Pagina documente » Turism, Sport » Studiul pedogeografic al Luncii Dunarii intre Canalul Mostistea si localitatea Calarasi

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiul-pedogeografic-al-luncii-dunarii-intre-canalul-mostistea-si-localitatea-calarasi
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiul-pedogeografic-al-luncii-dunarii-intre-canalul-mostistea-si-localitatea-calarasi


Cuprins

Cuprins
Introducere.........7
1. Asezare geografica, limite si istoricul cercetarilor.....9
2. Date geologice si materiale parentale de sol...........14
3. Relieful.........17
4. Clima...........22
5. Date hidrografice, hidrologice si hidrogeologice......35
6. Vegetatia si fauna............43
7. invelisul de sol48
8. Gruparea terenurilor dupa pretabilitatea la arabil.....61
9. Utilizarea terenurilor........63
10. Cerinte si masuri agropedoameliorative64
Concluzii..........66
Bibliografie.......69

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Introducere

Valea Dunarii in sectorul ei romanesc s-a bucurat de o atentie deosebita din partea cercetatorilor, numeroase fiind studiile si lucrarile elaborate pana in prezent. Lucrarea de fata se ocupa de un tronson din lunca sa si incadreaza in categoria studiilor de geografie fizica regionala. Ea cuprinde rezultatele cercetarilor noastre de teren si a documentatiei din literatura de specialitate.

La realizarea sa, de un mare ajutor ne-au fost studiile de geologie, geomorfologie si pedologie intreprinse de Gr. Posea, Gh. Niculescu, M. Parichi, Anca-Luiza Stanila, Marcela Jalba si G. Cozos. Au mai fost consultate numeroase lucrari de specialitate apartinand lui N. Popp, Gh. M. Murgaci, I. P. Voitesti la care se adauga importantul studiu privind Valea Dunarii realizat de un colectiv de cercetatori din Institutul de Geografie al Academiei Romane.

Lucrarea este structurata pe 9 capitole. În primele capitole sunt prezentate o serie de date cu privire la alcatuirea geografica, relief, clima, hidrografie si vegetatie. Cel mai important capitol este cel referitor la invelisul de sol al luncii.

Lunca Dunarii este cea mai importanta lunca de pe teritoriul tarii noastre datorita vastitatii dimensiunilor ei si a importantei sale economice. Asezata intre Campia Romana si Platforma Bulgara, dominata de un sistem de mai multe terase,Lunca Dunarii este una din regiunile cele mai tinere din Romania si este dezvoltata indeosebi pe malul stang al fluviului.

Dotata cu insusiri fizico-geografice proprii ea se diferentiaza net de regiunile naturale adiacente nu numai prin microrelieful ei, avand cute apropiate de cutele Dunarii dar si prin vegetatia specifica si are un climat propriu.

Fiind un teren in cea mai mare parte inundabil in conditii naturale, lunca este acoperita la suprafata de un strat de grosimi variabile de aluviuni.

Sub aspect litologic, hidrologic si datorita hidromorfismului solurilorLunca Dunarii nu poate fi confundata cu nici o alta regiune asemanatoare.

1. Asezare geografica, limite si istoricul cercetarilor

1.1 Asezarea geografica

Teritoriul studiat corespunde luncii Calarasului si este situat in sud-estul Romaniei; reprezentand un sector alLuncii Dunarii inainte de bifurcarea de la Calarasi. În ceea ce priveste pozitia matematica a sectorului de lunca in limitele sale se intersecteaza paralela de 44o10’ si meridianul de 27o. Din punct de vedere administrativ teritoriul studiat se situeaza in sudul judetului Calarasi (fig. 1).

1.2 Limite

Lunca Calarasului se desfasoara sub forma unei fasii cand mai inguste cand mai largi paralela cu Dunarea incepand din dreptul localitatii Manastirea pana in dreptul orasului Calarasi. În vest atinge latimi de 6 kilometri dar mergand spre est se largeste ajungand la dimensiuni de 12-13 kilometri. Lunca Calarasului este delimitata clar de unitatile invecinate.

Limita nordica

În nord lunca Calarasului se invecineaza cu Baraganul de Sud. Contactul cu Campia Baraganului de Sud propriu-zis se face prin intermediul unui nivel de terasa (Calarasi) cu altitudini relative de 10-23 metri. SpreLunca Dunarii prezinta un abrupt de 6-8 metri (foto nr. 1).

Foto nr. 1 – Contactul luncii cu terasa Calarasi la sud de comuna Dorobantu

Limita estica

Aceasta are un caracter antropic si este reprezentata de canalul Borcea-combinatul siderurgic Calarasi. Portiunea sudica a limitei estice este reprezentata de bratul Borcea intre bifurcatia Dunari din dreptul localitatii bulgare Silistra pana la canalul ce face legatura cu combinatul siderurgic.

Limita sudica

Ca si cea nordica, limita sudica are caracter geomorfologic fiind reprezentata de Dunare. Are un aspect neregulat, cu frecvente patrunderi spre interiorul luncii sau spre exteriorul acesteia. Lunca este protejata de un dig pe toata lungimea sectorului studiat construit pentru a evita inundarea luncii la eventualele nivele mari ale Dunarii.

Limita vestica

Limita vestica este reprezentata ca si cea estica tot de un canal construit special cu functie dubla de evacuare a apei din lacul Mostistea din dreptul localitatilor Manastirea si Dorobantu dar si de aductiune a apei din Dunare la vreme de seceta.

1.3 Istoricul cercetarilor

Înca de timpuriuLunca Dunarii s-a bucurat de o mare atentie din partea cercetatorilor, realizandu-se multe studii de geologie si geografie pana in prezent, ajungandu-se la o sinteza unitara asupra intregii vai a Dunarii de pe teritoriul Romaniei. Procesul de cunoastere a Vaii Dunarii a cunoscut mai multe etape, in legatura cu diferite perioade istorico-economice prin care a trecut regiunea dunareana. Primele descrieri cu caracter empiric apar inca din antichitate si din Evul Mediu. Dunarea era mentionata in documente si insctriptii sub denumiri diferite dupa sectoare. Cursul inferior era cunoscut sub denumirile traco-getice Histros, Hister, Ister sau sub denumirea de origine daco-moesica, Donaris din care se pare ca a derivat denumirea actuala. Date pretioase au ramas din perioada veche de la Herodot (484-423 i.e.n.) care afirma ca „este cel mai important dintre fluviile pe care le-am vazut” si cele ramase de la Hecateu din Milet, Strabon, Pliniu cel Batran, Ptolemeu si altii. Urmeaza o etapa cu informatii destul de putine despre sectorul dunarean cu referiri la agricultura din campia siLunca Dunarii, la aspectul asezarilor si la exportul marfurilor romanesti prin porturile dunarene.

În anul 1700 apare harta Tarii Romanesti intocmita de stolnicul Constantin Cantacuzino. Tot in secolul al XVIII-lea apare la Viena harta aromanului Rhigas din Velestin pentru intreaga Peninsula Balcanica, unde se intalnesc numeroase informatii despre Valea Dunarii. În secolul al XIX-lea prin publicare unor date statistice privind Dunarea cum sunt cele apartinand lui Ch. Hartley (1857), T. Spratt (1857) si K. T. Peters (1876) se face trecerea la perioada cercetarilor stiintifice. Stefan Hepites scrie in 1882 o lucrare privitoare la epocile inghetului Dunarii. Emm de Martonne in 1902 si R. Sevastos (1905) contribuie la cunoasterea Dunarii inferioare. În aceiasi perioada Gh. M. Murgoci (1907) aduce contributii in legatura cuLunca Dunarii, terasele si solurile Campiei Romane. În anul 1910 Al. Dumitrescu Aldem publica o lucrare privind geomeofologia Vaii Dunarii intre Drobeta-Turnu-Severin si Braila. Un rol important l-a avut si G. Valsan care urmareste contactul dintre campie siLunca Dunarii. În perioada interbelica activitatea de cercetare a fost reluata. În 1923 apare lucrarea lui Em. Protopopescu Pache „Cercetari agrogeologice in Campia Romana dintre Valea Mostistei si Olt” in care se fac referiri si se aduc o serie de date privitoare la campia, terasele siLunca Dunarii. Perioada de pana la cel de-al doilea razboi mondial se incheie cu observatiile lui Sava Atanasiu referitoare la deplasarea spre sud a cursului Dunarii aratand ca numeroasele balti, garle si brate vechi parasite nu demonstreaza altceva decat deplasarea. El se bazeaza si pe descoperirea in pietrisurile de Fratesti a unor elemente ce nu puteau proveni decat din cretacicul din partea dreapta a fluviului de unde rezulta deplasarea spre sud a Dunarii. În perioada postbelica se adauga o serie de noi lucrari care contribuie la cunoasterea Vaii Dunarii. O serie de analize geomorfologice structurale, paleo-geografice si paleo-climatice privind Campia Romana si regiunile vecine apar sub semnatura lui V.Mihailescu si I. P. Voitesti. Dupa 1940 pana in 1953 se publica mai multe lucrari in care se reiau problemele referitoare la Campia Romana siLunca Dunarii de catre I. P. Voitesti, C. Bratescu, V. Mihailescu. A. Barsan, N. Popp si P. Cotet. L. Badea in 1953 analizeaza lunca si problemele ei practice, iar mai tarziu, intr-un articol din 1961 Gr. Posea si I. Ilie reiau aceste probleme extinzandu-le si la terasele din sectorul dunarean. Alte contributii la elucidarea problemelor legate de Valea Dunarii a adus P. Cotet (1966) cand analizeaza paleogeomorfologic sectorul dunarean dintre Turnu-Magurele si Harsova. Lucrarea din 1969 „Geografia Vaii Dunarii romanesti” vine sa incununeze activitatea de pana atunci a geografilor romani. Cele mai recente date geomorfologice cu privire la teritoriul de care ne-am ocupat apartine lui Grigore Posea. La cele de mai sus se adauga importantele cercetari cu privire la padurile din zona inundabila a Dunarii (P. Nedea si M. Floricica 1970) si asupra invelisului de sol intreprinse de I. C. P. A. prin M. Parichi in sectorul dintre Manastirea si Calarasi a Luncii Dunarii.

2. Date geologice si materiale parentale de sol

2.1. Date geologice, evolutie paleogeografica

Lunca Dunarii este una din cele mai recente unitati din Romania, dar trecutul ei este foarte vechi si nu poate fi inteles decat in contextul formarii si dezvoltarii Campiei Romane.

În formarea Campiei Romane, care are aspectul unei depresiuni de scufundare pot fi deosebite doua etape: o etapa precuaternara foarte lunga si etapa cuaternara.

Prima etapa incepe din paleozoic, mai precis din ordovician cand in cadrul unor geosinclinale s-au acumulat sedimente care datorita presiunilor mari s-au metamorfozat. A urmat erodarea fundamentului format din sisturi cristaline rezultand primul nivel de relief foarte usor ondulat care a fost fosilizat. În paleozoic acest relief este acoperit cu noi sedimente variate ca faciesuri, detritice si pelitice incepand din cambrian pana in carbonifer; supuse si acestea ulterior ridicarilor austrice si din nou peneplenizarii din permian. În mezozoic se realizeaza o sedimentare marina mai indelungata. Urmeaza miscarile din faza laramica de ridicare si peneplenizare in urma carora a rezultat „peneplena moesica” (Paraschiv D. 1966) sau Valaha (Cotet P. 1967). S-a mai presupus ca din neogen, in lungul depresiunii Valahe s-ar fi dezvoltat un mare sinclinal orientat de la Calafat spre nord-est la cotul subcarpatilot pana la Siret pe directia zonei de contact dintre platforma Moesica si orogenul carpatic. Grosimea depozitelor neogene a fost apreciata la circa 8000 de metri in zona de curbura si au caracter predominant detritic (nisipuri, pietrisuri, argile nisipoase, marne nisipoase, argile, marne).

În Cuaternar urmeaza o perioada scurta dar mult mai complexa atat sub raport tectonic, stratigrafic, climatic si pedobiogeografic. Sedimentele neogene si in special pliocene se completeaza cu sedimente fluvio-lacustre de Candesti si de Fratesti (15-25 metri). Depozitele de Fratesti reprezinta un glacis format deja la inceputul pliocenului superior si care a continuat sa se dezvolte si in pleistocenul inferior. Aceste depozite se gasesc la marginea stratelor de Fratesti. Dupa ultimele date pietrisurile de Fratesti vizibile la nord de Giurgiu au o origine balcanica, ele fiin transportate de o retea hidrografica ce se varsa in lacul cuaternar. Mai este prezent si un complex marnos (5 metri), un pachet de nisipuri, argile cu nisipuri rare. Acesta masoara in Campia Burnasului intre 10 si 12 metri si incorporeaza si soluri fosile. Cuaternarul recent (holocen) este reprezentat in aluviunile din lunca (fig. 2). Dunarea si-a sapat albia majora in vechile depozite aluvionare. Adancimea acestei vai era de aproape 100 de metri si larga de circa 10 kilometri. Ulterior Dunarea a depus, deplasand continuu albia minora bolovanisuri, pietrisuri, nisipuri grosiere. Spre sfarsitul pleistocenului debitul solid a scazut si au inceput sa se depuna nisipuri fine. Sedimentarea a continuat si in timpul cuaternarului recent prin depunerea de nisipuri fine lutoase iar in zonele depresionare inundabile s-au depus argile si luturi imbogatite ulterior in material organic.

2.2. Materiale parentale

Materialele parentale din lunca Calarasului sunt deosebit de diversificate, alcatuite din sedimente de natura fluviatila si cu totul local de natura eoliana (pe grinduri). În zona luncii interne se intalnesc sedimente de natura eoliana dar cu textura predominant mijlociu-grosiera (nisipuri lutoase si luturi nisipoase). În partea centrala materialul parental al solurilor este alcatuit predominant din sedimente cu textura mijlociu-fin (lut, lut-argilos). În lunca externa puternic afectata de excesele de umiditate predomina luturile argiloase si argilele. Pe grinduri materialul parental are caracter variat, in sensul ca in baza, acesta este alcatuit din nisipuri, nisipuri lutoase acoperite la partea superioara de sedimente de natura eoliana predominant lutoase.

3. Relieful

3.1. Consideratii paleogeomorfologice

Existenta unui golf mare pe actualul teritoriu al deltei si a baltilor ca urmare a coborarii campiei (G. Murgoci 1912) si procesele de acumulare ale Dunarii au dus la despartirea fluviului in doua brate. Conditiile locale de aluvionare din cadrul albiilor au determinat repartizarea inegala a volumului de apa pe ce le doua brate, ceea ce a conferit intaietate unuia sau altuia, intaietate ce s-a schimbat in timpul evolutiei recente a luncii. Totodata, punctele de despartire a bratelor s-au mutat spre avale pe masura supraaluvionarii treptate a luncii. Un document istoric din secolul al XVIII-lea dovedeste existenta unui brat navigabil pe sub fruntea terasei Calarasi (limita nordica a luncii Calarasi). Din cauza aluvionarii ulterioare acest brat a devenit o garla neinsemnata iar punctul de difluenta s-a mutat in dreptul orasului Calarasi (limita estica a teritoriului cercetat).

3.2. Date morfografice si morfometrice

Între localitatile Manastirea si Calarasi,Lunca Dunarii se infatiseaza ca un camp imens cu o dezvoltare laterala inegala prezentand unele modificari (largiri) la Manastirea si la vest de Calarasi. Latimea maxima este in partea estica si atinge 12 kilometri iar latimea minima este in dreptul localitatii Ciocanesti cand lunca are doar 6 kilometri. Altitudinea la bifurcarea Dunarii este de 9 metri iar in dreptul localitatii Dorobantu de 13 metri. Rezulta ca lunca Calarasului inclina usor de la vest la est. În ansamblu, particularitatile morfo-hidrografice ale luncii dintre Manastirea si Calarasi confera acesteia un caracter de tranzitie intre lunca propriu-zisa si Baltile Dunarii.

3.3. Caracterizarea reliefului

Zonalitatea normala a reliefului: lunca inalta (grinduri), lunca medie si lunca joasa (inclusiv cuvetele lacustre) desfasurata dinspre fluviu spre camp se mentine. Datorita existentei in trecut a uni brat navigabil la contactul cu campia zonalitatea reliefului se aseamana cu cel din Baltile Dunarii si se dispune in fasii concentrice; grindurile principale acumulate de bratele fluviului si marile depresiuni centrale (fig. 3).