Pagina documente » Stiinte Economice » Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Despre lucrare

lucrare-licenta-conventia-europeana-a-drepturilor-omului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-conventia-europeana-a-drepturilor-omului


Cuprins

C U P R I N S
CAPITOLUL 1 PREZENTARE GENERALA 1
1.1 Protectia internationala a drepturilor omului 1
1.2 Istoricul si evolutia Conventiei Europene a Drepturilor Omului 4
1.3 Caracteristicile si obiectivele Conventiei 6
1.4 Interpretarea Conventiei 8
1.4.1 Reguli generale de interpretare 8
1.4.2 Metode de interpretare 10
1.4.2.1 Notiunile autonome ale Conventiei 13
1.4.2.2 Teoria marjei de apreciere 16
1.4.2.3 Obligatiile pozitive impuse statelor 19
CAPITOLUL 2 SISTEMUL JURISPRUDENTIAL AL CONVENTIEI 22
2.1 Organizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului 22
2.2 Conditiile de admisibilitate a plingerilor 23
2.2.1 Calitatea procesuala pasiva 24
2.2.2 Calitatea de victima 31
2.2.3 Epuizarea cailor de recurs interne 34
2.2.4 Termenul de 6 luni 37
2.2.5 Plingerile in mod vadit nefondate 38
2.2.6 Plingerile abuzive 39
2.2.7 Alte conditii 41
2.3 Competenta Curtii 41
2.3.1 Competenta personala 42
2.3.2 Competenta materiala 44
2.3.3 Competenta teritoriala 45
2.3.4 Competenta temporala 48
CAPITOLUL 3 EFECTELE ADOPTARII CONVENTIEI iN DREPTUL INTERN 50
3.1 3.1 Efectele Conventiei in dreptul intern al statelor membre 50
3.1.1 Sistemele integratoare 52
3.1.2 Sistemele non-integratoare 60
3.2 Efectele deciziilor Curtii in dreptul intern 62
3.2.1 Efectele directe 63
3.2.1.1 Forta obligatorie 64
3.2.1.2 Autoritatea de lucru judecat 66
3.2.2 Efectele indirecte 67
3.2.2.1 Autoritatea de lucru interpretat 67
3.2.2.2 Autoritatea preventiva sau corectiva 70
3.2.2.3 Reexaminarea procedurilor interne 71
3.2.3 Natura juridica a Curtii. Efecte 73
3.3 Efectele Conventiei asupra sistemului judiciar romin 75
3.3.1 Locul Conventiei in sistemul juridic romin 75
3.3.2 Efectele indirecte ale deciziilor Curtii 76
3.3.3 Concluzii 77
BIBLIOGRAFIE....... 79

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitolul 1 PREZENTARE GENERAL?

Potrivit dispozitiilor constitutionale tratatele internationale privind protectia drepturilor omului ratificate de statul roman fac parte din dreptul intern si, in masura in care acestea din urma prezinta prevederi mai favorabile [1 Aceasta precizare, desi nu apare formulata expres in textul Constitutiei, apare ca o consecinta logica a scopului pentru care sunt edictate tratatele internationale privind drepturile omului, acela de a asigura protejarea acestora, si nu limitarea lor. A se vedea I. Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale, p. 228.], se aplica cu prioritate fata de orice alta dispozitie de drept interna, inlaturand si aplicarea principiului lex posterior derogat legi priori. Recunoscuta aproape unanim la nivel european [2 S-a apreciat ca preeminenta normelor internationale privind protectia drepturilor omului rezulta din insasi natura dreptului international public, care altfel ar deveni caduce prin neaplicarea lor catre destinatari (Cass. belgiana, dec. Le Ski din 27 mai 1971, in O. De Schutter; S. van Drooghenbroeck, Droit international des droits de l’homme devant le juge national, p. 11).], suprematia dreptului international asupra dreptului intern a condus la un proces continuu si permanent accelerat de supranationalizare a respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale [3 L. François, La forme des droits de l’homme, p. 45.].

De aceea, consideram necesar ca, inainte de a analiza efectele ratificarii Conventiei europene a drepturilor omului [4 Numita in cele ce urmeaza Conventia.], sa prezentam succint evolutia sistemului european de protectie a drepturilor fundamentale, precum si organizarea sistemului jurisprudential de garantare a acestora.

1.1 Protectia internationala a drepturilor omului

Dreptul international modern al drepturilor omului s-a nascut la finele celui de al doilea razboi mondial cand descoperirea si dezvaluirea atrocitatilor comise in timpul Holocaustului, in care se estimeaza ca au decedat peste 10 milioane de persoane, a relevat necesitatea codificarii unor standarde internationale de protectie a drepturilor omului, precum si crearea unor sisteme de garantare a respectarii acestora. Fata de pozitia anterioara razboiului mondial, conform careia protectia drepturilor omului era o problema strict de drept intern, a aparut un puternic curent de opinie potrivit caruia protectia drepturilor si libertatilor omului este un mijloc puternic de a asigura continuitatea valorilor democratice si de a garanta pacea si securitatea internationala. Astfel, statele invingatoare, dar si noile guverne ale statelor invinse, au raspuns acestei idei si au creat Organizatia Natiunilor Unite, au infiintat tribunalele pentru crime de razboi de la Nuremberg si Tokyo si au incheiat cele patru conventii de la Geneva din 1949. La scurt timp, organizatiile regionale interstatale din Europa si America au creat structuri proprii pentru protejarea drepturilor omului [5 F. Newman; D. Wiessbrodt, International Human Rights, p. 2.].

Înfiintata in 1945, ONU si-a fixat drept scop realizarea cooperarii internationale prin dezvoltarea si incurajarea respectului drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru oricine (art. 1 din Carta ONU). Astfel, infiintata in 1947 in baza art. 68 din Carta, Comisia pentru drepturile omului a elaborat Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala la 10 decembrie 1948, act completat ulterior prin cele doua pacte privind drepturile civile si politice si, respectiv cele economice si sociale [6 Pentru mai multe detalii asupra acestor acte internationale, a se vedea J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 28-31; F. Newman; D. Wiessbrodt, International Human Rights, p. 3-17.]. Evolutia sistemului universal de protectie a drepturilor omului a cuprins nenumarate conventii si tratate internationale privind drepturile fundamentale [7 Unele dintre drepturile recunoscute in aceste acte, precum dreptul la viata sau dreptul la integritate fizica au ajuns la rangul de norme imperative ale dreptului international si se impun statelor chiar in absenta unei recunoasteri conventionale (CIJ, dec. Barcelona Traction si dec. Personalului diplomatic si consular a Statelor Unite la Teheran apud. J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 34).], insa a esuat in constituirea unui sistem de garantare efectiva a aplicarii acestor conventii.

Disensiunile politice dintre state, accentuate pana la extrem in perioada razboiului rece, sistemul eminamente politic de organizare si functionare a Comisiei pentru drepturile omului, reticenta statelor fata de institutiile supranationale, precum si minoritatea statelor democratice in cadrul Adunarii Generale au condus la lipsa mecanismului prin care respectarea drepturile enuntate cu atata forta in Declaratia Universala si pactele ce au completat-o sa devina o practica curenta a statelor. Este suficient mentionarea faptului ca in 1989 Romania lui Ceausescu detinea presedintia Comisiei pentru drepturile omului sau ca exista mai multe rezolutii ale Adunarii generale de condamnare a Statelor Unite decat a Chinei pentru a proba ineficienta organizatiei universale in atingerea obiectivelor sale si valoarea pur declarativa a multora dintre actele emise de aceasta [8 J. F. Revel, Revirimentul democratiei, p. 178.].

De aceea, statele vest-europene, la care s-au adaugat dupa 1990 si cele est-europene, singurele care au regasit interese politice comune, au transpus la nivel regional principiul respectarii drepturilor si libertatilor omului, cautand si gasind modalitatea adecvata de garantare a acestora. Chiar preambulul Conventiei europene a drepturilor omului prezinta acest instrument ca traducand dorinta statelor europene de a lua primele masuri strict necesare asigurarii garantarii colective a anumitor drepturi enuntate in Declaratia universala, dar subliniaza in acelasi timp existenta unui patrimoniu comun ideal si a unor traditii politice privind respectul libertatilor fundamentale si preeminenta dreptului. În aceste formulari se regaseste exemplaritatea si singularitatea afirmata a Europei [9 E. Decaux, Les Etats parties et leurs engagements, p. 5. Sisteme asemanatoare celui european au fost dezvoltate si pe alte continente, fara a inregistra acelasi succes. Datorita eterogenitatii politice si economice a statelor asiatice, pe plan regional nu exista nici macar, la nivel formal, vreo forma de manifestare a interesului pentru protejarea libertatilor fundamentale. Pe continentul american statele au adoptat o Conventie inter-americana a drepturilor omului si un sistem judiciar de garantare a respectarii ei, dupa modelul european. Sistemul sufera insa, pe de o parte, datorita inexistentei recunoasterii dreptului de petitie individuala de catre mai multe state, inclusiv Statele Unite, iar, pe de alta parte, datorita reticentei de Comisiei de a prezenta plangeri in fata Curtii, rezultand un numar foarte mic cauze judecate (a se vedea Buergenthal49). Si statele africane au adoptat modelul european, insa, in ciuda unui progres de la ideea nationalitatii stricte in materia drepturilor omului, sistemul este inca nefunctional. Astfel, multe dintre drepturile enuntate sunt limitate prin niste clauze derogatorii care raman la discretia absoluta a statelor, iar Comisia africana a drepturilor omului are un rol doar informativ si de ancheta (a se vedea J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 33). Nu trebuie uitata insa reticenta initiala care a existat si in Europa si faptul ca sistemul european a inceput sa functioneze cu adevarat doar la 25-30 de ani de la crearea sa, pentru a spera intr-o evolutie identica si pe alte continente.]. Acest mod de manifestare a europocentrismului ridica un alt obstacol juridic in functionarea eficienta a sistemului ONU de garantare a drepturilor omului. Existenta a doua acorduri internationale paralele ratificate de statele europene [10 La Declaratia universala si Conventia europeana se pot adauga si normele dreptului comunitar – in special, Tratatul de la Amsterdam si Conventia de la Nice – pentru a constata marginalizarea sistemului normativ al ONU in statele europene.] transforma unul dintre ele intr-un instrument cu valoare cel mult interpretativa si il lipseste astfel de un important sprijin de ordin politic.

1.2 Istoricul si evolutia Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Lansata o data cu faimoasele discursuri ale lui Winston Churchill in anii de dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, miscarea pan-europeana de care vorbeam mai sus a aparut cu ocazia Congresului Europei de la Haga din mai 1948, unde s-au reunit oameni politici si intelectuali, reprezentand „comunitatile vivante europene” si care au creat germenii viitoarelor structuri europene, Consiliul Europei si Comunitatile Europene. „Miscarea europeana”, grup constituit in urma acestui congres, a redactat un avantproiect de conventie privind protectia drepturilor omului pe care l-a supus discutiei Consiliului de Ministrii al Consiliului Europei. Dupa mai multe serii de lucrari pregatitoare si discutii la nivel politic, Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost adoptata la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953, odata cu depunerea celui de al zecelea instrument de ratificare de catre Luxembourg [11 Anterior, mai ratificasera Conventia: Marea Britanie (1951); Norvegia, Suedia si Germania federala (1952); Irlanda, Grecia, Danemarca si Islanda (1953). Ulterior, Conventia a fost ratificata de catre toate statele vest-europene: Turcia si Olanda (1954); Belgia si Italia (1955); Austria (1958); Cipru (1962); Malta (1967); Elvetia (1972); Franta (1974); Portugalia (1978); Spania (1981); Finlanda (1990), iar dupa 1990 aproape toate statele est-europene.]. Conventia a fost ulterior amendata prin 11 protocoale aditionale, prin care s-au recunoscut drepturi si libertati care nu existau in varianta initiala si s-au facut anumite modificari procedurale [12 Cea mai importanta modificare de acest gen s-a realizat prin Protocolul nr. 11. Victima a propriului sau succes, sistemul jurisdictional de garantare a respectarii Conventiei a ajuns sa fie sufocat de avalansa de plangeri primite, astfel incat a fost nevoie de o reforma structurala a sa. Aceasta s-a tradus, intre altele, in disparitia fostei Comisii europene a drepturilor omului si in simplificarea procedurii, in scopul de a reusi solutionarea mai rapida a plangerilor. Ramane de vazut in ce masura acest deziderat va fi atins, ceea ce se poate remarca la ora actuala fiind bizareria situatii in care Curtea condamna un stat pentru nerespectarea garantiei celeritatii procedurii pentru proceduri jurisdictionale care dureaza uneori mai putin decat judecarea cauzei de catre organele de la Strasbourg.].

Crearea unei instante independente de vointa politica a statele care sa verifice respectarea Conventiei si posibilitatea deschisa oricarei persoane fizice ori juridice de a sesiza Curtea europeana a drepturilor omului [13 Numita in cele ce urmeaza, Curtea] au reprezentat cheia succesului de care s-a bucurat modelul european. Privita initial cu reticenta si tratata cu neincredere de catre juristii europeni, dovada fiind numarul extrem de mic al cauzelor in perioada initiala, sistemul jurisprudential a capatat in timp consistenta si coerenta, ajungand ca de la 2-3 cauze judecate pe an in anii 1960, sa fie nevoita sa se pronunta asupra a sute de plangeri anual incepand cu anii 1980 [14 Interesant de remarcat faptul ca, initial, s-a crezut ca instanta de control europeana va avea de judecat, in principal, plangeri inter-etatice, statele semnatare fiind atat de increzatoare in calitatea democratiilor lor incat au considerat ca plangerile individuale vor fi foarte rare. S-a sustinut de catre unii politicieni chiar inutilitatea Curtii, care nu ca avea ce sa judece. Practica a demonstrat insa contrariul. A se vedea L.-E. Pettiti, Réflexions sur les principes et les mécanismes de la Convention. De l’idéal de 1950 à l’humble d’aujourd’hui, p. 27-28.].

Este vorba de un sistem jurisprudential unic, care reprezinta un drept cutumiar international si regim autoreferential [15 D. Gomien.; D. Harris; L. Zwaak, Convention européenne des Droits de l’Homme et Charte sociale européenne: droit et pratique, p. 22.]. Vorbim de un sistem cutumiar pentru ca esenta sa este chiar jurisprudenta Curtii si a fostei Comisii europene a drpeturilor omului [16 Numita in cele ce urmeaza, Comisia.], care se considera legate prin precedente – principiul anglo-saxon stare decisis [17 Trebuie totusi mentionat ca principiul nu functioneaza cu atata forta precum in dreptul anglo-saxon. Exista „renuntari la jurisprudenta anterioara”, insa acestea sunt foarte rare si vizeaza, de cele mai multe ori, domenii in care se manifesta o anumita evolutie la nivel european, precum morala.]. Este in acelasi timp un sistem autoreferential in masura in care organele de la Strasbourg opereaza complet independent fata de orice alta institutie juridica ori politica, fiind complet independent atat fata de sistemele judiciare ale statelor membre, cat si fata de organele Consiliului Europei [18 S-a apreciat ca aceasta independenta produce si efecte negative: fiind atenta la sarcina sa de a crea un standard comun european in materie de protectia drepturilor omului, Curtea este mai putin atenta la practica interna a statelor europene si, in ideea de mentine coerenta sistemului jurisprudential, acorda prea putina importanta traditiilor si mentalitatilor juridice si sociale diferite, fapt care nu reprezinta intotdeauna un avantaj (D. Gomien.; D. Harris; L. Zwaak, Convention européenne des Droits de l’Homme et Charte sociale européenne: droit et pratique, p. 23).]. Prin aceste caracteristici, Conventia instituie o ordine juridica sui generis departe de slabiciunile dreptului international clasic, oferind un nivel al protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale pe care nici un alt sistem, universal ori regional, nu poate sa pretinda ca l-a atins [19 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 35.].

Pe de alta parte, acest sistem este singurul care a permis in mod real oricarei persoane sa se adreseze Curtii si sa obtina repararea prejudiciului, introducand astfel persoana fizica intre subiectele de drept international [20 În acest context, trebui remarcat faptul ca plangerile inter-etatice, introduse deci de subiecte clasice ale dreptului international, sunt foarte putin numeroase, iar Curtea s-a pronuntat doar asupra unei singure astfel de plangeri (CEDO, dec. Irlanda c. Marea Britanie din 18.01.1978, seria A nº 25).]. Astfel individul este protejat facand abstractie de orice conditie de nationalitate ori reciprocitate ce caracterizeaza dreptul international [21 Comis., dec. Austria c. Italia, plg. nº 788/1960, in Ann. Conv., p. 139-141.]. Sistemul european a ajuns datorita acestui fapt sa fie uneori criticat pentru faptul ca tinde sa devina ultimul grad de jurisdictie, mai ales pentru acele state – precum Franta, Elvetia ori Romania – care permit redeschiderea unor proceduri finalizate, ca urmare a unei decizii a Curtii [22 O alta critica vizeaza si faptul ca datorita procedurii destul de greoaie si complicate, care impune cu necesitate consiliere juridica, Curtea nu ajunge sa cunoasca decat varful aisbergului violarilor drepturilor fundamentale in Europa (L.-E. Pettiti, Réflexions sur les principes et les mécanismes de la Convention. De l’idéal de 1950 à l’humble d’aujourd’hui, p. 28).].

1.3 Caracteristicile si obiectivele Conventiei

Conventia are in primul rand un caracter obiectiv, in sensul in care mai degraba protejeaza drepturile fundamentale ale oricarei persoane contra activitatilor statelor contractante decat sa creeze obligatii subiective si reciproce intre statele semnatare. Atunci cand un stat sesizeaza organele jurisdictionale nu trebuie deci considerat ca actioneaza in interes propriu, in baza unor drepturi subiective ce ii apartin, ci doar ca ridica in fata Comisiei unele aspecte ce tin de ordinea publica in Europa [23 Comis., dec. Austria c. Italia, plg. nº 788/1960, in Ann. Conv., p. 139-141.]. În baza acestui caracter obiectiv, sarcina Curtii a fost sa creeze un sistem jurisdictional coerent, departe de influenta diverselor scoli de drept care marcheaza dreptul intern al statelor membre, prin crearea unui sistem de notiuni autonome de definitiile existente in dreptul intern al partilor contractante [24 A se vedea infra, § 1.4.3].

În al doilea rand, Conventia are un caracter subsidiar, adica lasa in primul rand statelor membre sarcina de a aplica Conventie si de a repara eventualele violari ale sale, in baza principiului pacta sunt servanta [25 CEDO, dec. Marcks din 13.06.1979, seria A nº 31, § 63.]. Acest caracter isi regaseste aplicabilitatea practica in principiul marjei de interpretare al statelor, care lasa statelor, in anumite domenii care nu privesc asa-numitul nucleu dur al Conventiei – drepturile absolute, precum interzicerea torturii ori independenta justitiei, posibilitatea de a examina ele-insele respectarea unor conditii conventionale, dincolo de controlul exercitat de Curte.

Obiectivele Conventiei sunt mentionate explicit in chiar preambulul acesteia. Potrivit textului, obiectivul primordial este acela de a promova obiectivele Declaratiei universale a drepturilor omului si ale Consiliului Europei, anume protectia efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale. Fara indoiala, acest scop este imposibil de atins fara ca statele membre sa cedeze o parte din suveranitatea lor, insa nu este vorba de a ceda suveranitatea catre un alt stat, de a da preeminenta unui stat asupra altuia, ci de a ceda in fata unei ordini de drept [26 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 40.].

Dincolo de acest scop extrem de general formulat, din punct de vedere juridic, Conventia urmareste doua finalitati majore. Pe de o parte, crearea unui sistem de reguli juridice obligatorii, vizand uniformizarea sistemelor juridice nationale, in ideea crearii unor valori europene comune care sa impiedice repetarea unor „greseli” ale trecutului [27 A se vedea, pentru exemplificarea tendintei de uniformizare si armonizare a sistemelor juridice europene intr-o materie destul e delicata din punct de vedere moral, religios si social E. Spiry, Homosexualité en droit international des droits de l’homme – vers une nouvelle donné en Europe?, p. 45 si urm.]. Pe de alta parte, s-a urmarit crearea unui sistem jurisprudential institutional aflat la doua nivele, unul national, potrivit art. 13 din Conventie [28 Potrivit acestui text, orice persoana care a fost victima unei violari a drepturilor si libertatilor recunoscute in Conventie are dreptul de a sesiza o instanta nationala pentru a obtine repararea prejudiciului.], si altul la nivel supranational care sa asigure nasterea si dezvoltarea acestui standard comun [29 Conseil d’Etat, avizul din 10 iulie 1952 privind proiectul de lege de ratificare a Conventiei, in „Documents parlamentaires”, sesiunea 1952-1953, p. 36.].

Din punct de vedere politic, Conventia vizeaza crearea unei cat mai stranse legaturi intre statele europene, chiar daca aceasta inseamna renuntarea statelor membre la anumite parti, din ce in ce mai importante, din suveranitatea lor [30 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 42-43.]. Realizarea acestor obiective, comune cu cele ale Consiliului Europei, se raporteaza la ideea initiala a crearii Conventiei, crearea unui climat de securitate in Europa [31 Din acest punct de vedere, se poate lesne observa ca state traditional inamice, precum Franta si Germania, au reusit prin crearea unor obiective economice – in cadrul comunitatilor europene – si politice – in cadrul Consiliului Europei – sa anuleze memoria conflictelor sangeroase care le-au marcat istoria.].

1.4 Interpretarea Conventiei

1.4.1 Reguli generale de interpretare

Potrivit art. 32 din Conventie, fostul art. 45, competenta Curtii se intinde la toate litigiile privind aplicarea si interpretarea Conventiei si a protocoalelor aditionale, apreciindu-se ca Conventia are ca rol, iar interpretarea ca obiect a asigura in cel mai eficace mod protectia persoanelor vizate [32 Comis., raport Golder din 1.06.1973 apud O. Jacot-Giullarmod, Règles, méthodes et principes d’interprétation dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, p. 45.]. Institutie de drept international, dar cu un caracter sui generis, Curtea a dezvoltat, alaturi de regulile clasice ale dreptului international, metode si principi de interpretare care ii accentueaza caracteristica de instanta internationala cu caracteristici distincte fata organismele jurisdictionale de drept international clasic [33 O. Jacot-Giullarmod, Règles, méthodes et principes d’interprétation dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, p. 42.].

Astfel, drept reguli generale de interpretare, Curtea aplica prevederile art. 31-33 din Conventia de la Viena din 1969 privind tratatele internationale: se tine cont de faptul ca prevederile sale formeaza un tot unitar si o norma nu poate fi interpretate distinct in raport de alta prevedere [34 CEDO, dec. Johnston din 18.12.1986, seria A nº 112, § 57.] sau de regulile existente in cadrul organizatiei (Consiliul Europei) [35 CEDO, dec. Golder din 21.06.1975, seria A nº 18, § 29.]; se tine seama de sensul ordinar al termenilor utilizati [36 CEDO, dec. Schiesser din 4.12.1979, seria A nº 34, § 30.], precum si de obiectul si scopul dispozitiilor conventionale, ori spiritul prevederilor [37 CEDO, dec. Groppera din 28.03.990, seria A nº 173, § 61.]; de asemenea, se au in vedere pentru a interpreta prevederile Conventiei, lucrarile pregatitoare pentru a decela intentia semnatarilor [38 CEDO, dec. Golder din 21.02.1975, seria A nº 18, § 35-36.].

Cea mai importanta regula de interpretare prezenta in jurisprudenta Curtii este cea prin care acorda Conventiei un caracter evolutiv, in sensul in care considera ca dreptul european al drepturilor omului nu este static, ci Conventia trebuie perceputa ca un instrument vivant care trebuie interpretat in lumina conditiilor sociale si economice de astazi, intrucat scopul si obiectul sau, protectia efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale, nu permite o interpretare restransa la conditiile de acum 50 de ani [39 A se vedea, cu titlu de exemplu, CEDO, dec. Cossey din 27.09.1990, seria A nº 184, § 41. Tot in acest context se poate aduce ca proba a afirmatiei de mai sus, refuzul constant si asumat al Curtii de a defini anumite notiuni, precum cea de viata privata, tocmai pentru a nu-i limita sfera de aplicabilitate si a permite o evolutiei a jurisprudentei (CEDO, dec. Niemietz din 16.12.1992, seria A nº 251-B, § 29).].

Asa cum afirmam anterior, dincolo de caracterul sau international si referirea implicita la Conventia de Viena, Conventia este un instrument cu un caracter specific in randul organelor supranationale. Ea instaureaza un regim juridic obiectiv si imprumuta fizionomia sa atat din ordinea juridica internationala, cat si din cea constitutionala interna. Canoanele clasice de interpretare trebuie sa cedeze astfel la contactul cu metodele, mai adaptate acestui specific, care evoca, din anumite puncte de vedere, pe cele ale unei curti constitutionale nationale [40 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 51.]. În fapt, chiar Conventia de la Viena permite, prin art. 5, raportarea la orice alta regula specifica organizatiei in cadrul careia a fost creat tratatul international si nu se opune astfel derogarii de la regulile stabilite in cuprinsul sau [41 CEDO, dec. Golder din 21.02.1975, seria A nº 18, § 29.].

1.4.2 Metode de interpretare

Vom prezenta in cele ce urmeaza, pe scurt, principalele metode de interpretare utilizate de Curte, urmand ca, in sectiuni distincte, sa insistam pe acele metode care prezinta importanta sporita pentru obiectul studiului nostru, anume principiile notiunilor autonome, cel al marjei de apreciere nationale si cel al proportionalitatii. Dupa cum se va putea observa toate aceste metode deriva, in realitate, din persistenta cu care Curtea urmareste scopul sau principal, acele de a asigura o protectie eficace a respectarii drepturilor conventionale in Europa [42 O. Jacot-Giullarmod, Règles, méthodes et principes d’interprétation dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, p. 62.].

- Interpretarea larga (efectul util). Doctrina dreptului international clasic, potrivit careia clauzele unui tratat care limiteaza suveranitatea statelor trebuie interpretate strict, nu se aplica prevederilor conventionale, din contra, obiectul si scopul Conventiei venind sa limiteze libertatea de actiune a statelor in domeniile vizate [43 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 53. Spre exemplu, Curtea a afirmat (dec. Delcour din 17.01.1970, seria A nº 11, § 25) ca intr-o societate democratica, in sensul Conventiei dreptul la buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important incat o interpretare stricta a art. 6 § 1 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii.]. În consecinta, in sistemul conventional, limitarile drepturilor garantate sunt cele care se interpreteaza strict, ca o exceptie de la regula [44 Spre exemplu, s-a afirmat (dec. Klass din 6.09.1978, seria A, nº 28, § 42) cu referire la art. 8 § 2 ca prevazand o exceptie de la un drept garantat prin Conventie, acest paragraf impune o interpretare stricta. În consecinta, puterea de supraveghere secreta a cetatenilor, caracteristica unui stat politienesc, nu este tolerabila in raport de Conventie decat daca este strict necesara pentru protejarea institutiilor democratice.].

- Trimiterea punctuala si ocazionala la dreptul intern. Originile „nationale” ale unor notiuni utilizate de catre Conventie, impune uneori Curtii sa se aplece si asupra dreptului national si a practicii statelor membre [45 Exemplul poate cel mai elocvent este cel al unei cauze privind infractiunea de vagabondaj, in care Curtea a facut frecvent apel la conditii din legea nationala de incriminare a acestor fapte (CEDO, dec. De Wilde, Ooms si Versyp din 18.06.1971, seria A nº 12, § 68).]. Cu toate acestea, trimiterea la dreptul intern este ocazionala, Curtea preferand sa dezvolte un sistem de notiuni autonome la care sa se raporteze.

- Interdictia limitarii drepturilor recunoscute prin acte de drept intern sau alte acte internationale. Prevazuta in art. 53, fostul art. 60, aceasta regula de interpretare este logica si conforma scopului Conventiei, acela de a asigura respectarea cat mai deplina a drepturilor fundamentale in Europa, astfel incat daca alte norme juridice sunt mai favorabile persoanei in cauza, se vor aplica cu prioritate [46 J. Velu; R. Ergec, La Convention européenne des Droits de l’Homme, p. 59-60.].

- Trimiterea la „numitorul comun al drepturilor nationale”. Uneori, Curtea tine seama in mod vadit de un numitor comun al legislatiilor statelor membre, raportandu-si astfel jurisprudenta la unul dintre obiectivele sale, acela de a crea un standard comun al sistemelor juridice nationale [47 Spre exemplu, in motivarea unei decizii prin care s-a constat violarea Conventiei de catre statul belgian, din cauza distinctiei de tratament existent intre copii naturali si cei proveniti din casatorie, s-a adus drept argument si faptul ca marea majoritate a statelor europene asimileaza situatia copiilor nascuti in afara casatoriri cu cea a celor din casatorie (CEDO, dec. Marcks din 13.06.1975, seria A nº 31, § 41).]. Astfel, existenta sau lipsa unei practici comune a statelor europene poate sa constituie un factor pertinent pentru a stabili intinderea marjei de apreciere a statelor in reglementarea limitarilor aduse drepturilor recunoscute [48 CEDO, dec. Rasmunssen din 28.11.1984, seria A nº 87, § 40.]. Totusi, trimiterea sistematica la tendinta majoritara in Europa poate fi periculoasa din punctul de vedere al pastrarii diversitatii patrimoniului cultural european si, de aceea, acest criteriu este utilizat cu prudenta. Spre exemplu, s-a decis ca faptul ca o anumita tara prezinta o situatie izolata sub aspectul practicii majoritare in Europa, nu implica automat o incalcare a Conventiei, in special intr-un domeniu – acela al mariajului – extrem de strans legat de traditiile culturale si istorice ale fiecarei societatii si de conceptia sociala asupra celulei familiale [49 CEDO, dec. F. C. Elvetia din 18.12.1987, seria A nº 128, § 33. in alte cauze insa, un argument similar a fost respins: dec. Dungeon din 22.10.1981, seria A nº 45, § 58; dec. Tyrer din 25.04.1978, seria A nº 26, § 58.].

- Trimiterea la dispozitii similare din alte tratate internationale. În caz in care exista neclaritati asupra continutului unei norme conventionale, Curtea utilizeaza clauzele cuprinse in alte acte de drept international, in special la Declaratia universala a drepturilor omului si la pactele care au completat-o [50 Spre exemplu, dec. Sutter din 22.02.1984, seria A nº 74, § 33.], dar si la cutumele de drept international ori practica Curtii Internationale de Justitie [51 CEDO, dec. Golder din 21.02.1975, seria A nº 18, § 35.].

- Neaplicarea de catre Curte a dreptului intern. Afirmand deseori ca nu are calitatea de instanta de recurs fata de deciziile instantelor nationale, Curtea refuza sa aplice si sa interpreteze ea insasi dreptul intern al statelor contractante si se lasa condusa de declaratiile autoritatilor nationale in materie, in special cele provenind de la instantele supreme nationale [52 CEDO, dec. De Jong, Baljez si van der Brink din 22.05.1984, seria A nº 77, § 39; dec. Pine Valley Developments din 29.11.1991, seria A nº 222, § 52.].

- Principiul preeminentei dreptului. Conceptul, laitmotiv al multor decizi ale Curtii, figureaza in preambulul Conventiei si este considerat a fi unul dintre elementele patrimoniului spiritual comun statelor membre [53 CEDO, dec. Golder din 21.02.1975, seria A nº 18, § 34.]. Transpunerea practica a acestui deziderat, care sta la baza art. 6 din Conventie, a condus la multe dintre principiile enuntate de Curte: imixtiunile autoritatilor in drepturile persoanei trebuie sa fie supuse unui control eficace, de regula jurisdictional [54 CEDO, dec. Malone din 2.08.1984, seria A nº 82, § 68.]; regularitatea detentiei unei persoane trebuie sa fie examinata de un magistrat independent fata de executiv [55 CEDO, dec. Schiesser din 4.12.1979, seria A nº 34, § 30.] etc.

- Raportarea la o societate democratica ideala [56 Pentru detalii asupra acestei notiuni, a se vedea V. Fabre-Alibert, La notion de „société démocratique” dans la jurisprudence de la Cour europèenne des droits de l’homme, p. 465 si urm.]. Dincolo de prevederile exprese din art. 8-11, referirea la o societate democratica este o constanta absoluta in deciziile Curtii, care apreciaza ca aceasta notiune domina intreaga Conventie, datorita faptului ca scopul acesteia de asigura a respectarii drepturilor fundamentale nu poate fi realizata decat in cadrul unui regim politic cu adevarat democratic [57 CEDO, dec. Lingens din 8.08.1986, seria A nº 103, § 42.]. În acest context, s-a mai precizat ca, pentru a intelege corect termenii Conventiei trebuie retinut faptul ca, chiar daca uneori trebuie subordonate interesele personale fata de cele de grup, democratia nu se reduce la suprematia constanta a opiniei majoritatii: ea presupune un echilibru care sa asigure minoritatilor un tratament corect si care sa evite orice abuz de pozitie dominanta [58 CEDO, dec. Young, James si Webster din 18.10.1982, seria A nº 55, § 63.].

- Principiul examinarii concrete a plangerii. În cazul examinarii unei plangeri individuale, Curtea cauta, in masura posibilului, sa examineze problemele concrete ridicate de plangerea cu care a fost sesizata, fara a incerca sa examineze in abstracto textul legal intern incriminat, ci doar maniera in care acesta a fost aplicat [59 CEDO, dec. F. c. Elvetia din 18.12.1987, seria A nº 128, § 31.]. Evident, insa, ca atunci cand violarea Conventiei rezulta din chiar textul respectiv, examinarea va fi facuta in abstracto [60 CEDO, dec. Rotaru din 4 mai 2000, § 53, publicata la www.echr.coe.int].

- Raportarea la conditiile speciale ale spetei. Exista interpretari diferite ale prevederilor din Conventie, in functie de caracteristicile uneori speciale ale situatiei concrete, Curtea afirmand ca nu trebuie ignorate datele care caracterizeaza viata sociala a statului care a luat masura incriminata [61 CEDO, dec. privind afacerea lingvistica belgiana din 23.07.1968, seria A nº 6, § 10.]. Spre exemplu, pentru a aprecia probleme ce tin de educatia scolara belgiana, trebuie tinut cont de caracterul plurilingvistic al statului [62 Idem, § 12.]; pentru a aprecia gravitatea unor afirmatii defaimatoare, trebuie tinut cont de calitatea de om politic a celui insultat [63 CEDO, dec. Lingens din 8.08.1986, seria A nº 103, § 43.]; pentru a verifica conditii de desfasurare a unei anchete privind un atentat cu bomba, trebuie tinut cont de situatia speciala care exista in Irlanda de Nord [64 CEDO, dec. Irlanda c. Marea Britanie din 18.01.1978, seria A nº 25, § 149.] etc.

Asa cum am mai afirmat, pe langa aceste metode si principii de interpretare, Curtea a consacrat trei principii de larga aplicabilitate si care prezinta o importanta speciala din punct de vedere al efectelor pe care Conventia si deciziile Curtii le au in dreptul intern al partilor contractante.

Oferta anului

Reducere 2020