Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Introducere in comunicarea umana

Despre lucrare

lucrare-licenta-introducere-in-comunicarea-umana
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-introducere-in-comunicarea-umana


Cuprins

CUPRINS
Introducere 4
FACTORI FAVORIZANTI SI PERTUBATORI AI COMUNICARII DIDACTICE
6

1. Factori favorizanti de natura psihologica ai comunicarii didactice

6

2. Factori favorizanti de natura pedagogica ai comunicarii didactice

17


2.1. Obiective educationale
17


2.2. Modul de structurare si functionare a situatiei pedagogice
19


2.3. Continuturile procesului de invatamint
24


2.4. Modul de depasire a obstacolelor epistemalogice
28


2.5. Metodele pedagogice
35


2.6. Mijloacele de invatamint
39


2.7. Tipologia feed-back-ului
41


2.8. Relatia profesor-elev
47


2.9. Stilurile educationale
53

3. Factori favorizanti de natura sociala ai comunicarii didactice
73


3.1. Marimea grupului
74


3.2. Pozitia spatiala a membrilor
74


3.3. Retelele si structurile de comunicare
75


3.4. Structura grupului
75


3.5. Coeziunea grupului
77

4. Investigarea directa a factorilor psihologici si pedagogici
care influenteaza comunicarea didactica

78

5. Analiza rezultatelor inregistrate
80


5.1. Influenta factorilor de natura psihologica asupra comunicarii didactice

80



5.1.1. Natura cunostintelor vehiculate in activitatea de instruire-invatare

80



5.1.2 Reprezentarea si organizarea cunostintelor
80



5.1.3. Stimularea motivatiei pentru comunicare si invatare
81



5.1.4. Utilizarea adecvata a diverselor canale nonverbale
82


5.2. Influenta factorilor de natura pedagogica asupra comunicarii didactice

83



5.2.1.Tipologia feed-back-ului
83



5.2.2. Relatia profesor-elev; stiluri educationale
84



5.2.3. Utilizarea metodelor de instruire
85



5.2.4. Modalitati de prezentare a continuturilor
86









CONCLUZII
87
BIBLIOGRAFIE
93
ANEXE
95





EXTRAS DIN DOCUMENT

?INTRODUCERE

Fiind un proces de complexitate deosebita, comunicarea didactica este multideterminata si in consecinta favorizata sau, dimpotriva, restrictionata de o varietate de factori a caror incidenta este diferita ceea ce inseamna ca impactul unora este foarte semnificativ in timp ce altii au o pondere aproape neglijabila, care nu induce efecte negative si nu necesita masuri speciale de ameliorare.

În linii mari factorii favorizanti ai comunicarii didactice sunt grupabili in mai multe categorii si anume:

a) factori de natura psihologica, din randul carora impactul cel mai semnificativ asupra comunicarii il au:

- limbajul, gandirea, motivatia, atentia, afectivitatea , s.a.

b) factori de natura pedagogica, categorie in cadrul careia exista mai multe variabile ce pot favoriza comunicarea didactica cum sunt obiectivele educationale, modul de structurare si functionare a situatiei pedagogice, continuturile procesului de invatamant, modul de depasire a obstacolelor epistemologice, maniera in care se realizeaza transpozitia didactica, metodele pedagogice, mijloacele de invatamant, tipologia feed-back-ului, relatia pedagogica, stilurile educationale, s.a.

c) factori de natura sociala unde impactul mai semnificativ asupra comunicarii didactice il au marimea grupului, pozitia spatiala a membrilor, retelele si structurile de comunicare, structura grupului, coeziunea grupului, modul de rezolvare a conflictelor aparute in cadrul grupului, s.a.

Pentru ca procesul de comunicare didactica sa functioneze la parametri de eficienta ridicata se impune cu necesitate atat cunoasterea acestor factori, cat si manipularea lor astfel incat sa se maximizeze efectele pozitive si, eventual, sa se diminueze la maxim urmarile negative, in cazul in care procesul este perturbat intr-o masura mai mare sau mai mica si exista indicii ca starea sa se inscrie pe o curba descendenta.

Existand mai multe categorii de factori este de la sine inteles ca nu poate fi favorizata sau neglijata nici o categorie fara ca acest aspect sa nu se repercuteze nefavorabil asupra manierei de desfasurare a comunicarii didactice. Ceea ce trebuie sa se stie este insa faptul ca manipularea corecta a factorilor ce apartin categoriilor amintite presupune ca personalul didactic sa posede competente extinse, care sa vizeze domenii cum sunt psihologia generala, psihologia copilului, psiholologia sociala, pedagogia, sociologia, teoria informatiei etc. Daca nu exista aceste competente este greu de crezut ca un profesor sau altul nu va fi tentat sa acorde prioritate anumitor factori dar in acelasi timp sa-i ignore pe altii al caror impact asupra comunicarii este foarte important.

În cazul in care se va tine cont de toti factorii care favorizeaza comunicarea didactica exista sanse mari ca acest proces sa se desfasoare la parametri de normalitate si implicit intreaga activitate de instruire sa devina mai eficienta.

FACTORI FAVORIZANTI SI PERTURBATORI

AI COMUNIC?RII DIDACTICE

1. Factori favorizanti de natura psihologica ai comunicarii didactice

Enumerarea factorilor care favorizeaza comunicarea didactica trebuie sa debuteze, dupa parerea noastra, cu cei de natura psihologica, iar lucrul acesta se motiveaza prin faptul ca indivizii integrati in retelele comunicationale sunt, inainte de toate, entitati cu specificitate psihologica care se diferentiaza printr-o anumita arhitectura cognitiva, printr-o paleta motivationala diversificata si ierarhizata, printr-o anumita echilibrare a vietii afective, printr-o reactivitate generala mai mare sau mai mica si, cu siguranta lista ar putea fi continuata.

Pe de alta parte, nu toate variabilele sau elementele Sistemului Psihic Uman au acelasi nivel de incidenta asupra comunicarii incat sa nu se impuna o selectie a celor care marcheaza semnificativ desfasurarea procesului amintit.

În linii mari, factorii cu un impact mai mare asupra comunicarii didactice sunt:

1) limbajul (nivelul de dezvoltare al acestuia);

2) gandirea (functionarea cognitiva);

3) motivatia;

4) afectivitatea si lista eventual ar putea fi completata cu unele trasaturi de personalitate ale profesorilor si elevilor din randul carora par sa se detaseze cele de natura temperamentala.

Limbajul, bunaoara, este un factor de natura psihologica de prima importanta, iar lucrul se poate explica, mai intai, prin faptul ca din toate canalele de comunicare, cel verbal, detine ponderea cea mai semnificativa, iar, dupa aceea, gratie modului diferit de raportare a elevilor la aceasta realitate, care este limba, raportare care ii favorizeaza pe unii si dimpotriva ii dezavantajeaza pe altii.

Asadar, nu intamplator, unii autori au ajuns la concluzia ca elevii se pot deosebi intre ei si prin modul de utilizare a limbii, de unde si faimoasa disociere facuta de B. Bernstein intre codurile lingvistice elaborate (sau complexe) si codurile lingvistice neelaborate (sau limitate), primele caracterizandu-se prin folosirea multor substantive, adjective si verbe precum si a unui numar mare de explicatii, iar celelalte, prin utilizarea unui numar redus de explicatii dar, prin existenta mai multor pronume, aceasta din urma categorie inducand si o serie de limitari in desfasurarea proceselor de comunicare.

Admitand o indisolubila legatura intre limbaj si comunicare se impune cu necesitate surprinderea directiilor de dezvoltare a acestuia, astfel incat, comunicarea insasi sa fie favorizata gratie nivelelor atinse in utilizarea limbajului specific uman.

Dintre posibilele directii ce pot fi avute in vedere, credem ca urmatoarele au importanta mai mare, si anume:

a) dezvoltarea bazei semantice a limbajului;

b) dezvoltarea dimensiunii denotative si conotative a limbajului;

c) imbogatirea vocabularului elevilor;

d) dezvoltarea conduitei de ascultare.

neomitand nici alte obiective fie ca este vorba de stimularea initiativei elevilor in comunicare, de dezvoltarea capacitatii de argumentare, de cresterea nivelului de expresivitate a limbajului.

a) Dezvoltarea bazei semantice a limbajului reprezinta o achizitie extrem de importanta, deoarece ea sta la baza invatarilor ulterioare si, implicit, la baza imbunatatirii continue a comunicarii care mediaza relationarea dintre copil si elementele universului apropiat si intre el si ceilalti parteneri ai actului educational. Acesta este motivul pentru o permanenta preocupare vizand dezvoltarea bazei semantice a limbajului, demers ce trebuie facut de la varstele cele mai mici, cand receptivitatea copilului este mare, putandu-se vorbi chiar de o perioada sensibila, pentru acest tip de achizitie, incadrabila ontogenetic in segmentul 0-5 ani si care trebuie maximal valorificata.

Odata constientizata importanta bazei semantice, problema urmatoare care se pune este aceea de a identifica modalitatile care permit aceasta dezvoltare pentru ca, din perspectiva psihopedagogica, sa se asigure conditiile ca activitatile propuse sa dobandeasca coerenta si specificitate.

În legatura cu acest aspect, chiar daca se refera la dezvoltarea limbajului copiilor cu handicap mintal, J. A. Rondal (1985), indica o serie de procedee si modalitati menite sa dezvolte baza semantica a limbajului care sunt indicate si in cazul copilului normal de genul :

-sa se indice cu degetul obiectele familiare si sa le numeasca indicand verbal si nonverbal copilului locul lor sau localizarea obisnuita, utilizarea lor principala, proprietarul lor sau utilizatorul obisnuit. De exemplu „Priveste, iata automobilul lui tata”, „Aceasta este poseta mamei”, „Aceasta este pentru a fi mancat” etc.

-sa se sensibilizeze copilul la proprietatile si la caracteristicile obiectelor incepand cu cele mai frapante, (in raport cu nivelul sau de dezvoltare perceptiva si conceptuala), verbalizand intr-o modalitate concomitenta. De exemplu, sa se sensibilizeze copilul la temperatura ridicata a cafelei sau a apei care se pune la fiert, la contactul zgrunturos al unei suprafete etc.

-sa se determine copilul sa observe si sa inteleaga efectele diferitelor actiuni pe care le executa asupra diverselor obiecte. De exemplu, atunci cand scapa un obiect, el cade. Se pot lovi, freca, plia, sparge, incastra anumite obiecte etc., servindu-se de mainile sale sau de alte obiecte ca instrumente. -sa sensibilizeze copilul la functiile obiectelor si la utilizarea lor, totul verbalizandu-se cu claritate si intr-o maniera extrem de concisa. b) Dezvoltarea dimensiunii denotative si conotative a limbajului este de asemenea, importanta, deoarece ele se afla intr-o continua dinamica, justificata prin faptul ca, pe de o parte, elevii invata sa denumeasca noi obiecte, lucruri procese etc., iar in acelasi timp, ei adauga noi sensuri cuvintelor, deja posedate, marindu-le astfel aria conotativa, mai ales ca urmare a utilizarii lor in contexte diferite, de cele care au ocazionat asimilarea sensului initial.

c) Îmbogatirea vocabularului elevilor este, de asemenea, o directie importanta pe care o pot sustine atat profesorii de literatura si limba, care au la dispozitie o serie de mijloace de natura lexicala ce faciliteaza acest demers, dar si profesorii de alte specialitati, care contribuie la ceea ce se poate eticheta, drept limbaje specializate, care cuprind cuvinte ce individualizeaza informatii, notiuni, principii, legi etc., specifice fiecarei discipline in parte. Asimilarea acestor limbaje, sau altfel spus, structurarea lor, este deosebit de importanta in procesul de comunicare didactica deoarece, de multe ori, necunoasterea unor termeni specifici unui domeniu sau altuia de cunoastere, sau utilizarea gresita, pot sa determine blocaje, alterari ale semnificatiei mesajelor, distorsionari, iar in final, chiar intelegerea defectuoasa a unor continuturi care includ si termeni de asemenea natura.

d) Dezvoltarea conduitei de ascultare este, importanta deoarece, buna functionare a comunicarii, nu presupune numai mesaje de buna calitate, ci si conditii ca, ceea ce se transmite, sa fie retinut mai intai iar, dupa aceea sa fie inteles. Aceasta este ratiunea pentru care se impune ca ascultarea insasi sa fie „educata”, sa fie modelata pe linia unei receptii active a mesajelor, care fac obiectul procesului de comunicare. Deci, nu intamplator, unii autori cum sunt de exemplu, S. Hybels si R. L. Weaver II (1989, pp. 49-74), identifica diverse tipuri de atitudini in timpul ascultarii si de asemeni , diferentiaza mai multe ipostaze ale ascultarii cum sunt: ascultarea informativa, care are ca obiective de baza identificarea ideii principale, identificarea materialului ajutator, formarea unui plan mental, observarea asemanarilor si deosebirilor, ascultarea critica si ea cu o serie de obiective de genul determinarii motivelor vorbitorului, provocarea ideilor si intrebarilor, distingerea unor opinii etc., ascultarea reflexiva si ascultarea de placere.

Alt autor, N. Stanton (1995, pp.17-22), abordand problematica ascultarii, enumera printre conditiile de baza:

1) adoptarea unei atitudini active;

2) manifestarea unui interes ridicat pentru problemele dezbatute;

3) renuntarea la unele prejudecati;

4) urmarirea ideilor principale;

5) consemnarea sub forma de notite a ideilor cu relevanta maxima.

Fiind maximal implicata in procesul de comunicare didactica, ascultarea insasi trebuie sa fie modelata la nivelul elevilor comunicatori astfel incat, acestia, sa-si dezvolte comportamente adecvate sarcinilor si contextelor de instruire.