Pagina documente » Drept » Ultrajul. Aspecte comune infractiunilor contra autoritatii

Despre lucrare

lucrare-licenta-ultrajul.-aspecte-comune-infractiunilor-contra-autoritatii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-ultrajul.-aspecte-comune-infractiunilor-contra-autoritatii


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

SECTIUNEA I : REFERINTE ISTORICE

În organizarea societatii noastre moderne un rol important il are autoritatea de stat, autoritate de care se bucura institutiile publice investite cu atributii de organizare, conducere si indrumare a unor importante sectoare ale vietii social economice si politice.

Autoritatea este un atribut al puterii [1 VINTIL? DONGOROZ, SINGRIFIED KAHANE, - opera citata vol. IV, pagina 8] specific formelor organizationale etatice dar care este conferit prin lege si unor forme organizationale fara caracter etatic atunci cand acestea au ca scop promovarea unor interese generale.

Acest atribut al organelor de stat constituie o valoare sociala, a carei permanenta si riguroasa respectare, asigura infaptuirea puterii suverane a poporului.

La romani insulta adusa functionarului era socotita la fel de grava ca si jignirea imparatului.

Insulta adusa domnitorului se numea lezmajestate (sudalma), care era deosebita de tradare dar inrudita cu ea.

Pravila lui Vasile Lupu mentioneaza ca, aceasta sudalma trebuia adusa la cunostinta domnului ca sa dea invatatura.

Pravila pedepsea pe cel ce vorbise ” cat de putin si micsor cuvant ce va fi de rusine si de hula asupra domniei “.

Pedeapsa se da “dupa vointa giudetului “. Daca cel in cauza folosea si violente pedeapsa era intotdeauna moartea.

Nu erau pedepsiti cei care vorbisera de rau contra domnului din cauza nebuniei sau betiei.

Se cerea pentru functionari ca acestia sa fie in timpul serviciului (durante officio), sau insultele sa priveasca fapte ale functionarului in legatura cu serviciul (contemplatione officii).

Pravila lui Vasile Lupu prevedea ca “ cela ce va sudui sau va ucide pre vreun giudet, sau pre vreo sluga a giudetului, aceasta greseala iaste ca si cand ar fi suduit pre domnul “.

În aceasta perioada infractiunea a avut urmatoarele denumiri: “fapta”, “fapta rea“, “greseala mare”, “vina”, “vinovatie”, “pacat”; dintre toate acestea cea mai expresiva a fost cea de vina.

Lezmajestatea (sudalma) se considera a fi de mai multe feluri: (sudalma) lezmajestate mica, mare si foarte mare.

16. „ De va da nestine cuiva o palma pre spre obraz, nu se cheama sudalma mare” [2 GLAVA 44- Cartea Romaneasca de invatatura ( Editura Academiei 1965)]

14. „Cand va sudui nestine pre vreo muiare si cu acea sudalma inmicsureaza cinstea acelei femei, acesta face sudalma mare”.

15. „ Sudalma ce se va face in beseaica iaste foarte mare”.

Notiunile de infractiune (“vina”) si pedeapsa penala au existat in tarile romane si inainte de constituirea lor in state feudale.

Obstile satesti au aplicat un drept penal nescris, stabilit prin obicei.

Documentele existente nu mentioneaza nici un caz de lezmajestate insa izvoarele narative amintesc ca Vlad Tepes ar fi tras in teapa pe niste boieri care l-au insultat pe fratele sau [3 D. FOTINO – Istoria Daciei , t II, pag.82].

În perioada de destramare a feudalismului dreptul penal din Moldova si Tara Romaneasca a fost supus unor transformari fundamentale determinate de dezvoltarea economico-sociala si de curentul iluminist ( Beccaria).

Au fost redactate “ Condica criminaliceasca cu invatatura ei” in Tara romaneasca, iar in Moldova Codul Sutu-Sturdza.

Desi in pravilele din secolele XVIII si XIX se mai pastrau unele pedepse destinate intimidarii ( tragerea in teapa, arderea de viu, mutilarea), totusi noua reglementare marcheaza net trecerea de la pedepsele expiatorii la cele reeducatorii si se accentueaza transformarea dreptului penal feudal intr-un drept penal modern.

Dupa unirea din 1859 a Principatelor Romane s-a simtit in mod imperios necesitatea unificarii legislative si in domeniul penal.

Prin unificarea si modernizarea celor doua condici existente a aparut codul penal din 1864 care a intrat in vigoare ulterior in 1865. Acest nou cod a reusit sa realizeze unificarea legislativa dar nu pe deplin.

Pentru prima data codul penal era grupat in doua parti : una generala, cuprinzand un ansamblu de norme juridice aplicabile la toate infractiunile si o parte speciala destinata diferitelor categorii de infractiuni.

În comparatie cu legiuirile penale anterioare, inegalitatea sociala consacrata de acestea a fost inlocuita prin principiul egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii.

În cadrul codului penal de la 1864 infractiunea de ultraj era incadrata in cuprinsul Titlului III, “Crime si delicte contra intereselor publice” in articolele 182-189. Criticat pentru unele lacune, cat si pentru caracterul relativ bland al pedepselor, codul penal din 1864, cu modificarile ulterioare, a avut o longevitate apreciabila , ramanand in vigoare pana la adoptarea urmatorului cod, la 1 ian 1937.

Acest nou cod a lui Carol al II-lea cuprinde trei parti , una introductiva, una generala si una speciala.

Codul carlist s-a caracterizat prin amplificarea faptelor incriminate si printr-o inasprire excesiva a regimului pedepselor.

Infractiunea de ultraj , care, de fapt, in acea vreme constituia un delict, o gasim reglementata in noul cod in cadrul Titlului III “Crime si delicte contra administratiei publice” alaturi de uzurpare de calitati oficiale, ruperea de sigilii, sustragerea de sub sechestru.

Existau insa si infractiuni contra autoritatii prevazute in alte titluri. Astfel, infractiunea de ofensa adusa unor insemne era cuprinsa in Titlul I privind “Infractiuni contra sigurantei statului “ in articolul 216 si in Titlul XVII “Infractiuni contra ordinii obstesti” in articolul 576 lit. c , portul nelegal de decoratii sau semne distinctive era cuprins in cadrul anterior in titlul IX “Crime si delicte contra intereselor publice”.

Mai exact ultrajul este incadrat in cuprinsul articolelor 253-255.

Redactarea articolului 253 s-a facut sub influenta articolelor 341 si 343 din Codul penal italian.

Este de remarcat ca textul prevede spre deosebire de codul din 1864 ca ultrajul nu este pedepsibil decat daca s-a savarsit in prezenta functionarului ultragiat.

Articolul 254, referitor la ultrajul corpurilor constituite : politice, administrative sau judiciare, e inspirat din articolul 342 al codului italian.

Textul articolului 254 e mai complet pentru ca protejeaza nu numai pe fiecare reprezentant al natiunii , individual, dar si intreg corpul politic al Camerei si Senatului sau numai o parte a lor cum ar fi o comisiune.

Articolul 255 prevede diferite circumstante mai grave de care poate fi insotit ultrajul.

Ultrajul insotit de loviri sau raniri care a cauzat vatamari grave sanatatii, a fost considerat ca infractiune unica si pedepsita mai aspru decat faptul in sine.

Ultimul alineat al articolului 255 e inspirat din articolul 25 din Legea pentru reprimarea unor infractiuni contra linistii publice.

Mai trebuie precizat ca publicitatea nu e element esential al delictului de ultraj; prin urmare ultrajul se poate comite atat intr-un local public cat si in biroul functionarului sau in sedinta secreta.

Codul penal de la 1937 impreuna cu cel de justitie militara au fost supuse in decursul timpului numeroaselor modificari si completari in special in domeniul “ordinii publice (politice)” si “sigurantei statului” .

Dupa ani de modificari a fost redactat in cele din urma Codul penal, din iunie 1968 care a intrat in vigoare ulterior pe 1 ianuarie 1969.

În cadrul noului cod infractiunea de ultraj este cuprinsa in Titlul V “Infractiuni contra autoritatilor” articolul239.

Dupa decembrie 1989 codul penal a suferit modificari prin Legea 65 /1992, Legea 140/1996 si ultima modificare de data recenta , pe 27.05.2002.

Aceasta din urma a modificat chiar articolul 239, astfel ca textul are acum 4 alineate, avand pedeapsa primului alineat in ce priveste insulta si calomnia mai blanda.

Aceasta este acum intre 3 luni si 3 ani.

Procedand la o alta sistematizare a materiei bazata pe criteriul stiintific al naturii si importantei relatiilor sociale ocrotite, criteriu ce impune observarea cu atentie a realitatilor social-politice din tara noastra, a transformarilor care s-au produs in structura societatii noastre, legiuitorul a grupat, in mod firesc toate infractiunile ce aduc atingere acelorasi valori sociale, in cadrul aceluiasi titlu.