Dec 26 2019
Aspecte specifice privind recrutarea functionarilor publici
Postat de licenteoriginale • In Recente
Cuprins
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
Extras din document
?CuprinsINTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1: Particularitati ale statutului social al functionarului public 4
1.1. Statutul social al functionarului public 4
1.1.1. Situatia politico-juridica a functionarului public 8
1.1.2. Situatia profesionala a functionarului public 11
1.1.3. Pozitia economica reala a persoanei 19
1.2. Aspecte deontologice privind functionarul public 24
1.2.1 Disfunctionalitati deontologice privind functia publica 25
CAPITOLUL 2: Sistemele de recrutare si incadrare a functionarilor publici in cadrul constitutional european si national 30
2.1. Rolul imaginii in administratia publica 30
2.2. Recrutarea personalului in administratia publica 32
2.2.1. Metode de recrutare si selectie a functionarilor publici la nivelul Uniunii Europene 32
2.2.2. Sistemul national de recrutare a functionarilor publici 36
2.2.3. Principiile egalitatii si meritului in legislatia tarilor comunitare. Particularizari la nivelul legislatiei nationale 40
2.2.4. Accesul la functia publica europeana 42
CAPITOLUL 3: Procesul de selec?ie in administra?ia publica 46
3.1. Definirea ?i factorii care determina selec?ia 46
3.1.1. No?iunea de selec?ie 46
3.1.2. Factorii care determina calitatea procesului de selec?ie 48
3.2. Etapele selec?iei 48
CAPITOLUL 4: Recrutarea ?i selec?ia in cadrul Primariei Curtea de Arge? 55
CONCLUZII 61
Alte date
Cel mai important aspect in reglementarea institutiei functiei publice il reprezinta definirea conceptului de functionar public, concept care justifica filosofia dreptului public specific oricarui sistem administrativ si de la care se construieste sistemul de reglementare a raportului dintre acestia si autoritatea publica, a drepturilor si obligatiilor, a carierei, a modului de evaluare si promovare.Imaginea functionarului public in ultimul timp a fost alterata de numeroase aparitii negative atat in presa scrisa, cat si in presa audio-vizuala cu privire la unele acte sau fapte care intra sub incidenta diferitelor acte normative cu caracter punitiv. Aceasta imagine negativa asupra functionarului public este intretinuta si de institutiile si/sau autoritatile publice care nu au suficiente resurse financiare sau umane pentru a realiza anumite campanii de informare cu privire la categoria functionarilor publici - categorie profesionala aparte in domeniul administratiei publice.
Aceasta perceptie negativa asupra functionarului public este alimentata si de acele jurnale care sunt in cautare doar de subiecte spumoase si care adesea nu fac distinctia intre functionarul public si alte categorii profesionale bugetare. Totodata, opinia publica - in ceea il priveste pe functionarul public - este influentata si de acei cetateni care, in periplul lor pe coridoarele administratiei publice, intalnesc functionari publici cu o conduita profesionala necorespunzatoare corpului din care fac parte.
Evident ca toate acestea au contribuit la formarea unei perceptii, care cu greu poate fi modificata si ameliorata, iar acest fapt presupune conjugarea eforturilor atat din partea autoritatilor/ institutiilor publice si a functionarilor publici, cat si din partea societatii civile, intrucat relatia functionar public – cetatean este o relatie bilaterala.
Legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici in Romania cu modificarile si completarile ulterioare guverneaza drepturile si obligatiile acestora, mecanismele dupa care sunt alesi sau numiti, modul de organizare, raspunderea pentru activitatea prestata si principiile care se aplica in exercitarea functiei publice.
Un corp de functionari profesionist, integru, aflat in folosul comunitatii – resprezinta deziderate pe care ar trebui sa le aibe in vedere orice administratie. Opusul acestor obiective il constituie birocratia, coruptia, lipsa de transparenta sau comportamentul adeseori abuziv cu care, din pacate, ne intalnim prea des in raporturile cu institutiile publice.
CAPITOLUL 1: Particularitati ale statutului social al functionarului public
1.1. Statutul social al functionarului public
Diversitatea fiintelor umane, care intra in alcatuirea colectivitatilor sau a societatii, precum si maniera diferita de repartizare a resurselor, produc aparitia unor inegalitati sociale. Toate sistemele sociale sunt alcatuite din diviziuni care pot fi ierarhizate pe verticala, intemeiate pe varsta, sex, religie sau pe faptul ca o persoana lucreaza mai mult decat alta,sau isi alege o profesie care ii permite sa exercite mai multa putere sau influenta. Pentru a descrie aceste inegalitatii, in sociologie se utilizeaza termenul de stratificare sociala. În literatura sociologica, “notiunea de stratificare sociala se aplica in cazul utilizarii unor criterii specifice de clasificare, ca de pilda cele legate de putere, venituri, ocupatii, prestigiu social, nivel de instruire.? [1 F. Petrut, Sociologie. Note de curs, Editura Academiei Fortelor Terestre, Sibiu, 2004, p. 44] Teoriile cele mai insemnate despre stratificare sunt cele elaborate de Karl Marx, Max Weber si Talcott Parsons. Marx pune accentul pe conceptul de clasa, pe care il considera a fi o caracteristica obiectiva a structurii economice a societatii , realizand astfel o dihotomie intre cei care poseda si cei care nu poseda capital. Weber accepta o pozitie similara, dar aduce in discutie alte doua criterii, la fel de relevante: Statul si partidul. Parsons considera ca sistemul de ierarhizare sociala este bazat pe valorile supreme ale fiecarei societati, aducand in discutie calitatile individuale, performanta si competenta. Cel mai des intalnite sunt sistemele de stratificare bazate pe caste si clase. În clasa sociala stratificarea se realizeaza functie de criteriile principale, cum sunt: posesiunea averii, ocupatia si stilul de viata.
Altfel spus, pozitia unui individ intr-o clasa este bazata pe statutul social dobandit, la care se ajunge, intr-o oarecare masura, prin eforturile si deciziile fiecaruia. Clasele existente in societatile „occidentale” contemporane sunt: clasa de sus(cei bogati, patronii si industriasii si persoanele cu functii executive la nivel inalt), clasa de mijloc (majoritatea functionarilor sau a celor cu profesii liberale) si clasa muncitoare, a carei ocupatie este preponderent manuala.
O alta problema ce consideram ca ar trebui clarificata inainte, si pentru a specifica clar statutul social al functionarului public consta in a face deosebirea intre notiunea de clasa sociala, clasa economica, societate de status si, in cele din urma, categorie socioprofesionala. Asta pentru ca functionarul public face parte din toate aceste forme de clasificare, ceea ce difera fiind criteriile de diferentiere, variabilele.
Daca din punctul de vedere al clasei sociale, functionarul public este incadrat in clasa mijlocie, din ce clasa economica ar putea face el parte? Distinctia o face M. Weber in functie de variabila venituri, clasele economice fiind in acest sens, clasa posesorilor si clasa producatorilor. Acestea fiind aratate ne putem intreba unde se incadreaza, totusi functionarul public? M. Weber adauga clasei producatorilor o clasa economica independenta, mai sus numita “clasa de mijloc” (taranii, artizanalii independenti si functionarii).
Daca vrem sa incadram functionarii intr-o categorie de status, trebuie sa stim ca, criteriul statusului este, asa cum preciza Weber, privilegiul, respectiv „pretentia pentru o consideratie sociala”, iar privilegiul se naste dintr-un mod de viata, dintr-un tip de educatie sau din prestigiu profesional. Un exemplu de transformare dintr-o societate de clasa intr-o societate de status,care are legatura cu intemeierea unui statut social al functionarului public, este, in secolul trecut, aparitia noii clase de mijloc americane, denumite de C. W. Mills [2C. W. Mills, White Collar, New York, Oxford University Press, 1953, p. 174]„ gulerele albe”. Acestea erau denumite astfel pentru a fi deosebite de „bluzele albastre”, clasa muncitoare. Aceasta noua clasa deriva din transformarea vechii clase de mijloc prin inlocuirea proprietatii cu o noua axa de stratificare sociala, ocupatia. Din punct de vedere economic ei au aceleasi conditii de existenta ca si „bluzele albastre”, dar din punct de vedere al modului de viata diferentele raman frapante. Un functionar poate castiga chiar mai putin decat un muncitor, dar comportamentul lui de consum, cultural va ramane esentialmente diferit. Grija lui principala va fi aceea de a-si pastra „prestigiul” de “guler alb”. „În viitorul apropiat”, scria Mills, la inceputul anilor ´50, “ gulerele albe” vor continua sa marsaluiasca pe drumul prestigiului, dar in viitorul mai departat ele vor urma caile puterii, caci, in final, puterea este cea care determina prestigiul.” Se pare ca a avut dreptate, deoarece, intr-adevar, functionarii publici de astazi, administratia publica din care fac ei parte( asa cum am aratat in capitolul anterior ) detine o anumita forma de putere incontestabila, dar pe care, insa, o vom aborda putin mai incolo.
Daca pana acum am incercat sa delimitam categoria functionarului public, aratand apartenenta lui la o clasa sociala(clasa mijlocie), incadrarea intr-o clasa economica (cea a producatorilor negativ privilegiati, dar avand tendinta de a forma totusi o clasa economica independenta, clasa de mijloc), am abordat si aparitia, din punct de vedere sociologic si istoric, a functionarului public prin „introducerea” lui in clasa „gulerelor albe” delimitand in acest fel categoria de status. Toate aceste delimitari au fost facute in vederea stabilirii evolutiei istorice a statutului social al functionarului public. Însa pentru a putea identifica obiectiv statutul social al functionarului public, categoria din care face parte acesta trebuie incadrata intr-un nou concept si anume acela de categorie socioprofesionala.
Acest sistem de clasificare, pe categorii socioprofesionale, reprezinta rezultatul unei lungi acumulari istorice. O astfel de clasificare se refera la dimensiuni multiple: ea este deopotriva o clasificare a meseriilor, o ierarhie a aptitudinilor si calificarilor, o scara a statutelor sociale. “Categoriile socioprofesionale au ca scop clasificarea ansamblului populatiei active a unei natiuni intr-un numar restrans de categorii mari, cu o anumita omogenitate sociala. În 1982, s-a realizat o noua nomenclatura a „profesiunilor si categoriilor socioprofesionale”. Nomenclatura corespunde unor cuvinte uzuale din limba unei societati( muncitori, functionari, cadre superioare etc.), astfel incat persoanele care apartin acestor categorii vor avea tendinta sa utilizeze acesti termeni pentru a desemna situatia lor profesionala. Profesia poate fi abordata ca o forma de activitate dintre multe altele in contextul global al diviziunii sociale a muncii.
Consider ca ocuparea unui post de functionar public poate fi asociata cu exercitarea unei profesii. Asta deoarece functia in discutie indeplineste cele trei criterii intalnite in majoritatea definitiilor profesiei: “specializarea cunoasterii; o pregatire intelectuala de nivel superior; un ideal profesional, care necesita stabilirea unui cod de deontologie.” [3 C. W. Mills, op. cit., 1953, p. 240
]
Astfel, exista reguli si norme precise care guverneaza exercitarea functiei publice, stabilite in diferite legi, cea mai semnificativa dintre ele fiind Statutul functionarului public. Acesta a intrat in vigoare la 8 decembrie 1999 si reprezinta legea cadru a functiei publice in Romania. Prin Statut al functionarilor publici intelegem ansamblul de reguli referitoare la situatia functionarilor continand toate drepturile si obligatiile functionarului ce sunt create si organizate in vederea realizarii puterii publice.
Pentru a observa atat legislatia privitoare la functionari si influentele pe care aceste reglementari le-au avut asupra statutului lor social, ar trebui sa facem o mica incursiune in trecut. Pentru aceasta am crezut de cuviinta ca afirmatiile unui presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului de Stiinte Administrative al Romaniei, Antonie Iorgovan, sunt edificatoare. „Aceasta tara a avut o traditie extraordinara in ceea ce priveste reglementarea si grija fata de persoanele care reprezentau, intr-un fel sau altul, statul roman. În perioada interbelica, cand trecea un magistrat pe strada, lumea se dadea la o parte, in semn de respect. Exista un statut foarte clar. De asemenea, cand trecea un functionar din banca, din minister, de la primarie, era acelasi respect, pentru ca, in baza Constitutiei din 1923, a fost foarte clar un statut al functionarilor publici; se publicau posturile si asa mai departe. Razboiul si toate nenorocirile care au urmat au avut ca efect, intre altele, ca efect negativ, distrugerea increderii si, de fapt, desfiintarea acestui cod de profesionisti. Codul socialist al muncii a mers pe filosofia epocii, ca toti, de la cei care lucreaza in fabrica pana la oamenii care sunt in jurul sefului statului, sunt in egala masura oameni ai muncii si li se aplica Codul muncii. Notiunea de functionar era considerata o notiune burgheza... si asa mai departe. În sfarsit, incet-incet, dupa Revolutie, dar cu greu, am intrat in matca fireasca. În Constitutia din 1991 se prevedea necesitatea statutului functionarilor publici, din pacate a durat cam mult si aceasta intarziere ne-a costat si probabil ca ne mai costa. Abia in 1999, deci la 8 ani de la adoptarea Constitutiei, Romania, in sfarsit, adopta un statut.” [4 Sedinta Senatului din 5 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr. 5/16-02-2004]
Un alt criteriu indeplinit de functia publica, prin care se poate dovedi ca aceasta face obiectul unei profesii este cel ce presupune o pregatire intelectuala de nivel superior. Într-adevar, o conditie de baza impusa unei persoane fizice care accede intr-o functie publica este ca aceasta sa indeplineasca conditiile de studii impuse de lege pentru functia publica si, mai apoi, „functionarii publici au indatorirea sa isi perfectioneze pregatirea profesionala fie in cadrul autoritatii sau institutiei publice, fie urmand cursuri de perfectionare organizate in acest scop.” [5 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici (publicata in Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999) ]
În fine, un ultim criteriu ce necesita a fi indeplinit pentru a asocia functia publica unei profesii este cel care presupune existenta unui cod deontologic. Si, asa cum se cunoaste, exista un astfel de cod deontologic numit Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici. Acest cod de conduita reglementeaza normele de conduita profesionala a functionarilor publici ce sunt “ obligatorii pentru functionarii publici, precum si pentru persoanele care ocupa temporar o functie publica, din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.” [6 Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici (publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004) ]
Asadar, combinand teoriile cele mai insemnate despre stratificare, elaborate de Karl Marx, Max Weber si Talcott Parsons putem spune ca, referindu-ne la statutul social al functionarului public, acesta este determinat de urmatoarele aspecte [7 S. Ilie, Psihologie sociala, Editura Academiei Trupelor de Uscat, Sibiu, 1999, p . 27]:
• Situatia politico-juridica a individului cu drepturile si indatoririle sale de membru al diferitelor micro si macrocolective;
• Situatia profesionala (calificare, specialitate, volumul muncii prestate si capacitatile solicitate de profesiune;)
• Pozitia economica reala a persoanei (proprietatea, venitul general al familiei, locuinta, buget, consum, etc.);
• Statutul cultural ( raportarea individului la valorile culturale;)
• Pozitia sociala a familiei persoanei in cauza si pozitia acesteia in familie
Fiecare dintre acesti factori intervin in conturarea si definirea unui statut social specific al functionarului public, cu anumite particularitatii. Voi prezenta detaliat, pe rand, toate aceste variabile ce nuanteaza orice statut social, deci, implicit pe cel al functionarului public.
1.1.1. Situatia politico-juridica a functionarului public
Atunci cand ne referim la situatia politico-juridica a functionarului public in perioada actuala, cu drepturile si indatoririle sale in calitate de cetatean al statului roman, putem observa ca aceasta este bine reglementata prin prevederile legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Acest Statut al functionarului public era esential sa fie adoptat, deoarece, pe langa functia lui legislativa mai are si rolul de a contribui la formarea statutului social al oamenilor statului. Si, probabil ca inainte de toate, dreptul primordial de care trebuie sa se bucure un functionar este dreptul la respect. Chiar daca acest drept nu este statuat in vreun document oficial specific functionarului public, el este aplicabil tuturor fiintelor umane, fiind un drept al omului. Abordand problema drepturilor functionarilor publici trebuie sa subliniem ca, asa cum se sustine in realitatea juridica, nu exista drepturi si obligatii independente unele de altele.
Functionarii publici au, in considerarea calitatii lor de angajati, drepturi generale, cum ar fi: dreptul la salariu, la concedii de odihna, medicale sau de studii, asistenta medicala, pensie etc. Daca institutia publica, nationala sau europeana, are dreptul sa ceara de la functionarul sau un comportament profesional si extraprofesional adecvat, in mod similar, functionarul public este indreptatit sa pretinda si sa obtina de la institutia publica in care este incadrat recunoasterea si respectarea drepturilor sale garantate de lege.
Din perspectiva prevederilor legale, drepturile functionarilor publici din Romania sunt stipulate in Legea nr. 188/1999, iar drepturilor functionarilor publici comunitari sunt prevazute in Statutul functionarilor publici europeni. Functionarii publici au in conditiile legii o serie de drepturi de natura politica, economica si sociala. Aceste drepturi sunt determinate pe cale generala, impersonala si unilaterala pentru toti functionarii publici.
Asadar, se poate spune ca drepturile functionarilor publici pot fi impartite in doua categorii:
• drepturi pe care le au functionarii in legatura cu functia pe care o exercita;
• drepturi pe care le au functionarii in legatura cu profesia.
Odata cu numirea pe functie si investirea cu competenta, functionarul are dreptul la exercitarea functiei sale - trebuie sa fie respectat ca persoana, sa i se respecte dispozitiile, sa i se inlesneasca realizarea functiei.
În ceea ce priveste drepturile functionarilor in legatura cu profesia, trebuie observat ca toate functiile publice au caracter profesional, pentru fiecare in parte este necesara indeplinirea unor conditii de studii. Totodata, trebuie subliniat accentul pe care atat legislatia europeana, cat si cea nationala il pune pe perfectionarea pregatirii profesionale a functionarilor publici, acestia fiind sprijiniti de catre entitatile publice in realizarea acestui drept.
Prevederile legale, referitoare la drepturile de care beneficiaza functionarii publici sunt concepute in scopul de a-i stimula si motiva prin crearea de conditii optime necesare exercitarii functiilor de serviciu, prin garantarea drepturilor de asistenta sociala adecvata, precum si prin protectia juridica oferita acestei categorii de personal care isi desfasoara activitatea pentru organizarea executarii si executarea in concret a legilor.
Referindu-ne strict la situatia politica a functionarului public, trebuie sa analizam acele drepturi politice specificate in Statut cat si gradul de implicare a politicii in procesul de luare a deciziilor in administratie, deci gradul de „politizare” al functionarului public.” [8A. Mungiu-Pippidi, Ionita, S.,(coord.),. Politici publice ,Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 157] „Supunerea actiunii administrative la politica, consecinta necesara a statului de drept, inseamna ca actiunile intreprinse de administratia publica sunt supuse deciziilor politice. Valorizand clientelismul intern sau extern, supunerea fata de politica impune administratiei costuri mai mari decat in cazul firmelor private. Însasi conceperea programelor publice se bazeaza pe considerente de ordin politic; interesele aparute aici sunt extrem de puternice si se refera la grupuri si indivizi diversi, din interiorul si exteriorul administratiei, iar interactiunea lor conduce la schimbari masive in definirea agendei administrative “. [9C. Hood, Administrative Diseases: Some Types of Dysfunctionality in Administration, Public Administration , vol.52, 1974, p. 214] Daca exista o administratie total la dispozitia puterii publice apare pericolul unor disfunctionalitati in exercitarea atributiilor functionarilor. Însa, si invers, o protectie absoluta poate crea unele blocaje in aplicarea deciziei politice din partea functionarilor. Fara indoiala, luarea deciziilor in administratie este influentata de politic, se plaseaza intr-un context specific caracterizat de constrangeri artificiale de timp datorita proceselor electorale
Modelul optim romanesc este foarte drastic, politicul trebuind sa aiba o marja legala foarte ingusta in sfera activitatii functionarului. Asadar, existenta Statutului impiedica instalarea totala a arbitrariului politic si la protejarea functionarilor. Protejarea se refera fie la influenta prea mare pe care ar putea sa o aiba o anumita guvernare in administratie, fie la modificarile nefaste pe care un mediu politic nou le-ar putea face asupra administratiei, care, in principiu ar trebui sa fie autonoma. Din fericire insa, Statutul functionarilor publici are puterea si menirea de a proteja drepturile politice ale acestora.
Astfel, dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici, cu exceptia catorva categorii de functionari publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale, in considerarea importantei activitatii desfasurate, pentru promovarea interesului public care trebuie sa primeze in dauna celui privat. Acest drept social-politic este consecinta dreptului constitutional al liberei asocieri in partide politice, sindicate si alte forme de asociere. În baza acestui drept functionarii publici pot in mod liber sa infiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat in cadrul acestora. Chiar daca functionarilor publici le este garantat dreptul de a se afilia in organizatii sindicale, sistemul birocratiei de stat este putin propice dezvoltarii acestor organizatii. Potentialii membrii sunt raspanditi in grupuri mici, in contact direct cu structurile ierarhice superioare. Din start nu se poate vorbi, in cazul institutiilor publice, despre mari structuri sindicale care sa se poata constitui in factori de presiune stradala pentru guvernanti. Mai curand poate fi vorba despre parteneri de dialog si presiune cel mult juridica.
Un alt drept “politic” al functionarilor publici prevazut in Statut este si dreptul la greva. Acest drept este recunoscut in conditiile legii speciale cu respectarea principiului continuitatii si celeritatii serviciului public, ca o garantie pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale ale functionarilor publici. Doctrina juridica combate dreptul la greva al functionarilor publici. La fel si unii autori, sunt impotriva dreptului la greva al functionarilor publici, pentru ca, spun ei, „nu se poate admite ca unele autoritati ale statului - cum ar fi cele care asigura paza frontierelor tarii ori ordinea si linistea publica sau pregatirea pentru aparare a statului, sa intre in greva” [10V. Prisacaru, Functionarii publici, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p. 87], dar daca aceasta este vointa legiuitorului, o respecta.
Daca dreptul la vot este un drept general garantat prin constitutie, deci el fiind si un drept al functionarului, un drept specific este acela de a fi ales sau numit intr-o functie de demnitate publica, cu exceptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala (art. 33).
Privitor tot la situatia politica a functionarului public, in exercitarea functiei publice, acestora” le este interzis: sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice; sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica; sa colaboreze, in afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii sau sponsorizari partidelor politice; sa afiseze, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, insemne sau obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora.” [11 Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici (publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004)
]
Din punct de vedere juridic, in momentul actual, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici prevede ca raspunderea juridica a functionarilor publici poate fi angajata prin raportare la doua categorii de fapte ilicite: cele savarsite ca simplu cetatean, care atrag raspunderea de drept comun, in diferitele forme (penala, civila, contraventionala) si cele savarsite in calitate de functionar public, in exercitarea atributiilor de serviciu si/sau in legatura cu acesta, fapte ce atrag formele de raspundere specifice functionarului public(raspunderea disciplinara, raspunderea contraventionala, raspunderea civila, raspunderea penala).
Cred ca nu are o importanta prea mare sa descriem procedurile de aplicare a sanctiunilor sau caile de atac ale functionarului, ci, mai ales, trebuie precizat ca acesta are aceleasi drepturi judecatoresti ca orisicare cetatean roman: dreptul la un proces echitabil, dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil, dreptul de a introduce un recurs, dreptul la prezumtia de nevinovatie etc.
Situatia politico-juridica a individului, respectiv a unui functionar public cuprinde, pe langa drepturi, si anumite indatoriri de membru al colectivului din care face parte, respectiv indatoriri specifice unui functionar din administratia publica. Una dintre obligatiile functionarului public, strict legata de statutul lui politic, este aceea ca in exercitarea atributiilor ce le revin, functionarii se abtin de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic ori sa faca parte din organe de conducere a partidelor politice. Celelalte obligatii precizate in Statut vor fi prezentate corelat cu alte aspecte ce determina statutul social al functionarului public.
Documente similare
· Aspecte specifice privind recrutarea functionarilor publici· Problema reprezentativitatii functionarilor publici
· Raspunderea penala a functionarilor publici
· Sanctiunile penale aplicate functionarilor publici
· Functionarul public. Drepturile si obligatiunile functionarilor publici
· Motivarea functionarilor publici, modalitate de implementare a schimbarilor stategice
· Stabilitatea pe functie-mijloc de creare a unui corp performant al functionarilor publici.
· Aspecte specifice privind gratierea
· Aspecte specifice privind contabilitatea distributiei de marfuri (S.C. XYZ S.R.L.)
· Aspecte specifice ale terorismului international la inceput de secol XXI