Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. INITIERE IN UTOPOLOGIE 3
a) Termenul de utopie, istoria conceptului 3
b) Definitiile utopiei utopia ca gen literar 6
c) Utopia ca forma mentis 8
d) Paragigmele utopiei 10
II. UTOPIA CLASICA (Republica, Platon; Utopia, Thomas Moris; Cetatea Soarelui, Tommaso Campanella; Noua Antlantida, Francis Bacon) 18
III. UTOPIA IN LITERAURA ROMANA (I. Heliade Radulescu, Mihai Eminescu, Marin Preda) 47
IV. UTOPIA NEGATIVA (Calatorile lui Gulliver, Jonthan Swift; H. G. Wells, Minunata lume noua, Aldous Huxley; George Orwell, Ray Bradbury) 71
V. CONCLUZII 98
VI. BIBLIOGRAFIE 103
1

Alte date

?{p}

?I. INITIERE IN UTOPIE

“Toata lumea cunoaste povestea corabiei lui Tezeu. Ea fusese instrumentul tuturor ispravilor eroului, iar inaintea mortii sale acesta o lasase mostenire orasului Atena. A fost cu piosenie pastrata vreme de veacuri. Intr-o buna zi a fost nevoie sa fie inlocuita o scandura putreda, a doua zi o barna deja roasa de cari; si in curand si-au dat seama cu toti ca din corabia lui Tezeu nu mai rasasese nici cea mai mica bucatica de lemn. Totusi era tot corabia lui Tezeu; sau poate ca nu mai era ea insasi.” [1 Alexandru Cior`nescu, Viitorul trecutului. Utopie ]i literatur`, Cartea Rom@neasc`, 1996, pag.249] Mi s-a parut ca aceasta fabula aminteste de destinele utopiei.

a)Termenul de utopie

Incepand cu secolul al XVI-lea, utopia formeaza un gen literar bogat reprezentat, care ingaduie cititorului si criticului un adevarat periplu prin numeroase peisaje diferite (popoare si tipuri de societate).

Thomas Moruus este cel care creaza termenul [2 Vezi, [n acest sens, Th. Morus, Utopia Ed. }tiinific`, Buc., 1958]. Aparitia acestui cuvant se datoreaza colaborarii dintre Thomas Morus si bunul sau prieten Erasmus. In corespondenta lor, ei se refera la “Nusquama nostra”, “tara noastra de nicaieri”.

Cuvantul utopie provine din outopia, fiind format dintr-un derivat de la topos care inseamna “loc”, prin adaugirea prefixului ou-, o particula cu sens general negativ.

Utopia ar trebui sa semnifice deci, “lipsa de loc” sau “nici un loc”, sau, mai potrivit “locul care nu exista”.

Termenul de utopie, dupa cum arata si S.Antohi, “este cel care ne spune singur ca locurile fericite au un singur cusur: nu exista” [3 Vezi Sorin Antohi, Utopica. Studii asupra imaginarului social, Ed. }tiinific`, Buc., 1991, pag. 12]. Destinul cuvantului utopie ni se dezvaluie prin raportarea la continutul operei lui Morus. Circulatia cartii a impus numele insulei inchipuite de Th. Morus, "Utopia", ca substantiv comun. Rabelais [4 Fr. Rebelais, Gargantua ]i Pantagruel apud S. Antohi, op. cit., pag 13] folosea inca in 1532, doar sensul originar (“tinutul imaginar descris de Morus”): Gargantua trimite o scrisoare "din Utopia", iar dipsozii jefuiesc Utopia si asediaza orasul Amaurotilor. Spre sfarsitul secolului al XVI-lea, termenul cunoaste mai multe acceptii. Avand ca punct de plecare numele operei lui Morus, utopia se extinde la un intreg gen literar, fiindca epoca abunda in scrieri dupa tipicul: naufragiu sau debarcarea intamplatoare pe tarmul unei societati ideale, intoarcerea in Europa si descriere... Toate aceste creatii pot fi numite utopii dar ele incep sa capete si alte nume: voyages imaginaires /extraordinaires, reves, codes, robinsonades. Pe de alta parte, de la genul literar, termenul capata si o alta acceptie cuprinzand programele politice ce vizeaza oranduiri ideale (Campanella, Bacon, etc.). O parte a enciclopediilor arata ca Utopia este un proiect himeric, irealizabil, plan imaginar al unei guvernari ideale. In domeniul social-politic “utopie” incepe sa fie sinonim cu “himera”, “fantezie” iar adjectivul “utopic” semnifica “iluzoriu”, “fantastic”, “nerealist” si chiar “imposibil”. In secolul al XVIII-lea, marile dictionare nu ocolesc utopia. Dictionarul Academiei franceze are din 1762 o referinta la “utopie” iar din 1795 cuprinde si definitia “Utopie se dit en général d’un plan d’un gouvernement imaginaire ou tout est réglé pour le bonheur commun. Exemple: Chaque reveur imagine une utopie” [5 Dicionarul Academiei Franceze apud S. Antohi, op. cit., "Numim utopie [n general unplan al unei guvern`ri imaginare unde totul este stabilit pentru fericirea comunal`. Exemplu: Fiecare vis`tor imagineaz` o utopie", pag. 13].

In alte dictionare se vorbeste despre utopie ca despre un gen literar, prin referire la vechea traditie a proiectelor unor cetati perfecte: “Utopia - loc care nu exista nicaieri; un tinut imaginar. Cuvantul utopie (titlul unei lucrari) este folosit in sensul figurat pentru un plan de guvernamant imaginar, de exemplu Republica lui Platon”.

In secolul al XIX-lea, in limba franceza gasim o intreaga familie a cuvantului utopie: “utopie”, “utopique”, “utopiste”, “utopiens”. Exegeza secolului nostru a pus in circulatie diverse alte etichete ale unor subtipuri de utopie care denumesc tot utopia: “utopie negativa”, “antiutopie”, “utopie satirica”, “contra utopie”, “utopie neagra”, “distopie”. Insa la unii scritori ele se confunda, diferentele dintre ele fiind mai mici decat apropierile.

Dictionarele contemporane ne prezinta semnificatiile inregistrate pina acum ale cuvantului “utopie”: 1)numele lucrarii lui Thomas Morus; 2)numele insulei respective; 3)proiect (himeric) al unei oranduiri ideale; 4)gen literar care include asemenea proiecte (in forma romaneasca).

Alexandru Cioranescu defineste utopia ca fiind “descrierea literara individualizata a unei societati imaginare, organizata pe niste baze care implica o critca subiacenta a societatii reale” [6 Alexandru Cior`nescu, op. cit. pag. 22].

b) Defintiile utopiei. Utopia ca gen literar

Utopia este adesea considerata gen literar. Desi romanul e forma cea mai folosita pentru a da viata ideilor sI fantasmelor cetatii ideale, intalnim si poeme utopice, nuvele, povestiri, piese de teatru. Am putea spune ca romanele din secolele XVI, XVII stau sub semnul inceputului, un inceput stereotip. Am putea chiar extrage dintr-o carte de bucate, de exemplu, reteta utopiei. Ingredientele le cunoastem caci cine a citit o utopie le-a citit pe toate. Utopia lui Morus, Noua Atlantida a lui Francis Bacon, Cetatea Soarelui a lui Campanella - iata bibliografia strict necesara a utopiei clasice.

In studiul “Varieties of Literary Utopias” [7 Narthrop Frye, Varieties of Literary Utopias, apud S. Antohi, op. cit. pag. 20] Northrop Frye arata ca constructia utopiei: 1)comportamentul societati este descris ritual (cineva, de obicei un narator folosind persoana intai este condus prin taramul utopic de un ghid care se identifica integral cu societatea sa; povestea devine un dialog socratic, in care naratorul pune intregari sau formuleaza obiectii, in timp ce ghidul ii raspunde); 2)ritualurile, irationale in aparenta, devin rationale dupa ce li se explica semnificatia.

In stransa legatura cu utopia este science-fiction-ul (S.F.-ul) care reprezinta, dupa cum afirma Jean Servier, “utopia secolului nostru”. Alexandru Cioranescu vorbeste despre sciente-fiction ca despre “fiica mai mica a utopiei”, aratand ca S.F.-ul foloseste metoda utopica, mosteneste aparentele utopiei, dar i-a uitat intentiile. Deja Aristotel semnala amestecul faptelor reale cu cele imaginare, aratand ca asupra ultimilor se extinde o parte din credibilitatea acordata meritat primelor.

In ciuda faptului ca utopia nu este o metoda, ci expresia unei metode, se poate sustine existenta unei metode utopice. André Lalande se numara printre primii care vorbesc despre “metoda utopica” [8 André Lalande, Vocabular filosofic apud A. Cior`nescu, op. cit., pag. 21]. Metoda utopica sta la baza tuturor utopiilor literare.

c) Utopia ca forma mentis

Utopie inseamna pentru un numar mare ce cercetatori spirit utopic, mentalitate. Distinctia intre spirit utopic si utopie se face cam in sensul in care scria Claude - Gilbert Dubois: spiritul utopic se poate “insinua in productiile romanesti, eseurile politice sau morale, tratatele juritice sau relatarile de calatorii reale sau imaginare” [9 Cl.G Doubis, Reflecii asupra creaiei utopice [n secolul al XVI-lea, apud S. Antohi, op. cit. pag. 36]. Putem considera echivalenta relatia utopie - utopism cu seria roman - romanesc, tragedie - tragic, comedie - comic. Actul mental de a crea o lume utopica este un fenomen regresiv, o fantasma, o iluzie.

Dupa opinia autorilor americani simbolurile utopice seamana cu simbolurile onirice. “Ele pot fi anistorice si aculturale desi mereu gasite intr-un context specfic, cultural si psihologic” [10 Frank E. Manuel apud S. Antohi, op. cit., pag 40].

Jean Servier plaseaza si el pe aceasi treapta simbolurile utopice cu simbolurile onirice. si unele si altele variaza foarte putin din punct de vedere tematic. Pentru a reduce situatiile conflictuale, utopia se foloseste de imaginatie, de vis.

Daca utopistul se releva ca un prieten al imposibilului visul sau utopic ramane un fel de memento inconstient al celor mai aprige, irationale, nostalgice dorinte ale sale.

O data stabilita relatia utopie - vis, ramane de reliefat o alta corespondenta, de data aceasta relatia utopie - mit. Dupa Northrop Frye exista doua concepte care pot fi exprimate doar in stransa legatura cu mitul: contractul social (explicatie a originilor societati) si utopia (viziune imaginativa a telos - ului). Cel care pune bazele mitului istoric este Georges Sorel in cartea sa Refléxions sur la violence (1908). El arata aici ca elementele utopice lipresc din foarte putine mituri: “Efectul utopiilor a fost intodeauna acela de a indrepta spiritele oamenilor catre reforme care pot fi intreprinse prin amendarea sistenului existent”. Astfel, multi utopisti pot deveni mari oameni de stat (Morus este unul dintre ei). Mitul bate adesea la poarta cetatii ideale a utopiei. Contaminate cu idei - forta, pe de o parte, si mituri istorice, pe de alta, utopiile ajung sa schimbe in cele din urma istoria insasi.

Imposibilul il fascineaza pe utopist, lucru constatat de Ortega y Gasset dar si de Emil Cioran, pentru care, fascinatia imposibilului e indinspensabila nasterii utopiei. Emil Cioran arata ca, in intentia ei generala “utopia este un vis cosmogonic la scara istoriei” [11 E. Cioran, Istorie ]i utopie, Humanitas, Buc., 1992, pag 63]. Totusi cu pesimismul sau cunoscut, Cioran e convins ca “armonia, universala sau nu, n-a existat si nu va exista niciodata” [12 Ibidem, pag. 64]. Utopistul era prea preucupat de descrierea lumii ideale pentru a mai intarzia, fie chiar si pentru putin timp in anticamera ei: initierea calatorului in tainele tinutului respectiv de catre un localnic binevoitor era singurul mod de a atenua socul descoperirii, caci utopia nu includea un rite de passage [13 S. Antohi, op. cit., pag 49]. La utopisti afirmatia rezulta dintr-o dubla negatie, deci, este o negare a negativului caci, utopistul prezinta o realitate rasturnata, un fel de realitate pe dos.

d)Paradigmele utopiei

Cele doua paradigme esentiale ale utopiei sunt utopia descriptiva (narativa) si modelul rationalist utopic. Utopia descriptiva este asociata in primul rand numelui lui Thomas Morus, im timp ce pentru cea de-a doua il avem ca repezentant pe Platon; Utopia lui Morus reprezinta asadar concretizarea utopiei descriptive, iar Republica este expresia proiectului de legislatie ideala. Utopiei ii este caracteristica descrierea, dar este o naratiune cu personaje, Republica poate recurge la simpla expunere sau poate folosi dialogul socratic. Din trasaturile diferite ale celor doua opere se impune opozitia utopie (isi gaseste reflectarea la Thomas Morus) vs. utopism (reprezentat de Platon).

Analizand in profunzime opera lui Morus, avem in vedere o prima paradigma, paradigma literara (povestea unei calatorii imaginare la capatul careia naratorul descopera o cetate ideala pe care el o va descrie) si de o a doua paradigma, cea specifica imaginarului social, “reprezentare a unei societati radical diferite, situata intr-un altunde (ailleurs), definit printr-un spatiu - timp imaginar, reprezentare care se opune celei a societati reale, existand hic et nunc, relelor si viciilor sale” [14 B. Baczko, Les imaginaires sociaux, Payot, Paris, 1984, pag 77].

“Pactul utopic” [15 Ibidem, pag. 78] reprezinta unul dintre elementele definitorii ale utopiei, si se stabileste intre autor si cititor. Societatea utopica dispune, insa, si de alte trasaturi care o definesc: societate urbana, antifeudala, stabila, proprietatea este egala pentru toti cetatenii liberi, toleranta (atat in ptivinta religiilor cat si prin grija pentru bolnavi si batrani), excluderea indivizilor dotati de la muncile brute, nimanui nu-i lipseste nimic dar nu exista lux: aurul, in opozitie cu lumea noastra, e materia din care se fabrica tucale, economia agrara, hedonism moderat (placerile spiritului dar si celelalte), deplasare controlata in interiorul Utopiei (locuitorii au un fel de pasaport interior), catolicism “luminat” (care insa pedepseste dur adulterul si pastreaza credinta in nemurire), alternanta muncilor, hainele identice, razboi dus prin coruptie (cumpararea adversarului).

Un loc important se cuvine sa acordam izolarii, plasarii utopiei intr-o exterioritate geografica. Simbolul utopiei lui Morus este insula, care inlocuieste Arcadia ca forma exterioara a societatii reusite dupa ce Arcadia a fost subminata de un paradox financiar. Insularitatea este conceputa traditional ca reprezentarea cea mai elocventa a izolarii, izolare care nu este doar geografica, ea este impusa de structura insasi a utopiei. Daca privim utopia din punct de vedere al izolarii ea este o insula intre doua mari, o insula parasita caci nimeni nu o revendica. Aristide Pava [16 Aristide Pava, Fizologia utopiei apud H. Aram`, Cetatea Soarelui, Ed. Cartea Rom@neasc`, 1978] este cel care da o interesanta definitie a insulei: “Ce este insula? O entitate care dispune de o anume izolare, un taram care nu poate fi atins prea lesne si nu este usor de vizitat fara acordul locuitorilor. Insula este o cetate”. Toate utopiile clasice se caracterizeaza prin insularitate. Insula ni se prezinta in complicatele ei relatii interne si in cele externe, angajate cu cativa vecini fabulosi, ale caror exemple de buna sau rea guvernare, manevrate cu abilitate didactica, servesc autorului la dezvoltarea si argumentarea propriilor sale idei despre statul perfect. Cadrul ideal al utopiei lui Platon este polis-ul, o insula urbana in peisajul natural, rural. Orasul grecilor era deja o utopie, findca prima utopie a fost orasul. Polis-ul era o forma de guvernamant care excludea absolut orice notiune de putere si autoruitate (nu era nici - arhie, nici - cratie), cetatenii nu erau nici conducatori, nici condusi. Egalitatea decurgea direct din cetatenie. Ironiile lui Platon la adresa democratiei si teoria sa de guvernare prin elite spun destul despre atitudinea filosofului fata de puterea maselor, astfel ca multi cititori ai Republicii i-au criticat spiritul retrograd.

La Platon, in Republica, utopia introvertita este premisa celei extravertite; pentru ca nu exista numai un singur tip de utopie interioara, ci mai multe: autoedificarea, care este o problema de optiune, conditionarea, adica interiorizarea fortata a principiilor utopiei exterioare, atopia, utopia interioara inrudita cu visarea.

Utopia nu este tara generalitatii si a teoriei pure, ci aceea a virtualitatii exemplare. Ea prezinta toate caracterele distinctive ale unei tari reale, cu imprejurarile care o atesta si o identifica, cu numele proprii si trasaturi particulare. Calatoria este o experienta personala a autorului; descrierea locurilor, persoanelor, detaliilor este cat mai scrupuloara si mai insistenta cu putinta; personajele intalnite de autor sunt individualizate prin nume, prin portret, prin mediul lor inconjurator, ca intru-un roman realist.

Utopia este prin definitie o descriere. In societatea utopica, datorita faptului ca supusii nu sunt de neinlocuit, isi pot lua locul, unii altora, “se respira o atmosfera extrem de monotona” [17 Alexandru Cior`nescu, op. cit., pag 30]. si de-aici, din aceasta monotonie, se ajunge la problema fericirii cetatenilor din aceste tinuturi utopice. Utopia, in caracterele ei generale se opune nefericirii omului.

Utopie, sa ne aducem aminte inseamna niciunde. Pentru Emil Cioran, sa traiesti in tara Utopiei este echivalent cu o condamnare la o nesfarsita plictiseala. “Esti condamnat, acolo, la o fericire facuta din idile geometrice din extaze regulamentare, asa cum e obligatoriu in scenariul unei lumi prefecte, a unei lumi nascocite” [18 E. Cioran, Istorie ]i utopie, Humanitas, Buc., 1992]. Astfel, T. Campanella ni-i descrie pe Solarienii scutiti de “guta, de reumatism, de guturai, de sciatica, de colici, de hidropizie...” [19 T. Campanella, Cetatea Soarelui, Ed. }tiinific`, Buc., 1959]. Totul se gaseste din belsug in Cetatea soarelui “pentru ca fiecare vrea sa se remarce in ceea ce face. Mai marele peste fiecare sector e numit Rege... Femei si barbati organizati in echipe, se-ntrec la munca, fara sa calce poruncile regilor si fara se se arate vreodata obositi, cum i s-ar intampla oricaruia dintre noi. Ei isi privesc conducatorii ca pe niste tatuci sau frati mai mari" [20 Ibidem].

Daca ar fi sa interpretam conceptul de fericire in viziunea lui E. Cioran, am zice ca oamenii Utopiei nu stiu ce inseamna fericirea, nu cunosc aceasta notiune in adevaratul ei sens, astfel ar realiza cit de nefericiti sunt.

Cea mai subreda ramane in utopii conceptia asupra principiului libertatii. O data stabilit intr-un tinut utopic iti dai seama ca libertatea a devenit inutila si ca sfarsitul ei este aproape. Libertatea interioara a oamenilor nu mai exista. Totul ii este trasat acestui utopian (locuitor al acestei tari) dinainte: locul in societate, responsabilitatile sale, programul, hrana, imbracamintea si chiar uneori si timpul pe care il consacra dragostei. Singura initiativa care ii mai ramane ar putea fi aceea de a-si alege singur momentul cand va muri.