Pagina documente » Recente » Metode si tehnici in strategiile de relatii publice

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 2
Capitolul I: COMUNICAREA MANAGERIAL?- ABORD?RI TEORETICE 4
1.1. Specificul ?i rolul comunic?rii manageriale 4
1.2. Conceptul de comunicare managerial? ?i componentele acestuia 5
1.3. Etape ?i mecanisme ale procesului de comunicare 8
1.4. Obiectivele ?i formele procesului de comunicare 9
1.5. Condi?iile, cerin?ele ?i tr?s?turile procesului de comunicare 10
1.6. Factorii de influen?? ai procesului de comunicare 11
1.7. Re?ele de comunica?ii 12
1.8. Reguli de baz? privind comunicarea 13
1.9. Obstacole ale comunic?rii 13
Capitolul II: COMUNICARE FORMAL? ?I INFORMAL? 20
II.1 Comunicarea formal? 20
II.2 Comunicarea informal? 21
II.3 Noile tehnologii ?i comunicarea ?n organiza?ii 24
Capitolul III: COMUNICAREA ?N MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE 25
III.1. Evaluarea performan?ei ? instrument ?n activitatea managerului 25
III.2. Intervievarea de evaluare a performan?ei 27
III.3. Calit??ile conduc?torului din compartimentul resurse umane 28
III.4. Comunicarea ?n recrutarea ?i selec?ionarea de personal 31
Capitolul IV: STUDIU PRIVIND IMPACTUL CLIMATULUI DE COMUNICARE ASUPRA RESURSELOR UMANE ?N CADRUL ICI BUCURE?TI 33
4.1. Cadrul general al cercet?rii, ipoteze 33
4.2. Metode ?i instrumente de colectare a datelor 37
4.3. Analiza ?i interpretarea rezultatelor 37
CONCLUZII ?I SUGESTII 42
BIBLIOGRAFIE 45
ANEXE 47

EXTRAS DIN DOCUMENT

INTRODUCERE

Comunicarea face parte din “infrastructura” organizatiei. Orice efort de dezvoltare a unei organizatii trebuie sa aiba in vedere cu prioritate latura umana a dezvoltarii ei, iar comunicarea eficace si eficienta este singura cale prin care oamenii isi pot corela in mod sinergetic eforturile. De calitatea comunicarii manageriale depinde modul in care se foloseste resursa umana a unei organizatii, deci in ultima instanta succesul organizatiei.

Comunicarea devine un element critic necesar in perioade de schimbari revolutionare in viata organizatiilor, ea fiind instrumentul de implementare a schimbarii, a reproiectarii proceselor interne, a noii strategii a organizatiei. În perioade de schimbare revolutionara comunicarea manageriala capata valente noi si, mai mult ca oricand, imbraca formele unei arte. Comunicarea rationala poate convinge mintile oamenilor sa se schimbe, dar pentru a schimba si inimile oamenilor trebuie folosit limbajul emotiilor.

Filosoful si psihologul William James spunea ca omul isi poate schimba viata schimbandu-si atitudinea fata de aceasta. Orice schimbare revolutionara presupune o schimbare radicala de atitudine si aceasta este cel mai dificil de realizat. Fara o comunicare deschisa, permanenta, precisa si suportiva, rezultata dintr-o gandire strategica, respectiva schimbare este imposibil de realizat.

Comunicarea interumana constituie un obiect de studiu cu o importanta mult mai mare decat aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Patrunderea si intelegerea sistemului de comunicare deschid si inlesnesc drumul cunoasterii personale si a celor din jur, fiind in masura sa clarifice ierarhizarea oamenilor in societate dupa criterii de valoare.

În lucrarea de fata am incercat sa evidentiez importanta climatului comunicational pentru evaluarea resurselor umane si a managementului acestora, cu particularitatile existente in cadrul ICI Bucuresti.

În cadrul oricarei organizatii, in procesul de realizare a obiectivelor sale, un element principal il reprezinta punerea in valoare a resurselor de care dispune. Astfel, alaturi de resursele naturale, materiale, financiare si informationale, organizatia valorifica si resursele umane concretizate in salariatii ce lucreaza efectiv in unitate si care prin munca lor asigura realizarea obiectivelor firmei, in contextul utilizarii rationale a celorlalte resurse.

În cadrul compartimentelor comunicarea este, in special, informala datorita relatiilor personale, sociale si profesionale bune existente intre membrii acestora. Între membrii fiecarui compartiment si managerii lor si alte compartimente comunicarea este de tip formal.

Procesul de comunicare realizat la ICI Bucuresti intampina o serie de bariere comunicationale, dintre care cele mai importante sunt barierele de limbaj si barierele de receptie. În general, oamenii au tendinta de a auzi numai ceea ce doresc sa auda, de a retine doar informatiile strict necesare si nu toti emitatorii folosesc corespunzator elementele procesului de comunicare.

Capitolul I: COMUNICAREA MANAGERIAL?- ABORD?RI TEORETICE

1.1. Specificul si rolul comunicarii manageriale

Comunicarea mangeriala este o forma de comunicare interumana, un instrument de baza al managerului, cu ajutorul caruia acesta isi poate exercita atributiile manageriale: de planificare, de organizare, de motivare si antrenare, de coordonare, de control-evaluare si realizare a obiectivelor propuse. Comunicarea devine astfel o filozofie a mangerului si nu o suma de cunostinte, decizii si actiuni mecanice.

În contextul unei dezvoltari durabile a societatii umane, comunicarea manageriala nu mai are rolul de transmitere a mesajelor de informare si instruire, ci devine o forta dinamica, independenta si inovatoare care este modelata de mediul in care functioneaza. Resursele strategice ale oricarei organizatii devin informatia, cunoasterea si creativitatea. Toate acestea sunt de neconceput fara o comunicare reala si eficienta, care devine astfel un reper de competitivitate si eficienta pentru organizatie.

De calitatea comunicarii depind intelegerea problemelor cu care se confrunta orice angajat. Durabilitatea relatiilor organizationale, circulatia ideilor si solutiilor destinate rezolvarii obiectivelor, cat si capacitatea managerului de a-si motiva, antrena si conduce angajatii. Din aceasta cauza se impune necesitatea perfectionarii continue a deprinderilor de comunicare a managerului, atat la nivel intern, cat si la cel extern.

Comunicarea manageriala este strans legata de functiile managementului, de functiile comunicarii in sine si de cultura organizationala. Scopul comunicarii manageriale este de a realiza un flux informational corect, pertinent si eficient pe orizontala si pe verticala structurii organizationale, in vederea realizarii obiectivelor strategice si operationale stabilite.

Elementele fundamentale [1 Ioan Toca, “Management educational”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2002, p.97;] ale unei comunicari manageriale eficiente sunt:

- nevoia de a sti sau a detine cunostinte profesionale necesare pentru realizarea obiectivelor individuale;

- nevoia de a intelege scopul obiectivelor individuale sau finalitatea unei activitati;

- nevoia de a exprima pareri sau judecati de valoare si de a le comunica celorlalti.

Din aceasta cauza corectitudinea si eficienta sistemului informational depinde de urmatoarele caracteristici ale comunicarii [2 ibidem, p. 97-98;]:

- formularea clara si fara ambiguitati a mesajelor;

- transmiterea rapida si nedistorsionata a mesajelor;

- descentralizarea decizionala;

- profesionalism ridicat.

Pornind de la aceste aspecte, comunicarea manageriala indeplineste urmatoarele roluri comunicationale [3 ibidem, p. 98;]:

- interpersonale, ce caracterizeaza capacitatea managerului de a organiza, coordona, influenta si reprezenta o structura organizatorica;

- informationale, mai exact capacitatea managerului de a culege, prelucra, sintetiza, monitoriza si transmite informatii functionale inspre interiorul organizatiei, cat si spre exteriorul acesteia;

- decizionale, evidentiind capacitatea managerulul de a rezolva rapid, competent si eficient anumite disfunctionalitati, cat si abilitatea diplomatica a conflictelor.

Activitatea zilnica reala a unui manager se regaseste in comunicarea orala si scrisa, in elaborarea strategiilor manageriale, reprezentarea interna si externa si in managementul resurselor umane.

1.2. Conceptul de comunicare manageriala si componentele acestuia

Comunicarea manageriala a aparut, ca disciplina a managementului din necesitatea de a pune la dispozitia managerului mijloace optime de interactiune in vederea indeplinirii functiilor si rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplina, care inzestreaza managerul si organizatia cu instrumente de lucru.

Comunicarea manageriala eficace si eficienta constituie un factor de competitivitate, un avantaj strategic al organizatiei

Comunicarea, in stiinta manageriala, este cunoscuta ca o principala activitate desfasurata de manageri, fiind considerata: „componenta de baza a functiei de coordonare" [4 Zorletan, T., Burdus, E., Caprarescu, G., Managementul organizatiei, Ed. Holding Reporter, vol. II, Bucuresti, 1996]. În sens larg, prin comunicare intelegem “schimbul de mesaje intre doua sau mai multe persoane, din cadrul unei organizatii, in vederea realizarii obiectivelor”, sau mai simplist, un “schimb de mesaje intre un emitent (E) si un receptor (R)” [5 Candea,R., Candea, D., Comunicarea manageriala aplicata, Editura Expert, Bucuresti, 1998; ](Comunicarea manageriala-Rodica M. Candea, Dan Candea).

Cohen, F.,C. propune o definitie in cartea sa “Protection and Securityon the Information Superhighway”, care depaseste simplul schimb de mesaje si anume: „proces prin care o sursa de informatii A influenteaza asupra receptorului de informatii B intr-o maniera capabila sa provoace la acesta aparitia unor acte sau sentimente, ce permit o regularizare a activitatilor lui B sau a grupului de care apartin A si B". Mai exista o serie de alte definitii, dar indiferent de continutul lor, putem afirma ca, in conditiile actuale, importanta comunicarii a capatat o amploare extraordinara. Dupa unii autori, precum Ion Petrescu “a conduce inseamna a comunica”.

A conduce inseamna a comunica, a transmite informatii, idei, sentimente, decizii subordonatilor, precum si posibilitatea de revenire a informatiilor sub forma rapoartelor, atitudinilor, sentimentelor acestora. Prin urmare activitatea manageriala prezinta un proces complex si continuu de comunicare, cu ajutorul caruia managerul si subalternii sai se descopera reciproc si converseaza, se incita si se calmeaza, se contrazic si cad de acord, se resping sau se accepta, atat in problemele majore si in cele curente ale entitatii socio-profesionale din care fac parte.

La intrebarea „de ce comunicam intr-o organizatie?" pot exista o multitudine de raspunsuri, cateva insa, fiind unanim acceptate:

? functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii. Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura organizatorica, de armonizare a actiunilor cu obiectivele initiale si de eliminare a defectiunilor, de antrenare a personalului se bazeaza pe primirea si transmiterea de mesaje;

? comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati;

? prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a performantelor individuale si generale ale organizatiei;

? aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea, cunoasterea si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente pentru orientarea comportamentului angajatilor spre performanta si satisfactii;

? contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptare reciproca intre sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si exteriorul organizatiei.

Astfel, se poate afirma ca este imposibil de gasit un aspect al muncii managerului care sa nu implice comunicarea. Problema reala a comunicarii organizationale nu este daca managerii se angajeaza sau nu in acest proces ci daca ei comunica bine sau satisfacator.

Se poate spune despre comunicare ca ea serveste ca “lubrifiant” al actiuni manageriale. Comunicarea tinde sa influenteze sau sa modifice perceptiile, comportamentele, sentimentele, opiniile oamenilor, toate activitatile care include factorul uman facand apel la comunicare.

Comunicarea manageriala nu mai are doar rol de transmitere a mesajelor de informare, instruire, convingere sau motivare. Ea devine o “forta dinamica si independenta”, care este modelata de mediul in care functioneaza. Sistemul de comunicare creeaza instrumente puternice pentru ajustarea continua a structurii si a proceselor organizatiei la conditiile in continua schimbare. Rolul de baza al managerilor devine acela de a dezvolta si mentine viu sistemul de comunicare, menit sa sprijine implementarea strategiei organizatiei, “sistemului nervos” si al “corpului” organizatiei [6 Mihuleac, Emil, Managerul si principalele activitati manageriale; Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 1994]. De aici a rezultat si nevoia perfectionarii deprinderilor de comunicator ale managerului, atat interpersonale cat si de grup, de comunicare in cadrul organizatiei, dar si in exteriorul ei.

Traim intr-o era numita adeseori era „capitalului uman” care, spre deosebire de erele precedente, a „capitalului tehnic” si a „capitalului financiar”, se caracterizeaza prin constituirea capitalului organizatiei din cunostintele, deprinderile si experienta angajatilor ei. Resursele strategice ale organizatiei devin astfel informatia, cunoasterea si creativitatea. Toate astea sunt de neconceput in afara comunicarii eficace si eficiente, care devine astfel, “un instrument de competitivitate al organizatiei”.

Particularitatile comunicarii manageriale, comparativ la alte feluri de comunicare, sunt generate de scopul, obiectivele si rolurile acestei comunicari, de cadru si structura organizationala si de contextul culturii organizationale. În management comunicarea are o importanta capitala. Daca ar fi sa ne referim numai la decizia manageriala si ar fi suficienta sublinierea ca o buna adaptare a acesteia si o reusita in indeplinirea ei, sunt de neconceput fara o comunicare perfecta intre manageri si executanti. În acelasi timp, comunicarea manageriala se supune anumitor norme de etica specifice, care se regasesc in cultura organizationla, politica organizatiei si, evident, in etica individuala a managerilor. Procesul si produsele comunicarii manageriale au la baza concepte, principii, standarde si reguli caracteristice si imbraca forme specifice tipului de organizatie.