Pagina documente » Stiinte Economice » Dezvoltarea economiei in profil teritorial

Despre lucrare

lucrare-licenta-dezvoltarea-economiei-in-profil-teritorial
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dezvoltarea-economiei-in-profil-teritorial


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1 : DEZVOLTAREA ECONOMICA iN PROFIL TERITORIAL
1.1 Regiunile economice si importanta lor
1.2 Regiuni economice in Rominia
1.3 Perspective ale dezvoltarii regionale in Rominia
CAPITOLUL 2: METODE STATISTICE PENTRU ANALIZA iN PROFIL TERITORIAL
2.1 Metode de analiza datelor
2.2 Descrierea unidimensionala a indicatorilor fortei de munca la nivelul judetelor
2.2.1 Indicatorii medii si de pozitie
2.2.2 Indicatorii statistici ai imprastierii
2.3 Descrierea bidimensionala a datelor si masuri ale corelatiei intre variabile
2.4 Analiza in componente principale
2.4.1 Analiza explorativa a datelor multidimensionale
2.4.2 Analiza descriptiva a variabilelor
2.4.3 Metoda analizei in componente principale (A.C.P.)
2.5 Clasificarea indivizilor

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitolul 1 : Dezvoltarea economica in profil teritorial

1.1 Regiunile economice si importanta lor

În teoria economica contemporana a existat de multe ori tendinta unei separatii nete intre micro si macroeconomie, problemele consumatorilor individuali sau ale firmelor si interactiunea lor pe piata fiind adeseori tratate izolat de comportamentul agregatelor macroeconomice, de functionarea economiei ca intreg. Totusi o gama larga de probleme situate intre aceste doua extreme – problemele regiunilor, ale economiei locale si ale zonelor urbane – a solicitat o viziune integrata a celor doua abordari.

Abordarile din stiinta regionala se caracterizeaza prin adoptarea unor metode si tehnici riguroase, sistematice in analiza fenomenelor si proceselor in care spatiul, distanta si localizarea joaca un rol important.

Studiul la scara regionala al comportamentului agregatelor macroeconomice isi propune sa gaseasca raspunsuri la intrebari precum:

? Ce factori determina rezultatele activitatii economice si gradul de ocupare al fortei de munca intr-o regiune­?

? De ce nivelul de trai este mai ridicat in unele regiuni decat in altele?

? Din ce cauza unele regiuni inregistreaza ritmuri mai accentuate de crestere economica decat altele?

? Care sunt factorii ce influenteaza migratia interregionala?

? De ce persista in unele regiuni rate mai inalte ale somajului decat in altele?

Modul de analiza si interpretare a acestor probleme deriva din teoriile si tehnicile elaborate initial pentru intelegerea comportamentului economiei nationale. O astfel de procedura poate fi considerata acceptabila deoarece economiile regiunilor se aseamana in multe privinte cu economiile nationale. Cu toate acestea exista o serie de diferente semnificative intre regiuni si natiuni diferente ce nu pot fi ignorate:

- economiile regionale sunt mult mai deschise decat economiile nationale in cadrul carora sunt localizate, comertul interregional este scutit de taxe si alte bariere comerciale, toate regiunile unei tari utilizeaza aceeasi moneda;

- forta de munca si capitalul au un grad mai mare de mobilitate intre regiuni decat intre tari;

- gradul ridicat de interdependenta intre regiunile din cadrul granitelor unui stat joaca un rol important in analiza regionala.

Economia regionala are ca principala ratiune a existentei sale, nevoia de a furniza o baza tehnico-metodologica rationala, stiintifica pentru strategiile si politicile regionale adica pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective si cai de atenuare a dezechilibrelor regionale in conditiile dinamicii economico-sociale si instrumentelor adecvate de indeplinire a obiectivelor stabilite. Din punct de vedere conceptual, terminologic, unii specialisti asociaza politicii regionale, in planul actiunii notiunea de “amenajarea teritoriului”. În unele tari (de exemplu in Franta) acest termen (amenagement du territoire) a dobandit si un continut economic, in timp ce in alte tari ii corespund termeni ca: “ramornung” – organizare spatiala in Germania, “physical planning” - planificare naturala in Anglia, “ordinacion del territorio” – organizarea teritoriului in Spania, termeni ce au o conotatie exclusiv spatiala.

Regiunea reprezinta elementul fundamental in stiinta regionala in general si in economia regionala ca disciplina da baza in cadrul acesteia, in mod particular , in legatura cu care se emit teorii, se pun la punct metode si tehnici de investigare, se definesc obiective si masuri, instrumente pentru indeplinirea lor etc. Cei trei tei termeni fundamentali cu care opereaza analiza regionala sunt:

- aria: termenul generic pentru orice parte a spatiului bidimensional, fiind util in analiza economico-sociala spatiala (exemplu: spatiul geografic in care productia unui anumit producator este vanduta);

- zona: suprafata cu caracteristici diferite in raport cu spatiul inconjurator (zona administrativa si de afaceri dintr-un oras);

- regiune: este un termen mult mai precis, implicand o suprafata in spatiul economic national suficient de cuprinzatoare structural pentru a functiona independent desi, in realitate, ea are stranse legaturi cu restul economiei.

Delimitarea regiunilor nu este deloc o sarcina usoara, oricare ar fi criteriul utilizat: economic, administrativ, geografic, cultural, istoric etc., nu exista metodologii intru-totul satisfacatoare, compromisul fiind inevitabil. Metoda clasica de conceptualizare a regiunilor distinge trei tipuri:

1. Regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare a unor criterii cheie, cum ar fi:

- criteriul economic (ex.: venit/locuitor, sector industrial dominant comun, rate ale somajului relativ uniforme etc.);

- criteriul geografic (topologie sau climat similar, o resursa naturala comuna);

- criteriul social-politic (o anumita “identitate” regionala, o dezvoltare istorica comuna).

2. Regiuni nodale (polarizate) cand interesul pentru uniformitate este minim iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relatiilor, interdependentelor polarizate de obicei catre un anumit domeniu (nod).

3. Regiuni pentru planificare (programare) unde unitatea deriva dintr-un anumit cadru institutional-administrativ si din aplicarea unor politici si programe specifice de dezvoltare regionala.

În cazul in care se urmareste stabilirea unui sistem clar de competente pe plan administrativ-institutional, cand se are in vedere dezagregarea programelor economice nationale in programe la nivel regional, un criteriu foarte important este cel al vecinatatii, care presupune ca regiunile sistemului national sa acopere intreaga suprafata a tarii, fara a exista suprapuneri.

Pe langa gruparile bazate pe structura administrativ-teritoriala s-au cristalizat si anumite grupari tipologice menite sa reduca, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-sociala, la cateva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul national. Utilitatea lor este evidentiata de rolul pe care il au in fundamentarea politicilor regionale adecvate acestor categorii reprezentative ale regiunii.

Experienta internationala a dus la conturarea de grupari tipologice cu grade diferite de detaliere. Totusi in cadrul lor se poate distinge existenta catorva categorii de regiuni a caror probleme se situeaza in centrul atentiei politicilor regionale din diferite tari:

? Regiuni agricole aflate in dificultate au, in general, o pozitie periferica in raport cu o regiune centrala, ocupa o suprafata relativ intinsa dar populatia lor este mai putin numeroasa sau este dispersata. Lor li se pot adauga regiunile izolate (ex.: unele regiuni montane) ce nu dispun de o infrastructura corespunzatore. Ramanerea in urma a acestor regiuni poate fi exemplificata prin lipsa de resurse, prin conditii mai putin propice dezvoltarii comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scazut gradul de subocupare si rata somajului ridicate, surse de venituri fiscale sarace, productivitatea muncii redusa. Adesea populatia migreaza mai intai de la sate spre marile centre urbane, inainte de a parasi regiunea insasi. Problemele de ajustare structurala ale acestor regiuni sunt, uneori, intr-o puternica dependenta de sectorul primar, ceea ce le diminueaza supletea in adaptare, in timp ce productia lor principala se caracterizeaza printr-o slaba elasticitate in raport cu veniturile.

? Regiunile industriale aflate in declin sau “abandonate” sunt caracterizate prin scaderea ratei de activitate, crestere lenta a veniturilor pe locuitor, emigratie ridicata, simptome evidente ale dificultatilor cu care se confrunta aceste regiuni. În cadrul lor se constata frecvent existenta unor infrastructuri si a unei populatii active imbatranite, cu un grad de poluare ce poate descuraja noile investitii, un climat social nesatisfacator. Cauzele se pot regasi in efectul de “situare” (unele sectoare tind sa se degradeze mai mult in anumite regiuni decat in altele rezultand un deficit global), efectul “structural” (intreprinderile dintr-o regiune sunt specializate in sectoare “in pierdere de viteza” in raport cu rezultatele inregistrate pe plan national), efectul invers avantajului comparativ (principalele sectoare de activitate dintr-o regiune sunt acelea care obtin rezultate mediocre in raport cu celelalte regiuni, ceea ce conduce la inregistrarea unui maxim al dezavantajului comparativ).

? Regiunile care suporta “presiunea” unei cresteri rapide sunt cele in care resursele cunosc o exploatare foarte intensa, in aceeasi maniera ca si infrastructurile (retele de transport, locuinte), in acelasi timp cererea de forta de munca este excesiva. Cu toate ca situatia ocuparii, veniturilor sau impozitelor este favorabila apare o disfunctionalitate sociala, care se traduce prin lungimea excesiva a traseului locuinta - loc de munca, poluare sonora etc. În aceste regiuni cresterea economica antreneaza randamente descrescatoare si, in final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.

1.2 Regiuni economice in Romania

Romania are o bogata experienta in practica organizarii administrativ-teritoriale. De-a lungul istoriei au fost adoptate forme dintre cele mai variate evident corespunzatoare cerintelor dezvoltarii social-economice si politice din etapele respective. În organizarea teritoriului Romaniei s-a folosit experienta trecutului si s-a tinut cont de cerintele actuale si de perspectiva ale dezvoltarii tarii. Un prim criteriu l-a constituit astfel analiza complexa a factorilor naturali, economici, demografici si tehnici, a interconditionarii acestora pe ansamblul teritoriului tarii si pentru fiecare zona in parte.

Criteriul complexitatii a dat posibilitatea ca in organizarea judetelor, municipiilor, oraselor sa se tina seama de conditiile economice, social-politice si geografice concrete, inclusiv aspectele privind componenta nationala a populatiei, legaturi culturale traditionale, perspectivele pe care le au diferitele zone si localitati, potrivit dezvoltarii tarii in ansamblu. În cadrul abordarii complexe, un rol important l-a avut criteriul omogenitatii naturale si social-economice.

Criteriul centralitatii s-a folosit la amplasarea resedintelor de judet in teritoriu, urmarindu-se ca acestea sa ocupe, pe cat posibil, o pozitie geografica centrala, pentru a inlesni legaturile cu toate localitatile din cuprinsul judetului. În concordanta cu acest criteriu o serie de orase de marime mijlocie mai putin dezvoltate sub raport economico-social, au fost preferate pentru pozitia lor centrala in cadrul teritoriului, ca resedinta de judet, beneficiind astfel de o dezvoltare corespunzatoare.

Criteriul istoric s-a constituit, de asemenea, printre criteriile de baza ale delimitarii judetelor. El se regaseste in delimitarea unor vechi judete si in denumirea lor.

Adoptarea unor asemenea criterii incearca asigurarea unui acord deplin in organizarea administrativ-teritoriala si in schimbarile calitative intervenite in dezvoltarea tarii, asigurand conditii pentru ridicarea rolului si sporirea atributiilor localitatilor.

Pe langa organizarea administrativ-teritoriala in judete se identifica pe teritoriul Romaniei zone compuse din judete sau parti de judete cu caracteristici similare prezentandu-se din punct de vedere economic ca avand acelasi grad de dezvoltare. Analiza trebuie concentrata in identificarea zonelor vulnerabile sau defavorizate, zone in care factorii ce conditioneaza dezvoltarea se situeaza sub anumite praguri critice. Pentru identificarea zonelor defavorizate s-au folosit urmatoarele categorii de criterii:

- criterii geografice, in raport cu zonele in cauza, prezinta conditii dificile de relief, conditii dificile de clima, resurse de apa subterana necorespunzatoare, sol slab productiv;

- criterii demografice, zonele vulnerabile fiind acelea in care se constata tendinte de depopulare, spor natural puternic negativ, imbatranire demografica, numar mic de persoane pe gospodarie;

- criterii economice, fata de care zonele respective se caracterizeaza printr-un numar redus de locuri de munca, dezvoltare slaba a activitatilor neagricole;

- criterii sociale, zonele defavorizate prezentand disfunctii ale vietii comunitare, insatisfactii privind mediul construit etc.

Între zonele cu problemele cele mai dificile din punct de vedere al unuia sau mai multor criterii ce afla: Moldova de nord-est, Podisul Barladului, Muntii Apuseni, Podisul Somesului, sud-vestul Olteniei, Teleormanul, Baraganul, Delta Dunarii etc.

Oferta anului

Reducere 2020