Pagina documente » Stiinte politice » Violenta simbolica instrument pentru obtinerea puterii politice

Despre lucrare

lucrare-licenta-violenta-simbolica-instrument-pentru-obtinerea-puterii-politice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-violenta-simbolica-instrument-pentru-obtinerea-puterii-politice


Cuprins

CUPRINS
Introducere ......2
Capitolul I
Violenta simbolica -instrument pentru obtinerea puterii politice .7
Capitolul II
Teoria calculului rational - Ch.Tilly .........12
Capitolul III
Campania electorala ...... ....18
3.1.Campania electorala -joc al violentei simbolice....18
3.2 Liderul politic si decorul politic in cadrul campaniei electorale...... ..........25
3.3 Comunicarea politica in cadrul campaniei electorale ..............32
3.4 Raspunsul electoratului .............. ...51
Capitolul IV
Campania electorala romaneasca din noiembrie 2004 -alegeri prezidentiale......55
Concluzie .......78
Bibliografie .... 82

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE

In lucrarea de fata imi propun sa analizez jocul politic ca joc de violenta simbolica care, prin manipularea electoratului, ajunge un instrument puternic folosit in vederea obtinerii puterii politice. Cum existenta violentei caracterizeaza intreg mediul inconjurator, ea este cea care influenteaza in special mediul politic .Puterea politica nu poate exista in afara unei seductii a socialului in incercari succesive de legitimare. Astfel, violenta simbolica devine un fenomen constant al campaniilor electorale, manipularea fiind cea care ofera individului perceptia asupra propriei participari, directe sau indirecte la actul decizional, in timp ce alegerile generale capata aspectul unor ritualuri de intemeiere a Puterii.

In prima parte a lucrarii care va fi teoretica vom incerca atat definirea termenilor utilizati pe parcursul analizei, cat si prezentarea teoriei calculului rational a lui Ch. Tilly. Partea a doua a lucrarii ca fi conceputa ca o analiza a realitatii socio-politice romanesti in perioada campaniei electorale a alegerilor prezidentiale din noiembrie-decembrie 2004. Prin aplicarea teoriei lui Ch. Tilly, vom incerca interpretarea actiunii politice romanesti din perioada mentionata si legitimarea politicului prin violenta simbolica in cadrul campaniei electorale pentru castigarea alegerilor prezidentiale.

Dimensiunea sociala este fundamentala pentru ca mecanismul social de tip democratic este in principal politic, nefiind altceva decat un mod de a conduce o colectivitate. Mecanismul democratic este definit prin intermediul diferitelor sale componente ca tipul de vot, tipul de conducere, exercitarea puterii.

Puterea politica de tip democrat este parte a sistemului dominat de manipulare a socialului prin propaganda. Cum sistemul politic in modernitate nu poate exista fara elementul sau de baza, votul, manipularea sociala este caracteristica de baza a regimului democrat ce ofera actorilor politici « accesul la vehicularea simbolurilor prin care acestia incearca sa seduca electoratul » [1 Stanciugelu, Stefan- “Violenta, mit si revolutie- de la violenta simbolica si donjuanismul politic al democratiilor”, Ed. All, Bucuresti, 1998, p.14

]. Exista insa o violenta simbolica legala a statului democratic, prin care actorii politici actioneaza impreuna in vederea mentinerii propriilor structuri.

Falsitatea necesara atingerii scopului nu poate fi anulata de moralitate sau de realitate, pentru ca intr-un joc politic toate actiunile politice sunt pervertite. Falsitatea ia locul moralitatii, realitatea este anulata de prezentarea agentilor politici « asa cum trebuie sa fie « [2 idem, p.13], dorinta de a realiza un bine comun este inlocuita cu aviditatea pentru obtinerea puterii. Pentru ilustrarea acestei actiuni ne vom opri, in cadrul studiului centrat pe procesul manipulare cu destinatie politica, asupra comunicarii politice ca actiune orientata, programata, proiectata pe anumite scopuri, ca modalitate prin care actorul politic isi poate urmari interesul, si anume castigarea puterii politice.

Specificul actiunii si comportamentului politic consta in faptul ca este intotdeauna motivat si justificat prin comunicare politica. Acesta poate apartine atat guvernantilor cat si guvernatilor, candidatului care solicita votul, insotind actul politic. Este o forma de manifestare a violentei simbolice prin atitudinea actorului politic care, prin manipularea electoratului isi urmareste propriul interes, acela de a catiga puterea politica in maniera legitima, urmare a votului acordat.

In sfera zonei electorale, procesele de comunicare au o proeminenta dimensiune persuasiva, fie ca ne referim la comunicarea intre indivizi, fie ca ne referim la comunicarea politica de tipul propagandei. In toate aceste situatii, se urmareste formarea unei atitudini si declansarea unor comportamente specifice, in favoarea unui anumit actor politic si in defavoarea contrcandidatului sau. Scopul comunicarii este acela de a manipula, de a determina la receptori anumite reactii atitudinal-comportamentale. Mentionam ca dimensiunea persuasiva a comunicarii politice presupune atat o dimensiune ritualica a activitatilor politice, cat si utilizarea unor mijloace de comunicare. Pentru sociologia politica, atat motivatia politicienilor, cat si cea a alegatorilor este reala, dar ea este rezultatul unor cauze profunde ce trebuiesc cautate in interesul grupurilor de oameni din societate.

Campania electorala confera actorilor politici roluri multiple pentru ca fiecare dintre acestia actioneaza simultan in calitate de : candidat, contracandidat si politician care dispune deja de o imagine publica alimentata. Omul politic prefera deghizarea, simularea si disimularea, fabricand un propriu personaj care capteaza atentia si frapeaza imaginatia.

Caracteristica esentiala a violentei simbolice din cadrul campaniei electorale este ca agentul executant, adica politicianul si lumea careia i se adreseaza nu percep actiunea ca fiind una de tip violent. Politicul se legitimeaza prin apelul la functia de seductie sociala a violentei simbolice, urmarind atragerea de sustineri. Nici socialul si nici agentul politic nu percep propaganda, vazuta ca transmitere de semne si simboluri cu scopul definit al seductiei sociale, drept o actiune de tip violent. Violenta simbolica a campaniilor electorale si a politicului in general nu este construita pe programe si politici reale, ci pe un spectacol politic in care scopul puterii nu este acela de a gestiona resursele sociale in vederea multiplicarii si redistribuirii acestora, ci de a castiga puterea politica.

Formele de violenta simbolica care vor fi urmarite in studiul de fata sunt centrate pe comunicarea politica prin care agentul politic, reprezentand puterea, urmareste manipularea indivizilor astfel incat propriile sale scopuri sa para ca fiind ale celor asupra carora guverneaza.

Comunicarea politica presupune doua componente: componenta imagine si componenta ideologica. Imaginea se refera la reprezentarile pe care electorii le au fata de o anumita formatiune politica, aceasta functionand sub forma unor reprezentari sociale. Ideologia, ca sistem coerent de idei privitoare la conducere, are forme teoretice. Componenta ideologica permite legitimarea actiunilor agentului politic, ca reprezentant al unei factiuni a puterii care creeaza in mod voit o imagine falsa plecand chiar de la un mic adevar.

Discursul public a fost instrumentul prin care orice elita politica a incercat sa-si construiasca tiparele ideologiei. Limbajul de lemn nou aparut : democratie, stat de drept, constitutia nu isi regaseste corespondenta in realitate pentru ca toate aceste cuvinte devin simple embleme de ocultare a intereselor. Discursul este cel care acopera toate incorectitudinile si schimburile ascunse ale jocului politic. Mai mult decat atat, limbajul de lemn si practica discursului, in general, acopera incompetenta unor actori politici. Politicienii imprumuta termeni de vedete politice « mereu aflate in spectacol, ocupand scena politica si captivand publicul cu jocul lor » [3 Schwartezenberg , Roger- Gerard - “ Statul spectacol” Ed. Scripta, Bucuresti, 1995 , p.12].

Lumea politica, ca si scena politica este cameleonica pentru ca, desi luam in calcul o lume politica cu contururi bine definite, capabila de o stabilitate eficienta, exista si momente de maxim atensiune si instabilitate. Reconstructia intermitenta a caracterului bun sau rau al mediului politic este consecinta suprema a atentiei acordate informatiilor mass-media, stirilor vazute ca spectacol al intamplarilor politice. Relatarile si stirile din emisiunile televizate evidentiaza dimensiunea de spectacol a politicii, spectacol care atrage publicul. Acest spectacol capata forme diverse pentru grupuri diferite, in functie de preocuparile si ideologiile lor astfel incat pot sa apara definiri conflictuale ale problemelor, adversarilor si crizelor si intelesuri opuse pentru conducatori. Comunicarea cu continut intelectual, rational si pragmatic da inapoi in fata unei comunicari cu continut mai afectiv, mai personal ca cel folosit de liderii politici in fata electoratului in vederea obtinerii de voturi. Spectacolul politic, desi savarsit prin propaganda electorala, este gustat de electoratul caruia ii place sa priveasca. Propaganda, desi pare legata de autoritarism si totalitarism, este legata de tehnicile « blande ale convingerilor », asa cum afirma Schwartzenberg. Se poate apela la convingere numai intr-o piata politica care admite concurenta. Publicul nu trebuie violat prin tehnici brutale, ci trebuie sedus. Prin seductie, electoratul raspunde pozitiv, ca si cum ar lua decizia singur, fara sa fie convins de cineva anume, iar efectul este castigarea puterii politice de cel a carui manipulare si-a atins cu adevarat tinta.

Toate aceste constructii sunt special create pentru a intra in rezonanta cu pasiunile morale si cu asteptarile oamenilor privind pericolul sau imbunatatirea situatiei. Cum sunt constructii sociale ale grupurilor de interese si ale publicului, aceste constructii trebuiesc intelese ca simboluri ce exista pentru a evoca convingeri despre lumi politice, cu eroi negativi sau pozitivi.

In toate relatarile despre evenimentele importante, se anticipeaza intr-un mod anume reactia publicului. Inclusiv limbajul folosit de actorii politici este specific si urmareste obtinerea unei anumite reactii din partea alegatorilor. Modul cum este anticipat sprijinul public da sens politic comunicarii politice. Eficacitatea unui grup si a comunicarii care ii reflecta pozitia depinde de abilitatea sa de a actiona concertat in sprijinul cerintelor sale si pentru impunerea unor sanctiuni asupra persoanelor oficiale care nu reusesc sa-l sprijine. Limbajul politic vag este expresia eficienta a diverselor aspiratii, nemultumiri si forme de vinovatie. Realizarea scopurilor promise este fragila, ceea ce creeaza atractivitate politica, avand menirea sa castige sprijin pentru viitoarele actiuni guvernamentale. Drama, scenariile sunt construite pentru public.Candidatul trebuie sa cucereasca un public piata si sa declanseze cererea de voturi. Liderii trebuie sa adreseze clientelei electorale numai apelurile potrivite. De asemenea, trebuie sa constientizeze ca nu numai continutul discursului electoral conteaza, ci si gestul, expresia, zambetul.

Schimbul ritual de gesturi predictibile confera intelesul unui regim politic in care actorii politici si electoratul isi justifica pozitiile, ajungand la un compromis in rezolvarea problemelor lor. Scenariile au rolul de a diminua eventualele proteste si de a atrage electoratul pentru ca, in general, publicul isi elaboreaza propriile spectacole. Luptele pentru putere in societate se duc la nivel simbolic, iar scenariile sunt caracterizate de tendinta de apropiere a bunurilor simbolice apreciate ca semne distinctive la nivelul intregului social. Distinctia sociala duce la constituirea monopolului manipularii legitime a unei clase determinate de bunuri simbolice. Scenariile construite pentru public, asa cum am mentionat anterior sunt ale unor spectacole de violenta simbolica asupra consumatorului de semne, asa cum este publicul.

Violenta imperceptibila asupra consumatorului este simbolica nefiind observata prin fapte de perceptie. In fapt, violenta simbolica nu este perceputa ca forma de violentare, ci este o forma ce asigura sistemul dominatiei si confera legitimitate procesului de auto-reproducere a relatiilor de putere.

CAPITOLUL I

VIOLENTA SIMBOLICA-INSTRUMENT PENTRU OBTINEREA PUTERII POLITICE

Acest capitol va fi destinat in intregime violentei simbolice ca marca determinanta a actului de obtinere a puterii politice.

Termenul de violenta privit in calitatea sa de concept al stiintelor sociale, este de origine latina, fiind format din radacina vis, desemnand forta, iar termenul in sine face trimitere la notiunea de constrangere, fiind definit ca folosirea superioritatii fizice asupra unui alt semen. Jean-Claude Chesnais, in incercarea sa de a defini termenul de violenta, apeleaza atat la conceptul de violenta fizica, cat si la conceptele de violenta economica si violenta simbolica. Pe acest ultim concept, ce denumeste o relatie in care un individ cauta cai de seducere si convingere prin care sa domine, se va baza lucrarea de fata. Definita prin functia ei ordonatoare in raport cu lumea sociala, violenta simbolica este » violenta prin semne si simboluri, care este legata in mod necesar de reprezentari ale imaginarului social » [4 Stanciugelu, Stefan-op.cit., p.11].

Violenta este politica atunci cand se face uz de ea in scopul controlului sau influentei unor politici, intelegandu-se prin politici actiuni ale agentului politic cu valoare pentru un spatiu mai larg si pentru un segment de populatie care se afla pe acest teritoriu. Este o violenta ce atrage dupa ea o anumita teatralitate necesara participarii la competitia pentru putere in societate. Din perspectiva agentului provocator care gestioneaza semnele si simbolurile pe care vrea sa le acrediteze drept definitorii in vederea manipularii, vom fi interesati in continuare de violenta grupului care tinteste puterea politica si nu de violenta statului, realizata prin intermediul institutiilor sale.

Tot Chesnais propune si o alta tipologie a violentei, introducand cele doua categorii, violenta privata si violenta colectiva. Analizand rolul semnelor in viata politica, ne vom opri asupra violentei semnelor si implicit asupra violentei simbolice vazuta ca implicare colectiva. Acest tip de abordare a violentei se ocupa cu productia de semne si imagini in campul socio-politic. Intre producatorul de semne, actorul politic si receptorul acestora, in cazul nostru alegatorul, se interpune instrumentul de transmitere, cum este cazul mass-media. Omul contemporan este consumatorul de semne care ii sunt impuse de o societate contemporana a violentei de consum ; aceasta impune individului angrenat intr-un sistem social o lume dominata de violenta reala a mass-mediei, lume care nu este a cetateanului .Impunerea intereselor politice se realizeaza prin intermediul unui proces de represiune prin semne si imagini.

Politica se exprima prin simboluri .Pentru inteleregerea derularii procesului politic, este necesar sa intelegem cum reuseste simbolicul sa patrunda in politic si cum procedeaza actorii politici atunci cand manipuleaza simbolurile, in mod constient sau nu. Actiunea de propaganda electorala se intemeiaza pe violenta simbolica ce a trecut pragul persuasiunii spre cel al manipularii, in special in prezentarea actorilor politici in fata electoratului. Propaganda, desi pare legata de autoritarism si de totalitarism, este legata si de tehnica convingerii, in cazul sistemelor pluraliste, democratice. Convingerea se poate regasi intr-o piata politica caracterizata de concurenta. In cazul sistemului totalitar, asa cum Arendt Hannah a demonstrat, s-a incercat distrugerea tuturor legaturilor sociale si familiale ale cetatenilor in vederea crearii unei singure mase de informare, amorfa si dezorientata, incapabila sa reziste autoritatii centrale. Intr-un sistem democrat, fiecare individ crede ca este un participant activ al sistemului politic, un cetatean liber care hotaraste prin votul sau destinul natiunii. In realitate, alienarea este inconstienta si ascunsa, pentru ca cetateanul ramane la stadiul de fascinatie si nu intervine deloc in derularea vietii politice. Intr-un sistem democrat, cetateanul se crede liber, activ, actor al sistemului politic, dar nu este decat un « spectator pacalit, amagit de jocul politicii ». [5 Schwartzenberg – op.cit, p. 244] Astfel, cultura de spectacol inlocuieste cultura de participare, iar spectacolul inlocuieste democratia.

Alegerile electorale arata ca un simplu ritual de delegare a Puterii politice care conlucreaza intotdeauna pentru propria-i reproducere. Alegerea sociala se afla intr-o relatie complementara cu ritualul. Acesta este cel care asigura constanta si eficienta anumitor actiuni comunitare, nelasand pentru acestea libertati de optiune sau alegere. Votul este un tip de alegere sociala in care membrii unei societati sau a unei categorii de populatie isi exprima o optiune pentru o persoana sau idee. Alegerea sociala este « intern legata de acele tipuri de societati (…) care tolereaza un regim cognitiv al comunicarii » [6 Bulai,Alfred- “ Mecanismele electorale ale societatii romanesti”, Ed Paideia, Bucuresti, 1999, p.17].Pentru ca sta la baza mecanismului actiunii sociale de a analiza anumite alternative la nivelul situatiei electorale, votul este un fenomen social.Votul este un « fapt social total » [7 idem , p.18] si datorita dimensiunii sale comunicationale.Cu toate acestea, cetateanul contempla liderii care actioneaza in numele lui , care dau o reprezentatie in sens politic pentru a-si justifica pozitia , dar nu intervine in derularea vietii politice.

Din acest instinct de cucerire a electoratului in vederea exercitarii puterii politice apare donjuanismul politic, vazut ca » reflexul unui principiu fundamental al activitatii politice : dorinta de cucerire si de exercitare a puterii » [8 Staciugelu,Stefan-op.cit, p.13]. Politica in sine presupune castigarea puterii, iar fiecare agent politic trebuie sa urmareasca acest scop. In vederea obtinerii puterii de catre unul din agentii politici, scena politica este dominata de competitie si conflict. Numai in cazul unei participari directe sau indirecte la puterea politica, actorii politici isi pot atinge scopurile, participarea la putere fiind o « consecinta a angajarii in campanii de donjuanism politic » [9 ibidem ]. Omul politic isi creeaza o imagine a unui om rational care isi cantareste obiectiv sansele in functie de circumstante, ca apoi sa aleaga o tactica sau alta, bazata pe un calcul rece, in stricta conformitate cu propriul interes.

Chiar daca puterea participa, in esenta, la intrega existenta umana, invartindu-se in jurul vietii umane, ea poate fi considerata entitate aparte avand ca interes suprem mecanismul de multiplicare. Apare astfel termenul de interes in acceptiunea castigarii Puterii, interes care depaseste insa limita cetateanului. Este vorba despre interesul statului, interes care se constituie dincolo de interesul cetateanului. Mentionam ca se intelege prin putere « capacitatea unui actor dat de a ajunge la rezultatele urmarite si, in special de a realiza actiuni eficiente » [10 Boudon,Raymond – “Tratat de sociologie”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997 , p.220]. Pornind de la aceasta definitie, se poate afirma ca semnul tangibil al puterii unui agent este dat de corespondenta dintre rezultatele obtinute si dorintele sale proprii. Dar puterea apare in stransa legatura cu actiunea, asa cum afirma Boudon. Puterea este considerata drept aptitudinea de a produce rezultate, capacitate de a indeplini si realiza – putere asupra. Tocmai de aceea unii actori sociali se afla in situatia de a utiliza alti oameni, mai exact energia si aptitudinile acestora, ca mijloace. Puterea politica are o caracteristica fundamentala, si anume aceea ca extensiunea ei este variabila, atat in functie de actorii avuti in vedere, cat si in functie de timp ; s-a observat ca, o data marit numarul de persoane supuse puterii, detinatorul puterii este mai putin in masura sa exercite un control de aceeasi amploare si de intensitate egala asupra acestora.

Cum politica este un joc al puterii, iar jocul politic este un joc de violenta simbolica, asa cum afirma si Bourdieu [11 Bourdieu, Ph- “ Homo Academicus”, Editions de Minuit, Paris, 1984], parintele termenului de « violenta simbolica », ne vom raporta intr-un viitor capitol la scena politica romaneasca pentru a demonstra ca violenta simbolica este o permanenta a spatiului politic romanesc. Trebuie mentionat ca termenul de violenta simbolica este definit prin raportare la cel de putere simbolica. Prin impunerea reprezentarilor, agentul politic determina oamenii sa actioneze in propriul lui interes, fara macar ca acestia sa realizeze ca nu actioneaza in vederea realizarii intereselor lor. Cetateanul se supune jocului violentei simbolice a Puterii, fiind subiectul unui « dresaj ideologic » [12 Stanciugelu, Stefan - op cit, p. 78] ; se incearca si se reuseste inocularea ideii ca fiecare cetatean, prin votul sau, a participat la alegerea actiunilor in folosul statului. Cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale, cetateanul participa la o cultura de spectacol bazata pe dominatia marturisita si pe violenta deschisa. Cultura de spectacol nu presupune decat simulare, artificiu, parodie, fiind reprezentarea inselatoare a democratiei, simulacrul unei culturi de participare.

Asa cum a fost afirmat anterior, actiunea de propaganda electorala, se intemeiaza pe violenta simbolica ce a trecut pragul persuasiunii spre cel al manipularii. Manipularea, mecanism social implicat in realizarea influentei sociale ,respectiv in schimbarea atitudinilor si comportamenteleor umane, « este o actiune de determinare a unui actor social de a gandi si a actiona in conformitate cu dorintele si interesele factorului de influenta « [13 idem, p. 199].In acest scop se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implica distorsionarea adevarului , utilizarea unor sofisme si argumentatii voit falsificate , pe fondul inducerii unor elemente de ordin emotional care sa sustina anumite actiuni favorabile manipulatorului. Daca in cazul persuasiunii bazata pe argumentatie rationala se obtine un spor de cunoastere pe fondul principiilor de fair-play, in cazul manipularii relatiile sociale sunt alterate de dorinta factorului de influenta de a-si impune propriile interese, de care cel manipulat nu este constient. Violenta simbolica este o prezenta dominanta in cadrul actiunii de obtinere a puterii politice si, asa cum vom demonstra in capitolul urmator, este o constanta a campaniei electorale.