale la nave au ramas pentru o perioada indelungata aproape neschimbate: marfa este ridicata de pe cheu, bucata cu bucata, este trecuta peste copastie si coborata in magaziile navei unde este stivuita de catre docheri. În timpul acestor manipulari destul de lente, in functie de natura marfii si de ambalaj, se inregistreaza avarii care duc de cele mai multe ori la micsorarea valorii produsului transportat.

Cap. I – TRANSPORTUL MARITIM

1.1. ROLUL TRANSPORTULUI MARITIM

Avantul economic inregistrat de societatea umana in ultima perioada a implicat o crestere fara precedent a comertului mondial, a traficului de

materii prime de baza necesare industriei si agriculturii cat si a schimburilor de produse finite industriale sau alimentare.

Participarea activa la diviziunea mondiala a muncii a impulsionat schimburile de valori materiale dintre tarile aflate in diverse zone geografice, participarea conferita reprezentand o necesitate a epocii moderne, o conditie care asigura progresul economic si social al fiecarei natiuni.

La realizarea circulatiei volumului imens de marfuri, in cresterea anuala vertiginoasa, transportului naval i-a revenit rolul de prim ordin atat cantitativ cat si ca operativitate si aceasta numai pentru ca transportul pe

apa este mai ieftin, ci, mai ales, din cauza diversificarii surselor de relatii comerciale, inmultirii numarului de participanti la aceste diversificari si caracterul cat mai complex al schimburilor comerciale internationale.

Marile si oceanele formeaza o punte de legatura trainica, eficienta si necesara intre tarile lumii, mai mult decat atat, tarile continentale isi dezvolta prin mari lucrari artificiale reteaua de ape naturale in cai navigabile spre a prelungi transportul pe apa cat mai adanc in interiorul continentelor.

Ca urmare, flotele maritime de transport au cunoscut in perioada postbelica o crestere vertiginoasa a tonajului global, insotita de diversificarea tipurilor de nave, de specializare si de perfectionare tehnico-constructiva, tonaj unitar marit, cresterea vitezei de mars, introducerea automatizarii in functionarea instalatiilor de bord, imbunatatirea conditiilor de munca si de viata la bord, cresterea securitatii navelor angajate in expeditii maritime, in orice zone navigabile ale oceanului mondial.

Cu toate progresele tehnice realizate in celelalte tipuri de transport, navele raman principalul mijloc de transport in comertul international. Acest fapt este deosebit de evident daca se ia in considerare volumul comertului mondial, dar si valoarea acestuia.

Situatia mondiala a transporturilor maritime se caracterizeaza astazi printr-o mare diversitate. Aceste masuri de ordin tehnic, economic si juridic sunt cu atat mai indispensabile cu cat caracteristice in transportul maritim sunt distantele mari de parcurs, cantitatile de zeci si sute de mii de tone de marfa intr-un singur transport, strabaterea la un singur transport a mai multe zone climatice, care prin variatia conditiilor meteorologice, pe langa

faptul ca supun nava unor solicitari mari de rezistenta structurala pot expune marfurile fie la degradari prin variatii mari de temperatura, eventuale infiltratii de apa, fie la deplasarea incarcaturii din cauza oscilatiilor, periclitand stabilitatea navei.

Ca activitate economica, transportul maritim modern nu se poate limita numai la masuri privind realizarea rentabilitatii, conditie de altfel

ireductibila, ci se impune si ca o necesitate obiectiva a dezvoltarii societatii umane in conditiile geografice, economice si politice concrete ale lumii si epocii noastre. La stadiul actual tehnic atins de civilizatia umana, nici un alt mijloc de transport in afara de nave nu poate asigura traficul peste mari si oceane al procesului de productie sau de transfer al produselor de la

producator la consumatorul final, creandu-se astfel conditii ca transportul maritim sa apara ca rational si eficace, dar nu lipsit de orice problema.

În alte sectoare, ca de exemplu cel al transportului marfurilor de catre navele de linie, efectele schimburilor de ordin zilnic, institutional, structural sau social au fost atat de profunde, incat practicile, traditiile si obiceiurile de ordin vechi sunt astazi perimate.

1.2. AVANTAJELE TRANSPORTULUI MARITIM

A devenit axiomatic faptul ca transportul pe apa, in general, este mai ieftin si deci mai avantajos decat transportul pe oricare dintre celelalte cai de comunicatie. În acest sens se considera ca avantaje esentiale si caracteristicile urmatoare:

- este mijlocul cel mai economic, calculat fie ca cost global, fie la tona transportata, dar mai ales la tona/mila; deci, avantajul iese in evidenta indeosebi pe distantele mari, transoceanice;

- dispune de o gama foarte variata de nave, clasice sau specializate, cu capacitate unitara variind de la cateva sute de tone deadwight pana la marile portcontainere de 12.000 TEU pana la portcontainerele mici de cateva sute de containere, ceea ce permite ca la o singura calatorie sa se transporte mari cantitati de marfuri, la distante de mii de mile marine, fara opriri intre portul de incarcare si cel de destinatie si cu viteze relative satisfacatoare 12 – 31 Nd.