Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS :
I. INTRODUCERE
II. BILANTUL SI CONTUL DE REZULTATE, SURSE DE INFORMARE IN MANAGEMENTUL TREZORERIEI
II.1 BILANTUL FINANCIAR SI BILANTUL FUNCTIONAL
II.1.1 BILANTUL FINANCIAR
II.1.2 BILANTUL FUNCTIONAL
II.2 CONTUL DE REZULTATE, EXPRESIE A PERFORMANTEI FINANCIARE
III. CONTINUTUL SI NECESITATEA ASIGURARII ECHILIBRULUI FINANCIAR
III.1 ECHILIBRUL FINANCIAR CLASIC: FOND DE RULMENT, NECESAR DE FOND DE RULMENT, TREZORERIE NETA
III.1.1 STRUCTURA ECHILIBRULUI FINANCIAR
III.1.2 ECHILIBRUL FINANCIAR IN DOCTRINA ECONOMICA
III.2 DEFINIREA SI TIPURILE FONDULUI DE RULMENT
III.3 FONDUL DE RULMENT FINANCIAR
III.4 NECESARUL DE FOND DE RULMENT
III.4.1 CONTINUTUL SI ESTIMAREA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT
III.4.2 FACTORII CARE INFLUENTEAZA ASUPRA NECESARULUI DE FINANTARE
III.5 FONDUL DE RULMENT NORMATIV SI NECESARUL DE FOND DE RULMENT NORMATIV
IV. ECHILIBRUL FINANCIAR DINAMIC PRIN INTERMEDIUL TABLOULUI DE UTILIZARI SI RESURSE
IV.1 ELABORAREA TABLOULUI DE UTILIZARI SI DE RESURSE (TUR)
IV.2 STRUCTURA GENERALA A TABLOULUI DE UTILZARI SI RESURSE
IV.3 LIMITELE TABLOULUI DE UTILIZARI SI DE RESURSE
V. STUDIU DE CAZ S.C. TRAVEL FUN S.R.L., TIMISOARA
V.1 SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE
VI. CONCLUZII SI PROPUNERI
VI.1 PUNCTE TARI
VI.2 PUNCTE SLABE
VI.3 STAREA MEDIE A POTENTIALUI FINANCIAR

Alte date

?INTRODUCERE

Conceptul de echilibru in viata economicã a fost interpretatã diferit. În literaturã se gãsesc expresii ca echilibru static, echilibru stabil, echilibru instabil, echilibru optim, etc. În conditiile in care schimbarea unui element sau a altuia dã nastere tendintei de restaurare a echilibrului sau a unui proces de ajustare spre formarea unui nou echilibru, acesta este considerat echilibru stabil. Atunci insã cand nu se produc astfel de tendinte, echilibrul este instabil.

Definirea unor fenomene antagoniste, divergente ca variante ale echilibrului economic nu conving. Realizarea echilibrului static, conduce la o stare calmã, fãrã antagonisme, stare imposibil de realizat intr-o activitate ca cea economicã.

Climatul economic in care isi desfasoarã activitatea unitãtile economice este cu totul diferit. Se impune totusi precizarea cã aria studiilor privind unitãtile economice mai are incã pete albe. Este vorba cu deosebire de problemele financiare ale acestor nuclee unde se creeazã noi valori de intrebuintare. Dacã se ia in considerare confluenta dintre cunoasterea fenomenelor si cercetãrile efectuate, se observã cã pe agenda nerealizãrilor se aflã relatia de echilibru ce ar trebui sã cuprindã nivelul sarcinilor concrete ale unitãtilor economice si modalitãtile si chiar posibilitatile de a dispune cu eficientã de resursele necesare.

Dezvoltarea unei economii concurentiale de piatã, presupune, printre altele si o actiune generalã de perfectionare a organizãrii, conducerii si planificãrii economiei. Actiunea are caracter permanent, intrucat miscarea insãsi este o formã inerentã a vietii economice, iar dezvoltarea se deruleazã intr-un lant nesfarsit de contradictii, de interrelatii, dintre tendinta de echilibru si factorii de antiechilibru.

Forma generalizatã, institutionalizatã organizatoric, cu particularitãti inerente de la un sistem economic la altul, cu atribute si obiective stabilite in functie de productie, inclusiv cu finalitãti bine precizate, este unitatea economicã. Necesitatea de a cuprinde in sfera gestiunii econimice multiplele forme organizatorice, impune utilizarea unei denumiri cu acceptiune mai largã si adecvatã subiectului. Conceptul de unitate economicã, presupune includerea termenului de intreprindere, invers nu este posibil, desi intreprinderea ocupã un loc central in acest sistem conceptual.

Procesul organizãrii, conducerii si planificãrii in unitãtiile economice este marcat de trecerea de la economia centralizatã la economia concurentialã de piatã. Planificarea financiarã in aceste unitãti acoperã campul in care se constituie, utilizeazã si se distribuie resursele financiare ale unitãtii economice.

Prin intermediul bugetelor de activitãti se stabileste un echilibru intre obiectivele fixate de unitatea economicã si resursele financiare pe care aceasta le poate afecta in vederea realizãrii concordantei intre obiective si resurse. Bineinteles cã acest echilibru este stabilit pentru sfarsit de trimestru sau an, in functie de conditiile economice, tehnice si financiare de care dispune unitatea economicã.

Bugetul este un plan exprimat cantitativ in termeni monetari. Sarcinile ce se stabilesc prin buget sunt repartizate celor responsabili cu executia sa.

In adoptarea bugetului prezintã importantã si este esentialã negocierea intre managerii centrelor de responsabilitate si superiorii lor.

Produsul acestor negocieri se concretizeazã intr-un principiu ce stã la baza elaborãrii bugetelor si anume, principiul echilibrului potrivit cãruia firma trebiue sã se gãseascã intr-o stare de proportionalitate privind necesitãtile de acoperit si resursele capabile sã finanteze aceste nevoi.

Asigurarea si repartizarea resurselor pe diferite compartimente si etape ale procesului activitãtii unitãtii, este – de asemenea – o artibutie a planificãrii si conducerii efective a activitãtii financiare. În consecintã se impune cunoasterea amãnuntitã a anatomiei si fiziologiei unitãtii economice pentru a orienta resursele in directia utilizãrii lor eficiente.

În conducerea operativã a activitãtii financiare au loc douã categorii principale de mutatii:

a) cele care produc in procesul de aprovizionare, productie si desfacere.

Aprovizionarea si desfacerea leagã mai intim unitatea economicã de conditiile concrete ale pietei interne si uneori si de relatiile cu piata externã, intrucat de calitatea valorilor de intrebuintare pe care le primeste si de calitatea celor ce le livreazã, depinde eficienta utilizãrii capitalului;

b) cele ce se produc in valoarea si circuitul resuselor ca urmare a proceselor

amintite. Obiectivele principale de cunoastere sunt: resursele disponibile, structurarea acestora intr-o fazã sau alta, nivelul total valoric, viteza de rotatie in comparatie cu cel din perioada anterioarã, etc.

Reluarea interrelatiilor dintre cele douã categorii de mutatii, se face prin

intermediul preturilor. Preturile sunt sinteza a douã functiuni ce actioneazã in derivã: puterea de cumpãrare a monedei si costurile de productie.

Dereglare continuã a stãrii de echilibru la nivelul unitãtilor se bazeazã pe

cunoasterea factorilor de antiechilibru.

Deci, pentru a asigura in mod continuu, echilibrul financiar al unitãtii economice se impune cunoasterea si analiza cuplului de relatii ce pot genera contradictii – fenomen ce ricoseazã si se observã cu deosebire – la nivelul activitãtii financiare.

La nivelul unitãtilor economice, actiunea de reglare poate fi fãcutã in conditii optime, pe baza bugetãrii intregii activitãti. Cunoasterea fenomenului financiar, dupã datele inscrise in bugetul trezoreriei este imperios necesarã, fenomenul financiar fiind autonom din punct de vedere metodologic, organizatoric si decizional. Dar, fenomenul financiar ne rezultã automat din derularea procesului de aprovizionare, productie si desfacere.

În actiunile de reglare ale elementelor de antiechilibru la nivelul unitãtilor economice trebiue sã se tinã seama de urmãtoarele:

- cererea formulatã de piata nationalã si internationalã;

- conditiile concrete si ambianta socio-economicã in care isi desfãsoarã

activitatea unitatea economicã ;

Numai in aceste conditii mesajele generale si specifice cu caracter financiar,

ce alerteazã factorii de decizie, vor impune hotãrari cu continut economic si tehnic, dar cu consecinte pozitive sub aspectul utilizãrii eficiente a resurselor financiare.

Aceste probleme se cer analizate de pe platforma echilibrului financiar, adicã la nivelul realizãrii tuturor indicatorilor privind utilizarea cat mai eficientã a fondurilor paralel cu obtinerea de rezultate financiare optime. Conducerea operativã a activitãtii financiare urmãreste zi de zi reglarea factorilor pentru a converge in directia optimizãrii.

Sesizarea factorilor cu influente pozitive sau negative in reglarea financiarã, aduce un plus de continut economic, deciziilor.

Este de mentionat cã o serie de fenomene vin din afara unitãtii si au importantã in relatia echilibru si antiechilibru financiar. În acest sens trebuie urmãrit:

a) in ce mãsurã utilizarea resurselor la nivel macroeconomic influenteazã

utilizarea acestora la unitatea economicã. De retinut metodele si usurinta cu care se acordã veniturile bugetare, creditele bancare;

b) in ce mãsurã preturile produselor sau tarifele se abat cat mai putin de la

valoare pentru a vedea dacã unitatea rãspunde comandei sociale;

c) in ce mãsurã produsele respective au audientã pe piata internã si externã

(calitatea acestora) si ce conditii sunt stabilite pentru decontarea lor;

În privinta aceasta, echilibrul financiar al unitãtii este influentat de factorii de

echilibru si antiechilibru de la nivelul macroeconomic.

Factorii din sistem, deci din cadrul unitãtii economice, care influenteazã indeosebi situatia financiarã, sunt:

a) dereglãrile in aprovizionare, productie si desfacere ce produc mutatii de

resurse neprevãzute in bugetul trezoreriei;

b) modul de organizare si derulare a muncii cu referire specialã la activitatea

financiarã si la rãspunderea conducerii in utilizarea resurselor.

În consecintã la nivelul unitãtilor economice, procesul deciziilor financiare este un proces de reglare a fenomenelor de antiechilibru pentru a se crea conditiile de miscare spre echilibru. Acest proces decizional are o frecventã mai mare decat in alte sectoare, petnru cã zilnic se produc mutatii de valori care determinã o pozitie sau alta a fondurilor cu repercursiuni asupra echilibrului stabilit prin bugetul trezoreriei. Decizia nu este altceva decat metoda de reglare a antiechilibrului spre echilibru.

Microeconomia este de fapt baza economiei, locul unde se creazã plusvaloarea, bunãstarea si prosperitatea.

Ea, microeconomia cuprinde societãti comerciale din diferite sectoare de exploatare, de la extragere la prelucrare, transformare, la distributie si comercializare.