Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
Bursa de marfuri: notiune, istoric
1.1. Notiune, aparitia si dezvoltarea burselor
1.3. Dezvoltarea comertului si istoricul bursei de marfuri in Rominia
CAPITOLUL II
Bursa de marfuri ca forma de piata. Trasaturile si formele
2.1. Trasaturi definitorii
2.2. Marfurile care fac obiectul tranzactiilor
2.3 Clasificarea burselor de marfuri
2.4. Functiile burselor de marfuri
CAPITOLUL III
Bursa ca institutie: regim juridic, structura si functionare
3.1. Organizarea burselor de marfuri
3.2. Regimul juridic
3.3. Structura burselor de marfuri. Membrii bursei
3.4. Managementul burselor de marfuri
3.5. Bursa Romina de marfuri
CAPITOLUL IV
Mecanismul bursei de marfuri. Tipuri de tranzactii si contracte
4.1. Cotatiile (preturile) bursiere
4.2. Rolul casei de cliring
4.3. Operatorii de bursa si modul lor de actiune
4.4. Tipuri de contracte
4.5. Tranzactiile futures
4.6. Tranzactiile options
CAPITOLUL V
Situatia si rolul pietelor bursiere in Rominia de azi
5.1. Conturarea cadrului actual international
5.2. Concluzii privind situatia burselor de marfuri in Rominia

Alte date

?INTRODUCERE

Bursa de marfuri a aparut cu mai multe secole in urma, fiind urmarea evolutiei in timp a comertului international. De atunci a avut loc atat o crestere, cat si o diversificare a produselor bursiere (categorii de contracte) si a nomenclatorului de marfuri care formeaza obiectul schimburilor pe piata bursiera (acest nomenclator numarand in prezent, dupa unele aprecieri peste 60 grupe de marfuri).

Este mai important de subliniat de subliniat insa ca, odata cu cresterea volumului de contracte, a sporit mult rolul burselor de marfuri in economia contemporana, indeosebi in tarile dezvoltate cu economie de piata, tari ce dispun de numeroase burse de marfuri dintre care unele cu o mare vocatie internationala.

În conditiile tranzitiei Romaniei la economia de piata, bursa de marfuri si-a reluat activitatea dupa o intrerupere de aproape cinci decenii. În ciuda unui inceput ezitant si a unor oscilatii in activitatea ei, bursa de marfuri isi consolideaza pozitia in mecanismul economiei de piata, urmand sa joace un rol tot mai important in viitor.

Pornind de la aceasta realitate, am considerat oportuna analiza acestei teme in cadrul prezentei lucrari de diploma.

CAPITOLUL I.

Bursa de marfuri: notiune, istoric

1.1. Notiune, aparitia si dezvoltarea burselor

Termenul intalnit cu cea mai mare frecventa desemneaza o institutie a economiei de piata, bursele fiind piete specializate unde se pot vinde si cumpara public, valute si hartii de valoare, marfuri, aur si alte metale pretioase, servicii care functioneaza dupa anumite proceduri sub supravegherea si controlul statului.

Deci in esenta bursa reprezinta locul de intalnire a negustorilor si oamenilor de afaceri. in sensul unui spatiu de concentrare a cererii si ofertei. Acest continut rezulta si din definitiile date in literatura de specialitate. Într-o lucrare din domeniul dreptului se apreciaza ca „bursele sunt institutii unde se negociaza valori mobiliare sau marfuri, dupa o procedura anume si numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea unor autoritati”. [1 T. R. Popescu – „Dreptul comertului international”, Editia a doua, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1983, pg. 237]

O alta definitie, provenind de data aceasta din doctrina financiar – monetara, arata ca bursa este „una din pietele caracteristice tarilor cu economic de piata, pe care se ofera si se desfac, dupa o procedura speciala, marfuri sau valori fungibile”. [2 C. C. Kiritescu – „Moneda. Mica Enciclopedie”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982]

Iata si cateva definitii recente de dictionar: bursa este o institutie unde se negociaza hartii de valoare si valute straine sau unde se desfasoara tranzactii cu marfuri (DEX); bursa (bourse) este reuniunea periodica a persoanelor care se aduna pentru a realiza operatiuni cu valori mobiliare si marfuri – termenul indica si locul unde aceste persoane se intalnesc (Micro Robert); bursa (exchange) este o piata organizata sau un centru pentru tranzactii cu titluri financiare sau marfuri (Webster’s).

Despre bursa, istoricul francez Fernand Broudel spunea ca este ultimul etaj al unei piete dar al unei piete care nu se mai inchide.

În raport de felul activelor care fac obiectul operatiunilor bursiere, putem distinge intre bursele de valori (unde se tranzactioneaza titluri financiare) si bursele de marfuri (in care se tranzactioneaza titluri reprezentative asupra marfii). Cum subiectul lucrarii de fata il constituie bursele de marfuri. voi incerca in cele ce urmeaza sa arat desfasurarea cronologica a procesului economic ce a culminat cu formarea acestor piete aproape perfecte, care sunt bursele de marfuri.

Cu mii de ani in urma triburile africane faceau schimb de alimente intr-o maniera care aduce cu negocierile de astazi. Ciobanii din Mesopotamia, in locuri organizate schimbau turme de oi pentru grane. Libienii, fenicienii, assirienii si cartaginezii introduc in mijlocirea marfurilor masuratorii de valori – bani – transmitand urmasilor o intreaga organizare a schimbului de marfuri.

Grecii imbogatesc istoria comertului cu noi legi, unele premergatoare creditului. Legile lui Solon, care permiteau camata, au dus la crearea in Atena antica a unei profesiuni speciale a imprumutului cu dobanda prin banca „Trapeza”. La Roma, organiza(iile profesionale ale negustorilor (conegia mercantorum) stabileau reguli in ceea ce priveste comertul.

Dupa o lunga perioada de restrangere a activitatii comerciale asistam la o „explozie” a acesteia in epoca Renasterii. Targurile ce se tineau totdeauna in locurile si orele fixate au devenit de-a lungul vremii locuri importante si dorite de negustorii din intreaga lume. Astfel, targurile din Reims, Chalons, Paris, Lyon, Besançon, Geneva, Medina del Campo, Piacenza, Frankfurt, Leipzig, Nijni-Novgorod, atrageau lume din multe tari si tineau cateva saptamani (unele pastreaza si astazi traditia).

Una din importantele premise ale aparitiei burselor de marfuri este concentrarea schimburilor comerciale. Aceasta concentrare se realizeaza prin reunirea in acelasi loc a negustorilor, bancherilor, industriasilor, intermediarilor, a tuturor celor interesati in afaceri (bursele incepand astfel sa inlocuiasca targurile periodice).

Prima bursa este considerata a fi cea din Anvers, fondata in 1531. O dezvoltare timpurie cunosc pietele bursiere in orasele italiene (Venetia, Genova, Florenta), promotoare ale spiritului negustorese pe plan international. Adevarata afirmare a bursei in lumea comerciala si fnanciara se realizeaza odata cu crearea burselor din Londra (Royal Exchange, creata de Thomas Gresham in 1551), din Amsterdam (1608) precum si cea de la Paris (1639). În primii ani ai secolului al XVI-lea se infiinteaza o bursa la Toulouse, port si centru comercial. Urmeaza alta la Rouen. Spre sfarsitul veacului al XVII-lea se infiinteaza o bursa la Montpenier. În Germania se infiinteaza burse la Augsburg, Nürnberg si Hamburg (pe la jumatatea secolului al XVI-lea); urmeaza cea din Lübeck (1605); din Königsberg (1613); din Frankfurt (1615), Leipzig (1635). Bursa din Berlin a fost creata in 1685, cand Marele Principe Elector a ordonat ca, pentru incurajarea comertului, antrepozitele si magaziile pentru marfuri sa fie transformate intr-o bursa.

Alte burse s-au infiintat la Viena (1761), Basel (1699), Bruxenes (1801), Milano (1831), Roma (1827), Madrid (1831), Geneva (1850), Genova si Tokyo (1855). Depasind perioada de pionierat, bursele incep sa-si scoata in evidenta functiile economice.

Bursele se bucura de interes in lumea afacerilor in masura in care asigura un cadru organizat pentru realizarea tranzactiilor si un sistem de principii si norme care sa garanteze includerea si executarea contractului in conditii de corectitudine si exactitate. Se contureaza, deci, o a doua premisa importanta ce a dus la impunerea burselor in viata comerciala: reglementarea tranzactiilor.

Originea acestor reglementari dateaza din antichitate. La Roma, „conegia mercantorum” aveau rolul de stabilire a uzantelor de comert, in scopul facilitarii si cresterii sigurantei schimburilor. Codul comercial medieval avea aceeasi functie pe care astazi o indeplineste regulamentul bursei.

Dematerializarea schimbului este a treia premisa care a stat la baza formelor pe care bursele de marfuri le imbraca astazi. Tendinta de „dematerializare” a marfurilor este generata de necesitatea asigurarii operativitatii tranzactiilor comerciale. De la bunuri corporale determinate s-a trecut mai intai la mostre (esantioane reprezentative pentru calitatea marfii). Pe masura consacrarii uzantelor comerciale, procesul inainteaza; de la esantioane se trece la tipuri si denumiri uzuale, adica la calitati abstracte de marfa, pe baza carora se incheie contractele comerciale. Rezultatul obtinut astfel este o simplificare la maximum a activitatii de tranzactionare, reducandu-se negocierea la elementele sale esentiale: sensul operatiunii (vanzare/cumparare), marfa, cantitatea, pretul, termenul de livrare.

Bursa devine din piata originara (pe care se vand si se cumpara marfuri fizice) o piata derivata (pe care se vand si se cumpara titluri asupra marfii). Dovada existentei marfurilor se face cu un document unanim acceptat de comercianti: recipise de depozit (pentru marfurile aflate in antrepozite), conosamentul (pentru marfurile incarcate pe vas) etc. Transferul proprietatii asupra marfii (executarea obligatiei de livrare) se realizeaza prin transmiterea documentelor respective. Bursa isi asuma rolul de realizare a tranzactiei in forma sa „pura” – miscarea marfurilor are loc in afara acestei piete. Bursa devine „dispecerul” circulatiei marfurilor si, pe un plan mai general, o placa turnanta a schimbului in economie.

Dematerializarea marfii a creat premisele tehnice de dezvoltare a tranzactiilor cu „bunuri viitoare” – bunuri prezente la incheierea contractului doar sub forma de esantioane sau prin imaginea lor abstracta, ca tipuri de marfa. În acest. fel, tranzactiile traditionale (vanzare cu livrarea imediata a marfii si plata pretului) este dublata de formula executarii contractului la un anumit termen de la incheierea acestuia.

Între inceputul secolului al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, in unele tari europene, dar mai ales in Olanda si Anglia, „comertul spot” devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agroalimentare si industriale, proces accelerat de afirmarea revolutiei –industriale. Acest interval de timp este considerat momentul transformarii „comertului spot” in „comert la termen”, adica s-a trecut de la comertul cu livrarea imediata a marfurilor, dupa incheierea contractului, la comertul cu livrarea ulterioara, la termen (forward).

Primele manifestari ale unui asemenea tip de comert, in sensul in care se practica astazi la bursele de marfuri, au fost cunoscute in Japonia secolului al XVII-lea (practica emiterii „tichetelor de orez” – hartii ce incorporau drepturi asupra unor anumite cantitati de orez).

Dezvoltarea comertului la termen are loc totusi la Chicago si nu, cum era de asteptat, la centrele din Europa. În acel moment, Chicago devenise capitala mondiala a cerealelor. În acest context fermierii din Vestul Mijlociu, vindeau cerealele comerciantilor locali, care le revindeau la Chicago unor engrosisti la pret fix si cu livrarea in primavara, dupa dezghetul raurilor. În aceste conditii, comerciantii locali, pe langa pretul sigur obtinut, garantat, puteau primi si credite de la cumparatorii din Chicago sau din partea bancilor, cu care puteau sa-i plateasca pe furnizorii de cereale. Un astfel de comert s-a derulat bine atat timp cat comerciantii au fost in masura sa coteze la termen preturi fixe pentru negustorii din tara.

Declansarea razboiului civil i-a determinat pe comercianti sa nu mai fie in stare sa procedeze la fel. Mai mult se constata aparitia mai multor speculatori interesati in cumpararea sau vanzarea drepturilor asupra. cerealelor fara intentia de a prelua in realitate marfa. În vederea reglementarii unei astfel de „comert pe hartie” (paper trade) au fost necesare impunerea si totodata adoptarea unor reguli referitoare la: proceduri in cazul unor livrari deficitare standardizarea normelor de livrare; conditiile platii finale si conditiile unor garantii sau diferente. Plecandu-se de la aceste reguli au putut fi definite si, in acelasi timp, facute diferentierile corespunzatoare intre comertul „spot”, „forward” si „futures”.

În Europa, consacrarea acestui tip de contracte are loc odata cu avantul comertului la distanta, intre Orient si statele europene. Treptat. distanta (idee asociata cu cea de profit) se converteste in durata (de la comertul cu produse din Indii trecandu-se la comertul cu bunuri viitoare).

Extinderea creditului a facut ca bursele de marfuri sa fie ceea ce sunt azi. Noile contracte departajeaza momentul livrarii marfii de cel al platii pretului, aparand necesitatea remunerarii celui ce a acordat creditul.

Asa cum realitatile o demonstreaza, la inceputul secolului al XX-lea in majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii existau una sau mai multe burse. Ca rezultat al dezvoltarii productiei de marfuri, a adancirii diviziunii nationale si internationale a muncii, cresterea schimburilor de marfuri a facut ca, la un moment dat, pe piata unor marfuri, servicii sau devize, institutiile bursiere sa devina omniprezente si sa capete caracter de piete specifice ale economiei capitaliste.

Exista o diferenta neta intre operatiunile cu produse fizice si operatiunile de bursa. În primul caz, contractantii convin sa vanda sau sa cumpere o anumita cantitate de marfa de o calitate determinata, la o data stabilita, in timp ce in al doilea caz ei negociaza „drepturile” asupra marfurilor specifice. Aceste drepturi pot fi negociate la o bursa si ele trebuie sa fie clar definite si standardizate pentru ca vanzarile si cumpararile sa concorde; diferenta de pret se regleaza in numerar. Daca contractele nu sunt lichidate inainte de scadenta, sunt date dispozitii pentru a asigura livrarea marfurilor.

O privire de ansamblu asupra burselor evidentiaza faptul ca nu toate au aceeasi importanta, unele au functii locale si deservesc comertul intr-o anumita zona, altele au importanta nationala, in timp ce exista si burse internationale, cum ar fi cele din Londra, New York, Chicago, Paris si altele.

Caracterul international al burselor de marfuri face ca acestea sa reflecte situatia ofertei si cererii pentru o marfa in orice moment, determinand pretul la data respectiva. În prezent, numarul burselor care functioneaza in lume trece de 100, din care 18 in SUA, 11 in Anglia, 8 in Germania, 7 in Franta, dar cu adevarat importante sunt numai o parte a acestora..

Bursa sau „piata la termen” constituie o prelungire a comertului fizic a carei aparitie a avut ca obiectiv central protejarea cumparatorilor si vanzatorilor impotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor in perioada dintre incheierea tranzactiei si data livrarii efective, perioada in care evolutia preturilor nu poate fi prevazuta cu exactitate datorita factorilor care influenteaza raportul dintre cerere si oferta.

În practica bursiera producatorii si consumatorii nu se intalnesc in mod concret. Continuitatea operatiunilor la bursa se face de catre acei care vand sau cumpara in scopul obtinerii de profituri si care se numesc speculatori. Acestia participand la operatiunile de bursa accepta riscul in scopul obtinerii unui profit. Fara aceste personaje, comertul la termen nu numai ca nu ar avea continuitate dar bursa ar furniza numai servicii intermitente.

Bursa, ca institutie specifica economiei de piata, odata aparuta, functioneaza intr-o asemenea maniera incat ofera participantilor, prin activitatea sa, informatiile necesare cu privire la nivelurile de pret inregistrate la bursa, ca si tendinta preturilor cel putin pentru o perioada relativ scurta de timp. Acest aspect face ca activitatea bursei sa fie considerata ca un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale, ceea ce permite celor angajati in productia de marfuri sa ia decizii corecte, sa stie cum sa beneficieze de facilitatile oferite de bursele de marfuri cand se recurge la serviciile acestora.

1.3. Dezvoltarea comertului si istoricul bursei de marfuri in Romania

Aparitia la sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima jumatate a secolului XX a burselor de marfuri in cateva mari orase romanesti se sprijina pe indelungate si bogate traditii comerciale.

În secolele VII – IV i.e.n., odata cu dezvoltarea metalurgiei fierului si, in general, a culturii lor materiale, triburile geto-dace intra in contact cu lumea scitica, greaca si celtica. Punctul de plecare al acestei perioade infloritoare il constituie aparitia in secolul al VII-lea i.e.n. pe litoralul Marii Negre a coloniilor grecesti (mai importante fiind Histria, Tomisul si Calatisul). Principala indeletnicire a colonilor greci fiind negotul, intreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost conditionata de relatiile cu populatia autohtona. Descoperirile arheologice pun in evidenta bogatia oraselor grecesti de pe tarmul romanesc ai Marii Negre ceea ce demonstreaza intensitatea remarcabila a schimburilor comerciale cu populatia geto-daca inconjuratoare.

O noua perioada fasta a comertului se inregistreaza dupa cucerirea Daciei de catre Traian. În aceasta epoca are loc si o diversificare a legaturilor comerciale atat datorita marilor bogatii ale solului si subsolului, cat si datorita pozitiei geografice favorabile a Daciei. Marfuri provenind din Dacia iau cele mai diverse drumuri ale Europei, ajungand chiar pana dincolo de Mediterana, in Egipt.

Perioada de prosperitate dureaza insa putin, Dacia fiind asezata in drumul populatiilor migratoare. În aceste vremuri de continue razboaie, legaturile comerciale traditionale se restrang, cele mai importante schimburi avand loc in rastimp de pace intre populatiile locale si natiile migratoare.

Întemeierea celor doua state romanesti, Tara Romaneasca si Moldova, creeaza cadrul necesar pentru realizarea unei intense activitati economice, pentru dezvoltarea schimbului.

Tarile romane, prin pozitia lor geografica erau locuri importante de tranzit pe unde isi purtau marfurile comerciantii straini din Cracovia si Lemberg spre Constantinopol. Germanii, armenii, venetienii treceau, de asemenea, pe aceste meleaguri. Drumurile se intretaiau, unii se indreptau spre Transilvania prin vadul Giurgiului, altii treceau prin portul Braila, urmand valea Siretului spre Polonia, sau prin Hotin, Tighina, Cetatea Alba spre tatarime.