Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

LEGITIMA APARARE ~CAUZA CARE iNLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Cuprins
Capitolul I: Aspecte generale privind cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.
Sectiunea 1. Notiunea si sistemul cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei.
Sectiunea a-2-a. Referinte istorice privind legitima aparare si aspecte de drept comparat.
Capitolul II: Legitima aparare - cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
Sectiunea 1. Notiunea si caracterizarea legitimei aparari.
Sectiunea a-2-a. Conditiile legitimei aparari.
A.Conditiile privind atacul.
B.Conditiile privind apararea.
Sectiunea a-3-a. Depasirea limitelor legitimei aparari.
Sectiunea a-4-a. Efectele legitimei aparari.
Capitolul III: Alte aspecte privind legitima aparare.
Sectiunea 1. Conexiuni ale legitimei aparari cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei.
Sectiunea a-2-a. Cazuri speciale de legitima aparare.
Sectiunea a-3-a. Probleme ridicate de practica judiciara.
Sectiunea a-4-a. Concluzii.
Sectiunea a-5-a. Propuneri de lege ferenda.

Alte date

?•

?

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

1.1. Notiunea de caracter penal al faptei. Sistemul cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei.

Caracterul penal este o insusire sintetica caracterizata de prezenta trasaturilor esentiale fara de care nu poate exista o infractiune:

? fapta sa fie prevazuta de legea penala;

? fapta sa prezinte un grad de pericol social;

? fapta sa fie savarsita cu vinovatie.

Lipsa oricarei dintre aceste trasaturi exclude existenta caracterului penal al faptei, exclude existenta infractiunii si deci raspunderea penala a faptuitorului. Caracterul penal al faptei este normativ fiind dat de dispozitiile legii penale, fiind expresia calificarii acesteia prin lege ca fapta ilicita.

Cauzele care au, potrivit legii penale, efectul de a inlatura caracterul penal al unei fapte consta in anumite stari, situatii, cazuri, imprejurari a caror existenta in timpul savarsirii faptei fac sa devina imposibila realizarea uneia dintre trasaturi [1 G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, “Dictionar juridic penal”, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1976, p.54.] []. Toate aceste stari si situatii sunt prevazute de lege in Codul Penal sau in alte acte normative speciale. Sub aspect juridic, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei functioneaza ca o conditie negativa de indeplinirea careia depinde existenta caracterului penal al faptei si deci existenta infractiunii si a raspunderii penale. Fapta nu va avea caracter penal daca aceasta conditie negativa este prezenta. Existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei poate fi invocata in orice stadiu al procesului penal, fiind una dintre cauzele care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale (art.10, alin. 1, lit. e, C. proc. pen.) [1 Al. Boroi, “Drept penal. Partea generala”, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p.182.]. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie confundate cu cauzele de inlaturare a raspunderii penale sau consecintele condamnarii (art. 119-139, Cod Penal). Aceste cauze exclud existenta infractiunii si a raspunderii penale, pe cand cauzele ce inlatura raspunderea penala opereaza numai asupra incidentei constrangerii penale si nu produc nici un efect asupra existentei infractiunii. Infractiunea exista, raspunderea penala exista, insa, aceasta raspundere pentru anumite ratiuni este inlaturata, nu mai produce efecte, sau cand efectele s-au produs le face sa inceteze.

De asemenea, aceste cauze nu trebuie confundate cu cauzele de nepedepsire, care nu au nici un efect asupra existentei infractiunii si a raspunderii penale. Fapta constituie infractiune, ea atrage raspunderea penala dar din consideratii de politica penala legea il scuteste pe faptuitor de sanctiunea penala (desistare la tentativa, retragere a marturiei mincinoase ). În final nu trebuie sa fie confundate aceste cauze nici cu inlocuirea raspunderii penale. Cand nu exista caracterul penal al faptei nu exista nici infractiune, nici raspundere penala, ori in acest caz exista si infractiune si raspundere penala, dar aceasta este inlocuita cu o raspundere nepenala, fiindca se apreciaza de instanta ca scopul constrangerii juridice ar putea fi realizat si prin atribuirea unei raspunderi nepenale.

1. 2. Cauzele ce inlatura caracterul penal al faptei

Aceste cauze sunt susceptibile de clasificare in raport cu mai multe criterii si anume:

a) În raport cu trasaturile esentiale ale infractiunii, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei sunt de trei feluri:

? Cauzele care inlatura pericolul social: Exista cazuri cand prin recunoasterea legala a unor activitati se ingaduie implicit efectuarea unor acte care sunt inerente exercitarii acelor activitati, dar care prin natura lor prezinta pericol social si sunt prevazute de legea penala. De exemplu, atingerile aduse integritatii corporale prin operatii chirurgicale sau lovirile si ranirile provenite din intrecerile sportive desfasurate regulamentar. În aceasta categorie exista si cazurile in care desi in mod abstract o fapta prezinta gradul de pericol social al infractiunii, fiind incriminata ca atare, totusi, in concret ea este lipsita de pericolul social propriu infractiunii. Problema faptei prevazute de legea penala care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni este solutionata, in dreptul nostru penal, in cadrul unei institutii speciale prevazute in art. 181 C. pen., cu denumirea de “fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni” [1 Al. Boroi, op. cit., p. 182-183.]. Tot in aceasta categorie intra unele cazuri in care anumite actiuni – care altfel ar fi cazut sub incidenta legii penale – sunt considerate expres, prin lege ca fiind socialmente utile si ingaduite (exemplu: perchezitia domiciliara - art. 101, Cod Procedura Penala, retinerea si arestarea preventiva -art. 143 – 148, Cod Procedura Penala).

? Cauzele care inlatura vinovatia: Este vorba de stari, situatii sau imprejurari – prevazute expres de lege – care, facand sa dispara constiinta, vointa sau libertatea de actiune a persoanei care comite o fapta incriminata, exclud vinovatia si, implicit caracterul penal al faptei [5 Constantin Bulai –"Drept penal roman. Partea generala", vol. I, Casa de editura si presa Sansa S.R.L., p.237] [].

În aceasta categorie intra in primul rand cauzele reglementate, prin art. 44-51 Cod Penal : legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica si cea morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia fortuita completa, minoritatea faptuitorului si eroarea de fapt. Tot din aceasta categorie fac parte si unele situatii particulare, reglementate prin dispozitii exprese cuprinse in partea speciala a Codului Penal (exemplu: efectuarea probei veritatii in caz de calomnie sau insulta- art. 207 Cod Penal; ingaduirea adulterului de catre sot- art. 304 Cod Penal).

? Cauzele care inlatura prevedera faptei de catre legea penala

În aceasta categorie sunt cuprinse acele situatii in care lipseste o prevedere legala in baza careia fapta savarsita sa poata fi considerata infractiune (exemplu: lipsa dublei incriminari in cazul faptelor savarsite in strainatate –art. 6 lit. a Cod Penal). Tot in aceasta categorie trebuie cuprinsa si situatia cand faptei concrete ii lipseste un element constitutiv cerut de textul care descrie continutul infractiunii, fiindca o fapta ce nu are elemente cerute de lege este o fapta pe care legea nu o prevede (exemplu: o amenintare care nu e de natura sa alarmeze –art. 193 Cod Penal). Acest punct de vedere al literaturii juridice pare a fi infirmat de art. 10, Cod Procedura Penala, care enumerand cauzele in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale e impiedicata, se refera distinct la situatiile in care “exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei”(lit. e).

Trebuie subliniat ca impartirea cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei dupa trasaturile esentiale asupra carora se rasfrang are un caracter relativ si este fara semnificatie sub raportul consecintelor juridice, deoarece toate aceste cauze numai in mod preponderent se rasfrang asupra unei trasaturi sau a alteia, caci, in realitate, prin intermediul acesteia, ele influienteaza indirect si existenta celorlalte. Cand o cauza de inlaturare a caracterului penal se intemeiaza pe o dispozitie de lege care, intr-o anumita situatie, considera ca fapta nu mai prezinta pericol social necesar pentru existenta unei infractiuni, implica direct ca in aceasta situatie fapta respectiva nu mai este incriminata si deci nu este prevazuta de lege, iar savarsirea ei nu mai poate fi socotita ca fiind efectuata cu vinovatie.

Tot astfel, prezenta unei cauze care, in principal, exclude vinovatia, face sa lipseasca si pericolul social, deoarece o fapta savarsita fara vinovatie poate fi vatamatoare sub aspectul material, dar, intrucat nu exprima o pozitie negativa constienta fata de valorile sociale protejate de lege, nu este si socialmente periculoasa.

De asemenea, existenta unei cauze care, face ca fapta sa nu fie prevazuta de legea penala impune concluzia ca acea fapta nu prezinta pericolul social specific unei infractiuni si nici nu este savarsita cu vinovatie, caci intentia si culpa -in acceptiunea dreptului penal- nu pot fi raportate decat la fapte care potrivit legii, constituie infractiuni [1 V. Dobrinoiu, A . Boroi , Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar –“ Drept penal partea generala”, Ed. Atlas Lex, Bucuresti, 1996, p.214.].

Dupa criteriul sferei de aplicare cauzele se impart in :

-cauze generale, care sunt cele reglementate prin normele partii generale ale Codului Penal. Sunt de aplicatie generala, in sensul ca incidenta lor nu este limitata prin lege, la anumite infractiuni (exemplu: legitima aparare, constrangerea fizica sau morala).

-cauze speciale : care sunt prevazute, de regula, prin norme speciale si au sfera de aplicare restransa (exemplu: proba veritatii la insulta sau calomnie-art. 207 Cod Penal, indemnul sau incurajarea celuilalt sot in caz de adulter -art 304 Cod Penal).

Dupa criteriul naturii lor:

-cauze reale: sunt de natura obiectiva si cuprind starile, situatiile sau imprejurarile care, in principal, exclud pericolul social al faptei, ori fac ca aceasta sa nu fie privita de legea penala. Sunt cauze reale de inlaturare a caracterului penal al faptei, cauzele care privesc pericolul social si cele referitoare la prevederile faptei in legea penala, operand “erga omnes” (fata de toti).

-cauze personale: sunt de natura subiectiva, iar efectele lor se rasfrang, in principiu, asupra vinovatiei. Sunt cauze personale de inlaturare a caracterului penal al faptei, cele care privesc vinovatia si opereaza numai fata de acei faptuitori la care se constata ca datorita uneia dintre aceste cauze au savarsit fapta fara vinovatie.

1.3. Constatarea cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei isi produc virtual efectul lor chiar in momentul in care s-au ivit. Acest efect opereaza insa concret, dupa ce cauza de inlaturare este judiciar constata si retinuta. Existenta cauzei ce inlatura caracterul penal poate fi invocata in orice faza a procesului penal, iar organele judiciare sunt obligate sa o constate si sa-i recunoasca efectul, din oficiu, ori de cate ori existenta acestuia rezulta din datele cauzei.

Sistemul cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei

Cauzele care vizeaza vinovatia: sunt stari, situatii sau imprejurari - prevazute expres de lege - care, facand sa dispara constiinta, vointa sau libertatea de actiune a persoanei care comite o fapta incriminata, exclud vinovatia, si, implicit, caracterul penal al acestei fapte. [1 Constantin Bulai , op . cit. p. 238.] În aceasta categorie intra si cauzele prevazute in art .44-51 Cod Penal, dupa cum urmeaza:

? Legitima aparare: Potrivit art.44 Cod Penal, o fapta se considera comisa in legitima aparare atunci cand savarsirea ei a fost necesara pentru inlaturarea unui atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva faptuitorului, a unei persoane sau impotriva unui interes obstesc, care pune in pericol persoana sau dreptul celui atacat ori interesul obstesc.

? Starea de necesitate: prevazuta de art. 45 Cod Penal, este acea stare in care se afla o persoana care este nevoita sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala pentru a salva de la un pericol iminent, datorat intimplarii si care nu poate fi inlaturat in alt mod, viata, integritatea corporala sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc.

? Constrangerea fizica si constrangerea morala. Este prevazuta de art.46 Cod Penal conform caruia: ”nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, prevazuta de legea penala, savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia nu i-a putut rezista.

De asemenea, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu poate fi inlaturata in alt mod”.

Constrangerea fizica este, asadar, presiunea pe care o forta, careia nu i se poate rezista, o exercita asupra energiei fizice a unei persoane, in asa fel incat aceasta energie, fiind scoasa de sub puterea persoanei constranse, devine, sub aspect material, cauza unei fapte ilicite.

Constrangerea morala consta in presiunea pe care o persoana o exercita prin orice mijloace asupra psihicului altei persoane, determinand-o prin teama grava pe care i-o insufla si prin aducerea sa in situatia de a nu-si mai putea determina in mod liber vointa, sa comita o fapta prevazuta de legea penala.

Argumentul pentru care se inlatura caracterul penal al faptei savarsite sub actiunea unei constrangeri fizice sau morale este tocmai lipsa acestei trasaturi esentiale a infactiunii: vinovatia corelata cu lipsa libertatii de vointa a faptuitorului, “conditie indispensabila subiectului oricarei infractiuni” [2 T. Vasiliu, G. Antoniu, “Codul penal comentat si adnotat. Partea generala”, Editura stiintifica, Bucuresti, 1972, p.349.].

? Cazul fortuit. Potrivit dispozitiilor art.48 Cod Penal, ”nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala a carui rezultat este consecinta unei imprejurari care nu poate fi prevazuta“. Exista, deci, caz fortuit atunci cand actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat vatamator pe care acesta nu l-a prevazut si nu l-a dorit, ca urmare a unei forte (sau energii ) ce n-a putut fi, in mod obiectiv, prevazuta.

? Iresponsabilitatea. Potrivit dispozitiilor art. 48 Cod Penal “nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul savarsirii faptei fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe el“. Prin iresponsabilitate se intelege, asadar, starea de incapacitate psihica a unei persoane care nu-si poate da seama de sensul sau urmarile actiunilor sau inactiunilor pe care le comite, iar volitiv, nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa in raport cu propriile sale fapte.

? Betia. În conformitate cu prevederile art. 49 alin. 1 Cod Penal “nu constitue infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul savarsirii acesteia se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau alte substante“. Potrivit art. 49 alin. 2 Cod Penal “starea de betie voluntara completa produsa de alcool sau alte substante nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui dupa caz o circumstanta agravanta sau atenuanta“.

Betia este o stare psiho-fizica anormala, in care se gaseste o persoana datorita efectelor pe care le au asupra organismului sau si asupra facultatilor sale mintale, anumite substante existente, sau narcotice consumate de acea persoana ori introduse in corpul sau.

? Minoritatea faptuitorului. În art. 50 Cod Penal se prevede ca “nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care, la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal“. În completarea acestei dispozitii legale, in art. 99 alin. 1 si 2 Cod Penal se prevede ca “minorul care nu a inplinit varsta de 14 ani nu raspunde penal“, iar, minorul care are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant“.

Din aceste prevederi rezulta ca minorii care la savarsirea faptei nu indeplinise o anumita varsta sunt prezumati ca nu au aptitudine psihica de a distinge intre bine si rau, intre ceea ce este permis si ceea ce este oprit si nici de a actiona in deplina cunostinta de cauza.

? Eroarea de fapt. Potrivit art. 51 Cod Penal “nu constitue infractiune fapta prevazuta de legea penala, cand faptuitorul in momentul savarsirii acesteia, nu cunoaste existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei“.

Rezulta ca atunci cand o persoana nu a conceput deloc sau a conceput gresit finalizarea fireasca a actiunilor sale voite, sau nu a cunoscut ori a cunoscut gresit unele date ale realitatii, esentiale pentru corecta caracterizare juridica a faptei savarsite, inseamna ca factorul intelectiv este profund afectat pentru ca realitatea era alta decat cea avuta in vedere de acea persoana cand a conceput si savirsit actiunea sau inactiunea respectiva. În acest caz este limpede ca a avut loc o deformare si a factorului volitiv pentru ca vointa s-a conformat constiintei si pentru ca, daca n-ar fi fost afectat de eroare, este posibil ca si manifestarea de vointa ar fi luat alt sens.

În afara de cauzele generale care inlatura caracterul penal al faptei prin excluderea vinovatiei, enumerate in art. 44-51 C. pen., exista si unele cauze speciale care inlatura caracterul penal al faptei si care sunt descrise in partea speciala a Codului penal. Asemenea cauze speciale sunt reglementate in art. 207 C. pen. (proba veritatii), in art. 255 alin. 2 (constrangerea la darea de mita), in art. 304 C. pen. (adulterul ingaduit de sot) si in art. 336 C. pen. (necesitatea militara in caz de lovire a inferiorului in timp de razboi) [1 V. Dongoroz si colab., “Expicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea generala”, vol. I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969, p.335.].