Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I 1
CONSIDERATII INTRODUCTIVE 2
Sectiunea I 4
Scurt Istoric 4
1. Istoricul Uniunii Europene 4
2. Istoricul Consiliului de Ministrii ( Consiliul Uniunii Europene) 11
Sectiunea a II-a 12
Delimitari conceptuale 12
1. Institutiile comunitare 12
2. Organele comunitare 13
3. Principiile care guverneaza activitatea institutiilor comunitare 15
A. Principiul autonomiei de vointa 15
B. Principiul atribuirii de competente 15
C. Principiul echilibrului institutional 16
CAPITOLUL II 17
CONSILIUL DE MINISTRII AL UNIUNII EUROPENE 17
Sectiunea I 17
Constituirea Consiliului de ministrii al U.E. 17
Sectiunea a II -a 19
Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene 19
1. Organizarea Consiliului 19
A. Compunerea Consiliului 19
B. Presedintia Consiliului 20
C. Organele auxiliare: 21
2. Functionarea Consiliului 26
A. Presedintia Consiliului 27
B. Deliberarea 28
a) Reguli si metode de votare 29
b) Dreptul de veto 32
c) Deciziile Consiliului 33
C. Organele auxiliare 35
CAPITOLUL III 36
ATRIBUTIILE CONSILIULUI DE MINISTRII 36
1. Atributiile Consiliului in tratatele comunitare 36
2. Atributiile ce revin Consiliului prin Tratatul asupra Uniunii Europene. 38
CAPITOLUL IV 40
RELATIILE JURIDICO- POLITICE DINTRE CONSILIUL DE MINISTRII SI CELELALTE INSTITUTII COMUNITARE 40
1. Relatiile dintre Consiliul European si Consiliul de ministrii al U.E. 40
2. Relatiile dintre Comisia Europeana si Consiliul de ministrii al U.E. 41
3. Relatiile dintre Parlamentul European si Consiliul de ministrii al U.E. 42
4. Modul de adoptare al deciziilor in cadrul Uniunii Europene 43
CAPITOLUL V 45
ALTE MOMENTE IMPORTANTE iN PROCESUL DE PERFECTIONARE INSTITUTIONALA 45
1. Compromisul de la Ioannina 45
2. Prevederile Tratatului de la Amsterdam 45
3. Negocierile de la Nisa 46
CAPITOLUL VI 48
REPARTIZAREA PUTERILOR iN CADRUL COMUNITATILOR EUROPENE, ROLUL CONSILIULUI DE MINISTRII 48
1. Consideratii generale 48
2. Functia normativa 48
A. Functia constituanta 48
B. Functia legislativa 49
3. Functia executiva 50
4. Functia bugetara 51
5. Functia de control 51
CAPITOLUL VII 54
CONCLUZII 54
1

Alte date

?CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Ideea unei Comunitati europene nu este noua, statele si cetatenii Europei subliniind de-a lungul timpului, in diferite forme si prilejuri, necesitatea strangerii randurilor, pe baza unor traditii si valori comune, in fata unor provocari diverse, incepand de la spectrul unor conflicte armate si terminand cu necesitatea armonizarii dezvoltarii economice si sociale.

În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeana s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere spatio-geografic (numarand in prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importantei politice, cat si din punct de vedere al institutiilor.

Institutiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce in ce mai reale a natiunilor europene, in cadrul unei cooperari mai stranse ca niciodata. Pe masura ce responsabilitatile uniunii s-au largit, institutiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase.

În primii douazeci de ani de viata ai Uniunii Europene procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeana propunea, Parlamentul dadea avizul, Consiliul de Ministri decidea, iar Curtea Europeana de Justitie dadea interpretarea legala necesara.

În ultimii douazeci de ani ai Uniunii, Parlamentul European a devenit o institutie ai carei membri sunt alesi prin vot direct si care are puteri largite, a fost creata Curtea de Audit, Banca Europeana de Investitii a devenit o sursa majora de finantare pentru dezvoltarea economica, Comitetul Economic si Social a dovedit in practica valoarea dezbaterilor si cooperarii dintre partenerii economici si sociali, iar mai de curand, Comitetul Regiunilor a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni si a pastra specificitatea si diversitatea acestora.

Un pas necesar si important a fost abordarea si includerea unor prevederi referitoare la dezvoltarea politicilor comune din domeniul protectiei mediului, al sanatatii publice si protectiei consumatorilor.

Acordurile Europene pregatesc drumul spre o convergenta progresiva care vizeaza dialogul politic si integrarea economica, culturala si financiara, si se incheie pe o perioada limitata de timp, tarile semnatare ale acestor acorduri fiind eligibile pentru aderare si atrase in strategia de pre-aderare.

Dupa cum este bine cunoscut, aspiratia statelor est-europene care au ales calea edificarii statului de drept si a infaptuirii reformei economice, afirmandu-si dorinta de a adera la Uniunea Europeana reprezinta un proces firesc, necesar, cu multiple conotatii economice dar si politice.

În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeana s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere spatio-geografic (numarand in prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importantei politice, cat si din punct de vedere al institutiilor.

Scopul primordial al Uniunii Europene este „o uniune tot mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sa fie luate la un nivel cat mai apropiat de cetateni".

Obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene sunt de a promova progresul economic si social intr-un mod cat mai echilibrat si care sa poata fi sustinut constant, de a afirma identitatea europeana pe scena mondiala si de a introduce cetatenia europeana pentru cetatenii tarilor membre.

Ceea ce trebuie retinut este imprejurarea ca, urmare a acestor evolutii spectaculoase pe care le-a inregistrat intreg procesul integrarii europene, a fost edificat un sistem juridic comunitar, caracterizat prin numeroase elemente de specificitate, insumand totalitatea normelor de drept ce reglementeaza organizarea institutionala precum si mecanismele prin care se infaptuieste, in mod practic, integrarea europeana.

Romania apartine geografic, istoric si prin traditie, civilizatiei si lumii europene. Aderarea tarii noastre la organizatiile europene reprezinta confirmarea apartenentei la valorile bazate pe principiile democratiei, libertatilor individuale si statului de drept, asa cum sunt ele exprimate in preambulul la Tratatul de la Washington dar si in Tratatul Uniunii Europene si in Tratatul de la Amsterdam.

Extinderea Uniunii Europene ramane una dintre cele mai importante optiuni ale viitorului, de natura sa asigure, in perspectiva, o dezvoltare economica armonioasa a tuturor statelor din regiune, dar si o spectaculoasa implinire pe plan social.

Pentru orice tara care doreste aderarea la Uniunea Europeana, pentru a fi primita ca membra, este importanta cunoasterea dreptului comunitar si apropierea legislatiei sale nationale de cerintele acestuia.

Sectiunea I

Scurt Istoric

1. Istoricul Uniunii Europene

Ideea de unitate a Europei este considerata ca fiind foarte veche, ea gasindu-si originea, dupa unele opinii, inca in perioada Antichitatii, cand cuceririle romane au fost considerate ca manifestari ale unei astfel de tendinte. [1 A se vedea L. Cartou, Communautes Europeennes, Precis, Dalloz, Paris 1991]

Încercarile de refacere a granitelor fostului imperiu roman sunt considerate de asemenea manifestari ale aceleiasi idei, mentionandu-se perioada lui Carol cel Mare care, chiar daca nu a reusit realitatea faptica, sunt apreciate ca avand consecinte religioase, morale si intelectuale in spiritul ideii de unitate europeana. [2 Calmette, Carelemagne, Coll. “Que sais-Je?”, pag. 123]

Perioada Evului mediu, caracterizata initial printr-o divizare politica din cauza incapacitatii succesoritor lui Carol cel Mare si agravata de conflic­tele religioase, economice si de alta natura, a fost urmata de alte incerari de refacere a unitatii europene, care au avut germenii in comunitatea de civilizatie europeana, chiar daca acestea nu au dus in mod automat la uniformitate, ci, dimpotriva, la o diversitate care se baza insa pe acelasi model de a gandi, simti si actiona. [3 L.Cartou, op. Cit., pag.8-9]

În perioada moderna, principiul care a guvernat epoca precedenta, cel a unitatii Europei, a fost inlocuit cu cel al divizarii sale, nu numai din punct de vedere politic dar si religios si economic.

Perioada renascentista este caracterizata, printre altele, printr-un mod rapid de raspandire si asimilare a ideilor novatoare pe intreg continen­tul european, dar, in acelasi timp, a avut ca rezultat si o diversificare a conceptilor intelectuale si morale.

Una dintre cele mai importante realizari. ale epoci respective ramane tipul de om "umanist", mostenitor al culturi antice si continuator al acesteia noile conditi istorice, politice, sociale si culturale.

Caracteristic acestui tip de om este faptul ca el nu apartine unei singure tari in mod deosebit, ci intregii Europe.

În secolul al XIX-lea, Europa este din nou divizata, manifestandu-se tendintele contradictorii: unele state se afla in declin (Franta, Austria), altele intr-un proces de cristalizare (Germania, Italia).

Dezvoltarea industrial-nationala de la sfarsitul secolului al XIX-lea, progresele stiintifice si tehnice, ca si ideile nationaliste accentueaza divizarea si prevestesc evenimentele inceputului secolului XX.

Chiar daca se constituie un sistem de aliante, acestea erau fondate pe interese contradictorii si se bazau pe un echilibru precar, modificandu-se in functie de circumstantele politice si de alta natura. [4 L. Cartou, op. cit., pag. 15] În acelasi timp, se accentueaza si disensiunile legate de impartirea lumii din punct de vedere colonial, fapt care de asemenea, a fost de natura sa genereze rivalitati si conflicte de interese.

Cu toate acestea, ceea ce este de remarcat in afara acestor interese contradictorii este comunitatea de viata culturala, artistica, stiintifica si tehnica, favorizata de dezvoltarea mijloacelor de comunicatie, informare si de raspandire a cunostintelor. [5 P. Renouvin, Histoire des relations internationales, pag. 150-151]

La inceputul secolului al XX-lea apar primele manifestari doctrinare ale ideii de unitate europeana, concretizate intr-un proiect "Statele Unite Europene", care a fost propus de catre Congresul de stiinte politice ce a avut loc la Paris in anul 1900. De altfel, o revista a "Statelor Unite Europene" a fost creata la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre Victor Hugo si Garibaldi [6 P. Renouvin, op. cit., pag. 14, 53].

lzbucnirea primului razboi mondial a fost de natura sa produca in final o stare de fapt care a dus la inrautatirea situatiei tarilor vest europene (mai putin Anglia) si la existenta a doua state care dominau din punct de vedere politic: S.U.A. si U.R.S.S.

Dupa primul razboi mondial, in anul 1923 a aparut ideea unei federatii europene intr-o publicatie a lui R.Coudenhove-Kalergi (1894-1972), intitula­ta "Pan-Europe", in care se prevedea constituirea unei Europe federale pe baza renuntarii la suveranitate de catre state. [7 R. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europe (Coll. Institut universitaire d’etudes europeennes de Geneve), Paris, P.U.F. 1988, pag. 139-140]

S-a initiat asfel o miscare in favoarea constituiri unei uniuni europe­ne, care a tinut un prim congres la Viena, in anul 1929 si unde au participat 2.000 de reprezentanti din 24 de state.

S-a creat in acea perioada si o alta miscare intitulata "Uniunea Pan-Europeana" al carui presedinte de onoare era Aristide Briand [8 L. Cartou, op. cit., pag. 33]. Au existat, de asemenea, mai multe initiative de creare a altor miscari: Uniunea Economica si Vamala Europeana, Federatia pentru Întelegerea Europeana, culminand cu propunerea lui Aristide Briand din 7 septembrie 1929 in cadrul Adunarii Generale a Ligii Natiunilor de creare a unei Uniuni Federale Europene, care a avut un ecou favorabil in randul statelor – mai putin in cazul Marii Britanii – si care a fost trimis spre studiu unei comisii a Ligii Natiunilor, unde proiectul a fost practic oprit.

În perioada celui de-al doilea razboi mondial, in mai multe tari europene au aparut manifestari ale unor idei de unificare europeana, iar in 1944 s-a desfasurat la Geneva o reuniune a reprezentantilor militantilor germani antinazisti, care a fost urmata de alte patru astfel de reuniuni si care au elaborat un proiect de declaratie al unei rezistente europene. [9 Hubert Halin, L’Europe unie – obiectiv major de la resistance, Editions de l’Union des resistants pour une Europe unie, 1967, pag. 19]

Perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial a marcat trecerea de la proiecte la realizarea efectiva a ideii de uniune europeana. Dar pana la realizarea efectiva a acesteia, a fost necesara parcurgerea unor etape preliminare. O prima etapa o constituie relansarea ideilor uniunii europene in contextul situatiei postbelice. [10 V. Marcu, op. cit., pag. 23

]

Imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, sublinia, la 19 decembrie 1946, in cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Zürich in Elvetia, necesitatea constituirii Statelor Unite ale Europei, luand ca model federatia reprezentata de S.U.A., in scopul evitarii atragerii statelor europene intr-un nou razboi mondial.

La 5 iunie 1947 S.U.A. decide aplicarea Planului Marshall, pentru reconstructie economica dar si a unui sistem politic democratic in toate statele europene devastate de razboi.

Din pacate tarile aflate sub ocupatie sovietica si in care U.R.S.S. isi impusese deja guverne marioneta, au refuzat sa participe la Planul Marshall.