Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul I
A) Introducere - Consideratii generale asupra fenomenului administrativ.
Capitolul II
A) Administratia publica
1. Definitie si concept.
2. Terminologie; scurt istoric al doctrinei; notiunea de organ al administratiei publice; definitia notiunii de organ al administratiei publice
3. Etimologie; autoritatile care realizeaza administratia publica; sistemul autoritatilor publice din Rominia
4. Notiunea de administratie publica; cercetarea stiintifica a acesteia in dreptul comparat; stiintele care au ca obiect administratia publica.
B) Functia publica
1. Concept.
2. Notiune si trasaturi ale functiei publice
C) Notiunea de functionar public
Capitolul III
A) Prefectul
1. Istoricul institutiei prefectului
2. Prefectul ca autoritate de tutela administrativa
3. Prefectura si aparatul tehnic de specialitate; structura aparatului tehnic de specialitate.
4. Atributiile prefectului conform Legii Administratiei Publice Locale 69/1991
Capitolul IV
A) Concluzii
B) Propuneri de lege ferenda
1. Legea privind statutul functionarilor publici
2. Legea numarul 29/1990

Alte date

?

Consideratii generale asupra fenomenului administrativ

Cunoasterea stiintifica a unei anumite materii presupune identificarea notiunilor cu care opereaza stiinta care are drept obiect materia respectiva, ca prin intermediul acestor notiuni sa se dezvaluie esenta fenomenului de cercetat.

De asemenea dreptul se grupeaza pe ramuri, in functie de obiectul specific de reglementare iar identificarea acestui obiect specific reprezinta o sarcina a stiintei dreptului, in general a stiintelor juridice de ramura, in particular operatie care presupune, inainte de toate, fundamentarea notiunii centrale din sfera demersului stiintific respectiv.

În dreptul administrativ, valoare de notiune centrala are notiunea de administratie publica, care a fost amplu si diferit analizata, atat in literatura juridica interbelica cat si in cea de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Uneori sfera administratiei publice s-a identificat cu sfera administratiei de stat, alteori administratia realizata de organisme statale era privita doar ca dimensiune a administratiei publice, facandu-se distinctia intre administratia publica de stat si administratia publica a comunitatilor locale.

Apoi, administratia de stat in unele perioade s-a identificat cu activitatea organelor administratiei de stat, iar in alte perioade legislative, de regula dupa adoptarea de noi Constitutii, s-a extins si la activitatea altor organe de stat. Exemplul cel mai elocvent in aceasta privinta ni-l ofera articolul 48 din Constitutia Romaniei, care admite existenta actului administrativ in cazul oricarei autoritati publice.

Delimitarea continutului si sferei acestei notiuni are nu numai o importanta teoretica ci si una practica, privind sfera dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica pe de o parte, respectiv sfera contenciosului administrativ pe de alta parte. Cum, in stiinta dreptului nu se poate face abstractie de dreptul pozitiv este de la sine inteles ca delimitarea continutului si sferei notiunii de administratie publica presupune o operatie de explicare a reglementarilor juridice in vigoare prin raportare la ceea ce am putea denumi constante ale doctrinei intr-un sistem democratic.

Pentru aceasta ne apar ca fiind strict necesare atat evocarile istorice si de drept comparat, cat si analiza genului proxim fenomenului administrativ. Astfel, doctrina interbelica din tara noastra in spiritul principiului separatiei puterilor, constant a admis ca dreptul administrativ cuprinde regulile dupa care se exercita activitatea puterii executive dar contine discutii ample cu privire la limitele acestei puteri fata de puterea legislativa, respectiv fata de puterea judecatoreasca.

De aici si varietatea de solutii teoretice asupra continutului si sferei notiunii de “administratiune a statului” sau pur si simplu de “administratiune”. În literatura juridica de dupa razboi si pana in 1989 discutiile cu privire la notiunea de administratie de stat au fost concentrate pe urmatoarele directii principale:

a) corelatia dintre formele fundamentale de realizare a puterii de stat si categoriile de organe de stat.

b) Calificarea activitatii economice in raport cu activitatea administrativa .

c) Raportul dintre caracterul de activitate juridica a administratiei de stat si caracterul acesteia de activitate politica.

d) Obiectul de cercetare al dreptului administrativ, respectiv al stiintei administratiei.

Cat priveste doctrina occidentala se poate retine ca schimbarile de optica, mai ales in Franta dupa 1958, cu privire la conceptul funciar al separatiei puterilor s-au reflectat si in modul de intelegere a administratiei publice. Astfel se admite ideea ca participarea diverselor organe publice la treburile administrative variaza in functie de regimurile politice, dar in toate regimurile vom gasi in fruntea administratiei autoritati constitutionale care au o origine politica.

Prezentarea unui punct de vedere asupra acestei notiuni care sa dea satisfactie exigentelor stiintifice actuale, ne obliga mai intai la o succinta analiza a fenomenului administrativ in general. Normele dreptului administrativ in raport cu normele dreptului constitutional “guverneaza si orienteaza” reglementarile juridice civile din sfera administratiei publice, dand sensul exercitarii competentei organelor administratiei de stat sau ale comunitatilor locale.

În orientarile unor doctrinari [1 Vezi A.Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, Vol. I+II, Editura Nemira, 1996, Editia a II-a , revazuta si adaugita.

V.Prisacaru , Tratat de Drept Administrativ roman , Partea Generala , Editura Lumina Lex , Bucuresti , 1993] asupra obiectului dreptului administrativ se pretinde ca dreptul civil, dreptul muncii etc., reglementeaza continutul competentei organelor administratiei de stat iar normele de drept administrativ reglementeaza doar modalitatile de exercitare a competentei organelor administratiei de stat. Dreptul administrativ reglementeaza doua categorii de raporturi sociale:

a) cele care privesc aplicarea legii, respectiv prestarea de servicii publice, in limitele legii de catre structuri statale si alte subiecte publice.

b) Cele care privesc solutionarea litigiilor dintre autoritatile administratiei publice si cetateni.

Dreptul administrativ poate fi definit ca ramura a dreptului public care reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile administratiei publice sau alte autoritati statale, pe de o parte si cei vatamati in drepturile lor prin actele administrative ale acestor autoritati pe de alta parte. Prima categorie de relatii sociale poate fi mai departe ordonata pe subcategorii dupa cum este vorba de aspecte privind organizarea, functionarea sau garantarea unor valori din sfera administratiei publice.

Societatea omeneasca organizata in stat suveran are interesul, dar si calitatea ca intre persoanele fizice si juridice sa domneasca ordinea, inlaturand dezordinea, sa pazeasca granitele tarii si securitatea statului, sa asigure o instruire a populatiei, circulatia cetatenilor, asigurarea veniturilor banesti necesare acoperirii cheltuielilor functionarii organelor sale, gospodarirea domeniului public si alte necesitatii pentru buna functionare a statului. Pentru realizarea acestor sarcinii, statul infiinteaza servicii publice, de mentinere a ordinii, de educatie, finante publice, de paza a granitelor tarii etc.

Toate aceste servicii publice, organizate intr-un sistem de organe, alcatuiesc administratia publica. Raporturile sociale dintre organele administratiei publice, precum si dintre acestea si particulari (persoane fizice ore si juridice) sunt reglementate de normele dreptului administrativ si devin raporturi juridice de drept administrativ.

Capitolul I 1.Administratia publica

1.1. Definitie. Concept. Terminologie.

Administratia publica se deosebeste, in primul rand, de administratia particulara tocmai prin caracterul sau public, fiind prin aceasta pusa in folosul si interesul general al societatii sau al unei colectivitati anume. Administratia publica nu se confunda, nu se identifica nici cu administratia de stat, intrucat ea are o sfera mai larga de cuprindere si se realizeaza nu numai prin activitatea organelor statului ci si prin activitatea altor subiectii, inclusiv a autoritatilor administratiei publice locale, a regiilor autonome si a institutiilor publice.

Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor care exprima interesele statului sau a unei colectivitati distincte, recunoscuta ca atare de stat, valori care sunt exprimate in acte elaborate de puterea legiuitoare. Prin insasi obiectul sau – organizarea executarii si executarea legii – administratia publica e strans legata de puterea legiuitoare si de puterea judecatoreasca ale carei hotarari sunt aplicate si executate in cadrul administratiei publice, la nevoie putandu-se recurge la mijloace de constrangere statala.

Administratia publica e strans legata si de puterea executiva dar nu se identifica intocmai cu puterea executiva aratand o sfera mai larga de cuprindere. Asa cum am mentionat mai inainte administratia publica se realizeaza atat de organele puterii executiva (guvernul si ministerele) cat si de autoritatile administratiei publice locale, care nu sunt organe ale puterii executive precum si de regii autonome si institutii social-culturale care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive. Continutul administratiei publice este dat de doua categorii de activitati : activitati cu caracter dispozitiv si activitati prestatoare.

Prin activitatile executive cu caracter de dispozitie se stabileste ce trebuie sa faca sau sa nu faca, ce le este permis sau interzis subiectilor de drept, persoanelor fizice sau juridice, administratia publica putand interveni in anumite cazuri cu aplicarea de sanctiuni pentru nerespectarea conduitei prescrise. Aceasta activitate executiva cu caracter de dispozitie se realizeaza prin acte juridice si fapte materiale de catre organele administratiei publice si functionarii acestora ca activitati specifice principale.

Acesta este un proces complex si laborios care parcurge mai multe etape : documentare, studii, avize, variante, optiuni, deliberari. Activitatile executive cu caracter de prestatie se realizeaza tot pe baza si in executarea legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juridice. Prestatiile sunt realizate de organele administratiei publice si functionarii acestora in cele mai diverse domenii din activitate .

Si aceasta categorie de activitati se realizeaza tot prin acte juridice si mai ales prin fapte materiale, pe baza si in conditiile prevazute de lege. Uneori prestatiile se executa in baza unor contracte incheiate intre subiectii administratiei publice si beneficiarii prestatiilor. Activitatile de organizare a executarii legii si de executare in concret a legii, de natura celor doua categorii mentionate mai sus, se desfasoara nu numai de organele administratiei publice ci si de cele legiuitoare si judecatoresti.

Aceste activitati apar ca activitati subsidiare celor care sunt specifice acestor organe, iar organele care le realizeaza par nu ca subiecti ai puterii legiuitoare sau ai celei judecatoresti, ci ca autoritati administrative, ca organe de conducere administrativa ale institutiilor respective. Activitatile de organizare a executarii legii si de executare a acesteia se realizeaza si de catre organizatii particulare, activitatea lor fiind si de interes public, prevazuta de lege in conformitate cu prevederile acesteia.

Acesti subiecti e drept nu fac parte din sistemul de organizare a administratiei publice. Administratia publica poate fi definita ca activitatea de organizare si de executare in concret a legii, cu caracter dispozitiv si prestator, care se realizeaza in principal de organele administratiei publice si in subsidiar si de celelalte organe ale statului, precum si de organizatii particulare si de interes public.

Notiunea de administratie publica, fata de precizarile de mai sus, in acceptiunea formal – organica, evoca urmatoarele autoritati publice : Presedintele Romaniei, Guvernul, ministerele si alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, institutii subordonate ministerelor: organe locale de specialitate subordonate ministerelor conduse de prefect; organe autonome locale si institutii subordonate acestora.

În sens material functional notiunea de administratie publica evoca acte juridice si operatiuni materiale prin care se executa legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau, dupa caz, prestarea directa de servicii publice. Într-o formulare concentrata, administratia publica poate fi definita ca ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale si, dupa caz, structurilor subordonate acestora prin care, in regim de putere publica se aduc la indeplinire legile sau, in limitele legii se presteaza servicii publice.

Din definitie desprindem urmatoarele note dominante :

a) Activitate realizata numai de autoritati executive si administrative pe care le intitulam autoritatile administratiei publice.

b) Activitatea de aducere la indeplinire a legii sau, dupa caz de organizare sau realizare efectiva a serviciilor publice.

c) Activitate ce se realizeaza in regim de putere publica, adica prin intermediul prerogativelor, acordate de Constitutie si legi, ce fac sa prevaleze interesul public atunci cand este in conflict cu interesul particular.

Avand in vedere exigentele logicii formale si varietatea terminologiei din doctrina de drept public, apreciem ca pentru o mai buna intelegere a conceptiei asupra administratiei publice sunt necesare explicatii mai ample. Se stie ca orice definitie trebuie sa arate genul proxim si diferenta specifica. Chiar daca nu este exprimat expres prin definitie rezulta ca administratia publica este o specie a activitatii publice, o forma a vietii politice.

Fata de cele subliniate anterior nu se mai poate spune ca administratia publica este clasicul “executiv” sau “forma fundamentala de activitate a statului”, cum se sustinea pe baza Constitutiei din 1965.

Administratia publica de azi nu mai poate fi clasicul “executiv” pentru simplu motiv ca “fenomenul executiv” a devenit altul. La ora actuala tinandu-se seama de noile realitati constitutionale, doctrina opereaza cu notiunea de “executiv” pentru a evoca activitatea publica, ce nu este nici legiferare si nici justitie, realizata de autoritati cu caracter constitutional si cu origine politica, care impulsioneaza administratia publica formand de fapt conducerea acesteia.

Administratia publica nu mai este nici forma de realizare a puterii de stat pentru ca in sistemul democratic al Constitutiei Romaniei din 1991, ca de altfel in sistemul tuturor constitutiilor democratice, nu numai statul este persoana morala de drept public. Fata de reglementarile din tara noastra, aceasta calitate in mod neandoielnic apartine si unitatilor administrativ teritoriale. Administratia locala, in baza principiului autonomiei locale, este ca esenta, administratie publica si nu administratie de stat.

Faptul ca unele autoritati administrative prin care se realizeaza autonomia locala au si atributii de administratie de stat, nu inseamna ca toata activitatea lor este statala. Astfel, institutia autonomiei locale ar fi o pura fictiune, cum a fost in Romania socialista. Nu mai putin, autonomia locala nu poate insemna “stat in stat”, motiv pentru care in toate sistemele democratice din lume intalnim “tutela administrativa”.

Diferenta specifica ar putea fi comentata prin referire la

a) Subiectele care realizeaza administratia publica din sfera autoritatilor publice.

b) Continutul administratiei publice.

c) Scopul administratiei publice.