Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Introducere
1
Capitolul I Aspecte generale privind operatiunile de leasing
4
1.1 Definitia leasingului
4
1.2 Istoria leasingului
7
1.3 Clasificarea operatiunilor de leasing
9
1.4 Participantii la operatiunea de leasing
14
1.5 Scheme de derulare si finantare a operatiunilor de leasing
15
Capitolul II Analiza evolutiei pietei leasingului in lume in ultimii ani in contextual evolutiei economiei mondiale
20
2.1 Cadrul economic mondial in ultimii ani
20
2.2 Primele 50 de tari
22
2.3 Pietele de rang inalt
29
2.4 Evolutia leasingului pe continentele americane
30
2.5 Evolutia leasingului in ASIA
32
2.6. Evolutia industriei leasingului in EUROPA
36
2.7 Piata leasingului in Romania
45
2.8. Tendinte in evolutia leasingului
47
Capitolul III Proceduri de calcul a ratelor de leasing, amortizarilor si a costurilor
48
3.1. Elementele componente ale ratelor de leasing
48
3.2 Calculul ratelor de leasing
54
3.3 Amortizarea plasamentului societatii de leasing
59
3.4 Costul operatiunilor de leasing pentru utilizator
62
Capitolul IV Comparatia leasingului cu alte forme de achizitionare a bunului
71
4.1. Achizitionarea bunului cu plata cash
71
4.2. Achizitionarea bunului prin contractarea unui credit bancar
72
4.3. Achizitionarea bunului cu plata in rate
73
4.4. Achizitionarea bunului in leasing
75
Capitolul V Managementul riscului in operatiunile de leasing
77
5.1 Generalitati privind managementul riscului
77
5.2. Riscul in operatiunile de leasing
86
5.3 Structura organizatorica a unui compartiment de gestiune a riscului
92
5.4. Program de implementare a compartimentului de gestiune a risculul
93
5.5 Cerinte de bazi pentru activitatea compartimentului de gestionare riscurilor
97
5.6 Cerinte privind pregatirea si perfectionarea profesionala
99
5.7 Rolul brokerului in asigurari si management de risc
102
Capitolul VI Concluzii si propuneri
104
6.1 Factorii care influenteaza derularea operatiunilor de leasing
104
6.2 Concluzii privind importanta leasingului
111
Bibliografie
Anexe
113
114

Alte date

? - {p} - ?

INTRODUCERE

În orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atat la nivel macroeconomic cat si la nivelul fiecarei persoane sau agent economic. Desigur, exista un ansamblu de factori care influenteaza deciziile fiecarei persoane sau agent economic de a renunta la un castig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile in prezent) in favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate in viitor), insa procesele de economisire sunt prezente intr-o masura mai mare sau mai mica, pe termene mai lungi sau mai scurte si moduri foarte variate la nivelul fiecarei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au insa un rol important si la nivelul intregii economii nationale.

Desigur, alegerea cailor celor mai potrivite de economisire si investitie se poate dovedi a fi un proces dificil, avand in vedere o serie de factori precum multitudinea instrumenetelor disponibile, instabilitatea pe care o traverseaza anumite piete, recesiunea economica, etc. In aceste conditii se pune problema alegerii unui instrument de economisire adecvat, care sa ofere o pastrare in siguranta cea mai deplina a acestor economii, dar si multiplicarea lor in timp, devenind practic dintr-un instrument de economisire unul de investire. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai sa asigure acestora o protectie la inflatie, ci si sa aduca un castig real, in conditiile unui risc acceptabil.

Decizia reprezinta un proces dinamic de interactiune a tuturor participantilor confruntati cu o politica de alegere, un proces de selectie a unui raspuns dintr-un ansamblu de raspunsuri potentiale.

Specificitatea deciziei consta in procesul din care ea rezulta si care este reprezentat de infruntarea dintre dimensiunile prezente si viitoare, proces care simplifica evaluarea castigurilor / pierderilor posibile, reprezentand o incercare de a investi cu atributul rea1itatii obiectele prefigurate susceptibile de a satisface trebuintele.

Desfasurarea activitatii oricarui agent economic in scopul obtinerii unui profit cat mai mare trebuie sa se bazeze pe o teorie economica solida, coerenta, care are menirea sa orienteze gandirea, ca si eforturile materiale, financiare si umane ale intreprinzatorului. Una din problemele cele mai importante o reprezinta luarea deciziilor care sa asigure un rezultat cat mai bun, in concordanta cu scopul urmarit de agentul economic.

Se considera ca, in conditiile unei piete cu concurenta perfecta, toti producatorii si toti consumatorii dispun de o cunoastere perfecta a cererii si a ofertei, astfel incat pot obtine cel mai bun produs si cel mai bun pret. Piata este caracterizata deci de transparenta perfecta, ceea ce inseamna ca deciziile se iau in conditii de deplina certitudine si fara risc.

Tipul de piata care caracterizeaza realitatea economica este insa piata cu concurenta imperfecta, dominata de risc si incertitudine si care impune agentilor economici sa-si urmareasca si sa realizeze obiectivele propuse prin luarea celei mai bune decizii, tinand cont de lipsa unor informatii complete si sigure.

Asadar, investitiile constituie instrumentul principal de realizare a modernizarii economice, prin crearea de noi structuri mai performante, in acord cu optiunile strategice. de perspectiva ale societatii.

Investitiile pentru dezvoltare, considerate ca totalitatea cheltuielilor facute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezinta o cheltuiala certa pentru un viitor care contine elemente de incertitudine (diminuarea cererii pentru produsele finite, cresterea costurilor pentru materia prima, aparitia unor produse mai performante etc.) De aceea strategiile investitionale au un rol deosebit de important, pentru ca toate celelalte activitati depind de investitii si in primul rand de politica de decizie asupra investitiilor adoptate.

Se pune problema alegerii modalitatii optime de investire, care sa corespunda cel mai bine scopurilor si asteptarilor celui ce investeste. Pentru aceasta, asociem fiecarui tip de investitie (sau plasament) doua notiuni: rentabilitate si risc. Prin rentabilitate intelegem nivelul castigului asigurat de catre o investitie. Spre exemplu, rentabilitatea unui depozit bancar va fi determinata de nivelul dobanzii acordate de banca deponentului.

Cel mai raspandit mod de exprimare a rentabilitatii este exprimarea procentuala, intrucat aceasta ne ofera o imagine comparabila a rentabilitatii diferitelor instrumente de investitie.

Riscul este un indicator foarte important de luat in considerare la momentul luarii deciziei de investire pe piata de capital. Orice investitor considera ca veniturile mari sunt un Iucru pozitiv si riscul este un lucru rau. Problema este ca de obicei, riscul si veniturile merg in tandem, putem spune ca sunt chiar direct proportionale (cu cat riscul este mai mare, cu atat posibilitatea de a castiga este mai mare). Riscul reprezinta probabilitatea de obtinere a unei anumite rentabilitati. Nu exista o formula universala de calcul a riscului, intrucat exista nenumarati factori ce pot afecta performantele unei anumite investitii. Exista o legatura direct proportionala intre riscul si rentabilitatea unei investitii. Astfel, cu cat riscul este mai mic, cu atat rentabilitatea investitiei este mai redusa; cu cat riscurile sunt mai mari, cu atat creste si rentabilitatea ce poate fi asigurata de o investitie.

Concluzia care se desprinde este ca trebuie urmarit acel tip de investitie care asigura un raport optim intre rentabilitate si risc, raport ajustat in functie de asteptarile, posibilitatile si nu in ultimul rand aversiunea fata de risc a fiecarui investitor.

Un concept ce trebuie analizat in elaborarea unei strategii de investitii este diversificarea investitiilor. Aceasta inseamna plasarea sumelor disponibile in mai multe instrumente diferite de economisire si investire, si/sau in diferite variante ale aceluiasi tip de instrument (in mai multe actiuni diferite cotate la bursa sau in titluri la mai multe fonduri mutuale).

Este stiut ca investitiile pe piata de capital sunt investitii riscante, dar alcatuind un portofoliu echilibrat se poate limita riscul. Principala cale de a diminua riscul este divizarea investitiilor.

In absenta unei piete financiare perfecte, decizia de investitie nu poate fi privita separat de cea de finantare. Se impune identificarea resurselor necesare pentru procurarea bunurilor de care este nevoie pentru cresterea potentialului firmei.

Tranzitia la economia de piata reprezinta un lung proces de transformare fundamentala pe baza principiilor economiei de piata. Perspectiva tranzitiei o reprezinta edificarea unei economii moderne de piata. Se pune problema utilizarii eficiente a capacitatii de productie din toate sectoarele de activitate; ele reprezinta o imensa resursa economica care se impune a fi valorificata simultan cu potentialul de forta de munca ridicat existent in toate domeniile de activitate. O buna valorificare a resurselor interne de capital (aflat in diferite forme de proprietate) si de munca nu este greu de realizat datorita inaltului grad de adaptabilitate a poporului roman.

Pe Ianga factorii interni trebuie luati in considerare si cei externi, atat de ordin economic, cat si politic. Factorii de ordin economic se refera, intr-un termen sintetic, la afluxul de investitii in intreprinderi de tot felul, de la diferite cooperari privind cercetari, proiecte mixte si terminand cu cumparari de actiuni ale firmelor romanesti. Acest lucru depinde, in mare masura, de impulsul economic intern, de stabilitatea socio-politica interna a tarilor cu economie de piata dezvoltata. Procesul de restructurare rapida a economiei actuale necesita elaborarea unor programe de dezvoltare la toate nivelurile organizatorice si alegerea lor pe baza unei analize atente secondate de sisteme de asistare a deciziei.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND OPERATIUNILE

DE LEASING

1.1 Definitia leasingului

Leasingul este un pas inainte in finantarea intreprinderilor care doresc sa isi achizitioneze utilaje si echipamente, dar care nu au posibilitati financiare. Aceasta tehnica de finantare care presupune un risc ridicat, vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natura a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasingului este de a asigura finantarea integrala prin fonduri imprumutate a unei investitii fara ca beneficiarul sa constituie masuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de traditionala creditare a investitiilor, unde intreprinderea beneficiara suporta o parte din valoarea investitiei. De aceea, leasingul ca tehnica de finantare vizeaza in primul rand intreprinderile care urmaresc largirea activitatii si ridicarea performantelor, iar pe plan mai general, asigura progresul tehnic.

Termenul de leasing este necunoscut in limba romana, fiind preluat din jargonul economic si comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de tarile europene occidentale.

Definitia leasingului poate fi data atat din punct de vedere economic, cat si juridic.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unei persoane sa obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat pretul.

Prima definitie legala a leasingului in Europa continentala provine din Franta, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operatiunea numindu-se credit-bail. Operatiunile de credit-bail sunt cele prin care o intreprindere da in locatie bunuri imobiliare in vederea unei utilizari profesionale, cumparate de ea sau construite prin efortul ei financiar, daca aceste operatiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului sa devina proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterala de vanzare, fie prin achizitionarea directa ori indirecta a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele inchiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate pentru acel locator. O definitie mai recenta a leasingului in Franta pune in evidenta functiile economice ale acestuia: leasingul reprezinta o finantare, in principiu integrala, a unei investitii productive garantata de beneficiar.

O definitie foarte sumara a leasingului a fost data in Germania prin circularele fiscale din anul 1971 si respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic in caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada in care este reesalonata restituirea capitalului investit de finantator. Circularele mentionate prevad urmatoarele:

a) contractul este incheiat pe o perioada determinata (irevocabila), timp in care nici una din parti nu este indreptatita a proceda la reziliere;

b) marimea platilor care se fac de catre beneficiar, cuprinde, in afara costului de achizitie ori de productie, si toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finantatoare.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevazut in mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care Ia art. 17 alin. 2 defineste leasingul prin “inchirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finantatorul le dobandeste, ori le confectioneaza, in raport cu indicatiile date de utilizator, acesta din urma asumandu-si toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, avand si dreptul de a deveni proprietarul bunului primit in locatiune, cu conditia de a plati pretul stabilit la data incheierii”. Nu se specifica nimic despre natura platilor si a pretului.

In legislatia romana operatiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operatiuni prin care o parte, denumita locator, se angajeaza la indicatia unei alte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta asupra acestuia contra unei plati numita redeventa, in scopul exploatarii sau, dupa caz, a achizitionarii bunului (Ordonanta 51/97, completata si modificata prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). In 1998 a aparut Legea privind reglementarea activitatii de leasing care a adus unele completari ordonantei initiale. Totusi, ultimele coordonate juridice in care se desfasoara aceasta activitate au fost stabilite in 1999 prin Legea 99.

Din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o operatiune de finantare, pe baza unui contract de leasing, in care finantatorul asigura fondurile necesare pentru intreaga investitie. Pe toata durata contractului, inchiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chirias sa foloseasca un anumit bun in schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plati (rate de leasing) pe durata contractului. Castigurile obtinute prin Ieasing sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. O operatie tipica de leasing decurge astfel: utilizatorul hotaraste asupra echipamentului de care are nevoie, asupra intreprinderii producatoare, a marcii si modelului. De asemenea, specifica clar orice insusire speciala dorita a bunului, termenele de garantie, livrare, instalare si service-ul.

Totodata, utilizatorul negociaza pretul. Dupa ce echipamentul si aspectele importante au fost specificate, iar contractul de vanzare-cumparare negociat, utilizatorul incheie un contract de locatiune cu finantatorul-proprietar, negociind cu acesta durata contractului, ratele de leasing, daca taxele de vanzare, livrare, instalare vor fi incluse in pretul contractului, precum si alte considerente optionale. Termenul de leasing include o varietate de tranzactii de la cele in care leasingul reprezinta folosirea proprietatii inchiriate pentru o scurta perioada de timp, pana la cele in care leasingul este, de fapt, un mijloc de finantare a utilizatorului-chirias pentru a achizitiona bunul inchiriat.

Privit din punctul de vedere al societatii de leasing, leasingul constituie o cumparare a unui bun cu scopul inchirierii, urmata de o inchiriere in scopul vanzarii. Deci leasingul este o operatie de finantare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-1 cumpara Ia finele locatiei, dupa ce a fost platita chiria aferenta si ultima transa de plata (pretul rezidual). Prin prisma finalitatii, operatiunea de leasing poate fi asemanata cu cea de vanzare-cumparare cu plata in rate, in cazul in care bunul trece in proprietatea beneficiarului. Deosebirea este aceea ca prin operatiunea de vanzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, in timp ce prin leasing se cedeaza dreptul de folosinta a bunului respectiv.

Din punctul de vedere al benficiarului, leasingul reprezinta o forma de creditare in cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face esalonat, sub forma ratelor de leasing, si, in final a pretului rezidual. În aceasta situatie, leasingul apare ca o vanzare in rate, in cadrul careia dreptul de proprietate se transfera odata cu achitarea pretului rezidual, respectiv odata cu achitarea bunului. Diferenta fata de vanzarea in rate se observa la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de functionare normala a bunului, in anumite tari.

1.2 Istoricul leasingului

Leasingul, ca tehnica de afaceri economice, a aparut dintr-o nevoie stringenta de a solutiona o problema.

Inca din antichitate s-a observat ca beneficiile sunt obtinute prin folosinta unui lucru, avand mai putina importanta cine detine titlul de proprietate. Prin anii 210, in orasul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le inchiriau fermierilor, pastrand o evidenta a acestui fapt pe placi de argila. Aristotel exprima ideea ca „bogatia nu se masoara prin titlurile de proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor lucruri, chiar daca sunt proprietatea altora” — Aristotel, „Retorica”.

Leasingul isi afla radacinile in forma arhaica a creditului pe care o constituia in dreptul roman „fiducia”: imprumutatorul isi rezerva pentru garantia creantei sale proprietatea unui lucru.