Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Capitolul I: STRUCTURA SI FUNCTIONAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMiNIA 2
1.1 Dinamica si structura sistemului bancar 2
1.1.1 Informatii generale. Scurt istoric al sistemului bancar in Rominia 2
1.1.2. Numarul de banci 6
1.1.3 Structura de proprietate 6
1.1.4 Concentrarea si competitia in sistem 10
1.1.5 Numar de salariati 12
1.1.6 Densitatea retelei 12
1.1.7 Grupuri bancare 13
1.2 Situatia financiara a sistemului bancar 14
1.2.1 Calitatea activelor 14
1.2.2 Adecvarea capitalului 16
1.3. Intermedierea financiara 17
1.3.1 Gradul de monetizare 17
1.3.2 Nivelul creditului bancar 19
1.3.3 Privire comparativa 21
1.4. Eficienta sistemului bancar 22
1.4.1 Marja de dobinda 22
1.4.2 Creditele neperformante si decizia politica 23
Capitolul II 18
ROLUL BANCILOR COMERCIALE iN ACTIVITATEA DE CREDITARE 18
2.1 Informatii generale 18
2.1.1. Clasificarea creditelor 19
2.1.2. Functiile creditului 19
2.2 Principii si reguli generale privind activitatea de creditare 24
2.3 Clientii 27
2.3.1. Categorii de imprumutati 27
2.3.2. Surse de informare cu privire la clientii bancii 27
2.3.3. Deschiderea conturilor la banca 28
Capitolul III 30
REGULI PRUDENTIALE SI ADMINISTRAREA RISCULUI. RISCUL DE TARA 30
3.1 Asigurarea - modalitate moderna de acoperire a riscurilor creditelor de export 30
3.2 Analiza si evaluarea riscurilor creditelor de export 31
3.3 Gestionarea riscurilor creditelor de export 31
3.4 Garantiile creditelor 31
3.5 Reguli prudentiale 34
3.6 Riscul de tara 35
Capitolul IV. 39
BILANTUL BANCILOR COMERCIALE 39
4.1 Informatii generale 39
4.2 Politici contabile semnificative 39

Alte date

?{p}

{p}

?Capitolul I STRUCTURA SI FUNCTIONAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1 Dinamica si structura sistemului bancar

1.1.1 Informatii generale. Scurt istoric al sistemului bancar in Romania

167 D.C. – una din cele 55 de placi de piatra gasita intr-o zona cu mine aurifere se referea la contractul privind infiintarea unei institutii bancare (se acordau credite pe termen scurt si se percepeau dobanzi);

1856 – Banca Nationala a Moldovei – Iasi, care a fost construita in urma demersurilor unui bancher prusac si concesionata acestuia – a dat faliment dupa un an de zile datorita lipsei de capital;

1864 – dupa Unirea din 1859, s-a infiintat Casa de Depuneri si Consemnatiuni;

1865 – Banca Romania – Bucuresti – de emisiune si de scont; in aceeasi perioada au fost infiintate si bancile: Albina, Creditul Financiar Rural, Creditul Financiar Urban si Rural, Aurora;

1880 – cel mai important moment din evolutia sectorului bancar din Romania, s-a infiintat Banca Nationala a Romaniei, construita dupa modelul belgian, copie fidela a modelului Bancii Angliei; capitalul a fost majoritar romanesc, iar functiile ei au fost cele de creditare a economiei, de scontare a cambiilor si cea mai importanta functie a ei a fost cea de emisiune. Acest moment s-a asimilat crearii unui climat favorabil dezvoltarii economiei si a sistemului bancar;

1881 – Bursa de Valori Bucuresti;

1880 – 1890 – de la 5 banci s-a ajuns la 200, numarul lor continuand sa creasca in timpul Primului Razboi Mondial (exemplu: Banca Generala Romana, Marmorosch Blanc&co, Banca Comerciala Romana);

1929 – 1933 - criza mondiala se face resimtita si in Romania, ducand la falimentul sau la fuzionarea a numeroase banci;

1934 – la iesirea din criza ia nastere Consiliul Superior Bancar, condus de Guvernatorul Bancii Nationale, care promoveaza politici monetare cu rolul de revigorare a economiei nationale, legi privind controlul si inlesnirea creditelor; acum existau 1024 de banci;

1940 – numarul bancilor a scazut la 446, cele mai importante fiind Banca Comerciala Romana, Banca Romaneasca, Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Italiana si Romana, Societatea Bancara Romana;

Pana in 1947, sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila, activand in conformitate cu standardele internationale si detinand importante resurse de capital, BNR fiind singura emitenta de moneda si care asigura acoperirea creditelor de scont pentru toate bancile.

In perioada economiei cu planificare centrala, sistemul bancar romanesc a fost organizat, in linii mari, conform modelului sovietic de monobanca. În centrul sistemului, ce exista in serviciul statului roman pentru a implementa planul central si a controla administrativ fluxurile de fonduri in economie, s-a aflat Banca Nationala a Romaniei (BNR) care exercita atat functii de banca de emisiune cat si unele functii de banca comerciala. Alaturi de BNR, sistemul cuprindea si patru banci specializate in finantarea unui sector specific de activitate economica [1 Banca Romana de Comert Exterior (redenumita Bancorex) era specializata in finantarea intreprinderilor de comert exterior si detinea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale tarii. Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (in prezent, Banca Agricola Raiffeisen) finanta intreprinderile agricole si agro-industriale, in timp ce Banca de Investitii (in prezent, Banca Romana pentru Dezvoltare – Grup Société Générale) acorda credite pe termen lung si era responsabila de finantarea investitiilor. Casa de Economii Si Consemnatiuni (CEC) detinea monopolul in mobilizarea economiilor populatiei si aloca o parte din resursele sale sub forma imprumuturilor pentru constructia de locuinte. ]. În plus, patru banci straine (Manufacturers Hanover Trust, Société Générale, Banque Franco-Roumaine si Frankfurt Bucharest Bank) erau autorizate sa efectueze o gama restransa de operatiuni in valuta. De asemenea, mai existau aproximativ 860 de cooperative de credit organizate intr-o retea si mai mult de 6.000 de case de ajutor reciproc.

In anul revolutiei, 1989, sistemul bancar era constituit din 4 banci (2 din 1967 si 2 care nu fusesera desfiintate in 1948 – CEC-ul si Societatea Nationala de Credit Industrial) si Banca Centrala, toate avand un capital redus si o pondere foarte mica in PIB, deoarece in perioada comunista acest sector era considerat neproductiv si, in consecinta, i se acorda o atentie redusa.

Reforma sistemului bancar in Romania a inceput de facto in decembrie 1990 cand sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrala a fost inlocuit cu un sistem organizat pe doua niveluri: BNR si bancile comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita alte functii specifice unei banci centrale, in timp ce activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou infiintate: Banca Comerciala Romana (BCR). Totodata, bancile specializate au fost transformate in banci comerciale universale.

In aprilie 1991, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991) si Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 34/1991) (vezi 1.5. Legislatie bancara). Aceste legi au consfintit de jure crearea unui nou sistem bancar orientat spre piata. Noul cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si a permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare straine. Bancile au fost autorizate sa opereze in calitate de banci comerciale de tip universal, putand efectua o gama larga de operatiuni bancare pe intreg teritoriul tarii in conditiile respectarii normelor prudentiale emise de banca centrala, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara.

In afara asigurarii cadrului legislativ adecvat s-a actionat si in urmatoarele directii:

restructurarea bancilor, cresterea numarului lor, capitalizarea bancilor, dezvoltarea produselor si serviciilor bancare, perfectionarea personalului bancar, informatizarea, dezvoltarea retelei teritoriale, perfectionarea managementului bancar, dezvoltarea marketing-ului bancar, elaborarea si aplicarea unor programe strategice (cel putin pentru marile banci din 1993), aplicarea standardelor internationale de contabilitate.

Acestea au fost intentiile, rezultatele nefiind indeplinite in totalitate, datorita unor factori ca: managementul bancar neperformant, lipsa capitalurilor, deprecierea permanenta a monedei nationale etc. În perioada de tranzitie scursa pana acum, se pot evidentia 3 etape de dezvoltare a bancilor romanesti:

1. etapa de cucerire – intre 1991 si 1993, care a constat in acapararea unui sector cat mai mare al pietei produselor si serviciilor bancare; aceasta etapa a avut o componenta cantitativa prin cresterea numarului de credite acordate si a numarului de depozite constituite, dar si prin cresterea numarului de subunitati teritoriale ale fiecarei banci;

2. etapa strategica de dezvoltare – intre 1994 si 1997, care a constat in aplicarea de programe si fixarea de obiective care sa coduca la cresterea numarului serviciilor bancare si al produselor oferite. Si in aceata a doua faza s-a pus accentul pe aspectul cantitativ. Primele doua etape au dus la o decapitalizare a bancilor si la o restructurare greoaie.

3. etapa de consolidare – este etapa in care se gasesc bancile acum si consta in fixarea unor obiective ca: recapitalizarea, privatizarea, introducerea sistemelor electronice de plata, management performant.

Tot in 1991 a luat fiinta si Asociatia Romana a Bancilor (ARB), care are un rol deosebit in apropierea bancilor comerciale de BNR. Aderarea la acest organism este libera. Principalele obiective ale ARB sunt: sa reprezinte interesele comunitatii financiare si bancare fata de BNR si Guvern, organizatiile profesionale internationale similare precum si sa imbunatateasca standardele profesionale ale lucratorilor din sistemul bancar.

Incepand din 1994, odata cu promulgarea legislatiei privind valorile mobiliare si bursele de valori, bancile nu mai pot opera direct pe pietele de capital, fiind necesara in acest scop crearea filialelor specializate sub forma societatilor de valori mobiliare. În prima parte a anului 1998, legislatia bancara a fost substantial modernizata prin adoptarea de care forul legislativ a trei noi legi bancare: Legea bancara nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei si Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998) (vezi 1.5. Legislatia bancara). În anii ce au urmat, cadrul legislativ care reglementeaza activitatea bancara a fost perfectionat, prin emiterea de ordonante de urgenta, pentru a se obtine un grad cat mai ridicat de compatibilitate cu reglementarile similare europene si cele mai bune practici internationale (vezi anexa1).

Ca si in alte tari in tranzitie, bancile raman in continuare cei mai importanti intermediari financiari in Romania. La sfarsitul anului 2000, sistemul bancar romanesc detinea mai mult de 90% din totalul activelor sistemului financiar autohton (vezi Tabelul 1). Dominanta sectorului bancar este demonstrata si de rolul secundar pe care il joaca pietele de capital romanesti. La data de 31 decembrie 2000, capitalizarea insumata a celor doua burse de valori din Romania (Bursa de Valori Bucuresti si Piata RASDAQ) se cifra la nivelul de 30.219 miliarde lei, comparativ cu activele totale ale sistemului bancar in valoare de 233.254 miliarde lei.

1.1.2. Numarul de banci

La data de 30 iunie 2001, sistemul bancar romanesc cuprindea un numar de 41 de banci, din care 33 erau banci persoane juridice romane organizate ca societati pe actiuni si 8 erau sucursale ale unor banci straine (vezi Tabelul 2). Numarul de banci, dupa ce a atins un varf de 45 in anul 1998, a scazut usor in perioada urmatoare datorita unui numar de factori cum ar fi lichidarea unor banci insolvabile si fuziunea unor entitati bancare [2 În afara de banci, sectorul bancar include si aproximativ 925 de cooperative de credit care isi au originea istorica in secolul al XIX-lea si care in prezent sunt supuse unui proces de reorganizare la capatul caruia vor intra sub supravegherea bancii centrale. Ponderea acestor entitati in totalul activelor sectorului bancar este redusa.].

1.1.3 Structura de proprietate

Structura de proprietate a sectorului bancar romanesc a cunoscut transformari importante in cursul ultimului deceniu. Inca de la inceputul procesului de tranzitie, autoritatile romane au incurajat deschiderea sectorului financiar, aceasta optiune de politica materializandu-se in libertatea de intrare pe piata bancara si deschiderea fata de investitiile straine. În acest sens, legislatia bancara, adoptata in 1991, a permis infiintarea libera de banci comerciale, organizate sub forma de societati pe actiuni, de catre persoane fizice si juridice, autohtone si straine, prin aceasta inlaturandu-se barierele de intrare pe piata bancara, de natura sa promoveze structuri oligopoliste in cadrul sistemului bancar romanesc. Totodata, spre deosebire de alte tari central-europene, bancilor straine li s-a permis accesul liber pe piata bancara romaneasca nu numai prin crearea de filiale ci si prin intermediul sucursalelor, in conditiile indeplinirii cerintelor de autorizare.

Modificari de substanta in domeniul structurii de proprietate au avut loc mai ales in ultimii trei ani odata cu declansarea procesului de privatizare a bancilor cu capital majoritar de stat (Tabelul 3) si lichidarea Bancorex. La sfarsitul anului 1998, cele 7 banci cu capital integral sau majoritar de stat detineau mai mult de 71,02% din totalul activelor sectorului bancar. La data de 30 iunie 2001, mai existau doar trei banci cu capital majoritar de stat, ce controlau doar 46,43% din activele sistemului bancar (Tabelul 4).

Dar sa ne referim la mai mult sau mai putin mediatizatele falimente bancare care au insotit perioada de tranzitie in Romania si nu numai, deoarece si in restul statelor ex-comuniste s-au manifestat asemenea fenomene. Cea mai importanta menire a statului a fost aceea de a privatiza marile banci de stat, adica Banca Agricola, Bancorex, Bancpost, Banca Romana pentru Dezvoltare si nu in ultimul rand Banca Comerciala Romana, privatizari care au fost mentionate si in memorandum-urile cu FMI.

Cea mai reusita privatizare a fost cea a BRD-ului din 1998, al carei pachet majoritar a fost preluat de Société Générale, o banca de mare renume in Franta si in lume. Bancpostul, fara prea multa mediatizare a ajuns in proprietatea a doua banci, una americana – General Electric Capital, si una portugheza – Banco Portuguess de Investimento.

Situatia cea mai mediatizata a fost preluarea de catre Banca Comerciala Romana a Bancorex-ului. Cu peste 66% din credite neperformante ce insumeaza peste 2 miliarde USD (in timp ce rezervele BNR in valuta erau la 1 ianuarie 2000 de 1,8 miliarde USD, iar datoria externa a Romaniei pe 2000 re ridica la 2,4 miliarde USD), cu un presedinte arestat care astazi este liber, Bancorex-ul, o banca al carei personal avea o inalta pregatire profesionala, ramane pentru multi un mare mister, care nu se poate explica decat prin faptul ca acordarea creditelor s-a facut dupa alte criterii decat practica bancara. În ceea ce priveste Banca Comerciala Romana , situatia acesteia s-a schimbat in ceea ce priveste o privatizare apropiata, chiar daca activele preluate sunt garantate cu titluri de stat (unul din cele mai lichide instrumente financiare). Înainte de aceasta operatie, Banca Comerciala Romana, datorita si unui management competitiv, s-a situat in 1998 pe locul 647 dintre cele mai bune banci, conform unui top 1000 facut la nivel mondial de renumita revista britanica “The Banker”, crescand cu 274 de pozitii fata de anul 1997 cand abia intrase in top.

Ca o concluzie a acestor falimente este aceea ca toate bancile cu probleme au fost prin instante ani de zile, judecandu-se cu depunatorii inselati si tergiversand in acest fel plata despagubirilor de catre Fondul de Garantare a Depunerilor in Sistemul Bancar. Dupa aceste falimente a fost marita rata rezervelor minime obligatorii si rata de solvabilitate, precum si obligativitatea bancilor de a-si publica bilanturile si rezultatele financiare catre depunatori.

Urmare a modificarilor structurale prezentate anterior, sectorul bancar romanesc se caracterizeaza printr-o prezenta semnificativa a investitorilor straini. La 30 iunie 2001, cele 22 de banci cu capital majoritar strain operationale in Romania detineau 33,21% din capitalul social si 43,12% din activele sistemului bancar autohton. Daca acestor banci li se adauga si sucursalele bancilor straine, atunci indicatorii de mai sus se vor cifra la nivelul de 39,14% si respectiv 50,37% (vezi Tabelul 4, Tabelul 5).

La sfarsitul lunii iunie 2001, investitorii straini detineau o cota de 29,16% din capitalul social al bancilor persoane fizice romane. În cadrul participatiilor straine de capital, ponderea cea mai ridicata era detinuta de investitori provenind din Grecia (21,85%), pe pozitiile urmatoare situandu-se actionari din Turcia (14,64%), Franta (13,98%), SUA (12,88%), Austria (8,13%), Olanda (6,38%) etc. În prezent, 22 de banci straine opereaza pe piata bancara romaneasca ca urmare a stabilirii unei prezente de afaceri sub forma filialelor sau sucursalelor [3 Urmatoarele banci straine sunt reprezentate in Romania: Olanda (ABN-AMRO, ING Bank N.V., United Garanti Bank International N.V); Austria (Raiffeisen, Raiffeisen – Banca Agricola, Volksbank Romania S.A.); Grecia (Alpha Bank, Commercial Bank of Greece, Piraeus Bank, National Bank of Greece, Egnatia Bank); Franta (BRD–Société Générale, Banque Franco-Roumaine); Italia (Banca Italo-Romena, Banca di Roma Spa); Germania (Frankfurt-Bucharest Ag, HVB Bank); Turcia (Finansbank, Demirbank, Romanian International Bank); Egipt (MISR Bank); SUA (Citibank). ]. Dintre aceste entitati, 17 au societati mama in urmatoarele tari ale UE: Olanda, Austria, Grecia, Franta, Italia, Germania. De asemenea, din afara spatiului european, sunt prezente banci din Turcia, Egipt si SUA.

1.1.4 Concentrarea si competitia in sistem

Desi numarul institutiilor bancare a crescut de sapte ori din 1991 si pana in prezent, sectorul bancar romanesc continua sa se caracterizeze printr-un grad relativ ridicat de concentrare, ceea ce denota un nivel inca scazut de competitie. La jumatatea anului 2001, piata bancara era dominata de trei banci care au aparut din structura monobancara precedenta: Banca Comerciala Romana, CEC (banci cu capital de stat) si Banca Romana pentru Dezvoltare (privatizata), care impreuna detineau 56,75% din totalul activelor sectorului bancar. Urmare absortiei Bancorex, BCR a devenit principala banca romaneasca cu o cota de piata de 30,98%, urmata de BRD, care detine 15,97% din totalul activelor sistemului bancar. CEC se situeaza pe locul al treilea cu o cota de piata de 9,8%. De precizat ca la inceputul tranzitiei, cotele de piata ale acestor banci erau de 33,8%, 12,1% si respectiv de 14,25%.

La data de 30 iunie 2001, primele cinci institutii bancare operationale in Romania detineau 66,63% din activele totale, 68,51% din depozitele si 58% din imprumuturile sistemului bancar (Graficul 1). Aceste niveluri de concentrare se incadreaza in dispersia indicatorilor similari inregistrati in tarile Uniunii Europene.

Tabelul 6 prezinta gradul de concentrare a pietei bancare in functie de cota de piata a primelor cinci, zece, cincisprezece banci in totalul activelor, depozitelor si imprumuturilor sistemului bancar in perioada 1999 - iunie 2001. Datele din tabel arata ca gradul de concentrare in industria bancara masurat in functie de total active si depozite a inceput sa creasca incepand cu anul 2000, ceea ce reflecta scaderea competitiei pe aceste piete.

1.1.5 Numar de salariati

Dezvoltarea rapida a sistemului bancar, in special in primii ani ai deceniului trecut, a fost insotita de cresterea rapida a fortei de munca utilizate in acest sector de activitate economica. La sfarsitul anului 1999, numarul mediu al salariatilor din sistemul bancar era de 50.784 persoane. În anul urmator, in special datorita inchiderii Bancorex SA si masurilor de restructurare operationala a unei alte banci cu capital majoritar de stat (Banca Agricola S.A.), personalul angajat in industria bancara a scazut la nivelul de 44.802 persoane. În cursul anului 2000, salariatii primelor trei banci in functie de totalul activelor au reprezentat aproximativ 60,4% din totalul personalului angajat in sistemul bancar romanesc.

Activitatea de pregatire a personalului este un factor esential in integrarea intr-o societate a viitorului, post-capitalista, bazata pe informatie, pe cunoastere. În lumea contemporana, din ce in ce mai globalizata, toate tarile, chiar si cele mai putin dezvoltate, tind spre acest nou tip de societate.

Un caz aparte il reprezinta tarile aflate in tranzitie la economia de piata, printre care si Romania, acestea trebuind sa faca fata unui efort dublu, acela de a “arde etapele”, respectiv de a trece direct la societatea globala, informationala, tinand seama, pe cat este posibil, de resursele disponibile si de unele conditii specifice, de istorie, traditii si nu in ultimul rand de pozitia geo-strategica.

De aceea, angajatii din sectoarele puternic informatizate trebuie sa aiba un nivel de pregatire foarte avansat pentru a raspunde cerintelor privind optimizarea timpului de munca si productivitatea asteptata de angajator.