Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Procese psihosociale. Analiza, prelucrarea si interpretarea datelor

Despre lucrare

lucrare-licenta-procese-psihosociale.-analiza-prelucrarea-si-interpretarea-datelor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-procese-psihosociale.-analiza-prelucrarea-si-interpretarea-datelor


Cuprins

CUPRINS
Introducere pag.3
Capitolul I - Cadrul general al problemei
1.1 Definirea conceptelor utilizate in cercetare pag.7
1.2 Analiza perioadei de virsta pag.24
1.3 Teorii asupra identitatii pag.31
1.4 Factori psihosociali care intervin in formarea identitatii pag.45
Capitolul II - Obiective, ipoteze si metode de cercetare
2.1 Obiective pag.43
2.2 Ipoteze pag.44
2.3 Metodologia cercetarii pag.45
Capitolul III - Analiza, prelucrarea si interpretarea datelor
3.1 Prelucrarea datelor in raport cu sinele fizic pag.52
3.2 Prelucrarea datelor in raport cu sinele emotional pag.56
3.3 Prelucrarea datelor in raport cu sinele scolar pag.60
3.4 Prelucrarea datelor in raport cu sinele social pag.64
3.5 Prelucrarea datelor in raport cu sinele prospectiv pag.68
3.6 Rezultatele valorii globale a stimei de sine pag.72
3.7 Concluzii asupra ipotezelor pag.77
Concluzii generale pag.78
Bibliografie pag.81

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE



A vorbi despre identitate inseamna a vorbi despre natura umana si complexitatea ei, despre istoria devenirii omului, a crearii si recrearii lui prin gandire, efort si vointa, inseamna a vorbi despre o fata vizibila, constienta de sine si alta ascunsa ce transpare in ganduri, gesturi, comportamente demne de a fi luate in seama.

Într-o lume marcata de tensiuni si conflicte, intr-o lume dominata de schimbari rapide si multiple (economice, sociale, politice, psihologice) cultivarea identitatii personale devine impetuos necesara.

Din punct de vedere stiintific nu se poate vorbi despre identitate, fara a aborda personalitatea si factorii ei implicati in procesele psiho-sociale care intervin in structurarea identitatii personale.

Nu trebuie sa uitam ca, data fiind natura sociala a omului, personalitatea umana nu poate fi apreciata decat in plan social, ea validandu-se in raport cu altii, printr-o raportare si reevaluare continua. Socialul este oglinda in care omul isi reflecta adevaratul chip, el neputand exista in afara societatii, ci numai in ea si prin ea. Deci nu poate fi analizat decat ca fiinta sociala, dezvoltarea sa psihica fiind „intotdeauna impregnata de raporturile societatii cu el”.

Faptul ca omul nu poate exista decat in societate o atesta nu doar psihologia si sociologia, dar si istoria, antropologia, intreaga cultura a umanitatii si mai ales evolutia psihica a omului bazata pe aprofundarea si interiorizarea socialului devenit punctul de lansare al constiintei umane. Realitatea umana este foarte complexa, ea nu este doar pozitiva sau doar negativa ci este o realitate contradictorie, plina de conflicte si ciocniri interioare, de trasaturi de caracter pozitive dar si negative, de scopuri inalte, sociale dar si meschine, egoiste, din interactiunea carora omul se construieste pe sine, prin „ciocnirea contrariilor, prin contracararea tendintelor opuse, prin depasirea progresiva a unor tendinte sau trasaturi negative ce se instaleaza pasager sau durabil in personalitatea sa.” ( M. Zlate – „Omul fata in fata cu lumea“ pag. 68)

Personalitatea umana este in esenta in orice moment implicata intr-o foarte larga retea de relatii sociale. Omul nu este niciodata singur, este cu sine. Relatiile cu ceilalti, raportarea la ceilalti, la obiectivitate este permanenta. În acest fel, „eul social” reflecta intrepatrunderea dintre eu si societate creand dialectica intima si complexa a identificarii „omului concret” cu idealurile, aspiratiile si valorile sale care se exprima si exista in societate si in ofertele acestora.

Se considera ca problema efortului continuu de identificare cu anumite valori ale vietii (materiali, spirituale, culturale si social ideologice ) si de cautare a propriei identitati este una din problemele de baza ale psihologiei moderne.

Dat fiind faptul ca existenta omului este legata indiscutabil de viata sociala, expresia cea mai concreta a personalitatii umane este modalitatea ei de manifestare si relationare cu semenii sai caci dupa cum ne spune si Mihai Golu: „Personalitatea exista, se formeaza si se manifesta prin relationare.”(M. Golu – „Dinamica personalitatii ” pag. 22)

Identitatea a constituit direct sau indirect, obiectul de cercetare al mai multor psihologi, preocupati de evolutia personalitatii umane, de intelegerea cauzala a manifestarilor ei, de ameliorarea comportamentului ei menita sa situeze omul pe o noua treapta de evolutie. Printre aceste preocupari se distinge orientarea psihologica intitulata, ,,Psihologia umanista’’ in centrul careia se afla omul si aspectele sale existentiale, cu accent pe potentialul sau de devenire, pe explorare si dezvoltarea calitatilor umane. Reprezentantii de seama ai psihologiei umaniste: A. Maslow si Carl Rogers releva caracterul unic al fiintei umane capabila sa dirijeze cu luciditate propria traiectorie prin viata si mai ales ,,sa devina ceea ce este capabil sa fie”.(Maslow in M. Zlate – „Omul fata in fata cu lumea’’ pag. 65).

Preocupati de progresul fiintei umane si de capacitatea sa continua de perfectionare, psihologii romani si-au adus si ei contributia la elaborarea unui model uman. Toate lucrarile care au abordat problema cunoasterii omului ating mai mult sau mai putin problema identitatii, a constiintei de sine necesara identificarii locului sau in lume, a gasirii de solutii optime problemelor inerente ale vietii, apropierii de esenta fenomenelor. Prin indepartarea sa de esenta fenomenelor, omul se adanceste in angoasele lui, intrand intr-un cerc vicios, de multe ori irational, indepartandu-se de conditia de stapan al propriei sale vieti.

Data fiind natura sociala a individului, identitatea sa nu poate fi apreciata decat in plan social, ea validandu-se in raport cu altii, drumul ei plecand din sfera biologica, trecand prin cea psihica, afectiva, intelectuala si oprindu-se in cea sociala.

Sentimentul de identitate creeaza siguranta, confort psihic, intimitate dar si responsabilitati legate de sarcinile temporare fata de evolutia sociala mai larga a structurilor de apartenenta si de securizare materiala si spirituala ale identitatii.

Noi nu suntem , ci devenim. Totul este sa ne surprindem, sa ne regasim in ceea ce este esential in fiinta noastra, in ceea ce constituie traiectoria dominanta in transformarea personalitatii noastre, dupa cum spunea V. Pavelcu.

Dintre etapele de varsta ce caracterizeaza evolutia umana, m-am oprit asupra adolescentei, deoarece problema principala a acestora este aceea a identificarii de sine, a dezvoltarii constiintei personale. Ea reprezinta pasul cel mare al adaptarii sociale cand necesitatile interioare si presiunile externe determina tanarul sa adopte o strategie de viata, sa reflecte mai adanc asupra propriei persoane si a lumii care o inconjoara.

În cautarea identitatii a locului sau in lume ca si in grupul de apartenenta, adolescentul parcurge o etapa de viata puternic impregnata afectiv si intelectual.

Adolescenta este o perioada traita intens, tumultos, fiind o continua cautare a sinelui in ansamblul eurilor sociale.



















CAPITOLUL I



CADRUL GENERAL AL PROBLEMEI.





În acest capitol voi defini conceptele de baza pe care le-am folosit in cercetare, voi analiza pe scurt perioadele premergatoare adolescentei, insistand asupra adolescentei, perioada pe care o vizeaza cercetarea mea si tot in acest capitol voi face o prezentare a principalelor teorii asupra identitatii, pentru ca in final sa evidentiez principalii factori psiho-sociali ce intervin in structurarea identitatii.



1.1 DEFINIREA CONCEPTELOR UTILIZATE ÎN CERCETARE



În sens general identitatea se refera la caracterul ei de a fi acelasi („el insusi”) sau unic, desi poate perceput, reprezentat sau denumit in moduri diferite. În relatie cu conceptia pe care fiecare societate o elaboreaza privind identitatea umana, etnica si culturala, identitatea personala, rezulta din experienta proprie a unui subiect de a simti ca exista si de a se recunoaste prin raportare la altul, atat ca fiinta singulara dar si identica, in realitatea sa fizica, psihica si sociala. Identitatea personala este o constructie dinamica a unitatii constiintei de sine, prin intermediul relatiilor intersubiective, al comunicarilor verbale si experientelor sociale.

Identitatea este un proces activ, afectiv si cognitiv de reprezentare de sine in anturajul sau, asociat cu sentimentul subiectiv al permanentei sale, ceea ce permite persoanei sa perceapa viata ca o experienta care are continuitate si unitate si sa actioneze in consecinta. Identitatea satisface nevoia inter si intrapersonala de coerenta, de stabilitate si de sinteza care asigura o permanenta in existenta. Aceste functii de reglare sunt indispensabile pentru adaptarea la schimbari si evitarea aparitiei unor tulburari de personalitate legate de confuzia si difuziunea identitatii sau de fragmentarea ei. (12)

Identitatea personala se plaseaza pe un continuum. Ea implica legaturile din trecut in construirea unui orizont temporar. Atunci cand partea originara a identitatii nu poate fi investita, echilibrul persoanei este afectat. Identitatea personala este sexuata; felul in care se obisnuieste cu corpul sau si isi asuma identitatea de gen depinde de incorporarea obiectelor libidinale dar si de efectele atribuirii socioculturale a rolurilor masculin si feminin. Actele, creatiile, posesiile ca si diferentierea, confruntarile si angajamentele sunt mijloace pentru intelegerea distincta a identitatii sale personale. Articularea acestor fatete multiple depind de coerenta si dinamismul principiului organizator al adaptarilor (forta eului) care regleaza interactiunile dintre schimbarile vietii si cele ale mediului. ( 12)

U.Schiopu (32, pag. 348) considera ca: ”identitatea este denumirea data constientizarii sentimentelor de apartenenta ale sinelui (apartenenta de familie, tara, cultura, popor, etnie, ideologie, grup profesional ). Identitatea se realizeaza prin identificare dar nu este egala cu aceasta. Contine forme de proiectare si de exprimare ale sinelui, implicatii in solidaritatea participativa cu relatiile cuprinse de identificare. Unii autori se refera la un sentiment de rudenie difuza sau latenta implicata in sentimentele de apartenenta ale identitatii. Se diferentiaza substructuri ale identitatii ca subidentitati: subidentitatea familiala, profesionala, culturala, etc”. Se observa ca identitatea este deja clar situata la frontiera dintre individual si colectiv, dintre persoane si grupurile lor de apartenenta. Ea se inradacineaza in ceea ce macar la inceput, nu este identic si se imbogateste din aceasta diferenta. (26, pag. 364)

Identitatea este dimensiune centrala a conceptiei despre sine a individului, reprezentand pozitia sa generalizata in societate, derivand din apartenenta sa la grupuri si categorii sociale, din statutele si rolurile sale, din amorsarile sale sociale. (25, pag. 319)

Un alt concept foarte apropiat de cel de identitate este cel de imagine de sine. M. Zlate (37, pag 53) considera imaginea de sine ca fiind „totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa personalitate, cu alte cuvinte este vorba de modul in care se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc isi atribuie in raport cu ceilalti. Imaginea de sine reprezinta un integrator si organizator al vietii psihice a individului cu rol major in alegerea valorilor si scopurilor; ea este nucleul central al personalitatii, reper, constanta orientativa a ei, element definitoriu al statutului si rolului social. Pe de alta parte, G. Claus citat de V. Ceausu (5, pag. 16 ) considera imaginea de sine ca o perceptie si o valorificare a conceptiilor despre sine, a propriilor pozitii, judecati, orientari in atribuirea de valori, capacitati si deprinderi, precum si asupra premiselor obisnuite ale acestora. Imaginea apare ca o oglinda individuala a solicitarilor socialmente conditionate ale lumii inconjuratoare si serveste constiintei propriei identitati in conditiile schimbarii situatiilor exterioare.

Din prisma Psihologiei sociale (10, pag. 131) reprezinta forma subiectiva prin care luam cunostinta si ne reprezentam propria persoana (ca sistem de insusiri, relatii si calitati psihosociale care dau identitate sociala individului), ansamblu de trasaturi, insusiri si relatii cu mediul natural si social. Imaginea de sine se constituie reflexiv pe fondul unui sentiment de identitate si continuitate a propriei persoane, trait preponderent ca ipostaza a prezentului psihologic„ eu sunt, eu fac, eu am”.

Imaginea de sine este diferita de constiinta de sine despre care T. Pruna ( 38, pag. 93) spunea ca este o forma complexa de reprezentare la nivelul careia subiectul care reflecta si obiectul reflectat coincid, altfel zis reflexiile persoanei sunt orientate spre propriile idei, sentimente, actiuni etc. Constiinta se construieste ca o structura functionala din interior sub influenta conditiilor externe implicand toate procesele si functiile psihice. Constiinta apare treptat atat in filo cat si in ontogeneza trecand prin diferite etape calitative”. H. Ey (15, pag. 44) mentioneaza: „caracteristica fundamentala a sistemului constient este aceea de a constata din doua compartimente complementare, legate una de alta, imposibil de conceput una fara cealalta – constiinta despre lume si constiinta despre sine. Prima este genetic decisiva, constiinta de sine sau autoconstiinta, aparand ca un revers al conduitei despre lume rezultata in cea mai larga masura din recurentele mediului social si uman asupra individului.”

Constiinta de sine este un factor autoreglator de maxima eficienta. Prin functionarea sa, constiinta de sine este axa psihica a personalitatii. Ea presupune existenta unei dualitati subiect – obiect, eu – non eu, vehiculata prin limbaj, in cadrul careia, printr-un fenomen de dedublare, ne privim pe noi insine. Ontogenetic raportul eu - non eu, este un raport eu-altul in cadrul caruia termenii se interconditioneaza. Initial este vorba de un sincretism, pentru ca sub influenta lui altul (altii), sa se formeze prin interiorizare si eu. Treptat „eu” se distinge de „altul”, „al meu” (Tiberiu Pruna ,38, pag. 103). Efectul procesului constientizarii de sine il reprezinta in principal realizarea imaginii de sine adica, subiectul isi formeaza despre propria-i persoana (eu) o imagine in care insusirile sunt imbinate sintetic.

Ce relatie exista intre identitate si imaginea de sine? V. Ceausu ( 8, pag.58) este de parere ca pentru formarea identitatii de sine este necesara acceptarea imaginii de sine, adica acordul cu sine. Am mentionat deja ca exista o stransa legatura intre formarea personalitatii, a eului si a identitatii, ultima fiind o expresie directa a dezvoltarii celei dintai.

Prin personalitate se intelege modul specific de organizare a trasaturilor si insusirilor psihofizice si psihosociale ale persoanei. Personalitatea sete o structura dinamica de natura psihosociala care la un anumit individ asigura adaptarea la mediul natural si social. Personalitatea are caracterul unei structuri vectorizata axiologic si ideologic, trinomul valori – atitudini – idealuri fiind principalul nucleu functional care mediaza elaborarea conduitelor sociale (10, pag. 103).

Unii psihologi considera ca personalitatea noastra este exclusiv sociala. Alaturi de termenul de personalitate, apare unul de personaj. Este cert ca, constiinta de sine nu a putut apare decat in societate, decat ca un corelat al constiintei de altul. Ceea ce credem despre noi se formeaza in contact cu ceea ce cred altii despre noi. Suntem pusi in fata a trei ipostaze, a trei imagini: imaginea noastra despre noi, imaginea altora despre persoana noastra, si o realitate “autentica” care nu este identica cu primele doua si despre care un romancier spune ca” nimeni nu stie cum arata decat poate numai Dumnezeu”. Trebuie retinuta ideea ca „eul social”, constiinta de sine, reprezinta un mod particular de adaptare si integrare a individului la grupul social din care face parte.( 28, pag. 47 ) Principalul element constitutiv al oricarei structuri sociale il reprezinta persoana, inteleasa ca subsistem relational bazal, avand o anumita identitate si pozitie sociala, cu drepturi, obligatii si functii specifice in cadrul sistemului social real. La nivelul persoanei ca entitate psihosociala se realizeaza interactiune dinamica intre individual si social, intre procesele si fenomenele psihice care stau la baza elaborarii conduitelor si proceselor psihosociale care conditioneaza forma si continutul acestora. (10, pag. 101).

Socialul participa de la inceput la constructia, functionarea si dezvoltarea proceselor psihice umane si prin aceasta devine sursa umanizarii, a culturalizarii si a integrarii individului uman in seturi de valori spirituale. Omul nu este insa un produs direct al socialului, socialul inseamna mediu, civilizatie, cultura si educatie, adica, o serie de procese si de produse externe obiectivate care trebuie sa se exercite asupra a ceva anume si sa fie asimilate de cineva anume pentru a duce din nou la anumite rezultate de esenta sociala. (17, pag. 9)