Despre lucrare

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Cuprins

CUPRINS

Capitolul I 1
Aspecte criminologice privind infracţiunea de abandon de familie 1
Instituţia familiei 1
Aspecte criminologice 3
Capitolul al II-lea 13
Elemente de drept comparat privind infracţiunea de 13
abandon de familie 13
Secţiunea 1 13
Infracţiunea de abandon de familie în legislaţia altor state 13
Secţiunea 2 18
Locul infracţiunii de abandon de familie în dreptul penal român 18
Noţiunea de relaţii privind convieţuirea socială 20
Obiectul juridic şi necesitatea ocrotirii lui 21
Aspecte comune ale infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială 22
Capitolul al III-lea 25
Aspecte generale privind infracţiunile contra familiei 25
Aspecte comune ale infracţiunilor contra familiei 31
Aspecte comune privind obiectul şi subiectul infracţiunilor 31
Aspecte comune privind formele şi modalităţile infracţiunilor 34
Aspecte comune privind regimul sancţionator 34
Capitolul al IV-lea 36
Analiza infracţiunii de abandon de familie 36
Capitolul al V-lea 58
Aspecte legate de abandonul de familie rezolvate 58
în practica judiciară 58

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Abandonul de familie art. 305 Cod penal

?Capitolul I

Aspecte criminologice privind infractiuneade abandon de familie

Institutia familiei

Preocupari privind viata sociala au existat din cele mai vechi timpuri, ganditorii interesandu-se de organizarea si functionarea societatii, de locul si rolul omului in diversele forme de asociere umana. Unele dintre aceste probleme se regasesc intr-o forma sau alta si in interogatiile omului simplu cu privire la fenomenele socio-umane. [1 Maria Voinea, Sociologie generala si juridica, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, p. 5]

În orice societate, familia reprezinta factorul primordial al socializarii si integrarii sociale a descendentilor, cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute trebuintele membrilor sai. [2 Maria Voinea, op. cit., p. 20]

În conditiile in care se accepta teza ca societatea este un mediu natural al omului, atunci se impune ca aceasta sa aiba nevoie de echilibru, fiindca, deseori, exista mari contraste intre tendintele individuale ale membrilor sai si interesele vietii sociale, colective.

Individul trebuie sa-si limiteze interesele si dorintele sale in masura in care i-o cere interesul colectiv, iar pentru ca toti membri societatii sa-si poata conforma conduita si activitatea lor echilibrului social, este nevoie de prescriptii normative si coercitive, care sa stabileasca limitele libertatilor individuale, iar daca acestea nu vor fi respectate ele vor atrage masuri coercitive. Aceasta putere normativa si coercitiva de care este nevoie, constituie, in esenta, dreptul, adica legea. [3 Traian Pop, Drept penal, vol. I, Ed. Ardealul, Cluj, 1924, p. 3-11]

Familia a fost – nimeni n-a negat-o vreodata – elementul de baza al oricarei societati umane. Daca nu in ordine obiectiva, cel putin subiectiv, familia este prima societate a fiecarui om.

Importanta familiei in societate o regasim si in definitia pe care sociologii o dau acesteia.

Astfel, familia reprezinta grupul social fundamental, care asigura mentinerea continuitatii biologice a societatii prin procreere, ingrijirea si educarea copiilor, precum si mentinerea continuitatii culturale prin transmiterea catre descendenti a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduita.

Din aceasta definitie, rezulta ca familia indeplineste functii fundamentale in raport cu individul si cu societatea. În aceasta optica, accentul se pune pe ansamblul si pe natura relatiilor manifestate in grup, ca si pe latura dinamica functionala care confera specificitatea familiei, in raport cu alte forme de comunitate. [4 Maria Voinea, op. cit., p. 73]

În statul nostru, familia, ca institutie si ca expresie a valorii sociale speciale pe care o constituie relatiile de familie, face obiectul unei permanente atentii si aparari pentru a se asigura in acest fel normala formare, desfasurare si dezvoltare a acestor relatii de familie. În normele de convietuire sociala cu caracter moral, ca si in normele cu caracter juridic – Codul familiei – se cuprind prescriptii care prevad drepturi si indatoriri, prin respectarea carora familia este ocrotita si indrumata a se desfasura pe o linie de continua consolidare.

Astfel, mai intai, familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti si este monogama. Potrivit legii, este oprit a se casatori barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita (art. 5 C. fam.). În al doilea rand, relatiile de familie, atat relatiile intre soti, cat si relatiile intre parinti si copii, se bazeaza pe afectiune si prietenie reciproca; ei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material (art. 2 C. fam.). Din punct de vedere al sprijinului material, un loc important il ocupa obligatia de intretinere care exista intre sot si sotie, intre parinti si copii, bunici si nepoti, frati si surori etc. În al treilea rand, familia este si trebuie sa fie celula sociala care ocroteste cresterea si educarea copiilor. Sub acest raport, exista atat exigentele morale, cat si prevederile legii – Codul familiei. Aceste reguli prescriu ca parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copii lor minori (art. 97 C. fam.). Parintii sunt datori sa-si creasca copii, ingrijind de sanatatea lor fizica, de educare, de invatatura si de pregatirea lor profesionala (art. 101 C. fam.). [5 Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Mihaela Stanoiu, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. IV – partea speciala, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1972, p. 549-550]

Toate aceste exigente fac ca familia sa fie o institutie sociala bine inchegata si de un real sprijin pentru membri ei. Întrucat aceste exigente sunt in favoarea membrilor familiei, ele sunt, in marea majoritate a cazurilor, respectate si indeplinite. Încalcarea lor atrage sanctiuni, unele de ordin moral sau de ordin civil, altele de ordin penal, in functie de gravitatea incalcarii respective.

Aspecte criminologice

Orice proces de dezorganizare a familiei, incepe cu tensiuni familiale, care se manifesta prin neintelegeri, discordii si chiar violente. Uneori, rezultatul acestei tensiuni familiale, conduce la divort, abandon, separatie in cadrul aceleasi familii. [6 Florica Manoiu, Viorica Epureanu, Asistenta sociala in Romania, Ed. All, Bucuresti, 1996, p. 48]

În calitate de factori de risc, necesari a fi cunoscuti pot fi: veniturile familiei, conditiile de trai, posibilitatile de asigurare a necesitatilor primare etc. Degradarea totala a standardului de viata al marii majoritati a familiilor, in special a celor cu copii numerosi, alunecarea lor spre saracie, sporirea diferentei sociale, extinderea somajului au drept consecinta dezintegrarea sistemului familial. O modalitate de a completa veniturile familiei a devenit in prezent imigrarea temporara sau definitiva in tarile occidentale, unde munca constituie o posibilitate de castig mai ridicata decat in tara. Acest lucru duce la lasarea copiilor in grija bunicilor, rudelor, vecinilor sau chiar simplilor cunoscuti, ei fiind lipsiti de resurse, abandonati, aruncati in strada. [7 Universitatea de Stat din Moldova (Catedra Sociologie si Asistenta Sociala, Centrul Republican de Resurse pentru Asistenta Sociala), Asistenta sociala in perioada de tranzitie: probleme si modalitati de solutionare, Chisinau, 2000, p. 57]

Scopul imediat al cercetarii stiintifice in criminologie este reprezentat de identificarea, analizarea si explicarea cauzelor criminalitatii, pentru a crea, astfel, premisele necesare atingerii scopului general al acestei discipline, acela de a contribui la fundamentarea unei politici penale eficiente, in masura sa determine prevenirea si combaterea fenomenului infractional. Studiul consacrat cauzelor criminalitatii presupune, in mod ideal, utilizarea tuturor datelor obtinute, in acest domeniu, de stiintele cu care criminologia interfereaza. Desi acest obiectiv este practic imposibil de realizat, nu exista nici o indoiala ca aceasta stiinta valorifica o buna parte din rezultatele cercetarilor la care facem referire. Sinteza acestor demersuri stiintifice proiecteaza o imagine extrem de complexa a cauzalitatii fenomenului infractional, in care vectorii biologici, psihologici, sociali si juridici se combina diferentiat, in functie de nivelul analizei. Din acest motiv, este preferabil ca analiza etiologica sa se desfasoare separat, atat in planul criminalitatii ca fenomen social, cat si in planul infractiunii ca act individual.

Studiul individului uman releva faptul ca actiunile sale sunt rezultatul impactului dintre infrastructura sa bio-psihologica si conditionarile specifice mediului din care fac parte. Faptele antisociale nu fac exceptie de la aceasta regula. Totusi, analiza sistemica a criminalitatii presupune desprinderea de cazul individual si identificarea proceselor si conjuncturilor care, prin impactul lor social si prin repetabilitatea statistica pe perioade mari de timp, se constituie in cauze si conditii atat necesare, cat si suficiente producerii actului infractional. La acest nivel al analizei este necesar sa mentionam ca distinctia dintre cauza si conditii se reduce sensibil, ele aflandu-se in raporturi de ambianta si de probabilitate. Din acest motiv ele poarta denumirea de factori sociali ai criminalitatii sau factori criminogeni. [8 Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p. 141-143]

Teoriile cele mai vechi si cele mai consistent argumentate sunt cele care explica comportamentul infractional in termenii influentelor si diferentelor economice. Saracia, inca din antichitate, a prezentat suficiente argumente care sa ne demonstreze ca sta la baza multor situatii nedorite, cum ar fi imbolnavirea, vagabondajul, crima si disperarea. Ca urmare, pe aceasta tema au fost facute foarte multe studii empirice, incercandu-se sa se explice relatia dintre saracie si infractiunea savarsita.

Exista cateva posibile relatii intre fenomenul infractional si saracie, dar este si posibil ca, uneori, saracia sa fie raportata la un alt factor, ca de exemplu resentimentul, malnutritia si inteligenta scazuta, care ar fi, de fapt, cauza acestui fenomen. De aceea, aceste teorii, incercand sa-si argumenteze opiniile, si-au anexat explicatiile pe variatiile conditiilor economice care ar corespunde variatiilor ratei infractionalitatii. [9 Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 188]

Una din teoriile general acceptate este aceea conform careia baza economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. În consecinta, este de asteptat ca situatia economica a unui stat ori a unei zone mai restranse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul infractional. Fara a nega un raport de cauzalitate intre starea economica si criminalitate, studiile efectuate au evidentiat ca fenomenul infractional este atat de complex, incat el poate fi generat in aceeasi masura, dar in tipuri diferite, atat de prosperitate, cat si de saracie. [10 Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun, op. cit., p. 147]

Marea inegalitate care exista intre bogat si sarac in acelasi loc ar putea da nastere si la pasiuni care ar provoca dezordine. Aceasta problema a inegalitatii poate deveni si mai grava, indeosebi in locurile unde conditiile economice se schimba rapid si cand o persoana trece brusc de la bunastare la saracie, in timp ce toti ceilalti din jurul sau raman si se bucura de bunastare. În contrast, provinciile care sunt, in general***( , ) sarace si au mai putina bunastare, au si mai putina criminalitate, atat timp cat oamenii sunt capabili sa-si satisfaca nevoile de baza. [11 Tudor Amza, op. cit., p. 190]

Pana la momentul „gulerelor albe” evidentiate de Edwin Sutherland, saracia era considerata singurul factor criminogen. Trebuie evidentiat faptul ca saracia nu are doar o dimensiune economica obiectiva, ci si o dimensiune spirituala. Dimensiunea obiectiva se raporteaza la un nivel de trai mediu intr-o societate ori epoca precizata. Dimensiunea subiectiva se refera la perceptia individuala, la evaluarea personala pe care individul o face statutului sau economic, situatiei financiare intr-un mediu social si in epoca in care traieste.

Deci, alaturi de saracie, la limitele sale alarmante, care ii poate determina inexorabil pe unii indivizi la comiterea de infractiuni, se adauga si dorinta de imbogatire sau de un trai mai bun, care, la randul ei, impinge spre delincventa un mare numar de persoane. [12 Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun, op. cit., p. 148-149]

Saracia si nivelul de trai scazut, care duc la savarsirea unor fapte antisociale, sunt consecinta directa a somajului, principalul factor criminogen, care explica un anumit procent infractional.

Influenta somajului se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva a nivelului de trai, ci si prin instabilitatea emotionala pe care o ocazioneaza. Somajul ataca in mod serios echilibrul interior al individului, punandu-l in imposibilitatea de a-si mai putea realiza, prin mijloace legale, aspiratiile sale. El atinge grav structura familiala la baza sa, autoritatea tatalui diminuandu-se considerabil, rolul sau de sustinator al familiei fiind alterat. Inversarea rolurilor familiale poate produce stari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta de revansa impotriva societatii. [13 Idem]

Studii asupra relatiei dintre somaj si fenomenul criminogen s-au efectuat de-a lungul timpului si pana in prezent, fara indoiala acest lucru avand continuitate si pentru viitor.

Prof. univ. dr. Tudor Amza, in manualul de „Criminologie” prezinta cateva din opiniile celor care s-au ocupat indeaproape de acest studiu, concluziile fiind oarecum controversate.

„Daniel Glaser si Kent Rice si-au axat studiile pe relatia care exista intre somaj si delincventa juvenila. Ei au constatat ca delincventa este invers proportionala cu somajul, aceasta insemnand ca delincventa este mai mare cand somajul este mai scazut si viceversa.

Rice si Glaser si-au motivat aprecierea pe faptul ca parintii au mai mult timp sa-si supravegheze copiii.

Cu toate acestea, doua studii econometrice au concluzionat ca delincventa este direct proportionala cu somajul si ca o crestere de 1% al acestuia duce la o crestere de 0,15% a delincventei.

Un alt studiu econometric vine si apreciaza ca somajul nu are nici un efect asupra criminalitatii comise de catre barbati in mediul urban la cei cu o varsta cuprinsa intre 14 si 24 de ani.

Kenneth R. Danser si John H. Laub, folosind o rata a victimizarii si nu statisticile oficiale ale politiei, sustin ca nu este nici o relatie intre delincventa juvenila si somajul adult, contrazicand afirmatiile lui Glaser si Rice. Mai mult, ei au constatat ca nu exista nici o relatie intre rata delincventei si cea a somajului juvenil nici macar in grupurile specifice de sex, varsta si rasa.

În contrast, Allen Calvin vine si argumenteaza ca exista o stransa legatura intre somaj si criminalitate, indeosebi la tinerii negri, iar aceia care nu au gasit aceasta relatie ori folosesc datele in mod incorect ori fac interpretari gresite.

De altfel, cercetarile in relatiile dintre somaj si criminalitatea adulta au dus, de mai multe ori, la concluzii contradictorii.

Un alt cercetator, William Negal gaseste, in urma studiilor intreprinse, o puternica interrelatie intre rata infractionalitatii si rata somajului la nivelul statelor federale din S.U.A.

Justin Stanca, un ofiter de politie roman cu reale inclinatii pe marginea cercetarii criminologice afirma ca: «somerii, oamenii ce traiesc intens sentimentul marginalizarii, inutilitatii sociale, care nu gasesc cu ce sa-si ocupe timpul, indeosebi tineri, rezista mai greu presiunilor exercitate asupra lor de fortele extremiste antrenate in actiuni destabilizatoare si de tulburare a ordinii si linistii publice, de grupurile deviante din care, eventual, au facut parte o perioada de timp».” [14 Tudor Amza, op. cit., p. 191-193]

Mobilitatea sociala si urbanizarea este un alt factor determinant pentru savarsirea anumitor fapte antisociale cu consecinte grave pentru membri societatii.

Prin mobilitate sociala se intelege miscarea populatiei in plan geografic, profesional ori social.

Mobilitatea geografica este determinata cel mai adesea de urbanizare si are consecinte criminogene certe.

Urbanizarea s-a realizat in mai multe etape, dar ea a cunoscut un avant de exceptie in secolul al XX-lea, datorita industrializarii. Amploarea mobilitatii populatiilor a provocat schimbari calitative in relatiile interumane, in structurarea si restructurarea grupurilor si in dezvoltarea personalitatii individului.

Mobilitatea puternica a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza institutiile sociale existente si de a crea altele noi in toate domeniile de activitate.

Familia este cea care a suferit in urma acestui fenomen. Rata divorturilor, despartirile si abandonul de familie, diminuarea autoritatii parintesti, angajarea in munca a ambilor soti, scolarizarea prelungita a copiilor si casatoria lor prematura au schimbat profund institutia familiala.