Pagina documente » Medicina » Prevenirea difteriei. Supravegherea nivelului de imunitate si a evolutiei agentului patogen al bolii

Despre lucrare

lucrare-licenta-prevenirea-difteriei.-supravegherea-nivelului-de-imunitate-si-a-evolutiei-agentului-patogen-al-bolii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-prevenirea-difteriei.-supravegherea-nivelului-de-imunitate-si-a-evolutiei-agentului-patogen-al-bolii


Cuprins

CUPRINS
1. Introducere 3
2. Consideratii epidemiologice privind difteria 6
A. Date generale de epidemiologie 6
B. Aspecte privind recenta epidemie de difterie in
Rusia 15
C. Eliminarea difteriei si masurile care se impun 33
3. Supravegherea difteriei in Romania
-contributii personale 36
A. Controlul nivelului de imunitate antidifterica 36
- Metode de investigare 36
- Asigurarea nivelului de protectie antidifterica in
Romania 41
B. Supravegherea circulatiei agentului patogen al bolii - Metode de diagnostic 48
- Aspecte ale circulatiei C. diphtheriae in 56
perioada 1997- 1998
4. Discutii si concluzii 64
5. Bibliografie 71

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

PREVENIREA DIFTERIEI SUPRAVEGHEREA NIVELULUI DE IMUNITATE

S I A EVOLUTIEI AGENTULUI PATOGEN AL BOLII?1. INTRODUCERE

Boala difterica, considerata in curs de eliminare, continua sa ramana in actualitate datorita cunostintelor acumulate in domeniu la nivel genetic si molecular, evolutiei si trasaturilor caracteristice bolii in contextul epidemilologic recent aparut, masurilor de supraveghere si control care se impun.

Cunoscuta din cele mai vechi timpuri, primele cazuri fiind descrise la inceputul erei noastre, difteria a fost cauza comuna de morbiditate si mortalitate in multe tari din lume, raspandirea ei fiind universala. In perioada prevaccinala unul din douazeci de locuitori inregistra o imbolnavire de difterie in cursul vietii, iar 5-10% din cazuri erau insotite de deces. Descoperirea in 1891 a tratamentului specific cu ser antidifteric si introducerea anatoxinei difterice native in imunizarea activa a populatiei in perioada 1921 1930, au constituit principalele mijloce de lupta impotriva bolii.

Initierea si implementarea unor programe nationale de imunizare, alaturi de supravegherea nivelului de imunitate antidifterica si a agentului patogen C. diphtheriae toxigen), au avut ca rezultat reducerea continua a morbiditatii prin difterie.

Astfel, in Europa, incidenta bolii s-a redus de la 160/0000 la 0,20/0000 cazuri pe an, in ultimii 25 de ani, unele tari raportand numai cazuri sporadice, altele mici epidemii.

La inceputul anului 1980, cand morbiditatea prin boala a atins cele mai reduse valori, s-a considerat ca difteria nu mai constituie o problema de sanatate publica. Mai mult, a existat optimismul general ca boala poate sa fie eliminata din tarile Europei.

Cu toate progresele inregistrate privind supravegherea verigilor implicate in procesul epidemiologic, dupa 1990 s-a constatat reemergenta difteriei in unele tari din Asia si estul Europei.

In acest context, conform recomandarilor OMS, fiecare tara trebuie sa realizeze propria conduita de prevenire si control a difteriei, in functie de situatia epidemiologica existenta.

Pentru Romania, tara limitrofa cu focarul epidemic din NIS, in care nu s-au inregistrat cazuri de difterie din 1989, planul de masuri pentru controlul si posibila eliminare a difteriei in viitor, vizeaza trei obiective majore:

- acoperirea vaccinala a populatiei receptive in proportie de 95% in primii doi ani de viata;

- evaluarea nivelului de imunitate antidifterica prin studii serologice;

- mentinerea unei supravegheri active clinic si bacteriologic a tuturor formelor de infectie difterica, inclusiv a circulatiei C. diphtheriae toxigen.

2. CONSIDERATII EPIDEMIOLOGICE PRIVIND DIFTERIA

A. DATE GENERALE DE EPIDEMIOLOGIE

Difteria este o boala infectioasa acuta, transmisibila determinata de exotoxina eliberata de C.diphtheriae. Desi sunt citate cazuri de boala produse de C. diphtheriae netoxigen (Barksdale L.,Brooks R.), difteria clinica clasica ramane o toxemie, iar evolutia si gravitatea ei depind de cantitatea si rapiditatea cu care toxina difterica difuzeaza in organism.

Evolutia bolii poate sa fie epidemica, sporadica sau endemo-epidemica. Cele mai grave epidemii au fost determinate de C. diphtheriae toxigen gravis, care prezinta si o capacitate mai mare de raspandire in populatie. Tipurile de bacil difteric toxigen mitis si intermedius sunt mai frecvente in situatii endemo epidemice sau cazuri sporadice. In recenta epidemie de difterie din Rusia, Moldova, Ucraina si alte tari din NIS s-a remarcat prezenta tuturor biotipurilor de bacil difteric. De remarcat ca pana la actualele izbucniri de difterie din Europa de Est si Asia, potentialul epidemic al tulpinilor de C. diphtheriae intermedius si mitis toxigen a fost putin conoscut, iar diferentele intre virulenta celor trei biotipuri nu au fost inca elucidate.

Difteria clinica se manifesta prin fenomene locale (falsa membrana) si fenomene toxice generale, determiate de activitatea toxinei difterice la nivelul tesuturilor specializate.

Forma de raspandire a bolii este faringiana , dar poate sa existe si difteria laringiana , nazala, conjunctivala sau auriculara; in zonele calde predomina insa difteria cutanata.

Exista si forme atipice de difterie, cu manifestari clinice nezgomotoase al caror diagnostic este dificil de efectuat.

Cunoscuta de secole, difteria a evoluat in valuri epidemice. Datele istorice demonstreaza acest femomen si evidentiaza faptul ca evolutia ciclica a epidemiilor survine cu o periodicitate de 100 de ani sau mai mult (Galazka M.A.).

Informatiile sigure asupra bolii difterice dateaza din sec. XVI si XVII din Spania, unde boala a fost cunoscuta ca "morbus suffocans" sau "garrotilla", indicand forma de difterie laringiana, cu decese prin sufocare (tabel 1).