Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Alchimia. Interpretari alchimice in opera lui Giovani Bellinni

Despre lucrare

lucrare-licenta-alchimia.-interpretari-alchimice-in-opera-lui-giovani-bellinni
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-alchimia.-interpretari-alchimice-in-opera-lui-giovani-bellinni


Cuprins

CUPRINS
Introducere... 1
Capitolul I, Istoria alchimiei2
Alchimia si astrologia.......5
Alchimia chinezeasca.......6
Alchimia indiana.............6
Alchimia Egiptului antic....7
Alchimia in lumea greaca..8
Alchimia in imperiul roman9
Alchimia in lumea islamica..............10
Alchimia in Europa medievala...........12
Alchimia in Renastere......17
Declinul alchimiei europene..............19
Alchimia in literatura........20
Capitolul al II-lea, Giovani Bellini - viata si opera...22
Capitolul al III-lea, interpretari alchimice in opera lui Giovani Bellinni........27
Triumful lui Bachus.........27
Triumful lui Amor...........32
Alegoria Adevarului (Prudenta)..........37
Calomnia (Birfa).............40
Arbore cu incriptie............44
Singele Mintuitorului........47
Alegorie Sacra..51
Sfantul Ieronim citind.........54
Concluzii.........57
Bibliografie......58
Lista ilustratiilor67
Cuprins...........68
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Introducere

Din cauza caracterului sau ezoteric si a numeroaselor legaturi cu ocultismul, alchimia reprezinta o stiinta si in acelasi timp o arta astazi uitate, sau gresit intelese. Imposibilitatea omului modern de a se proiecta in timpul cand aceasta reprezenta motorul stiintei si al filosofiei, face ca recontextualizarea practicii si gandirii alchimice in secolul al XXI-lea sa se realizeze intr-o maniera ce nu permite inaelegerea sa corecta.

Ni s-a parut interesant de introdus in context alchimic opera unui pictor care in Quattrocento a reprezentat un innoitor in ceea ce priveste atat tehnica de lucru, cat si tematica folosita.

Trebuie facuta mentiunea ca interpretarile oferite in lucrarea de fata reprezinta un simplu demers hermeneutic ; sensurile unei opere de arta, dupa cum spune Umberto Eco [1 Umberto Eco, Opera deshisa, Bucuresti, 1969 Editura Pentru Literatura Universala ] nu se pot limita la un numar fix, ele se reactualizeaza continuu. Cu alte cuvinte, intrebarea Ce a vrut autorul sa spuna nu mai este primordiala. Desigur, nu se poate face abstractie de sensul initial al operei, caci nu putem, spre exemplu, sa interpretam Portretul unui umanist al lui Giovanni Bellini din perspectiva alchimica ; exista, precum vedem in lucrarea lui Eco mai sus pomenita, niste granite pe care demersul hermeneutic nu le poate trece.

Dar o incercare de interpretare (sustinuta, bineinteles de argumente valabile) este intotdeauna binevenita. Chiar daca interpretarea oferita nu va fi intotdeauna cea mai nimerita, ea are meritul de a cauta, si eventual gasi in opera relatii si semnificatii pe care o interpretare clasica le-ar putea trece cu vederea. Datorita caracterului complex din punct de vedere iconologic al operelor analizate in lucrarea de fata, credem ca o atare interpretare nu depateste granitele interpretarii.

Lucrarea de fata nu isi propune sa rastoarne interpretarile date pana in momentul de fata unor opere celebre apartinand lui Bellini. Ea incearca numai sa ofere o alternativa la comentariile clasice. Este mai degraba un exercitiu de aplicare a unor simboluri alchimice asupra operei unui artist ce a imbogatit si influentat arta universala prin creatiile sale.

Capitolul I

Istoria alchimiei

Alchimia – o stiinta care astazi pare invaluita in mister si legenda. Un domeniu mai putin cercetat, asupra caruia nu foarte multi s-au incumetat sa se aplece si sa ii scoata la lumina complexele ramificatii si semnificatii. Din aceasta cauza am considerat necesara o succinta prezentare a istoriei sale, a ceea ce a reprezentat si mai ales a scopurilor pe care a cautat sa le atinga de-a lungul timpului.

Alchimia reprezinta o pseudo-stiinta ce combina elemente din chimie, fizica, astrologie, arta, semiotica, metalurgie, medicina, misticism si religie. Scopurile sale principale au fost in numar de trei. Cel mai cunoscut (si totodata cel mai gresit inteles) a fost transmutatia elementelor. O a doua nazuinta a constituit-o gasirea unui panaceu care sa vindece toate bolile din lume si sa prelungeascs viata omului pe termen nedefinit. Aceste doua teluri puteau fi atinse doar cu ajutorul Pietrei Filosofale – o substanta mitica, ce putea lua forma unei pulberi, tincturi, bolovan zburator. Al treilea tel il constituia imitarea celei mai importante actiuni a Divinitatii : crearea vietii omenesti.

Cuvantul ’’alchimie’’ provine din araba, ’’al-kimiya’’, sau ’’al-khimiya’’ (???????? sau ????????), unde probabil s-a format din articolul ’’al’’ si cuvantul grecesc ’’khumeia’’ (??????), insemnand ’’a aseza laolalta’’, ’’a amesteca’’, ’’a forma un aliaj, o mixtura’’. O alta varianta a etimologiei acestui cuvant este ’’Al Kemi’’, ceea ce s-ar traduce prin ’’arta egipteana’’, de vreme ce vechii egipteni isi denumeau tara ’’Kemi’’, si erau considerati drept mari vrajitori in antichitate.

Astazi, prin alchimist, se intelege de regula un fel de adept al ocultismului si magiei care incearca sa transforme un anumit element (de regula plumb) in aur. Astfel, prin ochii prezentului, cautarile lor nu aveau nimic de-a face cu stiinta si lumea naturala, insa uneori, prezentul este orb atunci cand priveste spre trecut.

Pentru a-i intelege mai bine pe alchimisti, si mai ales modul in care acestia erau priviti in epoca, trebuie sa avem in vedere cat de axtraordinar parea procesul transmutatiei elementelor intr-o perioada ce nu avea nici cele mai elemantare cunostinte in domeniul fizicii si al chimiei. Pentru alchimist, nu exista nici o indoiala asupra faptului ca metalele aveau o structura dihotomica : partea materiala (chimica, materialul anorganic in sine) si cea simbolica, transcedentala, sau spirituala. Fiecare element avea simbolistica sa si era investit cu puteri proprii. Printr-o analogie, am putea spune ca inca de pe atunci ,elementele erau grupate intr-un fel de tabel al lui Mendeleev, asezate insa in functie de valentele simbolice ale fiecaruia. Era vorba in fapt de un fel de simbioza a materialului cu spiritualul, caci era de neconceput o perspectiva in care fizicul nu era dublat de metafizic, intocmai precum metafizicul nu se putea manifesta decat prin intermediul fizicului. Astfel incat, simbolurile si procesele alchimice aveau o semnificatie complexa, atat una interioara, referitoare la ascensiunea spirituala a practicianului, cat si una practica, respectiv insasi transformarea materiala a elementelor, transmutatia.

Transformarea metalelor in aur reprezenta stradania de a atinge perfectiunea, stadiul cel mai inalt al existentei. În conceptia alchimistilor, intregul univers tinde spre perfectiune, este intr-un continuu proces de transformare, incercand sa atinga aceasta stare. Iar de vreme ce aurul, spre deosebire de celelalte materiale, se dovedise a fi imun la actiunea coroziva a altor elemente, inclusiv a timpului, era considerat substanta perfecta. Prin incercarea de a transforma celelalte metale in aur, alchimistii nu faceau altceva decat sa ’’dea o mana de ajutor universului’’. În ordine logica, se considera ca odata descoperita metoda prin care aurul ramane nealterat si imuabil, vor fi deschise portile catre crearea unui panaceu, care sa permita omului aceeasi rezistenta in fata bolilor si mai ales a mortii, a regresiunii organice.

Desigur, au existat si multi care nu au inteles din alchimie decat castigul material, insa acestia nu sunt reprezentativi pentru ceea ce a insemnat filosofia alchimiei de-a lungul timpului. Evolutia acesteia pe parcursul intregii sale istorii a fost una ’’organica’’ : a inceput ca o componenta medicinala a religiei, apoi s-a desprins de aceasta pentru a deveni un domeniu de sine statator, decazand in misticism si sarlatanism, pentru ca in final sa furnizeze cunostintele empirice fundamentale pentru chimia si medicina moderna. Pana in secolul al XVIII-lea, alchimia a fost considerata drept un domeniu important al stiintei in Europa. Spre exemplu, Isaac Newton i-a alocat mai mult timp si efort si i-a dedicat mai multe scrieri decat studiilor in domeniul opticii sau fizicii, pentru care a devenit faimos. Alti reprezentanti de seama ai alchimiei occidentale sunt Sf. Toma D’Aquino, Tycho Brahe, Thomas Browne, Parmigianino.

Declinul alchimiei a inceput odata cu secolul al XVIII-lea, marcat fiind de nasterea chimiei moderne, care oferea un context mult mai precis, mai clar si mai concis, fiind fundamentata pe materialismul stiintific. Problema transmutatiei s-a bucurat de un scurt moment de glorie in secolul al XX-lea, cand s-a reusit transformarea atomilor de plumb in atomi de aur, cu ajutorul reactiilor nucleare. Însa nou-formatii atomi de aur, fiind isotopi instabili, s-au dezintegrat dupa mai putin de cinci secunde.

Simbolismul alchimic a fost studiat si aplicat in secolul al XX-lea de catre unii psihologi si filosofi. Ar fi de amintit studiile lui C.G.Jung, care reexamineaza simbolurile si teoriile alchimice, demonstrand cum opera alchimica se concretizeaza intr-un ghid al calatoriei spirituale ce transforma psihicul omului. Filosofia alchimica, metodele si simbolismul sau au cunoscut in post-modernism o reactualizare, un exemplu in acest sens constituindu-l miscarea New Age. Chiar si unii fizicieni s-au ocupat de fiosofia alchimiei, precum Fritjof Capra, in lucrarea sa ’’The Tao of Physichs’’ (el isi motiveaza demersul prin cuvintele “Fizica nu are nevoie de misticism, iar misticismul nu are nevoie de stiinta fizicii, insa lumea are nevoie de amandoua’’), sau Gary Zukav, in ’’The Dancing Wu Li Masters’’(una din cele mai populare carti New Age, scrisa prin prisma fizicii cuantice).

Istoria alchimiei a devenit treptat un domeniu academizat, riguros stiintific. Pe masura ce limbajul ermetic al alchimistilor este descifrat, cercetatorii devin din ce in ce mai constienti de legaturile ideologice dintre alchimie si alte aspecte ale istoriei culturale occidentale, cum ar fi ’’Societatea Crucii Trandafirii’’, Francmasoneria si alte societati secrete de tip mistic, vrajitoria, si desigur, evolutia stiintei si a filosofiei.

Alchimia cuprinde mai multe traditii filosofice, intinse de-a lungul a patru milenii si trei continente, insa inclinatia lor pentru un limbaj ermetic si simbolic, face dificila descoperirea influentelor reciproce si modul in care acestea s-au transmis pana in Renastere.

Se pot distinge cel putin doua mari tipuri de filosofie alchimica, ce par a fi, cel putin in prima lor perioada independente una fata de cealalta : alchimia chineza, situata in China si in zonele de influenta culturala ale acesteia, si alchimia occidentala (aici termenul de ’’occidental’’ este folosit in relatie cu pozitia geografica a Chinei), al carei centru a fost pe rand, de-a lungul mileniilor, Egipt, Grecia, Roma, apoi lumea islamica, pentru ca in final sa revina in Europa. Alchimia chineza s-a aflat in stransa relatie cu taoismul, spre deosebire de cea vestica, ce si-a dezvoltat propriul sistem filosofic, cunoscand numai influente minore din partea marilor religii europene. Nu se poate spune inca daca cele doua au o origine comuna, ori au aparut fara nici o legatura intre ele. Dar ceea ce este mai important, nu putem inca aprecia in ce masura s-au influentat reciproc de-a lungul istoriei.

Alchimia si astrologia

Alchimia a dovedit un interes major fata de astrologie, fundamentandu-si multe dintre simboluri si teorii pe aspectul si pe miscarea astrelor. Dat fiind faptul ca planetele reprezinta o descoperire relativ recenta in istoria omenirii, nu le vom regasi in creatiile alchimice decat pe cele cunoscute din vechime – Venus, Marte, Jupiter, Saturn, insa si acestea trecand drept astre. De asemenea, alaturi de Soare, guvernantul aurului, Luna (guvernanta argintului) reprezinta un important reper al alchimistilor pe bolta cereasca.

In lumea vestica, acolo unde alchimia cunoscuse o mare inflorire, existau mari afinitati cu astrologia babiloniana si greaca. Rolul principal pe care astrologia il juca in domeniul alchimiei era dobandirea Cunoasterii. Stelele, si intreaga bolta cereasca erau considerate drept portile prin care mintea trebuie sa patrunda pentru a accede la Cunoasterea Suprema, a tot ceea ce inseamna creatie si existenta, atat materiala, cat si spirituala. Desigur, in multe cazuri astrele reprezentau guvernanti ai unor elemente metalurgice, cu care intrau intr-o stransa relatie. Trebuie mentionat faptul ca ceea ce se intelege astazi prin astrologie (prezicerea viitorului, calcularea diferitelor zodii si determinarea caracteristicilor fiecareia dintre ele) nu intrau in sfera de interes a alchimistilor.

Din pacate, nu se cunosc foarte multe lucruri despre modul in care astrologia a influentat perceptele alchimice, insa nu i se poate tagadui importanta si atractia pe care a exercitat-o asupra alchimistilor sau a neofitilor de-a lungul timpului.

Alchimia chinezeasca

În timp ce alchimia europeana se axa in partea sa practica pe transmutatia elementelor de baza in metale nobile, cea chinezeasca era interesata de partea medicala. Piatra Filosofala a alchimistilor europeni isi are corespondentul chinezesc in Marele Elixir al Nemuririi (si nu al Tineretii, cum fals se crede astazi). Totusi, cele doua nu sunt atat de diferite in plan ezoteric, caci Piatra Filosofala este adeseori asociata cu panaceul cautat cu atata ardoare de alchimisti. Astfel, cele doua traditii ar putea avea mai multe in comun decat se cunoaste deocamdata.

Probabil cea mai importanta descoprire a alchimistilor chinezi o constituie praful de pusca. În secolul al IX-lea apare mentionat in textele acestora, in secolul urmator era folosit la binecunoscutele artificii chinezesti, iar la 1290 deja aducea pe campurile de batalie o noua arma devastatoare : tunul. Din China, praful de pusca s-a raspandit in Japonia si Mongolia, apoi in lumea araba si in final a ajuns in Europa (in secolul al XIV-lea).

Alchimia chineza s-a aflat in stransa legatura cu forme de medicina taoista, cum ar fi acupunctura, dar si cu artele martiale, precum Tai Chi Chuan, sau Kung Fu (desi unele scoli de Tai Chi considera ca arta lor deriva din ramura filosofica a Taoismului, si nu din alchimie).

Alchimia indiana

Nu se cunosc prea multe lucruri despre alchimia indiana. Un alchimist persan din secolul al XI-lea, pe nume al-Biruni mentioneaza ca in India a existat o stiinta asemanatoare alchimiei, care nu se regaseste prin alte parti, numita Rasavatam. Aceasta, spune el, este arta prepararii diferitelor medicamente si mixturi cu efect terapeutic din plante. Era aplicata bolnavilor carora medicina traditionala nu le mai dadea nici o sansa de supravietuire, si, lucru interesant, isi propunea reintinerirea celor ce atinsesera o varsta inaintata. Cel mai elocvent text in care sunt expuse principiile Rasavatam este Vaishashik Darshana , scrisa de Kanad, in jurul anului 600 i.d.Chr., in care se expune o teorie atomista a Universului, cu peste un secol inainte de Democrit.

Alchimia Egiptului antic

Alchimistii europeni considerau ca stiinta lor isi avea originile in Egiptul faraonilor. Indubitabil, metelurgia si misticismul se aflau in stransa legatura in anitichitate, de vreme ce transformarea unui minereu cenusiu intr-un metal stralucitor parea desigur un procedeu magic, guvernat de reguli misterioase. De aceea, este indeobste acceptat faptul ca in Egiptul antic, alchimia era practicata exclusiv de preoti.

Nu exista din pacate vreun document egiptean cu privire la alchimie care sa ni se fi transmis. Daca au existat vreodata, este probabil sa fi fost distruse in 292 d. Hr., cand imparatul Diocletian a ordonat sa fie arse toate cartile alchimistilor, dupa ce a suprimat o revolta in Alexandria, oras ce era centrul alchimiei egiptene. Aceasta este cunoscuta datorita scrierilor vechilor filosofi greci, scrieri care la randul lor au supravietuit in traducerile islamice.

Legenda spune ca intemeietorul alchimiei egiptene a fost zeul Thoth, numit de catre greci Hermes-Thoth sau Hermes Trismegistus. El ar fi scris cele patruzeci si doua de Carti ale Cunoasterii, in care se vorbeste despre toate domeniile cunoasterii, inclusiv alchimia. Simbolul lui Hermes era caduceul, un toiag pe care se incolacesc doi serpi, care mai tarziu a devenit unul din principalele simboluri ale alchimiei. ’’Tablele de Smarald’’, sau ’’Hermetica’’ lui Hermes Trismegistus, care sunt cunoscute numai datorita traducerilor grecesti si arabe, sunt considerate a fi la baza filosofiei si practicii alchimiei occidentale, denumita de catre primii ei adepti drept ’’filosofia ermetica’’. Prima invatatura din ’’Tablele de Smarald’’ ne vorbeste despre scopul stiintei ermetice : ’’Fara umbra de indoiala cele de jos intocmai ca cele de sus sunt, precum cele de dedesubt asemenea celor de deasupra sunt, infaptuindu-se astfel miracolul singurului atotcuprinzator. [2Titus Burckhardt, Alchemy: Science of the Cosmos, Science of the Soul, Baltimore, 1967, ed. Penguin,pag. 34-42]’’

Mai tarziu, macedonenii vorbitori de limba greaca, aflati sub conducerea lui Alexandru Macedon vor cuceri Egiptul si vor fonda orasul Alexandria in 334 i.d.Hr.. Astfel, ei vor lua contact cu gandirea egipteana, asimiland o mare parte din ea, pentru ca mai tarziu, dupa cucerirea romana sa contribuie la ceea ce este cunoscut in istorie drept ’’sinteza romana’’.

Oferta anului

Reducere 2020