Pagina documente » Medicina » Coinfectia HIV-hepatita cronica C la adult

Despre lucrare

lucrare-licenta-coinfectia-hiv-hepatita-cronica-c-la-adult
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-coinfectia-hiv-hepatita-cronica-c-la-adult


Cuprins

CUPRINS
I. Partea generala
1. Introducere: caracteristici generale ale coinfectiei HIV-VHC...2
2. Etiologie si structura.....3
3. Epidemiologie7
4. Patogenie....10
5. Manifestari clinice.......14
6. Diagnostic de laborator si monitorizare ...23
7. Principii de tratament..30
8. Profilaxie si pronostic..36
II. Partea Speciala
1. Obiectivele cercetarii..39
2. Material si metoda......40
3. Rezultate si discutii....43
4. Concluzii.....64
Bibliografie.............65

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Coinfectia HIV-hepatita cronica C la adult

I.1. Introducere : Coinfectia HIV – VHC

- Caracteristici generale –

Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane si infectia cu Virusul Hepatitic C sunt in prezent doua dintre cele mai severe si mai frecvente infectii virale, cu morbiditate si mortalitate crescute, in intreaga lume. În SUA aproximativ 800.000 – 900.000 de indivizi sunt infectati cu HIV, dintre care, 1/3 prezinta simultan infectii cu VHC; in tara noastra numarul acestor cazuri nu este pe deplin cunoscut. Deoarece ambele virusuri se transmit parenteral, procentul coinfectiei este mai mare pentru persoanele ce folosesc droguri injectabile intravenos.

Coinfectia HIV – VHC a devenit o problema semnificativa de sanatate publica. Desi utilizarea terapiei antiretrovirale a redus mult morbiditatea si mortalitatea asociata cu SIDA, concomitent, noi comorbiditati precum infectia cronica cu virusul hepatitic C, au un impact major asupra evolutiei clinice si ratei de supravietuire a pacientilor cu infectie HIV, cu atat mai mult cu cat, prin alterarea istoriei naturale a bolii si manifestarilor clinice, infectia cu VHC este mai dificil de diagnosticat si de tratat in prezenta HIV. În cazul prezentei simultane a acestor doua virusuri, evolutia clinica este complexa fiind legata atat de factori ce tin de organismul infectat (varsta, sexul, raspunsul imun al gazdei), cat si de factori virali. Prognosticul de lunga durata este greu de stabilit si este influentat de posibilitatea terapiei cu antiretrovirale si interferon si de raspunsul la tratament.

Cantitatea mare de informatii acumulate in ultimii ani despre aceste doua virusuri cu privire la caracteristicile lor biologice, comportamentul epidemiologic si clinic, ca si realizarea unor teste eficiente de diagnostic sunt de un real folos dar nu au usurat definitiv misiunea medicilor confruntati cu o larga raspandire a acestor infectii si o morbiditate relevanta.

În prezent, in intreaga lume sunt depuse eforturi mari privind reducerea incidentei acestor infectii atat prin trierea donatorilor de sange cat si prin o mai buna informare si educare a populatiei. Dar cele mai multe sperante sunt puse in realizarea unor vaccinuri eficiente care sa devina reale mijloace profilactice.

I. 2. Etiologie si structura

Agentii etiologici ai celor doua infectii luate in discutie in aceasta lucrare sunt similari din mai multe puncte de vedere. Ambele virusuri au genom ARN, cu modalitati similare de transmitere.

Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) a fost identificata clinic pentru prima data in SUA, in anul 1981, la un grup de homosexuali care prezentau sarcom Kaposi si, concomitent, variate infectii cu germeni oportunisti, evoluand pe un teren de imunodeficienta dobandita severa. În 1982, acest tablou clinic cu evolutie severa, a primit denumirea de „Acquired Immune Deficiency Syndrome” (AIDS sau SIDA).

Virusul responsabil de acest sindrom a fost izolat in 1983 de catre echipa condusa de profesorul Luc Montagnier (Institutul Pasteur – Paris), apoi in anul 1984 de echipa americana condusa de Robert Gallo (National Institute of Health).

Doua tipuri de virus sunt incriminate in inducerea sindromului de imunodeficienta la om : HIV1 si HIV2. Primul a fost descris mai ales la pacientii proveniti din Africa Centrala, iar al doilea la cei proveniti din Africa de Vest. Desigur, la ora actuala, aceste tipuri pot aparea la orice pacient, indiferent de provenienta sa sau de modalitatea de infectare.

S-a estimat ca infectia cu HIV este cel mai mare rezervor de virus care a existat in istoria omenirii pana in prezent. Afirmatia se bazeaza pe caracteristicile infectiei HIV, dintre care mentionez :

1. susceptibilitatea generata la infectia HIV, rezistenta naturala fata de acest virus fiind indoielnica sau extrem de variabila;

2. modificarea neintrerupta a HIV in organismele infectate pe toata durata de viata a acestora;

3. deteriorarea lenta dar progresiva a sistemului imun uman determinata de acest virus;

4. caile de transmitere a HIV sunt dificil sau chiar imposibil de controlat.

HIV apartine familiei Retrovirusurilor umane, subfamilia Lentivirusuri. Cele patru retrovirusuri umane recunoscute fac parte din doua grupe distincte : virusurile umane T limfotrope (HTLV I si HTLV II) care sunt retrovirusuri de transformare si virusurile imunodeficientei umane (HIV1 si HIV2) care sunt virusuri citopatice. Cea mai comuna cauza de infectie HIV in lume este HIV1 care prezinta cateva subtipuri cu distributie geografica diferita. HIV2 a fost identificat prima data la pacientii vest-africani, dar ulterior s-au identificat cazuri si in Europa, America de Sud, Canada si SUA.

Exista doua tipuri de HIV1 : grupul M care este responsabil pentru majoritatea infectiilor, si grupul O, mult mai rar intalnit. Grupul M are cel putin 8 subtipuri (A – H), tipul predominant in Europa si America fiind subtipul B, iar in Africa fiind mai frecvente subtipurile A, C si D. În Romania predomina subtipul B.

HIV este un virus ARN a carui particularitate este revers – transcriptia propriului ARN genomic in ADN prin intermediul enzimei revers-transcriptaza.