Pagina documente » Stiinte Economice » Asigurari de bunuri (S.C. XYZ S.A.)

Cuprins

lucrare-licenta-asigurari-de-bunuri-s.c.-xyz-s.a.-
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-asigurari-de-bunuri-s.c.-xyz-s.a.-


Extras din document

CUPRINS
1.ASPECTE GENERALE PRIVIND ASIGURARILE.........
1.1.Aparitia si dezvoltarea asigurarilor pe plan mondial........
1.2.Piata asigurarilor in Rominia.....
1.3.Convergenta pietei rominesti a asigurarilor spre piata unica europeana a
asigurarilor...........
2.LOCUL SI ROLUL SOCIETATII UNITA PE PIATA ASIGURARILOR
ROMiNESTI.........
2.1.Prezentarea societatii UNITA SA
2.1.1.Repere istorice
2.1.2.Actionariat.....
2.1.3.Capital social..
2.1.4.Reteaua de distributie.......
2.1.5.Reasigurare....
2.1.6.Domeniul de activitate......
2.1.7.Rezultatele anului 2001....
2.2.Strategii de piata....
3.CONTRACTE DE ASIGURARI DE BUNURI PRACTICATE DE SOCIETATEA
UNITA SA.............
3.1.Conditii generale pentru asigurarea bunurilor.
3.1.1.Dispozitii generale..........
3.1.2.Obiectul asigurarii...........
3.1.3.Cheltuieli asigurate.........
3.1.4.Riscurile asigurate...........
3.1.5.Excluderile generale.........
3.1.6.Perimetrul asigurat..........
3.1.7.Valoarea asigurata. Suma asigurata......
3.1.8.imprejurarile privind riscul la completarea si semnarea declaratiei de
asigurare si cresterea riscului.............
3.1.9.Reglementarile privind siguranta.........
3.1.10.Prima de asigurare. inceperea si incheierea protectiei prin asigurare...........
3.1.11.Asigurarea multipla........
3.1.12.Asigurarea in contul unei terte persoane..............
3.1.13.Calculul despagubirilor. Subasigurarea
3.1.14.Limitele despagubirilor...
3.1.15.Obligatiile asiguratului....
3.1.16.Eliberarea de obligatia platii despagubirilor.........
3.1.17.Plata despagubirilor........
3.1.18.Bunurile redobindite......
3.1.19.Raportul juridic dupa producerea evenimentului asigurat.........
3.1.20.Dispozitii finale............
3.2.Conditii speciale pentru asigurarea bunurilor.
3.2.1.Conditii speciale pentru asigurarea cladirilor si a continutului.....
3.2.2. Conditii speciale pentru asigurarea bunurilor mobile pentru cazurile de furt
prin efractie...
3.2.3.Conditii speciale pentru asigurarea bunurilor din gospodariile persoanelor
fizice............
3.2.4.Conditii speciale pentru asigurarea bunurilor casabile.............
3.2.5.Conditii speciale pentru asigurarea masinilor, utilajelor si instalatiilor pentru
cazurile de avarii accidentale............
3.2.6.Conditii de asigurare pentru asigurarea bunurilor pentru cazurile de daune
provocate in timpul transportului (CARGO).........
3.2.7.Conditii de asigurare pentru asigurarea autovehiculelor pentru avarii si furt...
3.2.8.Conditii de asigurare de raspundere a transportatorului auto in calitate de
caraus pentru marfurile transportate......
4.STUDIU DE CAZ. APLICATIE PRIVIND ASIGURAREA MARFII (BUNURI
MOBILE - ALTA DESTINATIE) PENTRU CAZUL DE FURT PRIN EFRACTIE
SI TiLHARIE LA SOCIETATEA UNITA SA.
5.CONSIDERATII FINALE.........
5.1.Importanta asigurarii in activitatea economica
5.2.Implicatii ale globalizarii in asigurari..........
ANEXE...
Anexa nr.1 Dosar de daune privind asigurarea pentru marfa (bunuri mobile - alta destinatie) in cazul producerii furtului prin efractie si tilharie la societatea UNITA SA
BIBLIOGRAFIE........
3
3
6
8
10
10
10
10
11
11
11
11
12
13
14
14
14
14
14
15
15
16
16
17
18
18
19
19
20
20
20
21
21
21
22
22
23
23
27
29
30
31
33
37
43
46
49
49
49
52
52
65
1

Alte date

?1.ASPECTE GENERALE PRIVIND ASIGUR?RILE

1.1.APARITIA SI DEZVOLTAREA ASIGUR?RILOR PE

PLAN MONDIAL

Viata oamenilor nu a fost intotdeauna senina. Indiferent cat de multa grija s-a acordat evitarii problemelor sau protejarii bunurilor nu intotdeauna s-au putut evita anumite evenimente negative care au implicat traume psihice si pagube financiare semnificative.

De aceea, de-a lungul existentei sale, omul a cautat permanent sa se protejeze impotriva riscurilor si a pericolelor care ii afecteaza modul de a trai sau ii prejudiciaza patrimoniul sau material, asa cum ar fi accidentele sau calamitatile naturale. Evenimentele din viata oamenilor nu pot fi prevazute si nu intotdeauna decurg conform asteptarilor; de aceea omul a folosit mijloace diverse de protectie impotriva pagubelor aduse de aceste evenimente.

Initial, protectia se asigura pe baza unor rezerve proprii constituite de fiecare individ in parte, dar ineficienta acestei metode in fata unor pagube de proportii a dus la inlocuirea sa cu constituirea la nivel de grup sau de comunitate a unui fond comun la care participa un numar mare de persoane – considerate amenintate de producerea unui eveniment negativ sau a unei calamitati – creindu-se astfel rezerve substantiale care au fost utilizate mai eficient in timp si spatiu. Aceste operatii bazate pe principiul contributiei mutuale si al existentei unei comunitati de risc au contribuit la aparitia si dezvoltarea conceptului de asigurare.

Asigurarea reprezinta astfel „un sistem de relatii economice, care implica aportul unui numar mare de persoane fizice si juridice la constituirea unui fond banesc, in conditiile in care, fiind amenintate de aceleasi pericole in existenta si in activitatea lor, concep si recunosc oportunitatea prevenirii si inlaturarii pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure” [1 Cistelecan L., Cistelecan R., Asigurari comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Targu Mures, 1996, pag.8]

Primul document cunoscut in materie de asigurari dateaza de circa 6500 de ani, si se refera la constituirea unui fond de intrajutorare de catre mestesugarii taietori in piatra ai Egiptului de Jos, format anticipat prin contributia tuturor, in scopul protejarii impotriva accidentelor suferite de membrii grupului. Alte date referitoare la domeniul asigurarilor provin din antichitate; in Palestina exista o scriere in care se consemna ca fiecarui proprietar de animale caruia i se fura un magar, membrii comunitatii respective se obligau sa ii procure acestuia un alt animal de acelasi fel.

Prima asigurare obligatorie este cunoscuta din legislatia Greciei Antice unde a existat o lege introdusa de Solon, prin care toate societatile politice si mestesugaresti erau obligate sa constituie un fond comun, alimentat prin cotizatii lunare, destinat repararii prejudiciilor suferite de membrii grupului.

Alta prevedere obligatorie era cea din Talmudul babilonian , potrivit careia proprietarii de corabii trebuiau sa se inteleaga intre ei pentru ca in cazul in care o corabie naufragia din cauze independente de proprietar, aceasta trebuia inlocuita cu o alta corabie. La greci existau asa numitele hetaire, bazate pe principiul repararii daunelor si a acordarii de ajutoare banesti prin contributii ale asociatilor. La romani asemenea organizatii purtau denumirea de asociatii militare, funerare, etc

În sclavagism, principala forma de asigurare o reprezenta ajutorul reciproc asigurator din comunitatile profesionale. Prima institutie juridica ce prezinta afinitate cu asigurarea actuala este considerata a fi foetus nauticum – imprumutul maritim – aparuta in Grecia si Roma spre sfarsitul republicii, in care se urmarea contractarea unui imprumut pentru plata marfurilor care urmau sa fie transportate pe mare, imprumut rambursat numai in cazul in care vasul ajungea cu bine la destinatie. În dobanda aferenta creditului respectiv era cuprinsa si o remuneratie asemanatoare primei de asigurare, pentru riscul pierderii imprumutului in caz de naufragiu al navei.

În Evul Mediu, populatia din Anglia, Germania, Danemarca si alte state ale Europei Occidentale era organizata in ghilde, prin care erau acordate despagubiri membrilor acestor organizatii in caz de incendii, furturi de animale sau naufragii. În Islanda intalnim prima asociatie mutuala ce avea in componenta sa circa 20 de gospodarii si urmarea acoperirea daunelor produse de pierderile de animale pe baza de reciprocitate.

În orasele italiene au fost adoptate primele legi cu privire la activitatea de asigurare, in traducere – De asiguramentis contra contenta in prezenti regula non faciendis – fiind incluse in regulile editate de Uffizio in Marcanzia din Genova, in anul 1383.

La Barcelona, in 1435, prin Legislatia catalana (un ansamblu de 5 ordonante), s-a dat un cadru mai larg contractului de asigurare, prevazandu-se ca si conditie a incheierii contractului de asigurare obligativitatea existentei riscului asigurat, a interesului asiguratului si autentificarii de catre notar a contractului respectiv.

Pe parcursul anilor urmatori au mai fost emise legi si ordonante in materie de asigurari, cele mai importante dintre acestea fiind urmatoarele:

? Guidon de la Mer, in anul 1500 la Rouen;

? Ordonanta pentru reglementarea asigurarilor, in anul 1532 la Florenta;

? Ordonanta referitoare la asigurari, in anul 1560 la Bilbao;

? Ordonanta asupra asigurarii, in anul 1563 la Anvers.

În Evul Mediu, in Anglia, considerata o natiune de comercianti, s-au utilizat modele de contracte de asigurare maritima de origine italiana. Comerciantii londonezi subscriau contracte de asigurari negociate de brokeri. Notarii erau aceia care intocmeau si eliberau politele si tot ei erau aceia care tineau registrele tuturor politelor incheiate. În anul 1576 a fost infiintata o Camera de asigurari (Chamber of Assurances) si pana in anul 1690 toate politele semnate trebuiau inregistrate la Royal Exchange.

Printr-o hotarare a Parlamentului englez din anul 1601 se stabilea statutul legal al contractelor de asigurare maritima, potrivit careia, despagubirile din asigurare erau supuse sanctiunilor legale, iar guvernul urma sa impuna executia contractelor de asigurare si sa rezolve disputele.

Odata cu dezvoltarea economiei capitaliste, in secolul al XVII-lea in Franta si apoi in Olanda au aparut tontinele, care apoi s-au generalizat si in restul Europei de Vest. Aceste tontine erau de fapt o forma incipienta a rentelor viagere care, spre deosebire de imprumuturile de stat obisnuite legate de asigurarile de viata, facilitau obtinerea, de catre participantii la imprumutul respectiv, a unor rente viagere in loc de dobanda.

Tot in acest secol au fost puse bazele tehnicilor de asigurare contra incendiilor. Marele incendiu de la Londra (1666) a demonstrat potentialul distructiv al focului in mediul urban. La acea data Londra nu dispunea de nici o forma de protectie impotriva incendiilor. De aceea, in anul 1684 s-a constituit o companie de asigurari contra incendiilor, fondata de membrii asociatiei Friendly Society, care au hotarat sa suporte pagubele rezultate ca urmare a unui incendiu.

În anul 1678, germanul Gottfried Wilhelm Leibnitz a conceput planul unei „Case de asigurare”, precum si o ordonanta anexa cu privire la „foc si apa”, prin care asigura acoperirea daunelor produse prin cazuri fortuite tuturor membrilor care plateau o cotizatie anuala.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, asigurarea contra incendiilor se extinsese nu numai din punct de vedere geografic, dar si in privinta tipurilor de cladiri acoperite. Casele si magazinele continuau sa detina ponderea cea mai mare din totalul incasarilor; berariile, filaturile de bumbac, magaziile, imprimeriile, morile si rafinariile de zahar ofereau posibilitati suplimentare de afaceri. În situatia in care cladirile erau inca in faza de executie, se emiteau polite noi, la interval de cateva saptamani, pentru a se ajusta suma asigurata cu cresterea in valoare a proprietatii.

O alta ramura a asigurarilor moderne – asigurarea de accidente – a inceput sa se dezvolte pe la jumatatea secolului al XIX-lea, odata cu prima societate de asigurare Railway Passengers Company, care practica asigurarea riscurilor de accidente feroviare.

Dincolo de ocean, pe teritoriul american, se remarca pana in anul 1815 o dominare a societatilor de asigurare englezesti. Un rol important in istoria asigurarilor din Statele Unite l-a avut presedintele Benjamin Franklin, care a contribuit la infiintarea Societatii pentru asigurarea caselor impotriva pagubelor pricinuite de incendii (Philadelphia Contributionship), constituita in 1752. Un alt nume cunoscut in domeniul asigurarilor americane este Elizur Wright, intemeietor al mai multor societati de asigurare pe teritoriul Statelor Unite, care a introdus multe legi noi in domeniu, printre care se numara si instituirea controlului activitatilor de asigurare de catre stat, idee pusa in aplicare din 1858 in statul Massachusetts.

În secolul XX, pe fondul dezvoltarii puternice a statelor lumii si activitatea in domeniul asigurarilor a cunoscut o diversificare continua. Se estimeaza ca la inceputul secolului erau infiintate 1272 societati de asigurare in 26 de tari iar numarul acestora a crescut exponential ajungand la 9700 de institutii de asigurare in 71 de tari in 1969, cele mai multe dintre ele – 6036 – activand in domeniul asigurarii de bunuri.

În anul 1988, piata asigurarilor era dominata de cateva tari dezvoltate economic. Astfel, 66,3% din totalul mondial al primelor la asigurarile de bunuri si raspundere, respectiv 69,4% din totalul primelor la asigurarile de viata reveneau Statelor Unite, Japoniei si Germaniei. Aceste tari la care se adauga Marea Britanie, Franta, Italia si Canada, adica cele sapte mari puteri industrializate ale lumii, realizau impreuna 81,4% din primele mondiale la asigurarile de bunuri si raspundere, respectiv 83% la cele de viata.

Ponderile detinute pe piata mondiala de catre aceste tari au ramas aproximativ constante, asa cum reiese din situatia pentru anul 2000, prezentata in tabelul 1.1 si in figura 1.

Tabelul 1.1

Cotele de piata detinute pe piata mondiala a asigurarilor, in 2000

Tara

Ponderea

SUA

40%

Japonia

15%

Germania

8,8%

Marea Britanie

4,8%

Franta

4,8%