Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CAP.I - SANCTIUNEA PENALA 2
CAP.II - EFECTELE PRIVATIUNII DE LIBERTATE 6
CAP.III - JUSTITIA RESTITUTIVA (RESTAURATIVA) 12
CAP.IV - ORIENTARI ACTUALE PRIVIND PROBATIUNEA 28
SUBCAP. I - DEFINITIA PROBATIUNII 33
SUBCAP. II - REGLEMENTARI ALE PROBATIUNII iN DREPTUL COMUNITAR 36
CAP.V - DESFASURAREA EFECTUARII PROBATIUNII 39
CAP.VI EFICACITATEA PROBATIUNII SI ALTE PROPUNERI DE LEGE FERENDA 46
CONCLUZII 52
BIBLIOGRAFIE 53

Alte date

?CAP.I – SANCTIUNEA PENAL?

În teoria si legislatia penala contemporana, urmare a studiilor si a practicii privind sanctionarea infractiunilor, s-a ajuns la o diversificare a sanctiunilor de drept penal. Pe langa pedepse, care, mult timp au fost unicele sanctiuni penale, s-au introdus masurile de siguranta, care au dus la o mare generalizare, ele se gasesc inscrise in toate codurile penale contemporane, bineinteles, ele diferind ca natura si fel de la o legislatie penala la alta.

În Codul penal roman s-au inscris si alte masuri cu caracter sanctionar, anume masurile educative, care si ele sunt sanctiuni cu caracter penal. În aceasta lumina, sanctiunile cu caracter penal sau sanctiunile de drept penal sunt : pedepsele, masurile de siguranta si masurile educative.

În cadrul sanctiunilor de drept penal, pedeapsa, care este singura sanctiune penala menita sa asigure restabilirea ordinii de drept incalcate prin savarsiri de infractiuni ocupa un loc esential. Reprezentand cel mai important mijloc de constrangere, sa se constituie in toate legiuirile penale moderne in instrumentul cel mai eficient – deocamdata de neinlocuit – al luptei pentru prevenirea si combaterea criminalitatii si asigurarea securitatii sociale.

Se face distinctie intre scopul imediat si mediat al infractiunii.

Alti autori remarca printre scopurile sanctiunii penale preventia generala si speciala.

Prin sanctiuni de drept penal se inteleg sanctiunile pe care le statorniceste si reglementeaza numai dreptul penal. Acestea se caracterizeaza prin cateva trasaturi sau caractere generale care le dau o fizionomie proprie, comuna; in acelasi timp sunt anumite trasaturi sau caractere prin care pedepsele se deosebesc de masurile de siguranta.

? În primul rand, toate sanctiunile de drept penal sunt masuri de constrangere sau de restrangere a unor drepturi ori libertati, avand prin aceasta caracter represiv sau de sanctiune.

? În al doilea rand, toate aceste sanctiuni sunt prevazute de legea penala, avand prin aceasta un caracter legal.

? În al treilea rand, toate sanctiunile de drept penal se aplica ca urmare a savarsirii unei infractiuni, cu alte cuvinte, se aplica post delictum.

? În al patrulea rand, sanctiunile de drept penal se aplica infractorilor, adica persoanelor care raspund penal.

? În cele din urma, sanctiunile de drept penal, intervenind in urma savarsirii unei infractiuni, adica a incalcarii unor norme de conduita, se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni si al restabilirii autoritatii normelor de conduita incalcate prin infractiune.

Ca si celelalte institutii fundamentale ale dreptului penal, infractiunea si raspunderea penala, sanctiunile de drept penal nu pot actiona eficient decat daca corespund principiilor fundamentale ale politicii penale si ale dreptului penal si daca sunt guvernate de aceste principii. Cele mai multe principii sunt comune tuturor institutiilor fundamentale, dar ele actioneaza intr-un mod specific cu privire la sanctiunile de drept penal.

Pedepsele, masurile de siguranta si masurile educative, ca institutii fundamentale ale dreptului penal, sunt orientate in reglementarea lor de o seama de principii de baza ale dreptului penal, cum este principiul umanismului sau de principiul legalitatii, dar aceste principii strabat intregul drept penal. În afara de aceste doua principii s-au elaborat si prevazut unele principii care au greutate specifica.

a. Principiul stabilirii prin lege a sanctiunilor de drept penal. Acest principiu este o restrangere asupra pedepsei, a principiului de baza al legalitatii si aceasta consta in faptul ca numai acea masura de constrangere devine pedeapsa care este prevazuta de lege, ca fara lege nu exista pedeapsa. Se intemeiaza pe ideea ca, pedeapsa, fiind o masura de constrangere severa si privind valori umane deosebit de importante, cum sunt libertatea, bunurile, pedeapsa trebuie stabilita de stat prin lege si numai prin lege. Pedeapsa fiind stabilita prin lege, se va putea cunoaste atat de cei ce savarsesc infractiuni, cat si de ceilalti si, astfel, pedeapsa va deveni o frana, un mijloc de prevenire a infractiunilor.

b. Principiul stabilirii unor sanctiuni de drept penal compatibile cu constiinta morala si juridica a societatii, se refera la latura social - morala a pedepselor, in intelesul ca pedepsele trebuie sa fie admise de constiinta juridica si morala a societatii. Pedeapsa privativa de libertate sau amenda sunt pedepse compatibile cu constiinta morala si juridica. Pedeapsa bataii corporale, infierarea, mutilarea sau legarea de stalpul infamiei, expunere la batjocura publica sunt respinse de constiinta juridica si morala, fiindca implica chinuri si batjocorirea demnitatii omului.

c. Principiul stabilirii unor sanctiuni de drept penal adaptabile si revocabile. Potrivit acestui principiu, este recomandabil a se stabili, pe de o parte, pedepse adaptabile [1 Traian Pop, Drept penal comparat (Penologie si stiinta penitenciara), vol.III, Cluj, 1924], adica pedepse care prin natura lor se pot diviza si grada, si pe de alta parte, pedepse revocabile, adica pedepse care, in caz de eroare judiciara, se pot retrage. De exemplu pedeapsa privativa de libertate, pedeapsa pecuniara, sunt pedepse adaptabile si revocabile. Ele se pot grada, se pot da intr-o cantitate mai mare sau mai mica si pot fi retrase in caz de eroare. Dar pedeapsa cu moartea, de exemplu, nu este o pedeapsa adaptabila, fiindca nu se poate grade si nici revoca.

Acest principiul este aplicabil si pentru masurile de siguranta si masurile educative.

d. Principiul individualizarii legale a sanctiunilor de drept penal. Acesta este principiul dupa care se stabileste masura sau cantitatea pedepsei. Potrivit lui, legiuitorul individualizeaza pedeapsa, adica o adapteaza dupa gravitatea faptei si pericolul social pe care il prezinta infractorul. Astfel pentru infractiuni grave (contra persoanei, contra statului) se prevad in lege pedepse severe si in limite mai ridicate, iar pentru infractiuni mai usoare se prevad pedepse mai mici. Este aplicabil de asemenea si pentru masurile de siguranta si cele educative.

Sanctiunile de drept penal reprezinta o institutie reprezinta o institutie de baza a dreptului penal care alaturi de institutia infractiunii si institutia raspunderii penale formeaza pilonii oricarui sistem de drept penal.

CAP.II - EFECTELE PRIVATIUNII DE LIBERTATE

Paradigma pedepsei in modernitate a devenit una centrata pe inchisoare.

Analiza comparata a curentelor prezente in domeniul sanctiunilor penale indica faptul ca incercarea reprezinta, cu anumite variatii geoculturale, reperul esential al sistemelor penale conventtionale. Ea este, in special in societatile moderne centralizate, atat in ochii publicului, cat si in cei ai profesionistilor, sanctiunea cu cel mai ridicat nivel de pedepsire.

Centralitatea inchisorii in modernitate, provine insa, nu numai din frecventa statistica a utilizarii ei, ci si din transformarea ei in element de comparatie pentru sanctiunile neprivative de libertate.

Încarcerarea este in multe sisteme penale sanctiunea normala, elementul de comparatie in functie de care sanctiunile neprivative de libertate sunt introduse, apreciate si implementate, in functie de care se determina valoarea lor penala.

Prezenta, uneori in proportii semnificative, a sanctiunilor neprivative de libertate in diferite sisteme penale, nu inseamna, asa cum se mai afirma uneori, abandonarea paradigmei prisonocentrice.

Un studiu al Natiunilor Unite, evidentia o harta extrem de variata a practicii actuale a sanctiunilor penale.

Exista state in care sanctiunile neprivative de libertate – avertismentul, amenda, confiscarea, reprezinta peste 70% din totalul condamnarilor pronuntate, in alte tari, peste 50% dintre condamnari sunt privative de libertate, insa exista si o categorie de state in care, cel putin in termeni cantitativi, nu se evidentiaza un trend clar.

Un Raport al Natiunilor Unite, realizat de Consiliul Economic si Social, identifica (in 1996) un numar de 90 de tari care mai mentin inca in legislatie, pedeapsa capitala. Dintre acestea unele n-au mai pronuntat-o de 10 ani, iar altele o practica extrem de rar, pentru infractiuni deosebit de grave. Din 1989, 25 de tari au abrogat dispozitiile referitoare la pedeapsa capitala, inclusiv Romania, insa, in anumite regiuni ale globului, in special in Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia si Statele Unite, se inregistreaza o rezistenta la eliminarea din legislatie a pedepsei capitale.

Pedeapsa corporala este, de asemenea practicata ca tip de pedeapsa penala.

Încarcerarea cunoaste rate variabile. În privinta trendului global raportul inregistreaza schimbari spectaculoase la nivelul tarilor de tranzitie.

Perioada 1985 – 1990 s-a caracterizat prin scaderea ratelor incarcerarii, pentru ca in mai putin de 5 ani, trendul sa devina ascendent.

În ce priveste factorii care influenteaza trendurile incarcerarii, Raportul Natiunilor Unite subliniaza absenta unei corelatii statistic semnificative cu nivelul de dezvoltare al statelor. Analiza corelatiilor dintre un numar de indicatori ai dezvoltarii economice si al calitatii vietii si numarul de incarcerari, nu indica o legatura semnificativa. Cu toate acestea, unele studii identifica o corelatie pozitiva intre incarcerare si rata somajului [

2 Downes, D (2000)

]. De asemenea, nu se inregistreaza o corelatie pozitiva intre gradul de dezvoltare al statelor si frecventa utilizarii sanctiunilor neprivative de libertate este valabila doar pentru unele tari occidentale.

Analiza internationala comparata, identifica o tendinta de combinare a sanctiunilor privative si neprivative de libertate, sau de asociere a mai multor sanctiuni neprivative de libertate. Raportul Natiunilor Unite face referire la patru tipuri de sanctiuni neprivative de libertate care sunt mai frecvent folosite: libertatea supravegheata, mustrarea, amenda si munca neremunerata in serviciul comunitatii. Dintre sanctiunile neprivative de libertate, libertatea supravegheata si munca in serviciul comunitatii, sunt cele mai putin folosite (cu exceptia Republicii Coreea, Israelului si Slovacia).

Probatiunea definita in Raportul Natiunilor Unite ca “procedura prin care o persoana vinovata de comiterea unei infractiuni este liberata de instanta, fara incarcerare, sub supravegherea unei persoane oficiale”, a cunoscut, in intervalul 1990 – 1994 tendinte contradictorii. În 16 tari a crescut numarul persoanelor puse sub probatiune, in timp ce in alte 11 tari, a scazut. Cele mai ridicate rate ale practicii probatiunii la suta de mii de locuitori, s-au inregistrat in Statele Unite ale Americii (536), urmata de Canada (269), de Marea Britanie (217), Scotia (117) si de Federatia Rusa (100).

Închisoarea a ramas pe tot parcursul secolului XX, sanctiunea penala de referinta in majoritatea sistemelor penale. Ratele incarcerarii au continuat sa fie ridicate desi ratele infractionalitatii au scazut constant de la inceputul secolului XIX pana la mijlocul secolului XX, dupa care au reinceput sa creasca.

Unii cercetatori apreciaza ca declinul infractionalitatii se datoreaza dezvoltarii birocratiilor statale moderne, industrializarii si centralizarii, dar mai mult de atat s-ar fi datorat revigorarii valorilor religioase si recunoasterii morale inregistrate in sec. XIX. Aceste valori si credinte au influentat educatia primita in familie, in scoli, la biserica si, pe cale de consecinta, comportamentului comunitar.

Exista si puncte de vedere care sustin ca declinul infractionalitatii este rezultatul unui “proces de civilizare” mai general si de lunga durata care a afectat cel putin toate societatile occidentale.

Efectele incarcerarii sunt complexe. Ele se extind asupra vietii infractorului, sanatatii sale mentale, carierei profesionale, asupra familiei si comunitatii in care se reintoarce. Între efectele inchisorii, se numara abuzul impotriva copiilor si violenta domestica, raspandirea unor boli infectiose, riscul sporit pentru siguranta si coeziunea comunitara. Încarcerarea afecteaza socializarea copiilor si tinerilor.

Michael Tonnz si Joan Petersila [3 Petersila, J (2000)] apreciau ca se pot identifica cel putin sase efecte colaterale ale inchisorii :

a. reduc sansele celui care a ispasit o pedeapsa privativa de libertate sa-si gaseasca un loc de munca;